Sistemul AYURVEDA a apărut în India, cu mai mult de 4000 de ani în urmă, dar cunoaşterea profundă a fiinţei umane şi a vieţii, dăruită omenirii de către înţelepţii care au revelat această ştiinţă, despre care textele tradiţionale spun că este de origine divină, este şi astăzi perfect valabilă, la fel ca şi atunci.
Structura fiinţei umane nu s-a modificat semnificativ de atunci şi (chiar dacă pentru unii ar părea surprinzător) nici problemele şi nici aspiraţiile umane nu s-au modificatfundamental. În fiecare epocă, mentalitatea oamenilor a suferit unele modificări la modul global, dar anumite elemente au rămas neschimbate, chiar în această privinţă.
Aspiraţia către frumuseţe este, de exemplu, acum ca şi atunci, o puternică NEVOIE a sufletului uman. Ceea ce au uitat însă o mare parte dintre oameni în prezent este originea frumuseţii.
Originea frumuseţii
Ceea ce AYURVEDA ne reaminteşte este faptul că frumuseţea feminină veritabilă nu se rezumă niciodată doar la o formă corporală atrăgătoare, ci este o rezultantă a armoniei inefabile a trupului, sufletului şi spiritului unei femei.
Pentru fiecare femeie există o asemenea armonie unică, ce nu poate fi regăsită niciodată în mod identic la o altă femeie. Cu cât o femeie este mai conştientă de acele aspecte ale corpului ei fizic, ale sufletului şi spiritului existent în ea, care sunt frumoase şi îi creează unicitatea sa – acel „nu ştiu ce şi nu ştiu cum” seducător – cu atât mai mult ea va putea să fie nu doar frumoasă, ci şi atrăgătoare şi fermecătoare.
Pentru ca o femeie să fie fermecătoare nu este de ajuns un chip frumos, ca o poză fără cusur. Doar atunci când un asemenea chip (şi trup) bine alcătuit este însoţit de mister, senzualitate, rafinament, gingăşie, bunătate, putere de a iubi, duioşie, sau alte calităţi arhetipale ale sufletului feminin, el face ca femeia care este „dăruită” astfel, să fie cu adevărat o femeie frumoasă şi fermecătoare.
Când un chip feminin este foarte frumos şi totodată însoţit de aceste trăsături ale frumuseţii sufletului feminin, el devine pur şi simplu răpitor. Dacă însă un chip şi un trup feminin nu este unanim acceptat ca fiind frumos, dar este însoţit de aceste trăsături ale frumuseţii sufletului feminin, el devine totuşi frumos, căpăta o lumină care face ca formele fizice să aibă farmec, chiar dacă poate ele nu au o anumită simetrie sau o armonie desăvârşită.
Cele trei tipuri de frumuseţe feminină
Deşi fiecare fiinţă umană este unică în felul ei, există anumite trăsături comune care fac să fie definite anumite tipologii umane. În cadrul sistemului AYURVEDA sunt descrise trei tipologii umane principale, numite VATA, PITTA şi KAPHA. Tipologiile umane sunt descrise în cadrul sistemului AYURVEDA într-un mod foarte complex şi nuanţat, iar cunoaşterea acestora oferă nenumărate perspective practice de aplicare în aproape toate domeniile vieţii. Pentru femei, una dintre cele mai accesibile aplicaţii practice ale cunoaşterii acestei tipologii este identificarea tipului de frumuseţe care îi este specific fiecăreia şi a cărui cultivare o avantajează cel mai mult.
Frumuseţea feminină de tip VATA
Tipul „clasic” de frumseţe specific acestor femei este acela de „frumuseţe suavă, eterată”. Femeile cu această tipologie sunt, în mod natural, fără nici un efort, foarte suple sau chiar slabe.Înalte, cu picioarele şi braţele lungi, ele întrunesc toate criteriile cerute de moda actuală, care este orientată aproape exclusiv către această tipologie feminină.
Pielea este fină, cu o transparență ce lasă adeseori să se vadă venele. În mod natural părul unei femei ce prezintă această tipologie este blond, de la nuanţele spicului de grâu, până la nuanţe de castaniu şi adeseori este creţ sau ondulat, uneori este „rebel” şi greu de pieptănat.
Trăsăturile feţei nu sunt foarte regulate, pot să existe uşoare asimetrii, care conferă unei astfel de femei o notă aparte. Ochii sunt de culoare albastră, de la nuanţe de gri-cenușiu, cu sclipiri de oţel, până la albastru adânc al cerului senin de vară. Sânii mici, umerii şi şoldurile înguste sunt compensate de lungimea braţelor şi picioarelor, ceea ce face ca adeseori aceste femei să aibă o alură adolescentină, chiar până la vârste înaintate. De altfel, acestor femei le este specifică o vioiciune tinerească, un dinamism care adeseori le face să pară neliniştite.
Mimica lor este foarte expresivă, le place să vorbească mult şi îşi însoţesc vorbirea de o gesticulaţie vie. Au o imaginaţie debordantă, sunt inteligente şi au înclinaţii artistice. Adeseori au o fire boemă, le place să călătorească mult şi să danseze. Leagă uşor prietenii şi sunt generoase.
În iubire sunt pline de neprevăzut, le place tot ceea ce este inedit şi nu se pot acomoda cu rutina. Lângă o astfel de femeie este foarte puţin probabil să te plictiseşti vreodată, dar nici nu poţi să îţi faci prea multe planuri. Sunt pline de fantezie, entuziasm, exuberanţă, afectuoase şi comunicative.
Viaţa alături de ele se aseamănă cu efervescenţa unei cupe de şampanie. Se detaşează uşor şi intră uşor într-o relaţie, dar nu sunt tipul de gospodină casnică şi nici nu au înclinaţii materne prea puternice. Totuşi, dacă au copii, îi vor creşte într-un spirit de mare libertate, camaraderesc şi vor fi mai degrabă prietenii copiilor lor, decât o autoritate maternă.
Cheltuiesc foarte uşor banii şi nu pun preţ decât pe „distracţia” pe care banii o pot oferi, nu pe valoarea lor în sine. Îndură foarte greu constrângerile, „orele fixe” şi programele rigide. Sunt capabile să mobilizeze şi să deschidă perspective noi nebănuite, să dea elan şi bucurie de a trăi.
Principalele calităţi feminine ale tipologiei VATA:
Graţie, supleţe, mobilitate, originalitate, veselie, entuziasm, comunicativitate, deschidere sufletească, inteligenţă, rafinament, gingăşie, optimism, spirit inovator, spirit de iniţiativă, imaginaţie creatoare.
Lasă un răspuns