Archive for 11 aprilie 2014

CARTI ELECTRONICE (XIV)   Leave a comment


C.G.JUNG – ANALIZA VISELOR

Analiza viselor – C. G. Jung

 

jung-020

Posted 11 aprilie 2014 by marianzidaru in CARTI ELECTRONICE

Tagged with , ,

MEMORIILE SUFLETULUI IN ETERNITATE   Leave a comment


Imagine

 

 

“Lumina se deplasează în Timp şi Spaţiu şi, pe acest ecran situat între cele două, fiecare suflet îşi scrie raportul activităţilor sale în eternitate. Aceste„memorii” sunt scrise datorită conştiinţei sufletului; nu numai prin cunoaşterea conştientă, nu numai în materie, ci şi în gînd… Pe Timp şi pe Spaţiu sînt scrise gîndurile, faptele şi gesturile fiecărei entităţi. Este ceea ce s-a numit uneori Cartea Memoriei lui Dumnezeu… (Akasha) Aceste înregistrări, deci, nu sînt întocmai ca nişte imagini pe ecran, nici ca nişte cuvinte scrise, ci sînt energii care rămîn active în viaţa unei entităţi şi care sînt, aşa cum ne putem imagina, indescriptibile în cuvinte.

Din ce sursă vin şi cum pot fi citite aceste memorii ale activităţii trecutului? Şi cum putem şti dacă ne branşăm pe o veritabilă amintire, pe o amintire adevărată dintr-o perioadă despre care Istoria n-a păstrat nici o urmă scrisă? Entitatea însăşi studiază memoria Naturii în pietre, coline, arbori, în tot ceea ce se numeşte genealogia Naturii înseşi. La fel de adevărată este şi înregistrarea pe care spiritul o imprimă pe filmul timpului şi spaţiului în activităţile fizice şi spirituale.
Orice boală, spune Cayce, vine din păcat. Şi ce înseamnă păcatul? Este – spune el încălcarea unei legi cosmice. Orice Lege cosmică încălcată se va traduce imediat în corpul nostru fizic care este un ecou al Cosmosului. Cum spune Tabla de smarald: “Tot ce există Jos este aidoma cu tot ce este Sus şi reciproc …”
Iată cîteva extrase din lecturile pe această temă: Orice boală este păcat – nu neapărat momentan în maniera în care omul socoteşte timpul – ci ca un fragment al unei experienţe globale tinînd de mai multe vieti precedente). Sîntem în mod fizic ceea ce am digerat în corpul nostru fizic, sîntem mental ceea ce gîndim […]. Şi sîntem spiritual ceea ce am digerat în fiinţa noastră mentală. Orice boală vine din păcat. Astfel se întîmplă, fie că vă place sau nu. Boala este păcat (fie că acest păcat a fost comis pe plan fizic, mental, spiritual),este rezultatul erorilor manifestate pe Pămînt. […] Căci păcatul nu este decît întoarcerea împotriva Adevărului şi a luminii şi astfel afectează corpul fizic. Căci corpul este Templul lui Dumnezeu Viu. Încălcarea Legii aduce necazul,tristeţea, boala pe Pămînt. Cu toate acestea, nu trebuie- să ne grăbim în a judeca, căci există fiinţe de excepţie care în actuala lor reîncarnare, acceptă să ducă bolile altora în propriul lor corp fizic pentru a-i ajuta să se elibereze spiritual.Nu se poate atinge perfecţiunea cerută de Christos (fiţi perfecţi aşa cum Tatăl meu este perfect) dacă nu ne asumăm corpul, căci: Există tot atît din Dumnezeu în corpul fizic pe cît există în cel mental şi spiritual. Şi aceste trei corpuri ar trebui să fie UNUL. Pentru Cayce, starea de perfecţiune pe care trebuie să o atingem se defineşte prin unitatea absolută, corespondenţa perfectă a celor trei corpuri, în fine armonizate şi sincronizate. Este ceea ce el numeşte Oneness,ceea ce am putea traduce prin integrarea armonioasă a corpurilor noastre într-un singur TOT, impecabil coordonate…Atunci vom fi zei! Dar, pentru aceasta, Cunoaşterea este indispensabilă. Căci ignoranţa, spune budismul, este izvorul nefericirilor noastre!

Dacă am vrea să rezumăm gîndirea cayciană, am putea spune că: toate bolile noastre au drept origine o atitudine mentală improprie, un Sine care s-a dezacordat faţă de legile cosmice. Pentru că spiritul nostru este acela care construieşte tot; rădăcina tuturor relelor noastre fizice, afective,psihologice se află deci într-o atitudine improprie spiritului nostru.Rearmonizîndu-ne spiritul cu aceste legi cosmice, corpul nostru se rearmonizează şi el. Aceste legi cosmice sînt legile divine care fac să meargăatît de bine stelele, dar şi glandele şi muşchii corpului nostru.Dar toate aceste energii care sînt în noi sînt, de asemenea, în puterea noastră.

Vindecarea este deci întotdeauna posibilă – dacă o dorim din toate puterile
noastre. Căci originea tuturor bolilor este “în cap”.Nimeni nu-şi poate urî vecinul fără să sufere de stomac sau ficat! Nimeni nu
poate fi gelos şi nervos fără să aibă tulburări digestive sau cardiace. Dar ura şi gelozia sînt fiicele fricii: Din frică izvorăsc aproape toate relele omenirii: frica de sine, frica de ceea ce gîndesc alţii despre noi, frica de imaginea pe care ceilalţi şi-au făcut-o despre noi etc.
A depăşi frica înseamnă a ne umple fiinţa mentală şi spirituală cu ceea ce alungă frica, adică iubirea manifestată în lume prin Acela care s-a dăruit răscumpărării noastre. Iubirea, credinţa, înţelegerea acestor legi alungă frica. Un avertisment pentru orice fiinţă omenească: mînia este o otravă pentru tot organismul. Păstrează o atitudine constructivă. Nu te lăsa dominat de resentiment, că acesta în mod foarte firesc produce în organism acele secreţii care împiedică buna funcţionare a diverselor sisteme (circulator, digestiv, respirator etc.). Şi este cazul mai ales al tulburărilor provocate de gîndurile negre, care dereglează pancreasul şi unele funcţiuni hepatice.

Dacă vrem să ne vindecăm trebuie să jucăm jocul pînă la capăt şi să consimţim să plătim preţul: Este inutil să îngrijim un corp bolnav cînd spiritul,obiectivele, idealurile entităţii nu se raportează la El, care este pacea,viaţa, speranţa, înţelegerea… El este Christul cosmic – nu doar Iisus al creştinilor – ci entitatea Christ, prezentă în toate epocile, spune Cayce, care a inspirat toate marile religii ale lumii şi care supraveghează destinul planetei Pămînt. După Cayce, această entitate este pentru om modelul de urmat prin aplicarea legilor cosmice în planul terestru. Neaplicarea Adevărului în spiritul tău, la Eul tău poate – şi este chiar ceea ce se întîmplă în viaţa ta !
Mai presus de orice, roagă-te! Pentru tot ceea ce priveşte corpul, ai încredere în forţele spirituale. Căci rugăciunea celor drepţi îi va vindeca pe bolnavi. Află că orice forţă, orice vindecare de orice natură ar fi constă în modificarea vibraţiilor Eului interior. Vindecarea constă în a pune ţesuturile vii ale corpului în rezonanţă cu Energiile Creatoare (Dumnezeu). Asta este vindecarea, fie că se face printr-un medicament, printr-un scalpel chirurgical sau prin orice altceva. Este vorba de a pune structura atomică a celulei vii, această energie celulară, în rezonanţă cu linia sa de vibraţie spirituală. Căci rugăciunea îl transformă mental dar şi fizic pe cel care se roagă. Rugăciunea constă în branşarea Eului său conştient pe forţele spirituale care se manifestă în lumea materiei. Rugăciunea este un efort concertat al conştiinţei fizice pentru a se pune pe aceeaşi lungime de undă cu Creatorul. Indiferent că se face colectiv sau individual. Altfel spus, în rugăciune regrupăm diferitele expresii ale corpului nostru fizic: gesturile, glasul, respiraţia etc., pentru a le branşa, “concertate”, pe Forţele Creatoare divine. Nenumărate sînt căile prin care poate trece vindecarea: ea se poate face prin
contact individual, prin credinţă, prin atingerea cu mîinile, prin ceea ce voinţa creează în spirit (pentru că el este constructorul fiinţei umane),printr-o stare de conştiinţă care duce la un contact mai strîns cu Forţele Creatoare ale Universului (Dumnezeu). Foloseşte ceea ce ai la îndemînă. Cand o fiinţă omenească cu corpul său {nu este vorba de cel al bolnavului) şi-a ridicat suficient vibraţiile, poate cu ajutorul cuvîntului să trezească dinamismul emoţional al celuilalt care este bolnav, astfel încît să reînvie, să resuscite,să modifice energiile turbionare ale structurii atomice din corpul fizic, adică forţa vitală a acestuia. Astfel, aceste energii sînt puse din nou în mişcare. Astfel acţionează forţa spirituală sau psi a unui corp asupra altui corp, cînd se produce vindecarea unui individ, în acel moment persoana care acţionează ca vindecător poate face să apară această forţă în sistemul hormonal al bolnavului, sistem care comandă energiile circulatorii, astfel încît ele vor putea să găsească în ele însele cu ce să reînvie, să resuscite corpul bolnav, pradă dezordinii şi suferinţei. Dacă perseverăm în efortul de branşare pe energia divină, ajungem la experienţe surprinzătoare. Cînd cineva poate face să apară în el însuşi astfel de vibraţii şi astfel să-şi treacă Eul fizic prin toate etapele acestei rezonanţe pînă în centrul care emană energie, adică al treilea ochi, atunci corpul acestui individ devine ca un magnet care, folosit corect, aduce vindecarea celorlalţi prin mîinile sale.
Astfel poate atingerea cu mîinile să îngrijească în mod eficace. Nici un tratament medical, oricare ar fi el – prin medicamente sau manipulări mecanice – nu este curativ prin el însuşi. Tratamentele medicale doar rebranşează, adaptează activităţile organelor din corp la Natură, adică la Sursele de viaţă din Natură! Şi orice vindecare vine de la Viaţă. Or Viaţa înseamnă Dumnezeu. Vindecarea înseamnă adaptarea acestor forţe care se manifestă în corpul individului. Corpul, schema corporală este un receptor al tuturor Forţelor Universului […]. Cooperarea, răspunsul individului trebuie să le căutăm. Aflaţi că sufletul-entitate trebuie să găsească în ce mod concret trebuie să răspundă, pentru a se menţine el însuşi cu facultăţile, dorinţele, speranţele sale pe lungimea de undă a acestei conştiinţe universale. Astfel se produce vindecarea… indiferent de natura sa […]. Asa ca branşaţi-vă corpul pe lungimea de undă care îi trebuie.”

Edgar Cayce

 

Imagine

CUNOASTEREA DE SINE in traditia HUNA   Leave a comment


Imagine

 

 

Omul care a revelat pentru prima oara codul Huna occidentului , a fost Max Freedom Long , student la psihologie , apoi timp de mai multi ani profesor in Hawaii si , la un moment dat , membru al miscarii teosofice. De la inceputul sederii sale in insule , Long a fost fascinat de puterile kahunasilor , care erau prin nastere medicii si samanii Polineziei. Detineau stiinta vindecarii oamenilor si a controlului asupra lumii inconjuratoare pe care o puteau demonstra oricand , dar nu neofitilor si cu atat mai putin unui ne-kahuna. In timpul lungilor sai ani de sedere in insule , Long a incercat sa descopere secretul , dar in ciuda faptului ca fusese martor la multe miracole ( in aparenta ) infaptuite de kahunasi , nu a fost in stare sa descopere secretul cunoasterii lor pe pamantul hawaiian.

Continuandu-si cercetarile , Long a inceput sa rasfoiasca literatura religioasa a lumii dupa posibile urme ale caii Huna , concentrandu-se pe acele lucrari in care erau implicate doctrine secrete. A dus la indeplinire aceste deziderat traducand pasajele in hawaiiana si apoi examinand sensurile – radacina in engleza. In acest sens a facut unele descoperiri cu adevarat uluitoare , mai ales in ceea ce priveste Noul Testament. Insusi Iisus ori primii scriitori crestini au fost in mod evident initiati in Huna sau aveau cel putin cunostinte profunde despre doctrinele care stau la baza sa. In timp , principiile Huna s-au dovedit a fi ascunse chiar in interiorul doctrinelor.

Principiile Huna

Ideea fundamentala a filozofiei Huna este ca fiecare creeaza o experineta personala a realitatii , prin credintele noastre , interpretarile noastre , actiunile si reactiile noastre , prin ganduri si sentimente. Nu numai ca realitatea este creata de noi , pentru noi ca rezultat al acestor conotatii personale , dar noi suntem creatori co – creatori impreuna cu Universul insusi. Huna te invata sa faci asta in mod constient . Este adevarat , aceasta idee nu apartine numai filozofiei Huna. Teoretic , ea se regaseste in toate religiile cunoscute , desi mai mult in invataturile ezoterice . Din pacate , este adeseori uitata si rareori studiata profund si practicata.

Tendinta moderna de a separa religia sau invataturile spirituale de alte aspecte ale vietii este o forma arbitrara si falsa de clasificare. Huna afirma ca toate sistemele , categoriile, clasificarile si diferentierile sunt propriile noastre inventii si ca este pe de-a intregul posibil sa reclasifici sau sa restructurezi totul in alt mod. Asta nu inseamna ca a face o clasificare este ceva gresit in sine atata vreme cat foloseste unui scop bun , dar atitudinea Huna acorda importanta faptului ca noi suntem cei care clasificam si ca in spatele tututror sistemelor se manifesta , desi imperceptibila pentru majoritatea oamenilor , aceeasi armonie fundamentala pe care noi o numim Dumnezeu si care , totusi , nu are acelasi inteles pentru toata lumea.

In filozofia Huna , Dumnezeu si Universul (perceput ca tot ceea ce este , a fost si va fi ) sunt unul si acelasi lucru. Toti intemeietorii marilor religii ale lumii au fost de acord cu aceasta , desi adeptii lor tind sa se agate de clasificari si separari. Numele acestei prezente eterne si infinite in limba hawaiiana este Kumulipo , tradus de regula ca sursa infinita a vietii , dar care mai poate insemna si marele Mister .

1. Lumea este asa cum crezi tu ca este. – IKE

Acesta este principiul de baza al filozofiei Huna si inseamna ca tu iti creezi propriul univers pe baza experientelor personale si a impactului tau asupra realitatii prin credintele , obiceiurile , asteptarile , atitudinile , dorintele , temerile , judecatile , sentimentele tale si prin gandurile si actiunile tale consistente si persistente . Acest principiu mai contine si ideea ca prin schimbarea modului predominant de gandire , schimbi propria ta lume si totodata interactiunile cu restul universului , ceea ce face ca si restul universului sa reactioneze corespunzator.

2. Nu exista limite – KALA

Nu exista limite reale intre tine si corpul tau , intre tine si alti oameni , intre tine si lume , sau intre tine si Dumnezeu. Orice impartire sau diferentiere folosita in prezentare are doar rol de conventie care sa asigure functionalitatea. Cu alte cuvinte , clasificarea este doar o iluzie folositoare . O semnificatie suplimentara a acestui principiu este aceea ca potentialul creativ este nelimitat. Poti crea , intr-o forma sau alta , tot ceea ce iti doresti.

3. Energia urmeaza calea atentiei. – MAKIA

Gandurile si sentimentele staruitoare , de care esti constient sau nu , au intotdeaua suport energetic. Atentia directionata este canalul atat pentru fluxul energiei biologice , cat si pentru cel cosmic.

4. Acum este momentul pentru putere. – MANAWA

Nu esti legat de nici o experienta a trecutului si de nici o perceptie a viitorului . In momentul prezent ai puterea de a schimba credintele false si obiceiuri negative care te limiteaza si sa plantezi constient semintele unui viitor ales de tine. Pe masura ce iti schimbi continutul mentalului , schimbi experienta de viata si nu este nici o putere adevarata in afara ta care ti s-ar putea opune pentru ca Dumnezeu este inauntru. Esti liber in masura in care iti dai seama de asta si actionezi ca o fiinta libera.

5. A iubi inseamna a fi fericit cu ceea ce ai. – ALOHA

Universul exista datorita iubirii intre cele doua aspecte ale sale : de a fi si a deveni. Oamenii exista datorita iubirii chiar si atunci cand nu recunosc aceasta. Insa cand recunosc iubirea , ei sunt fericiti asa cum sunt si sunt fericiti pentru ce au devenit traind iubirea. In filozofia Huna , iubirea constienta este ceea ce creeaza fericirea. Nu este doar un efect colateral. Totul functioneza mai bine , este mai bun ,mai luminos si generator de armonie atunci cand acest principiu al iubirii este urmat in mod constient. Iubirea este singura etica necesara in filozofia Huna.

6. Toata puterea vine din interior. – MANA

Dupa cum s-a spus anterior , nu exista nici o putere in afara ta pentru ca puterea lui Dumnezeu , sau Universul , lucreaza prin tine in viata ta. Tu esti canalul activ , mai mult sau mai putin constient , al acelei puteri , alegerile tale doar o directioneaza. Nimeni nu poate avea putere asupra ta sau asupra destinului tau daca nu-l lasi sa o faca.

7. Eficienta este masura adevarului. – PONO

Intr-un univers infinit , pe care il postuleaza Huna , nu poate exista adevar absolut , in afara de Dumnezeu. In schimb , trebuie sa existe un adevar fundamental la nivelul individual de constiinta. Acest principiu este unul foarte practic , care iti permite organizarea si actiunea asupra informatiei in cel mai potrivit mod pentru atingerea scopului propus , asa incat faptele sa nu impiedice manifestarea acestei legitati. Orice organizatie sau sistem de cunoastere este privit ca o conventie utila si nu ca pe un fapt , pentru ca o organizare diferita a aceleiasi cunoasteri poate fi valabila si pentru alte scopuri. Cu alte cuvinte , toate sistemele sunt arbitrare , asa ca trebuie folosit tot ceea ce asigura adevarul prin eficienta si confirmare.

Binecuvanteaza clipa prezenta !

Crede in tine insuti !

Asteapta-te la tot ce mai bun !

Serghei Kahili King

 

Imagine

Natura umana.

Cunoasterea vietii sub toate formele ne da puterea de a trai bine in aceasta forma a ei .

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

Derivată din D.

You know my name, not my story.

Blog on Wheels

POWERED BY PASSION

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Laura Dobrescu

"Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, dar minunat atunci cand toate piesele sunt asezate la locul potrivit." Steve Jobs

simis68's Blog

4 out of 5 dentists recommend this WordPress.com site

Daniellaladana's Blog

La o ceasca de cafea...

Edge of Humanity Magazine

An Independent Non-Discriminatory Platform With No Religious, Political, Financial, or Social Affiliations

Me,Karelia

Nici un „azi” nu este prea puțin, nici un „mâine” nu este prea mult!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Poveștile Fabiolei

-the funny side of stories-

NOTE FALSE

soporific pentru pian şi pisică

Suflet in lumina!

This WordPress.com site is the bee's knees

lolandas

Cerul este ecranul universului nelimitat!

Reflections On Reality

Thoughts on Being Human and Living a Life of Passion, Joy, and Fun

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Tainele frumusetii !

Despre noi femeile!

tamara88rodica

This WordPress.com site is the bee's knees

învaţă-mă să simt

o felie de viaţă, trecută prin filtrul peniţei

jurnalpentruzileleploioase

"I am the architect of my own destruction"

MARANXA

Lyrik & Philosophie

Diana Mandache's Weblog

Royal History (since 2008)

vorbepe.wordpress.com

de la lume adunate si de mine comentate

E-Motion

de Andrei Stipiuc

Adrian Niculae - 100% jurnalism

Lovesc unde doare mai tare

Legionwriter

"...The light shines in the darkness, and the darkness can never extinguish it."

corinastancu

A topnotch WordPress.com site

La capatul curcubeului

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Nimic nou sub soare

Toate-s vechi si noua toate/ce e rau si ce e bine/ tu te-ntreaba si socoate...

claudia

este o prăjitură dulce-acrișoară. (r)evolution keeps going...

Exist - Aici si Acum

Libertate , Sanatate , Bani , Iubire - Feminitate , Misiune Personala - Spiritualitate

Opus bay

Pobres putas cuando reina la Santa hipocresía.

Intre magie si vrajitorie

magie, teurgie, divinatii, potiuni, incantatii, tarot, magia cristalelor

Alexandru Chermeleu

Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI. Un om adevarat, sincer, care cunoaste IUBIREA si COMPASIUNEA intelege ca oamenii sunt orbi, inconstienti cu spiritul adormit ~ OSHO (CARTEA DESPRE BARBATI)

Blog neinspirațional

...despre lupta cu morile de vânt

MariaBarbu Blog - IDEAL şi CREAŢIE

Despre Adevar si Realitate, despre Ideal si Creatie

Georgiana Iuliana Dinu (Pui mic)

Din suflet pentru suflet!

Krantzblog

Acasă la Gică Contra

%d blogeri au apreciat: