Archive for 27 martie 2014

NEVOIA DE MIRACOLE   Leave a comment


Imagine

 

 

Miracolele sunt demonstraţii ale Minţii Divine în acţiune în mintea şi experienţa ta. E nevoie de miracole ca procedee didactice, exact aşa cum a fost nevoie de miracole cu două mii de ani în urmă. Fiecare miracol este o demonstrare a faptului că iubirea e mai puternică decât frica.

Nu subestima cantitatea de frică din care este făcută lumea ta. Priveşte în jurul tău. Uită-te la propriile tale gânduri. Există acolo vreun loc în care frica să nu se simtă ca la ea acasă?
Nu te întreb asta ca să te deprim. Aş dori doar să fii realist.

Priveşte lucrurile aşa cum sunt ele în lumea ta. Fă un inventar al propriilor tale gânduri. Nu te poţi apropia de iubire, dacă nu realizezi cât de mult din gândirea ta are la bază frica.
A conferi conştientă gândurilor tale încărcate de frică induce posibilitatea unei alternative. Dar, te rog, nu încerca să înlocuieşti gândurile negative, temătoare, cu gânduri pozitive, iubitoare. Asta nu face decât să instaureze un conflict în mintea ta. Lasă, în schimb, conştientizarea să lucreze.

Fii conştient, pur şi simplu, de frica ta şi simte-o.
Apoi, când ai resimţit-o din plin, spune doar: „Tată, acum sunt gata să trec prin frica mea. Te rog, ajută-mă!” Şi fii gata să primeşti ajutorul pe care l-ai cerut. Cererea ta nu va fi respinsă, te asigur.

Când ceri ajutor, recunoşti că există o putere mai mare decât frica ta.
De asemenea, îţi vădeşti dorinţa de a conlucra cu acea putere, pentru a ieşi din frica şi conflictul din viaţa ta.
Ii-aş mai propune ceva: atunci când ceri ajutor, admite că ceri ca gândurile tale să fie schimbate. Afirmă, deci: „Tată, sunt dispus să mă răzgândesc în privinţa acestei situaţii. Ajută-mă, Te rog, să o văd, nu prin ochii fricii, ci aşa cum o vezi Tu. Ajută-mă să o văd cu iubire egală pentru mine însumi şi pentru toţi ceilalţi.”
Aceasta, semen al meu, este o rugăciune foarte puternică.

Stăruie în ea.
Odihneşte-te în tăria şi pacea ei. Şi lasă-L pe Dumnezeu să-ţi răspundă prin flecare cuvânt, fiecare gest şi flecare faptă.
Nu poţi avea experienţa miracolului, decât dacă eşti dispus să-l primeşti. Ca să trăieşti experienţa miracolului, trebuie să fie prezenţi următorii factori: (1) trebuie să ştii că ai nevoie de el, (2) să-l ceri în mod sincer şi (3) să fii dispus să-l primeşti.
Când toţi trei factorii sunt prezenţi, miracolul se va manifesta.

Din nefericire, chiar dacă miracolul s-a manifestat în viaţa ta, s-ar putea să nu-ţi dai seama. De ce? Fiindcă ai o idee preconcepută despre felul în care trebuie să arate miracolul. Şi, astfel, s-ar putea să nu-l recunoşti, deşi se află chiar în faţa ta.

Dar la ce bun un miracol, dacă nu-l poţi vedea? Dacă vrei să accepţi miracolul în inima ta, înţelege, te rog. că el s-ar putea să nu arate aşa cum ţi-ai închipuit tu. Fii deschis la prezenţa sa în viaţa ta şi îngăduie-i să ţi se reveleze.
Unii dintre voi ar putea întreba: „De ce nu îmi dă Dumnezeu miracolul pe care îl cer?”
Motivul este că miracolul pe care îl ceri ar putea să nu te elibereze de frică. Prin urmare, el nu este miraculos, iar frica ta va reface, pur şi simplu, condiţiile care te-au determinat să ceri acest miracol.

Lasă ca Dumnezeu să fie Cel care îţi răspunde la rugăciune. Nu încerca să-l spui tu de ce anume ai nevoie. Ştie El mai bine decât tine.
Ai încredere în asta. Deschide-te prezenţei Sale în viaţa ta. Fii dispus să înveţi de la El şi despre El.
In această disponibilitate, frica va fi dizolvată.
În această disponibilitate te vei trezi la adevărata ta natură.

Paul Ferrini

 

 

Imagine

A ZBURA ar putea fi UN DAR CARE ȚI SE OFERĂ O SINGURǍ DATǍ.   Leave a comment


Imagine

 

 

Când simţi că trăieşti cu adevărat?

Viaţa adevărată, aceea în care inima vibrează, în care te simţi viu pe deplin, începe în necunoscut, dincolo de ceea ce este familiar şi protejat.

Viaţa creatoare, incitantă, imprevizibilă, este dincolo de coaja oului pe care TREBUIE S-O SPARGI, dacă vrei să simţi că trăieşti. Zidurile care te apără sunt, simultan, zidurile care te împiedică să trăieşti. Taiorul sexy, servieta din piele, masca de siguranţă, privirea de câştigător veşnic, acestea sunt edificiile moderne al căror prizonier inocent eşti. Distruge-le şi avântă-te spre cer. Ieşi din tiparele cu care te-ai obişnuit, din modelele prescrise de părinţii sau educatorii tăi, învaţă să zbori, adică să te mişti autonom, bazându-te pe PROPRIILE TALE ARIPI.

Dacă nu pleci din cuib, ele nu se vor dezvolta, iar tu nu vei fi viu cu adevărat. Îndepărtează-te puţin de părinţi şi alte figuri ale autorităţii, zboară în spaţii pe care nu le cunoşti sau de care te temi. Fă din casa în care ai crescut o destinaţie de tranzit, la care revii când şi când.

Mişcă-te în direcţii necunoscute, experimentează câte tipuri de zbor îţi poţi imagina, încetineşte, doar pentru a accelera din nou, trǎieşte intens şi periculos (din perspectiva celor care doar se uită) pentru cǎ A ZBURA ar putea fi UN DAR CARE ȚI SE OFERĂ O SINGURǍ DATǍ.

Înţeleg prin cuib nu doar o casǎ concretǎ, ci şi tiparele tale de comportament, obişnuinţele de a gândi (sau de a nu gândi), valorile în care crezi din motive de aprobare socială, experienţele pe care le repeţi fară să le integrezi, mecanismele defensive din a căror strânsoare nu izbuteşti să te eliberezi.

Erorile de procesare şi decodificare a sensului întâmplărilor, emoţiile negative pe care le recreezi, suferinţele secrete care nu-ţi dau pace, ostilităţile, angoasele şi neputinţele de tot felul, iată alte imobile al căror locatar ai devenit, pe nesimţite.

Ascuns în construcţia măreaţă sau în sǎmânța sau în uterul simbolic al mamei sau înăuntrul oului prețuit de societate, viaţa încă nu a început pentru tine. Energia aceea teribilă, pulsaţiile încantǎtoare, circulaţia intensă, dar ordonată – aceasta este viaţa la care mă refer, pe care o aştepţi sau pe care ai putea-o dori dacă cineva te-ar asigura cǎ existǎ.

Cum oare să ajungi la ea? De ce nu te întrebi altfel? Până când te vei agăţa de ceea ce este familiar şi securizant, refuzând aventura, riscul, experienţa

Ce poate fi viu şi interesant în ceea ce e aproape mereu la fel (cu mici variaţii)? Unde trăieşti senzaţiile intense emotia puternică, forul, încântarea, apropierea pericolului? Când ţi se pare cǎ viața ta se apropie de limită? Unde este explozia necunoscutului, neliniştea, dar şi vraja misterului, care este adâncimea în care pătrunzi, ştiind că e posibil să nu te mai întorci ?

Eu, unul, simt periodic nevoia de pământ adevărat sub picioare, de a fi înconjurat de pomi şi de a simţi ploaia pătrunzându-mi până la piele. Nu mă plictisesc niciodată privind cerul, mi se pare că păsările nu se repetă niciodată în cântecele lor imposibile…

Cred că Dumnezeu iubeşte echilibrul, motiv pentru care sănătatea nu poate fi decât întâlnirea armonioasă dintre MINTE şi CORP. Orice exces creează probleme şi blocaje. Este important sǎ gândeşti, să înţelegi, să ai acces la semnificaţii, sǎ vezi lucrurile în perspectivă, să sesizezi planurile şi circulaţia sensurilor…

Adrian Nuta

 

 

Imagine

Fiecare om ocupă o treaptă în inteligenţa umană şi este un gardian al nivelurilor superioare…   Leave a comment


Imagine

 

 

„Fiecare om ocupă o treaptă în inteligenţa umană şi este un gardian al nivelurilor superioare…

Dacă rămâi intact, fiecare întâlnire va fi o oportunitate, o treaptă pe care poti să păşeşti ca să mergi mai departe. Dacă uiti, te vei trezi captiv, într-un joc exterior, virtual, care te va azvârli înapoi în haosul demonic al vietii tale.

Trupul este spirit încarnat . Dacă spiritul este nemuritor, asa este si trupul .

Există o ierarhie lăuntrică pe care nicio revoluţie sau război nu o poate şterge, deoarece adevărata deosebire dintre oameni nu depinde de avere,convingere sau rasă.

Este o diferenţă de stare a Fiinţei.

Este o diferenţa psihologică, verticală şi evolutivă, de nivel.

Tocmai din acest motiv, ea poate fi depăşită doar printr-o schimbare radicală a modului în care gândim şi simţim.

O îmbunătăţire reală, implică schimbarea Fiinţei.

O îmbunătăţire reală înseamnă evoluţia sau creşterea spre unitatea Fiinţei, proces care este rezultatul unui nou mod de gândire si al abandonării vechii mentalităţi, muritoare….

Doar o schimbare a Fiinţei poate ridica omul la un nivel mai înalt al libertăţii, înţelegerii şi fericirii.”

Stefano Elio D’Anna

 

 

Imagine

Un om «cunoaşte» numai ceea ce «este»   Leave a comment


Imagine

 

 

„ Intr-o bună zi vei conştientiza că nimic nu vine din exterior…ca nu poţi adăuga nimic la ceea ce ştii deja…. că învăţăturile şi experienţele nu-ţi îmbogăţesc capacitatea de a înţelege… Adevărata cunoaştere poate ii doar«reamintită»…

Cunoaşterea unui om nu poate ii nici mai mică, nici mai mare decât el.

Un om «cunoaşte» numai ceea ce «este». A cunoaşte înseamnă, mai presus de toate, a fi…

Cu cât eşti mai mult, cu atât cunoşti mai mult!

Cunoaşterea este un bun inalienabil al omului… este la fel de veche ca şi el…într-o zi îţi vei da seama că nu mai este nimic de adăugat…. ci nenumărate lucruri de eliminat… ca să cunoşti.

Ceea ce noi numim sintetic «lume», evenimentele şi circumstanţele din viaţa noastră sunt proiecţiile noastre.

Dacă suntem conştienţi, putem proiecta numai viaţa, prosperitatea, victoria şi frumuseţea.

Dacă suntem dinamici şi atenţi, putem proiecta libertatea,o lume fară frontiere, fară constrângeri, fară bătrâneţe, boală sau moarte.

Stefano Elio D’Anna

 

 

Imagine

CHEIA DIMENSIUNII SPIRITUALE ~ CLIPA DE ACUM   2 comments


Imagine

 

 

Din timpuri străvechi, maeştrii spirituali din toate tradiţii­le au arătat că această Clipă de acum este cheia dimensiunii spirituale.

Cu toate acestea, se pare că ea a rămas un secret, în mod sigur, acest lucru nu este afirmat în temple sau bise­rici. Dacă intraţi într-o biserică, veţi auzi poate citate din Evanghelii, ca „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine” şi „Cel ce se apucă de arat şi se uită peste umăr nu este potrivit să intre în împărăţia Cerurilor”. Sau poate că veţi auzi versetul despre florile câmpului care nu îşi fac griji pentru ziua de mâine, ci trăiesc lejer în Clipa de acum atemporală, Dumnezeu dându-le totul din plin.

Profunzimea şi natura radicală a acestor învăţături nu este recunoscută. Nimeni nu pare să-şi dea sea­ma că ele sunt făcute pentru a fi trăite şi pentru a aduce o pro­fundă transformare interioară.

Toată esenţa filozofiei Zen se reduce la a te menţine me­reu pe muchia de cuţit a Clipei de acum — la a fi atât de com­plet, atât de profund prezent, încât nici o problemă, nici o su­ferinţă, nimic din ceea ce nu sunteţi dvs. înşivă să nu continue să supravieţuiască în dvs. In Clipa de acum, în absenţa timpu­lui, toate problemele dvs. se dizolvă. Suferinţa are nevoie de timp; ea nu poate supravieţui în Clipa de acum.

Marele maestru Zen, Rinzai, pentru a le distrage elevilor săi atenţia de la timp, ridica deseori degetul şi întreba: „Ce ne lipseşte în acest moment?” O întrebare profundă, care nu so­licită un răspuns mental. Este făcută să vă aducă atenţia şi mai profund în Clipa de acum. O întrebare similară din tradiţia Zen este: „Dacă nu acum, atunci când?”

Clipa de acum este centrală şi în învăţăturile sufite, ramura mistică a Islamului. Sufiţii au un proverb: „Credinciosul sufit este fiul timpului prezent”. Iar Rumi, marele poet şi maestru al sufismului, declara: „Trecutul şi viitorul îl iau pe Dumne­zeu din faţa ochilor noştri, ardeţi-le în foc pe amândouă”.

Meister Eckhart, marele maestru spiritual din secolul al XIII-lea, a rezumat foarte frumos toate acestea: „Timpul este cel care împiedică lumina să ajungă la noi. Nu există obsta­col mai mare în calea către Dumnezeu decât timpul”.

Eckhart Tolle

 

 

Imagine

IUBIREA SI BUCURIA – emotii pozitive   Leave a comment


Imagine

 

 

„Ele nu pot fi separate de starea dvs. naturală de conectare interioară cu Fiinţa. Clipe fulgurante de iubire şi bucurie sau scurte momente de profundă pace interioară sunt posibile ori de câte ori în fluxul gândirii apare un gol. Pentru cei mai mulţi oameni, astfel de goluri apar rareori şi numai acciden­tal, în momentele în care mintea rămâne „fără grai”, momen­te declanşate uneori de o frumuseţe ieşită din comun, de o so­licitare fizică extremă sau chiar de un pericol foarte mare. Dintr-o dată, apare liniştea interioară. Şi în interiorul acestei linişti există o bucurie subtilă, dar intensă, există pace.

De obicei, astfel de momente sunt de scurtă durată, deoa­rece mintea îşi reia repede activitatea de bruiaj, pe care noi o numim gândire. Iubirea, bucuria şi pacea nu pot înflori până când nu v-aţi eliberat de sub dominaţia minţii. Dar aceste sen­timente nu sunt ceea ce eu aş numi emoţii. Ele se situează dincolo de emoţii, la un nivel mult mai profund. Aşa că tre­buie să vă conştientizaţi în întregime emoţiile şi să fiţi capabili să le simţiţi, înainte de a putea simţi ceea ce se află în spatele lor. Emoţie înseamnă, ad litteram, „tulburare”. Cuvân­tul vine din latinescul emovere, care are sensul de „a tulbura”.

Iubirea, bucuria şi pacea sunt stări profunde ale Fiinţei sau, mai curând, trei aspecte ale stării de conectare interioară cu Fiinţa. Prin urmare, nu au un antonim, deoarece vin din afara minţii.

Emoţiile, pe de altă parte, prin faptul că aparţin minţii dualiste, sunt supuse legii contrariilor. Aceasta înseamnă că nu puteţi avea parte de ceva bun fără ceva rău. Ca urmare, în lipsa iluminării, în starea de identificare cu mintea, ceea ce este uneori numit în mod greşit bucurie reprezintă, de obicei, scurta plăcere din ciclul alternanţei continue între plăcere şi durere. Plăcerea derivă întotdeauna dintr-un aspect exterior, în timp ce bucuria vine din interior. Acelaşi lucru care astăzi vă produce plăcere mâine vă va produce durere sau vă va pă­răsi, şi astfel absenţa sa vă va cauza durerea. Şi ceea ce dese­ori este numit dragoste poate fi foarte plăcut şi incitant pentru un timp, dar reprezintă un ataşament rezultat din dependenţă, o stare de nevoie extremă, ce se poate transforma în contrariul ei cât ai clipi. Multe relaţii de „iubire” oscilează între „iubire” şi ură, atracţie şi agresiune, după ce euforia iniţială a trecut.

Iubirea reală nu vă face să suferiţi. Cum ar putea? Ea nu se transformă brusc în ură, aşa cum bucuria autentică nu se tran­sformă în durere. După cum v-am spus, chiar şi înainte de a atinge iluminarea — înainte de a vă elibera de mintea dvs. —, puteţi simţi străfulgerări ale bucuriei şi ale iubirii adevărate sau ale păcii interioare, profunde, dar foarte vii. Acestea sunt aspecte ale naturii dvs. adevărate, care de obicei este ascunsă de minte. Chiar şi într-o relaţie de dependenţă „normală” pot exista momente în care să fie simţită prezenţa a ceva autentic şi pur. Dar vor fi numai străfulgerări, acoperite curând prin interferenţele minţii. Poate veţi avea atunci sentimentul că v-aţi aflat în posesia unui lucru foarte preţios, pe care însă l-aţi pierdut, sau poate că mintea vă va convinge de faptul că, oricum, era o iluzie. Adevărul este că nu era o iluzie şi că nu puteţi pierde această stare. Este o parte din starea dvs. natura­lă, ce poate fi ascunsă, dar niciodată distrusă de minte. Chiar şi atunci când cerul este foarte acoperit de nori, soarele tot nu dispare. El continuă să se afle acolo, de cealaltă parte a norilor.”

Eckhart Tolle

 

 

Imagine

Posted 27 martie 2014 by marianzidaru in ARMONIE IN CUPLU - EL SI EA, PSIHOLOGIE

PROLOG – MANUALUL RAZBOINICULUI LUMINII ~ PAULO COELHO   Leave a comment


“În largul plajei de vest a satului se află o insulă şi pe ea e un templu uriaş, plin de clopote”, spuse o femeie.

Băiatul observă că ea purta veşminte ciudate şi capul îi era acoperit de un văl. Nu o mai văzuse niciodată înainte.

“Ai vizitat templul acela?” întrebă ea. “Du-te acolo şi spune-mi cum ţi se pare.”

Atras de frumuseţea femeii, băiatul merse la locul indicat. Şezu pe nisip şi scrută orizontul cu privirea, dar nu văzu nimic în afara priveliştii obişnuite: cerul albastru şi oceanul.

Decepţionat, se duse într-un sat de pescari din apropiere şi întrebă despre o insulă cu un templu.

“Ah, a fost cu mult timp în urmă, pe vremea când trăiau pe-aici străbunicii mei”, zise un pescar bătrân. “A fost un cutremur mare şi insula s-a scufundat în mare. Dar deşi nu mai putem vedea insula, încă putem auzi clopotele de la templul de pe ea atunci când marea le face să se legene acolo, în adâncurile ei.”

Băiatul se întoarse pe plajă şi încercă să asculte clopotele. Stătu acolo toată după-amiaza, dar nu izbuti să audă altceva decât zgomotul valurilor şi ţipetele pescăruşilor.

Când se lăsă noaptea, părinţii lui veniră să-l caute. A doua zi de dimineaţă, el se întoarse pe plajă; nu-şi putea închipui că o femeie frumoasă ar fi fost în stare să-l mintă. Dacă ea avea să revină într-o bună zi, i-ar fi putut spune că nu văzuse insula, dar auzise clopotele templului pe care le făcea să răsune mişcarea valurilor.

Trecură astfel multe luni; femeia nu se întoarse şi tânărul o dădu uitării; acum era convins că trebuia să descopere bogăţiile şi comorile templului scufundat. Dacă ar auzi clopotele, ar fi în stare să o localizeze şi ar putea recupera comoara ascunsă acolo.

Îşi pierduse orice interes pentru şcoală şi pentru grupul său de prieteni. Se transformase în obiectul preferat al glumelor celorlalţi copii, care obişnuiau să spună: “El nu mai e ca noi. Preferă să se uite ţintă la mare fiindcă îi e frică să nu piardă la jocurile noastre.”

Şi toţi râdeau, uitându-se la băiatul care şedea pe mal.

Deşi nu izbutise să audă vechile clopote ale templului, băiatul învăţa alte lucruri. Începu să-şi dea seama că, de când asculta zgomotul valurilor, atenţia nu-i mai era abătută de ele. Niţel mai târziu se obişnui şi cu ţipetele pescăruşilor, cu zumzetul albinelor, cu vântul care bătea în frunzele palmierilor.

La şase luni după prima lui conversaţie cu femeia, băiatul era capabil să nu se mai lase distras de nici un zgomot – dar încă nu putea auzi clopotele templului scufundat.

Veneau pescari să stea de vorbă cu el şi stăruiau: “Noi auzim!” ziceau ei.

Băiatul însă nu izbutea.

Ceva mai târziu, pescarii schimbară vorba: “Eşti prea preocupat de zvonul clopotelor din adânc; renunţă la asta şi vino să te joci iar cu prietenii tăi. Poate că numai pescarii izbutesc să le audă.”

 

După aproape un an, băiatul gândi: “Pesemne oamenii ăştia au dreptate. E mai bine să mă fac mare, să devin pescar şi să revin în fiecare zi pe plaja asta, pentru că a ajuns să-mi placă.” Şi mai gândi: “Poate că totul e o legendă şi – din cauza cutremurului – clopotele se vor fi sfărâmat şi nu vor mai răsuna niciodată.”

În după-amiaza aceea se hotărâ să se întoarcă acasă.

Se apropie de ocean, ca să-şi ia rămas-bun de la el. Mai privi o dată natura şi – cum gândul nu-i stătuse decât la clopote – putu zâmbi iarăşi auzind frumuseţea cântecului pescăruşilor, zgomotul mării, vântul şuierând în frunzele palmierilor. Auzi de departe glasul prietenilor săi care se jucau şi se simţi bucuros dându-şi seama că avea să revină la jocurile copilăriei.

Băiatul era mulţumit şi – aşa cum numai un copil ştie s-o facă – se simţi plin de recunoştinţă că era în viaţă. Era sigur că nu-şi pierduse vremea, deoarece învăţase să contemple şi să venereze Natura.

Atunci, pentru că asculta marea, pescăruşii, vântul, frunzele palmierilor şi vocile prietenilor săi care se jucau, auzi şi primul clopot.

Şi altul.

Şi încă unul, până când, spre bucuria lui, bătură toate clopotele templului scufundat.

 

Mulţi ani mai târziu – bărbat în toată firea acum – se întoarse în satul şi pe plaja copilăriei sale. Nu mai năzuia să recupereze nici o comoară din fundul mării; totul fusese poate doar rodul imaginaţiei lui şi nu auzise niciodată clopotele sub apă într-o după-amiază pierdută din copilărie. Chiar şi aşa, se hotărâ să se plimbe puţin, ca să audă zgomotul vântului şi cântecul pescăruşilor.

Mare nu-i fu mirarea când o văzu, şezând pe nisip, pe femeia ce-i vorbise despre insula aceea cu templul ei.

“Ce faci aici?” o întrebă el.

“Te aşteptam pe tine”, răspunse ea.

El îşi dădu seama că – deşi trecuseră amar de ani – femeia îşi păstrase aceeaşi înfăţişare; vălul care-i ascundea părul nu părea decolorat de trecerea timpului.

Ea îi întinse un caiet albastru, cu filele albe.

“Scrie: un războinic al luminii se uită cu atenţie în ochii unui copil. Pentru că ei ştiu să vadă lumea fără amărăciune. Când vrea să ştie dacă persoana de lângă el e demnă de încredere, încearcă să o privească aşa cum ar vedea-o un copil.”

“Ce este un războinic al luminii?”

“Ştii bine ce este”, răspunse ea, surâzând. “E cineva capabil să înţeleagă miracolul vieţii, să lupte până la capăt pentru ceva în care crede, auzind totodată şi clopotele pe care marea le face să răsune în adâncul ei.”

El nu se socotise niciodată războinic al luminii. Femeia păru a-i ghici gândurile: “Toţi sunt în stare să fie. Şi cu toate că nimeni nu se consideră războinic al luminii, cu toate acestea toţi sunt.”

El se uită la paginile caietului. Femeia surâse din nou.

“Scrie despre războinic”, zise ea.

 

Imagine

Stanislav Grof ~ Interviu realizat de Horia Francisc-Turcanu (decembrie 2013)   Leave a comment


Au trecut 50 de ani de când tânărul Grof a decis că a desluşi misterele conştiinţei omeneşti este o misiune pe măsura sa. Multe lucruri s-au schimbat de atunci. Umanitatea nu mai este ceea ce a fost şi asta şi datorită lui.
A făcut pentru psihologie ceea ce Einstein sau Bohr au făcut pentru fizică.
A reconfigurat tot ceea ce se ştia despre adâncurile noastre.
Adevărurile misticilor de pretutindeni şi-au făcut loc lumea ştiinţei moderne.
În ultimii ani se vorbeşte mult despre transformările extraordinare care se petrec la nivelul conştiinţei în ansamblu, despre schimbarea completă a paradigmei în care trăim.
Universul şi noi înşine nu suntem ceea ce a crezut ştiinţa mecanicistă că suntem. Iar la schimbarea acestei viziuni a contribuit din plin “generaţia LSD”, aşa cum au fost numiţi ”visătorii” anilor 60-70.
Această extraordinară deschidere către lumile interioare, această formidabilă explozie a înţelegerii substratului subtil al creaţiei la care asistăm în zilele noastre, nu ar fi fost posibilă fără călătoriile interioare ale acestei generaţii deschizătoare de drumuri.

Abordarea practică pe care a pus-o la punct Grof a primit numele de “Respiraţie Holotropică”.
Adică respiraţia care ne conduce către trăirea stării noastre de întregire.

sursa: Iesirea din Matrix

DACA… ~ Rudyard Kipling   Leave a comment


De poti sa nu-ti pierzi capul cand toti din jurul tau
Si l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ţi ţie vină;
De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău,
 Să nu-ţi pierzi niciodată încrederea în tine;

De poţi s-aştepţi oricât, fără să-ţi pierzi răbdarea;
De rabzi să fii minţit fără ca tu să minţi;
Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi;

De poţi visa, dar fără să te robeşti visării;
De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta ţel;
De poţi să nu cazi pradă nicicând disperării
Succesul şi dezastrul primindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine,
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut;

De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere
Şi tot ce-ai strâns o viaţă să pierzi într-un minut
Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput;

Şi dacă corpul tău, uzat şi obosit,
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă;
Numai cu străjnicia voinţei tale, astfel
Să steie peste vremuri aşa cum stă o stâncă;

De poţi vorbi mulţimii fără să minţi, şi dacă
Te poţi plimba cu regii făr-a te îngamfa;
De nici amicii, nici duşmanii nu pot vreun rău să-ţi facă,
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta;

Şi dacă poţi să umpli minuta călătoare,
Să nu pierzi nici o filă din al vieţii tom,
Al tău va fi pământul cu tot ce e sub soare
Şi ceea ce-i mai mult: vei fi om, copilul meu!

~ Rudyard Kipling ~

 

 

Imagine

Exteriorul reflexie a interiorului   Leave a comment


Lumea in care traim este un fel de oglinda gigantica, oglinda care reflecta mereu aspecte sau parti din noi insine.
Toti oamenii pe care ii atragem in vietile noastre sau de care suntem atrasi oglindesc aspecte necunoscute, negate sau neasumate de noi insine.
Nimic nu este intamplator. Accidentele, coincidentele, evenimentele neasteptate apar astfel numai datorita ignorantei noastre.
Lumea pare a fi dominata de hazard cand, in realitate, este expresia unei armonii incredibile, o potrivire la microsecunda sau nanometru a tot ceea ce se misca, fie acestea particule sau unde de energie.
Cel care se afla in aceasta stare a constiintei este coplesit de certitudinea ca Universul, asa cum este perceput, in acel moment, este asa cum trebuie sa fie…
Mintea este atat de uimita de evidenta si desavarsita potrivire a lucrurilor, asa cum sunt ele, incat nu mai poate gasi cuvinte pentru a exprima perfectiunea si frumusetea acestei experiente.
Totul este atat de clar incat lumea pare a fi devenit transparenta sau luminoasa si atat de simplu incat lumea nu poate fi altfel decat patrunsa si ordonata de o inteligenta suprema.
Universul ne dirijeaza intotdeauna spre acele medii si persoane sau creeaza exact acele circumstante in care putem experimenta ceea ce inca nu acceptam in noi insine, dar a sosit timpul sa o facem…(Adrian Nuta-Umbra)

Natura umana.

Cunoasterea vietii sub toate formele ne da puterea de a trai bine in aceasta forma a ei .

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

Derivată din D.

You know my name, not my story.

Dan Talmaciu

"Onoarea mea este fidelitatea" H.H.

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Laura Dobrescu

"Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, dar minunat atunci cand toate piesele sunt asezate la locul potrivit." Steve Jobs

simis68's Blog

4 out of 5 dentists recommend this WordPress.com site

Daniellaladana's Blog

La o ceasca de cafea...

Me,Karelia

Nici un „azi” nu este prea puțin, nici un „mâine” nu este prea mult!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Poveștile Fabiolei

-the funny side of stories-

NOTE FALSE

soporific pentru pian şi pisică

Suflet in lumina!

This WordPress.com site is the bee's knees

lolandas

Cerul este ecranul universului nelimitat!

Reflections On Reality

Thoughts on Being Human and Living a Life of Passion, Joy, and Fun

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Tainele frumusetii !

Despre noi femeile!

tamara88rodica

This WordPress.com site is the bee's knees

învaţă-mă să simt

o felie de viaţă, trecută prin filtrul peniţei

jurnalpentruzileleploioase

"I am the architect of my own destruction"

MARANXA

Lyrik & Philosophie

Diana Mandache's Weblog

Royal History (since 2008)

vorbepe.wordpress.com

de la lume adunate si de mine comentate

E-Motion

de Andrei Stipiuc

Adrian Niculae - 100% jurnalism

Lovesc unde doare mai tare

Legionwriter

"...The light shines in the darkness, and the darkness can never extinguish it."

corinastancu

A topnotch WordPress.com site

La capatul curcubeului

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Nimic nou sub soare

Toate-s vechi si noua toate/ce e rau si ce e bine/ tu te-ntreaba si socoate...

Eram precisa!

"Everyone is gifted - but some never open their package"

claudia

este o prăjitură dulce-acrișoară. (r)evolution keeps going...

Exist - Aici si Acum

Libertate , Sanatate , Bani , Iubire - Feminitate , Misiune Personala - Spiritualitate

Opus bay

Pobres putas cuando reina la Santa hipocresía.

Intre magie si vrajitorie

magie, teurgie, divinatii, potiuni, incantatii, tarot, magia cristalelor

Alexandru Chermeleu

Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI. Un om adevarat, sincer, care cunoaste IUBIREA si COMPASIUNEA intelege ca oamenii sunt orbi, inconstienti cu spiritul adormit ~ OSHO (CARTEA DESPRE BARBATI)

Blog neinspirațional

...despre lupta cu morile de vânt

MariaBarbu Blog - IDEAL şi CREAŢIE

Despre Adevar si Realitate, despre Ideal si Creatie

Georgiana Iuliana Dinu (Pui mic)

Din suflet pentru suflet!

%d blogeri au apreciat: