Partajează asta:

Regretele tatalui…

Asculta, fiul meu… Iti spun toate acestea in vreme ce dormi, tinandu-ti manuta sub obraz si avand carliontii blonzi ravasiti pe frunte. Am venit singur in camera ta: acum cateva clipe, pe cand ma asezam in biblioteca sa citesc, m-a coplesit parerea de rau si cu inima plina de vinovatie, m-am apropiat de patul tau.

M-am gandit la o multime de lucruri: te-am chinuit atata… Te-am certat atunci cand te imbracai sa mergi la scoala pentru ca in loc sa te fi spalat pe fata te-ai sters doar cu prosopul si pentru ca nu ti-ai curatat pantofii. Te-am dojenit cu asprime cand ai scapat ceva pe jos.

Si la micul dejun am gasit ceva sa-ti reprosez: ca ai murdarit fata de masa; ca ai mancat de parca ai fi fost flamand de o saptamana; ca ai stat cu coatele pe masa; ca ti-ai pus prea mult unt pe paine… Apoi, cand ai inceput sa te joci si eu am iesit din casa indreptandu-ma spre statie, te-ai intors spre mine si mi-ai facut cu mana strigand: ”Tai, tai, taticule!”, iar eu am ridicat din sprancene si ti-am raspuns doar: “Stai cu spatele drept!”

Apoi, am luat-o de la inceput dupa-amiaza, tarziu, pentru ca atunci cand m-am intors acasa, te-am gasit jucandu-te pe jos si am vazut ca-ti stricasesi pantofii. Te-am umilit de fata cu prietenii tai, trimitandu-te inauntru. Incaltamintea costa mult si daca ar trebui sa o cumperi tu, ai avea mai mare grija de ea.

Iti amintesti cum mai tarziu ai intrat in camera de zi unde citeam, incetisor si avand in privire ceva care vorbea despre ofensa suferita? Atunci cand mi-am ridicat ochii de pe ziar, agasat de faptul ca m-ai intrerupt din lectura, ai ramas nehotarat in prag. M-am rastit atunci la tine: “Ce vrei?”. Tu nu mi-ai zis nimic, dar ai venit fuguta la mine si te-ai aninat cu bratele de gatul meu, sarutandu-ma, iar bratele tale de copil m-au strans cu iubirea pe care Dumnezeu a sadit-o in inima ta si care, desi nu primeste raspuns, nu seaca nicicand. Apoi ai plecat topaind pe scari.

Ei bine, fiul meu, imediat dupa aceasta, ziarul mi-a alunecat din mana si m-a cuprins o cumplita disperare. Ce se intampla oare cu mine? Mi-am facut un obicei din a-ti cauta vina cu lumanarea si a te mustra; aceasta iti este rasplata pentru ca esti copil si nu om mare? Ti-am spus destul pentru noaptea aceasta, fiule. Am venit langa patutul tau si am ingenuncheat, foarte rusinat.

Nu e mare lucru ca am venit astfel sa-ti cer iertare, dar stiu ca nu ai intelege aceste lucruri daca ti le-as spune cand esti treaz. Maine, insa, iti voi fi cu adevarat tata. Iti voi tine tovarasie plangand cand plangi tu, razand cand razi tu si muscandu-mi limba atunci cand as fi tentat sa-ti spun cuvinte necugetate. Imi voi repeta fara incetare, ca un cuvant magic: “Este inca un copil, este doar un baietandru!”

Ma tem ca mereu te-am tratat ca pe un barbat. Dar, vazandu-te asa, cum stai ghemuit in patutul tau, inteleg ca esti inca un prunc. Mai ieri stateai in bratele mamei cu capsorul sprijinit pe umarul sau. Ti-am cerut intotdeauna prea mult, mult prea mult.

Partajează asta:

Intr-un colt pierdut al lumii, in desisul unui codru adanc, se afla o scara; era o veche scara obisnuita, usor de purtat, facuta dintr-un lemn uscat.

Era inconjurata de brazi, zade, mesteceni – toti niste arbori minunati. Intre acestia parea chiar un lucru fara de rost.
Padurarii care lucrau pe acolo ajunsera intr-o buna zi in acel loc. Privira cu mila scara:
– Dar ce-o fi cu asta aici? se mira unul.
– Nu e buna nici macar pentru foc, spuse un altul.

Unul dintre ei lua in mana securea si dobori scara din doua lovituri hotarate. Aceasta se prabusi intr-o clipita. Intr-adevar era un lucru de nimic. Padurarii se indepartara hohotind.

Dar aceea era scara pe care in fiece seara se urca omuletul care aprindea stelele. Din acea noapte, cerul de deasupra codrului ramase fara stele.

Exista o scara si in tine.
In comparatie cu atatea lucruri ce-ti sunt date zi de zi este o nimica toata. Totusi, este scara pe care poti sa te inalti pentru a aprinde stelele cerului tau.

Ea poarta numele de rugaciune.

Partajează asta:

Bijutierul era asezat la biroul sau, privind distrat strada prin vitrina elegantului sau magazin.

O fetita se apropie si-si lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albastri ca cerul se luminara. Intra hotarata in magazin si arata cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.

„E pentru sora mea. Puteti sa mi-l impachetati frumos pentru un cadou?”

Patronul magazinului o fixa din ochi pe micuta clienta si o intreba:
„Cati bani ai?”
Fara sa pregete, ridicandu-se pe varfuri, fetita puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise si o goli. Cazusera cateva bancnote de mica valoare, un pumn de monede, cateva scoici si niste figurine.
|”Ajung?” intreba ea cu mandrie. „Vreau sa fac un cadou pentru sora mea mai mare. De cand mama nu mai este, ea e cea care-i tine locul si niciodata nu are nici macar o clipa pentru ea. Astazi e ziua ei si sunt sigura ca o voi face foarte fericita cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeasi culoare ca ochii ei.”

Omul se duse in spate si reveni cu o hartie de impachetat nemaipomenit de frumoasa, rosie cu auriu, cu care impacheta cu grija cutia.

„Ia-o”, spuse el fetitei. „Si du-o cu grija.”

Fetita pleca foarte mandra, tinand pachetul ca pe un trofeu.

O ora dupa aceea, in bijuterie intra o fata frumoasa cu parul de culoarea mierii si cu niste ochi albastri minunati. Puse cu hotarare pe tejghea pachetul pe care bijutierul il facuse cu atata grija si spuse: „Colierul acesta a fost cumparat de aici?”
„Da, domnisoara.”
„Si cat a costat?”
„Preturile praticate in acest magazin sunt confidentiale: nu privesc decat pe client si pe mine.”
„Dar sora mea avea doar cativa banuti. N-ar fi putut cumpara niciodata un colier ca acesta!”

Bijutierul lua cutia cu pretiosul ei continut, o inchise, refacu cu grija ambalajul cadoului si-l inapoie fetei. „Sora dumneavoastra a platit. A platit pretul cel mai mare pe care-l putea plati cineva: a dat tot ceea ce avea.”

Partajează asta:

Mergând pe stradă, un om obijnuit a observat o fetită mică imbrăcată subtire si zdrențuros, foarte murdară și plângea de frig. Nimeni nu o ajuta și toți se fereau de fetiță aceea murdară și o ocoleau. Acest om  obijnuit o ocolește și el, și zice în sinea lui:

“De ce Doamne îngadui să se întâmple atâtea lucrui rele pe acest pământ? De ce îngădui să existe atâta suferință în lume?De ce nu faci nimic Doamne pentru acești oamnei despre care spui ca îi iubești și că iți pasă de ei?”

Merse omul acasa foarte întristat  si pornește televizorul. Cand privește la micul ecran vede la știri numai dezastre, calamități si oameni nenorociti. Întristat stinge televizorul si adoarme meditând la intrebarea: “De ce Doamne nu faci nimic pentru acești oameni care suferă atâta durere?” Adoarme ușor, iar Domnul i se arată în vis și îi răspunde: “Eu am văzut toate nenorocirile și toate suferințele oamenilor de pe Pământ. Am văzut si fetița aceea îmbrăcată zdrențuros și  care plângea, am văzut pe toți oamenii care au ocolit-o, te-am văzut și pe tine când ai trecut pe lânga ea.  Eu am făcut ceva pentru ea; TE-AM FACUT PE TINE. Acum pentru că  te-am pe tine si pentru că te-am binecuvântat cu serviciu, cu sănătate , cu hrană, cu tot ce ai nevoie ca să trăiești, și te-am binecuvântat chiar mai mult decât aveai nevoie, trebuie ca și tu saâă “binecuvântezi” pe cei din jurul tau care sunt în nevoie și în lipsă”.

Morala:

De multe ori vedem suferința celor din jur , ne întrebăm de ce Dumnezeu îngăduie atâta suferință și nu face nimic pentru ei. Dumnezeu a făcut în trecut, face azi, si va face în viitor. El m-a făcut pe mine și te-a făcut pe te tine, ne-a binecuvântat  iar acum așteaptă ca noi să îi ajutăm pe cei aflați în nevoie.

Partajează asta:

Partajează asta: