Partajează asta:

Nu putem sa ne regasim si sa ne mentinem pacea inimii noastre atata timp cat noi inca tinem resentimente si ranchiuna unii impotriva altora, iar numai o intelegere deplina a rolului fiecarui om si fiecarei experiente a vietii noastre ne va putea vindeca cu adevarat de toata judecata pe care o purtam celorlalti.

Este necesar sa intelegem ca suntem cu totii in acest joc al vietii si fiecare dintre noi parcurge aceasta calatorie avand un singur si unic scop: acela de a se redescoperi pe Sine.

Acest proces nu este intotdeauna usor si de multe ori scoate la iveala rani adanci nevindecate, reactii inconstiente, stari confuze si poate de multe ori descurajatoare. Ele par nedreptati numai atunci cand luam personal toate aceste experiente. Insa, daca am privi pentru o clipa mai profund decat o facem de obicei, constientizam ca toate acestea ne ajung in cale cu un scop si intotdeauna scopul este acela al vindecarii si al reamintirii a Ceea Ce Suntem Noi cu Adevarat.

Partajează asta:

Dumnezeu este Oceanul de Spirit, iar oamenii sunt asemanatori valurilor care apar pe suprafata sa.

Vazute dintr-o barca, aceste valuri par sa fie foarte diferite – unele sunt inalte si puternice, altele sunt mici si insignifiante. Dintr-un avion, vedem numai oceanul, fara a sesiza valurile ce anima suprafata sa. La fel se intampla cu cel absorbit de jocul iluziei, Maya. El se ataseaza de succes si este trist cand sufera un esec. Ii este teama de durere si boala, iubeste existenta terestra si este ingrozit de moarte. Valurile existentei umane par reale si infinit diversificate. In ochii unei fiinte eliberate, totul este Brahman, totul este Dumnezeu. Cu cat furtuna este mai puternica, cu atat valurile sunt mai inalte. Cu cat vantul iluziei sufla mai puternic asupra mintii unei fiinte, cu atat mai mult ea urmareste sa se distinga de cei din jurul sau. Este cu neputinta sa te ascunzi de Creator. Toti facem parte din Dumnezeu, la fel cum valurile fac parte din ocean. Noi nu suntem separati de El decat in aparenta.

Persoanele care vor sa-si afirme personalitatea si sa se ridice deasupra celorlalti prin vanitate si orgoliu, la un moment dat se vor lovi cu putere de valurile celorlalte ego-uri, provocate, tot asemeni lor, de o furtuna in iluzie. Asemeni unei furtuni in care valurile se ridica si coboara, victorioase intr-o zi, linistite in alta, intr-un turbion nesfarsit de conflicte si competitii. Atata timp cat este furtuna, suprafata oceanului nu va cunoaste linistea. La fel, spiritul uman, perturbat de furtuna iluziei nu va gasi niciodata pacea si nu va experimenta decat nelinistea si angoasa. Pacea nu apare decat dupa furtuna, indiferent daca este vorba de elemente ale Naturii sau de constiinta unei persoane. „Valul” ego-ului va exista atata timp cat fiinta va fi pierduta in Maya (in iluzie). In masura in care ego-ul discipolului se va diminua, acesta va accepta o noua relatie cu Spiritul Infinit. O fiinta evoluata spiritual nu incearca nici o clipa sa fie mai presus decat celelalte si urmareste in permanenta sa traiasca in armonie cu cei din jurul sau, cu Natura, cu Dumnezeu.

O persoana a studiat intr-o maniera superficiala filozofia vedantica din India, care spune ca „totul este Brahman”. In urma acestei neintelegeri, ea sustinea pretutindeni ca este Dumnezeu. Aceste vorbe au ajuns si la urechile maestrului care, razand, ne-a spus: „Oamenii sunt atat de parsivi in ignoranta lor! Invatatura Vedelor n-a incurajat niciodata o persoana sa faca astfel de declaratii atata timp cat este inca subjugata de o constiinta egotica. Oceanul are dreptul de a spune: “Eu sunt valurile” – dar este absurd ca un val sa afirme ca este intregul ocean.

Realizeaza intai unitatea cu Oceanul Divin!

De-abia dupa aceea vei putea spune: “Eu sunt El”, deoarece cuvantul “eu” nu se refera la ego, ci desemneaza identificarea cu Sinele Suprem. Dar chiar si in acest caz, spune mai inainte: “Oceanul a format acest mic val care este corpul meu, dar eu stiu ca, de fapt, sunt Constiinta care anima intregul Ocean””.

Analogic vorbind, daca am considera ca Dumnezeu este curentul electric, atunci oamenii sunt becurile. Forma, culoarea si luminozitatea becurilor poate varia la infinit, dar cauza care determina ceea ce face ca toate aceste becuri sa dea lumina este identica in toate cazurile. Oamenii sunt inselati de aparente. Ei exclama: „Ce fiinta frumoasa! Ce par frumos! Ce suras stralucitor!” – dar in momentul in care curentul se intrerupe, ce devine culoarea? Cine mai admira culoarea si forma unui bec stins? Nu uita nici o clipa adevarata Sursa a energiei vietii in tot ceea ce poti observa in jurul tau.

Tot analogic vorbind, am putea spune ca fiintele umane sunt asemanatoare unor mici flacari produse de o lampa cu gaz, iar pe Dumnezeu am putea sa-l comparam cu combustibilul. Forta flacarii este proportionala cu comunicarea dintre flacara si combustibil. La fel, cu cat noi ne deschidem mai mult fata de prezenta divina, cu atat El isi poate manifesta lumina Sa si forta Sa in vietile noastre. Invers, cu cat ne inchidem mai mult fata de Dumnezeu, datorita orgoliului si indiferentei fata de nevoile celor din jurul nostru, cu atat Flacara Divina, forta si inspiratia Sa se vor reduce in proportia obstructiei pe care noi o realizam, iar in momentul in care inchiderea devine totala, flacara dispare, chiar daca mai exista combustibil. Nenumarate fiinte sunt atat de secate de vitalitate incat putem spune ca nici nu exista. Nu le putem considera in viata, in sensul obisnuit al cuvantului. Despre ei vorbeste Isus cand spune: „Lasati mortii sa-i ingroape pe cei morti”.(Matei, 8.22)
Imaginati-va mai multe recipiente pline cu apa si lumina Lunii cum se reflecta pe suprafata apei din ele. Reflexia sa va fi diferita pentru fiecare recipient, desi ele reflecta aceiasi Luna. Extrapoland, Dumnezeu este reflectat distinct de fiecare fiinta umana, dar nu este afectat de aceasta. Chiar daca veti distruge toate recipientele cu apa, Luna va ramane neafectata, neschimbata. intelept este cel care, primind lumina vietii in „vasul” constiintei sale, ridica capul catre Cer pentru a descoperi originea reala a luminii, Dumnezeu. Cel care, din contra, se incapataneaza sa reflecte doar „Luna”, se pacaleste grav si va intelege aceasta atunci cand recipientul sau va fi distrus de trecerea vremii.

Invataturile hinduse sunt panteiste. Crestinii s-au servit de aceasta pentru ca sa incrimineze hinduismul. Este o greseala din partea lor, pentru ca panteismul implica adorarea lui Dumezeu sub toate formele Sale, intelegand ca Dumnezeu se exprima si exista in toate formele pe care Le-a creat. Nu este minunat sa recunosti manifestarea lui Dumnezeu in toate lucrurile, frumusetea Sa intr-un apus de soare, lacrimile Sale in ploaie, tandretea Sa in dragostea unei mame pentru copilul sau? Daca Dumnezeu este omniprezent, nu este evident ca El exista in toate lucrurile? Deci trebuie sa-L cautam in spatele tuturor voalurilor Sale. Pentru cel care il iubeste pe Dumnezeu, toate elementele creatiei nu sunt decat o reamintire permanenta a prezentei Sale. „Reamintiti-va, in primul rand” – spune Isus – „ca imparatia lui Dumnezeu este in voi”. (Luca, 17, 21)

„Ce este ego-ul?” – a intrebat un discipol. Paramahansa Yogananda i-a raspuns: „Ego-ul este materializarea gandului ca fiinta ta se reduce la corpul fizic”.

Oamenii sunt asemeni valurilor oceanului: ei danseaza in furtuna iluziei. Oceanul nu inceteaza sa-i aspire catre El. Mai devreme sau mai tarziu, ei vor fi resorbiti si, in final, se vor topi din nou in vastul Ocean al Iubirii Divine, care i-a emanat.

Realizarea Sinelui consta in descoperirea adevaratului nostru „eu”, care este particica din Oceanul Spiritual. Aceasta se poate realiza eliminand iluzia care ne determina sa ne identificam cu acest mic ego efemer, cu corpul nostru fizic, cu personalitatea noastra.

Paramahansa Yogananda – Sufletul si Dumnezeu

Partajează asta:

Cum sa transformi dorintele in preferinte

Desenam harti complexe cu tot felul de dorinte: mai multi prieteni, un iubit, mai multi bani, mai multe cunostinte teoretice, un serviciu mai bun. Ne straduim sa modificam situatiile si oamenii ca sa vina ca o manusa asteptarilor noastre. Atunci cand nu reusim, ne iau cu asalt teama, frustrarea, iritarea, resentimentele, plictiseala, gelozia. Fericirea se joaca de-a v-ati ascunselea cu noi? Ideile despre cum „ar trebui” sa fie lumea, cum „ar trebui” sau „nu ar trebui” sa se poarte ceilalti cu noi, sunt himerice. Viata isi are propriile sale ratiuni. Chiar daca nu le intelegem intotdeauna din prima.

Exista insa o solutie inteleapta in jocul plin de surprize al existentei. Sa ne gestionam in asa fel starile, incat sa invatam, indiferent de situatia in care ne aflam. In general, dorintele sunt insotite de o stare de asteptare chinuitoare pe care o proiectam asupra persoanelor si situatiilor din jur. Cu cat este mai intensa aceasta asteptare, cu atat mai puternica este nefericirea pe care ne-o trezesc dorintele neimplinite. Dar daca transformam aceste dorinte in preferinte avem toate sansele sa nu mai oscilam intre frustrare si al noualea cer. Daca ceea ce preferam se petrece… este foarte bine! Daca nu, este aproape la fel de bine. Cand nu mai consideram acel eveniment o conditie esentiala ca sa fim fericite ne relaxam interior si ne pastram increderea ca viata are daruri pe care ni le va oferi din clipa in clipa. Detasarea are o putere magica, mai devreme sau mai tarziu primim totul inapoi. Daca intr-adevar renuntam la atasamentele noastre – materiale, sentimentale, mentale – ne vom simti mai liberi, mai deschisi, mai optimisti. Starea noastra ii va determina spontan pe cei din jur sa ne oglindeasca, iar asta ne va transforma in bine toate relatiile.

Cand viata noastra va fi un sir intreg de preferinte si incepem sa-i iubim pe ceilalti cu toata fiinta, alegand sa le fim de folos in mod neconditionat, descoperim ca lumea este un miraculos „corn al abundentei”, care ne ofera infinit mai multa siguranta, placere, sanatate si dragoste. Cand ajungem sa nu mai avem nici o pretentie de la ziua de azi si de la cea de maine, ne bucuram din plin de tot ceea ce primim, ne entuziasmam ca un copil si apreciem la adevarata ei valoare fiecare experienta pe care o traim. Se spune ca secretul fericirii durabile nu poate fi inteles decat daca este trait.

Exerseaza in fiecare zi recunostinta

Ce ai zice sa incepi chiar de azi? Rezerva-ti o jumatate de ora sau o ora in care sa te bucuri total de ceea ce ai, sa traiesti cu adevarat o stare de multumire interioara. Nu prea gasesti motive? Gandeste-te mai bine. Daca privesti mai atent descoperi sigur ceva care merita recunostinta, ceva care ti-a scapat poate la prima vedere. Recunostinta pentru mancarea de pe masa, indiferent daca este pregatita pentru vreo ocazie sau la fel ca in oricare alta zi. Recunostinta pentru ca ai o casa, un apartament sau o locuinta cu chirie care te fereste de capriciile vremii. Pentru confortul de care ai parte, fara sa te gandesti la vila cu piscina sau la conacul pe care ti le-ai dori undeva pe la marginea orasului. Recunostinta fata de oamenii care te indragesc. Concentreaza-te asupra faptului simplu ca exista cel putin cativa oameni pe lume care te iubesc si carora le pasa cu adevarat de tine. Recunostinta pentru faptul ca ai libertatea de a merge unde iti doresti, de a-ti exprima nestanjenit opiniile, de a citi orice carte sau revista pe care ti-o doresti. Daca ai un iubit, o iubita sau un prieten special, gandeste-te cu recunostinta la bucuria pe care ti-o aduce in viata – fara sa te gandesti la ceea ce ai fi vrut sa-ti ofere, dar nu a facut-o. Recunostinta pentru amintirile placute. Nu te stradui sa indepartezi amintirile neplacute, ocupa-te pur si simplu de cele incantatoare. Recunostinta pentru micile delicii senzoriale de moment – bucurii ale mirosului, gustului, vazului, pipaitului, auzului. Priveste cerul, norii, bucura-te constient de lumina soarelui, de flori sau de copacii de pe marginea drumului. Recunostinta pentru muzica preferata, pentru muzica pe care o asculti de obicei. Recunostinta pentru orice te face sa surazi ori sa razi cu pofta in timpul unei zile. Cand razi, multumeste pentru senzatiile placute pe care ti le provoaca rasul. Recunostinta pentru oamenii cumsecade, inteligenti, calzi si bine intentionati care exista pe lume. Nu-i cauta neaparat. Observa-i doar, atunci cand ai contact cu ei. Recunostinta pentru pasarile pe care le auzi sau le vezi in cursul unei zile obisnuite. Recunostinta pentru anotimpul in care ne aflam. Participa la prezent. Lista aceasta nu are nimic special. Este doar o sugestie. Un exemplu de lucruri placute si obisnuite de care merita sa fii constient. Tu o poti imbogati in fiecare zi, poti descoperi in fiecare zi noi motive de recunostinta. Cand apare acest sentiment simti nevoia de a spune „multumesc” cuiva sau pentru ceva. E o idee excelenta chiar sa rostesti acest cuvant, in gand sau cu voce tare, dupa cum iti vine mai usor.

Recunostinta vie este un mod de a participa la prezent. De a-l accepta vazand partea plina a paharului, de a inlocui dorintele care ne fac sa simtim nemultumire, frustrare, revolta, nefericire cu preferinte care ne lasa libertatea de a ne bucura de ceea ce avem. Fa acest „exercitiu de recunostinta” o zi, o saptamana, o luna. Dupa ce reusesti cateva zile la rand sa descoperi in tine insuti si sa mentii o stare de armonie si fericire, nimic nu te va putea opri pana nu o vei obtine pentru totdeauna. Acum descoperi ca punctul de sosire al calatoriei spre fericire se afla chiar in tine insuti.

Omraam Aivanhov

Partajează asta:

„Frumuseţea este oceanică, vastă, uluitor de vastă.

 

 

Frumuseţea are profunzime, la fel ca oceanul.

Un om „civilizat” trăieşte numai la suprafaţă; el este un înotător, nu un scufundător.

El ştie perfect cum să se menţină la suprafaţă.

El cunoaşte bine perimetrul – modul în care se comportă, maniere, etichete şi tot tacâmul.

Chiar sub el se află profunzimea: cu cât te cufunzi mai mult, cu atât mai frumos eşti.

Frumuseţea e a profunzimii: cu cât mai adânc te cufunzi, cu atât mai frumos eşti.

Iar această frumuseţe nu e de pe lumea aceasta, deoarece frumuseţea este dimensiunea divinităţii.

Cu cât mai mult te adânceşti, cu atât mai mult centrul tău lăuntric începe să înflorească.

Frumuseţea nu este machiaj, este înflorire.

Machiajul este de suprafaţă, frumuseţea se află în interior.”

Osho

Partajează asta:

Parintele Arsenie Boca – CARAREA IMPARATIEI

Pr Arsenie Boca-Cararea-Imparatiei

 

 

Parintele Teofil Paraian – Din visteria inimii mele

Parintele Teofil Paraian-Din vistieria inimii mele