Partajează asta:

 

Doamne Dumnezeule Tatal Ceresc, Creator Divin, Tata si Mama,
si Fiu deopotriva, daca eu si familia mea, rudele mele, mosii si stramosii mei, Ti-au gresit tie de la Creatie si pana astazi te rog, Doamne, iarta-ma si iarta-i.

Doamne, te rog sterge, purifica, curata, vindeca, indeparteaza toate amintirile dureroase, programele ascunse, energiile si vibratiile negative, elibereaza-ma pe mine…….(prenumele) de toate programele negative din trecut, transforma toate aceste programe si energii nedorite in lumina pura, din aceasta viata, din oricare dimensiune pana la esenta fiintei ……(prenumele) .

Te rog, Doamne, inlocuieste aceste programe negative trimise in lumina cu programe de iubire neconditionata, sanatate si vitalitate maxima, prosperitate, abundenta, iubire si armonie.

Ma iert, ma iubesc, binecuvantez trecutul, prezentul si viitorul pe numele……..

Multumesc Doamne, asa este, asa va fi.

 

Partajează asta:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai mila de mine, pacatosul.”

 

 

 

Aceasta rugaciune, cunoscuta în Ortodoxie ca rugaciunea inimii sau rugaciunea lui Iisus este unul din cele mai importante mijloacele de a ne curati inimile si de a ne apropia de Dumnezeu. Ea cuprinde în sine o întreaga teologie si ne aseaza într-o relatie corecta cu Dumnezeu. Când spunem …

„Doamne…” înseamna ca-L recunoastem pe Isus Hristos ca Împarat al universului si Stapân al nostru.

„Iisuse… ” înseamna ca recunoastem ca Dumnezeu Întrupat, ca Unul care a luat natura noastra omeneasca pentru a ne da o natura Dumnezeiasca.

„Hristoase…” înseamna ca-L recunoastem ca Mântuitor, ca Unsul, Mesia care a venit în lume ca sa ne scape din starea de pacat si dusmanie cu Dumnezeu.

„Fiul lui Dumnezeu…” înseamna ca recunoastem Dumnezeirea Lui si relatia Lui cu Dumnezeu Tatal.

„ai mila de mine…” înseamna ca ne apropiem de El cu umilinta, apelând nu la drepturile noastre ci la îndurarea lui. Ne apropiem de El cu teama, dar si cu speranta, pentru ca El este un Dumnezeu îndurator si iubitor de oameni.

„pacatosul…” este recunoastere starii noastre de pacat, este atitudinea de pocainta si umilinta, recunoasterea ca nu ne apropiem de El prin meritele noastre, ci ca avem disperata nevoie de ajutor.

Sfintii ne recomanda sa avem întotdeauna aceasta rugaciune în strafundul inimii noastre, si sa o aducem adesea la suprafata prin rostirea ei cât mai frecventa. Dar în acelasi timp, cuvintele ei nu trebuie rostite în mod mecanic, ci cu o participare a întregii noastre fiinte. Astfel rugaciunea nu mai este „o activitate” exterioara, ci noi însine devenim rugaciune. Sf. Teofan Zavorâtul ne spune ca în adevarata rugaciune mintea se coboara în inima, în loc sa hoinareasca aiurea.

Pentru a ne feri de greseala de a crede ca aceasta rugaciune ar fi o formula magica, sfintii ne învata ca putem folosi diferite variante ale acestei rugaciuni, cât si alte rugaciuni asemanatoare care ne ajuta sa ne curatim si sa ne apropiem de Dumnezeu. Putem spune „Doamne Iisuse ai mila de mine”, sau „Ai mila de mine, pacatosul.” Puterea nu este în cuvintele noastre ci în Numele Lui. Concentrarea nu trebuie sa fie la corectitudinea cuvintelor, ci la starea inimii noastre înaintea Lui. Daca inima nu participa, actul fizic al rugaciunii este cu totul inutil.

 

 

Partajează asta:

Daniel Gaucan- Spirit Liber

Lauren Gorgo-12 aprilie 2014
Este un lucru confirmat… Invierea doare. Ca o NASTERE.
In ceea ce ma priveste, de la echinoctiu ma simt ametita, dar acum chiar si cei din jurul meu – care, de obicei, nu sunt afectati – au brusc probleme. Acestora, eu le spun: „bun venit, confratii mei oameni… bun venit in durerea intensa a evolutiei biologice si mutatiei celulare”.
In momentul de fata se produc foarte multe schimbari insondabile in corpul nostru fizic si, desi acest lucru se petrece de multi ani… acum suntem intr-un moment decisiv, de a supravietui disconfortului. In mod categoric, in fiecare zi puteti sa va simtiti (si poate chiar sa aratati) ca si cand ati fi suferit un accident de masina, dar totul e bine. De fapt, s-ar putea sa vreti sa va ganditi sa evitati toate oglinzile si aparatele foto, pana in iunie… rastignirea NU e placuta.
Am presimtirea ca…

Vezi articolul original 2.177 de cuvinte mai mult

Partajează asta:

Acţiunea de a observa este o poartă către Conştiinţa Supramentală.

Lumea în care trăim este un imperiu al simţurilor, în care esenţa divină a sufletului nostru, adevăratul Sine, a fost dat uitării de majoritatea oamenilor. Suntem precum nişte actori aflaţi pe marea scenă a vieţii, care nu mai ascultă indicaţiile Regizorului şi care se identifică într-atât cu rolurile lor încât nu-şi mai amintesc cine sunt ei de fapt. Turnul Babel nu mai este o metaforă ci o imagine a realităţii cotidiene. Pentru a transcende spectacolul iluziei cosmice, este necesar să fim totodată şi observatori detaşaţi  ai acestuia. Graţie observării atente, mintea se linişteşte. Abia aici începe TRANSFORMAREA…

În general, noi nu observăm, ci privim doar superficial, pentru a eticheta un anumit obiect, a-l accepta sau a-l respinge. Am fost educaţi să facem totul având o anumită motivaţie, în general egoistă, fără de care considerăm interior că acţiunea nu are sens. Pentru a regăsi puritatea  actului de percepţie originar, lipsit de implicare egotică, va trebui să învăţăm cum să privim, să ascultăm, să mirosim, să gustăm, să atingem fără să limităm prin raţionamente sterile, informaţiile primite de la simţuri.

Cum să observăm cu atenţie

În direcţia evoluţiei spirituale, prima necesitate fundamentală este aceea de a înţelege mentalul. Dar pentru o înţelegere directă, nemijlocită, trebuie să-i urmărim noi înşine mişcările, şi nu doar teoretic: acestea nu sunt simple speculaţii, ci exerciţii concrete, practice.

Cum putem observa mintea, pe care în mod fals o considerăm a fi cea care observă realitatea? Suntem oare capabili să o observăm? Vom descoperi poate, consternaţi, că nu ştim cum să observăm cu atenţie, pentru că a fi atent sau a observa implică un autocontrol care să nu permită ca, după percepţie, să apară reacţii subiective amestecate cu percepţia propriu-zisă.

Ne vom antrena să percepem cum activitatea involuntară a creierului identifică obiectul şi îi dă un nume. Apoi vom impune o oprire totală a raţionamentelor minţii. Nu lăsăm să mai apară nicio reacţie de acceptare sau de respingere, de simpatie sau de antipatie, de preferinţe sau prejudecăţi care decurg din ceea ce am fost învăţaţi să percepem.

La început, vom obosi când vom urmări să învăţăm tainicul proces al observării lucide şi detaşate. Atunci, căutătorul spiritual sincer va descoperi că, în cursul efortului – impus de educaţia primită în societatea modernă – de a dezvolta aparatul mental, am pierdut simplitatea de a privi totul cu inocenţă, fie şi numai pentru o clipă.

Astfel, ne vom antrena să observăm, să privim şi să contemplăm; pentru o clipă starea de martor detaşat se menţine, dar apoi recădem în eroarea analizării şi a comparării, după care, din nou, apare starea de martor detaşat. Astfel se desfăşoară ucenicia procesului de observare. Cât durează această ucenicie? Depinde de fiecare.

În noi se va produce o diviziune spontană, creată în vederea învăţării. Privim agitaţia mentalului şi suntem totodată conştienţi că observăm, dar această diviziune se va estompa gradat, şi starea de observare – o atenţie nereacţională – devine o dimensiune naturală a fiinţei noastre.

Observarea duce la încetarea fluctuaţiilor mentalului

La început, flacăra atenţiei este mai puternică, apoi conştiinţa faptului că noi observăm dispare şi ea. Nu mai există nici observator, nici observat şi tăcerea domneşte, suverană, în conştiinţa individuală. Tărâmul cuvintelor, al ideilor, al gândurilor şi al simbolurilor este părăsit. Am ajuns la frontiera cunoscutului şi ne aflăm acum în faţa Marelui Mister.

Această atenţie lipsită de orice reacţie nu este, la prima vedere, atrăgătoare, ci mai degrabă foarte austeră şi revoluţionară. Dacă însă perseverăm şi nu abandonăm starea de martor în care dispare conştiinţa faptului că noi observăm, ni se revelează liniştea spaţiului interior şi a vacuităţii inefabile. Mintea îşi încetează orice activitate. Ego-ul şi toate schemele sale dispar ca prin farmec.

Dar aceste rezultate se obţin numai prin practică. Trebuie să experimentaţi, să exploraţi; numai astfel veţi descoperi singuri că există posibilitatea de a trăi în deplină libertate.

Liniştea interioară

Aspirantul nu mai este centrat în Ego pentru a rosti „eu observ”, căci flacăra atenţiei a produs în el transformări profunde. El devine un martor detaşat, dar plin de viaţă.

Încetarea agitaţiei mentale generează o stare de relaxare totală. Prin această linişte sunt eliberate forţele vindecătoare latente în om, iar rănile şi cicatricile sufleteşti căpătate în decursul încercărilor vieţii sunt vindecate cu uşurinţă.

Afirmaţia că o nouă Fiinţă se naşte în interior nu este nicidecum o metaforă, ci este purul adevăr. În această linişte interioară, netulburată de gânduri, este activată energia Supramentalului. Aceasta este o energie de natură subtilă, care nu face parte din energia cerebrală; ea nu este nici fizică, nici musculară şi nici cerebrală.

În spaţiul interior, energia ia naştere din tăcere

Energia activă a tăcerii, în această stare de martor detaşat, nu este nicidecum o consecinţă a fostelor noastre activităţi. În tărâmul Tăcerii, energia Supramentalului începe să se mişte şi să acţioneze; ea priveşte prin ochii noştri – un fel de nouă facultate a vederii utilizează creierul, cunoscutul, memoria.

Supramentalul se manifestă printr-o inefabilă acţiune liniştită. Această acţiune pare a fi existat dintotdeauna, şi ea înalţă fiecare fiinţă din univers către propria sa perfecţiune, trecând cel mai adesea prin toate măştile imperfecţiunii.

Supramentalul este diferit de mişcarea mentalului care divizează viaţa în „eu” şi „non-eu”. El este acea inteligenţă care priveşte şi îmbrăţişează dintr-o dată totalitatea realităţii, şi este conştient de el însuşi ca făcând parte din această vastă totalitate. Niciodată el nu vede particularul separat.
Acelaşi individ, care priveşte acum cu aceiaşi ochi, vede o lume diferită: o percepţie lucidă a totalităţii şi a particularului ca parte organică a ansamblului. Partea este în tot şi totul este în parte. Astfel, raporturile părţii cu totalitatea se transformă calitativ.

O simplă şi graţioasă spontaneitate

La nivel mental, percepţia ia naştere din dispoziţia minţii: dacă suntem deprimaţi, percepem obiectul în culori sumbre; în stare de entuziasm sau de bucurie, acelaşi obiect ne apare calitativ diferit. Dispoziţia noastră, starea mentalului, utilizează simţurile şi determină nivelul percepţiei noastre.

Spre deosebire de mentalul inferior, Supramentalul nu are toane. Conţinutul Supramentalului este învăluit în tăcere. Este o flacără de luciditate, fără fum, care, odată aprinsă, luminează clar şi, în consecinţă, percepţia lumii se transformă, la fel ca toate reacţiile noastre.

Acum există numai spontaneitate: a vieţii, a cunoaşterii, a puterii. În viaţa obişnuită, noi căutăm să cunoaştem ceea ce este bine sau drept şi, când credem că am aflat, încercăm cât de cât să ne materializăm gândul.

Conştiinţa Supramentală nu caută să cunoască, nu caută să ştie ce anume trebuie făcut şi ce nu trebuie făcut; ea este totdeauna perfect tăcută, imobilă şi trăieşte spontan, dar TOTAL, fiecare secundă a timpului. În cazul ei, în fiecare clipă, în liniştea deplină a conştiinţei, cunoaşterea dorită apare firesc precum o picătură de lumină; astfel putem cunoaşte aproape fulgerător ce anume trebuie făcut, ce anume trebuie spus, ce anume trebuie văzut, ce anume trebuie înţeles.

Conştiinţa lucidă a totalităţii trezeşte iubirea, compasiunea, tandreţea. În consecinţă, răspunsurile sunt spontane; nu mai există calcul rigid, manipulare sau alte manevre ale ego-ului, ci o simplă şi graţioasă spontaneitate. Astfel, ne transformăm şi odată cu noi se transformă întregul univers în care trăim.

Teama cronică şi neîncetată de care suferă egoul dispare; atunci apar zorii unei vieţi lipsite de teamă, care duce la adevărata înţelegere a realităţii şi la deplina libertate. Astfel, cel care a atins plenar starea de conştiinţă supramentală nu acţionează şi nu trăieşte decât ca şi cum ar fi ghidat şi inspirat de Dumnezeu.

 

 

BERBEC

Dragoste la prima vedere

In raporturile sale cu zeii iubirii, Berbecul are o pozitie caracteristica. inradevar, se stie ca, simbolizind focul primelor straluciri ale primaverii, este dominat de Marte, astrul exaltarilor si al luptelor. Or, deoarece Berbecul este arcasul lui Marte, Venus se afla aici extrem de “slabita”, in exil. Cu alte cuvine, daca impulsul pasional are friu liber si se instaleaza ca la el acasa, sentimentul tandru, in schimb, pare stingher si constituie polul vulnerabilitatii, a spunem chiar al inferioritatii, acestui semn. in axul valorilor amoroase, Marte-Venus, exista asadar suprematia dorintei asupra sentimentului, a pasiunii asupra tandretei si in aceasta consta marca afectiva principala a semnului.

Dintre toate tipurile, este cu siguranta indragostitul cel mai spontan, cel mai ambalat. In inima sa clocoteste o energie eruptiva, efervescenta, care exprima inainte de orice tisnirea sau explozia libera a pasiunii. Aceasta fiinta se daruieste in intregime, reactioneaza total la chemarile dragostei si asculta intru totul de pornirile firii sale. Dar sub aparenta vigorii si virilitatii, sufletul sau pastreaza o latura copilaroasa si ingenua.

Dragostea, pentru nativ, este o aventura frumoasa care il fascineaza si il copleseste deplin; este si o proba sportiva in care trebuie sa-si arunce toate resursele. I se intimpla mai des ca oricui sa fie cuprins de dragoste la prima vedere. Iata-1 imediat lansat intr-un virtej de visuri, dorinte, aspiratii si nu va avea liniste pina nu va epuiza focul mistuitor al pasiunii sale infocate. Sensi-bilitatea sa se exprima, fireste, prea direct, cu pulsatii de inalta frecventa, efuziuni debordante si un direct atasament capabil de violenta ca si de actiuni care fac vilva. Forta sa de seductie e mare, fiindca are suflet de cuceritor, iar elanul sau este nobil.

Barbatul

Aminteste faptul ca barbatul primitiv si-a stapinit femeia si a supus-o dorintei sale sexuale; acesta e jocul cu care se multumeste tipul inferior, inca legat de formula: Femeia este rasplata soldatului. Cit priveste tipul superior, el vrea sa fie pentru femeie un soi de erou; intelege ca ea sa-i dea din cind in cind ocazia unei actiuni mari, unei fapte remarcabile. O va iubi cu atit mai mult cu cit se va simti nobil in ochii ei. De altfel, orice pierdere de prestigiu este injuria suprema pe care ii e dat sa o infrunte. Daca nu reuseste sa sc faca admirat, atunci e ispitit sa se faca temut, fiindca trebuie sa domine.

Un asemenea partener simte nevoia sa i se dea importanta, sa iasa in fata, sa i se dovedeasca fie ca este cineva, fie ca poate sa devina cineva. ii plac ocaziile in care se poate arata viril, ca sa aiba impresia ca isi cucereste, isi conduce si domina partenera. Visul lui: ea sa ii fie discipola intr-un domeniu in care el este stralucitor. Cel mai mult se teme ca partenera sa nu-1 opreasca atunci cind se avinta spre un scop. Inamicul de moarte al vietii sale conjugale este plictiseala; monotonia si tacerea ii sint insuportabile.

Femeia

Tinde si ea sa supuna dragostea unui raport de forte. Daca nu o reneaga ca sa se dedea bucuriilor barbatesti ale luptei, isi pune urmatoarea dilema: sa intre in concurenta cu barbatul sau sa coopereze cu el? in adincul ei este femeia nesupusa iar in cuplu intelege sa domine. Si reuseste s-o faca fara dificultate daca alege un barbat slab care sa ii dea ascultare fara sa cricneasca. Nu se supune decit daca partenerul este o fiinta cu adevarat superioara, in forta si grandoare.

Daca Luna – simbol feminin – este in Berbec, si cu atit mai mult daca e in acelasi timp si in aspect cu Marte, avem chiar tipul femeii cu un complex de virilitate (Simone de Beauvoir, George Sand). in mitologie, prototipul acestui suflct feminin viril si intelcctual este Atena-Minerva, care a iesit cu casca (cap-Berbec) din insusi capul (Berbec) al tatalui ei, lupiter, zeita razboinica, ocrotitoare a erorilor si casta (castratoare).

Femeia Berbec cunoaste rabufniri de pasiune care cer sa fie satisfacute pe loc. Are exigente pe care nu si le stapineste singura. Barbatul trebuie sa i le satisfaca, altfel poate sa fie foarte repede desconsiderat. Cind iubeste nu o opreste nimic, iar cel pe care il iubeste e cei mai frumos, cel mai important, cel mai bun dintre barbati… Este amanta minunata careia i se pot scuza excesele, fiindca trec repede.

O perioada grea in viata nativilor din Berbec, indiferent de sex, este criza adolescentei. Cu inocenta, fata tinara poate deveni o ademenitoare. Pentru ea pare un joc fara consecinte fiindca se simte in siguranta, protejata parca de constiinta unei indiferente organice, nevoile ei sexuale nefiind inca reale. Dar jocul ei este provocator; poate fi luat in serios fara ca ea sa banuiasca macar. Inocenta, e amenintata de viol. La Berbecul disonant e posibil, din pacate, ca aceste aberatii, firesti in adolescenta si putin mai accentuate la tipul nostru, sa devina puternice la virsta adulta. De aici un anume donjuanism (Casanova, Ninon de Lenclos). Pentru el, de altfel, dragostea la prima vedere nu are virsta; de aceea infidelitatea este o sabie a lui Damocles suspendata deasupra casniciei sale care evolueaza in nesiguranta, in voia furtunilor pasionale. E suficienta o nesa-buinta: caminul e parasit, casnicia desfacuta, divortui consumat. Este dome-niul iubirii-lupta. Dragostea are cu atit mai mult pret si mai multa savoare, cu cit adversarul trebuie ingenuncheat; dar jocul acesta face ca iubirea sa se con-sume in iupta, in certuri, in discutii.

La tipul armonios, viata conjugala poate sa fie perfect fericita. Partenerul sau partenera din zodia Berbecului poate fi ajutat(a) daca i se dezvaluie obstacolele pe care impetuozitatea sa naturala le ignora; daca i se frineaza impulsurile uneori primejdioase, dirijindu-i-se mai degraba energia fara a i se infrina entuziasmul; daca i se modereaza atitudinea cu aerul, totusi, ca i se da dreptate; daca e ajutat(a) sa aiba rabdare si sa nu ia o decizie nechibzuita; daca i se intareste puterea de stabilizare si de realizare.

TAUR

Marile gelozii

Taurul intretine relatii precise cu zeii indragostiti din “panteonul mitologic”. Se stie, intr-adevar, ca semnul acesta este dirijat de Venus si, in al doilea rind, de Luna, in timp ce Marte este intr-o stare de extrema slabiciune, adica in exil. Sub semnul Venus-Luna, aceasta zodie este deci chiar cea a iubirii,a sentimentului, a afectiunii, a tandretii.

Inima acestui tip este caracteristica pentru o fire voluptuoasa, absolut tandra si carnala, care inclina spre pasiunea profunda. La el, cei doi poli complementari ai dragostei – sentimentul si dorinta – se contopesc intr-o totalitate pasionala; nu cunoaste asadar chinurile disocierii afective si este o inima simpla care traieste, in acelasi timp, simtaminte firesti.

Taurul nu se arunca (precum Berbecul) cu capul inainte in dragoste. Data fiind “secuncdaritatea” lui, sentimentul se elaboreaza incet in el; ca un cui care s-ar infige in cap, pasiunea ii cucereste sufletul pe nesimtite, insidios; mai exact, ea progreseaza pe cai inconstiente, precum un torent care vine sa mai adauge apa in spatele unui baraj. Nativul se umple treptat de sentimentul sau amoros, mult timp ignorat, minimalizat sau reprimat. Dar curind pasiunea devine irezistibila si se revarsa, subiectul simtindu-se plin de fiinta iubita. De aceea, o data inima sa cucerita, putem fi siguri ca nu se va razgindi in alegerea facuta; si-a luat prea mult avint ca sa se opreasca pe un drum atit de prielnic. Daca iubeste, nu se mai poate face nimic, nici din partea lui, nici, cu atit mai putin, din a celorlalti. Va merge pina la capatul pasiunii sale, fericite ori nefericite.

Regasim aici semnul de Pamint Fix care este expresia instinctului de posesie. Duce la o uimitoare stabilitate afectiva, la o fidelitate de durata in senti-mente. Fagaduielile eterne, aceasta veche moneda de schimb, sint inca vala-bile la el. Instinctul de posesie se exprima in atasamentul tenace al acestei fapturi; deviza sa e a iederii: “Mor acolo unde ma agat”, si o regasim si in atitudinea sa amoroasa, care este cea a unui senzorial. Acest voluptuos este sensibil la atractia fizica, la miros, la voce, la rezonanta plastica a fiintei iubite.

Fidelitatea, constanta in atasament se regasesc cam la toti Taurii, fie ca e vorba de lunga reverie romantica si senzuala a lui Balzac care se inalta (timp de vreo douazeci de ani) spre “Straina”, Doamna Hanska, sau de neobosita rumegare a lui Kierkegaard regretind toata viata ca nu s-a decis sa se insoare | cu Regine Olsen… Dar acesta nu e singurul indiciu al instinctului de posesie la semnul nostru zodiacal. El se mai regaseste si in nevoia profunda de a apartine fiintei iubite, concomitent cu posedarea ei, ca si cum ar fi un bun, o proprietate, adesea pazite cu gelozie. Posesia este legea gravitatiei acestor iu-biri, iar gelozia, imperiul si sclavia lor.

Mai trebuie amintita si alta slabiciune specifica pentru Taur datorita exilu-lui planetei Marte. Aici se instaleaza, cu mai mult sau mai putina turbulenta, domnia pasiunii senzuale, trasind calea care duce spre donjuanism, spre dez-lantuirile sexuale, spre desfriu. Facind sa iasa la suprafata impulsuri instinc-tive salbatice si dese care amintesc de apartenenfa bestiala a semnului, febre-le martiene ale Taurului – cind se exprima in plan amoros – inspira tot-deauna teama de dezordinile pasiunilor dramatice. Mitul lui Tristan si Isolda pare sa ilustreze perfect tema orala a pasiunii taurine care ii leaga pe vecie pe cei doi indragostiti: dupa ce au baut elixirul dragostei, substituita bauturii mortii (opozitie Taur-Scorpion), cei doi indragostiti sint uniti la bine si la rau.

Barbatul

La el iubirea si bunatatea merg impreuna. Fie ca este, in functie de tipul planetar, un calm cu temperament flegmatic sau o faptura care debordeaza de exigente aprinse, el isi inconjoara, aduleaza, invaluie cu afecfiune partenera, pe care o socoteste cu scrupulozitate drept jumatatea lui. Bunatatea sa naturala face adesea din el imaginea ideala a sotului; o data satisfacut, docilitatea sa capata uneori aspect de servilitate. in schimb, daca e deceptionat, nu iarta si poate fi marcat de amaraciune; tristetea trupeasca a acestui me-lancolic poate sa-1 cuprinda, uritindu-1. Pentru el, mai mult ca pentru oricine, uniunea tine de comuniunea tmpeasca.

Femeia

Personajul feminin al acestui semn zodiacal reprezinta tipul femeii femi-nine atragatoare al carei prototip mitologic este Demeter. Sub aspect astrologic, ea apare cind cele doua simboluri feminine, Luna si Venus, sint in Taur (daca primul lipseste, caracterizarea poate fi incompleta). Personalitatea sa ia trasaturile specifice ale unei relatii strinse mama-fiica in urma unei identificari, in copilarie, cu mama activa. Aceasta femeie cere mai presus de orice dovezi de iubire; dar, chiar pentru acest motiv, ea poate sa nu indeplineasca plenitudinea vocatiei sale feminine, fixindu-se in lumea voluptatii.

Implinita, femeia Taur este in general o sotie blinda si odihnitoare, stapina a casei. Are chipul prospetimii primavaratice, al placerii lacome; iubeste natura, florile, isi decoreaza interiorul cu bun gust. In plus, este adesea o femeie fecunda si stie din plin sa-si implineasca rolul de mama.

Si pentru ea, aspectul sexual este de maxima importanta. Trezirea senzualitatii poate fi precoce, dar drumul care o aduce de la vis la implinire, de la primele emotii adolescentine la cintecul senzorialitatii in duetul amoros e lung. Se emotioneaza incet sub crusta groasa a materialismului ei si are nevoie de un partener expert si rabdator. lata de ce nu exista amanta mai agreabila decit ea; iata si de ce aceasta venusiana este femeia care stie sa retina si sa-l pastreze pe barbat dupa ce l-a inspirat si acceptat.

Aceasta fata contrasteaza desigur cu cea a femeii Taur care nu a putut fi dezvaluita. in timp ce atitea alte femei accepta usor, si uneori cu avantaje, o frigiditate constitutionala sau accidentala, ea nu poate suporta, fara urmari grave, esecul iubirii carnale care se rasfringe periculos asupra sanatatii si ii perturba caracterul: devine revendicativa, dezagreabila, rea, cu inclinatii spre nevroza (neurastenie, hiperemotivitate, stari anxioase…). O ultima resursa a acestei firi orale este aceea de a-si transpune placerea la pat asupra placerii la masa…

GEMENI

Iubirile hoinare

Zodia Gemenilor are natura hermafrodita a lui Mercur. Astrul il evoca pe efebul Olimpului iar semnul zodiei, dupa cum se stie, reprezinta lumea adolescentilor. Ca semn al schimburilor, el este si semnul relatiilor fratesti, apoi cel al relatiilor dintre confrati; de asemenea, semnul contactelor spirituale. Cu alte cuvinte, duce la relatii asexuate sau desexualizate. Si de data aceasta trebuie sa ne referim la psihologia adolescentului si la incertitudinea din relatiile cu fiinta iubita. Pubertatea ezita in alegerea obiectelor si sovaie intre tata si mama. In plus, ea confera o anume independenta prin faptul ca vechile legaturi emotive trebuie rupte, pentru a face loc noilor legaturi provizorii, in asteptarea relatiilor de adult. Astfel, una dintre sarcinile specifice ale acestei etape de crestere este sa se puna capat tuturor ezitarilor in favoarea unei orientari heterosexuale precise, bisexualitatea fiind aspectul dominant al dualitatii multiple a semnului.

Atitudinea fata de dragoste este mai intii pura curiozitate, o curiozitate treaza care este interesata de tot si nu se opreste la nimic. Tocmai pentru ca este imboldit de curiozitate, numai ca sa vada cum e, nativul se lasa tentat de aventura si rezista cu greu chemarii necunoscutului.

Nu trebuie sa cautam mai departe explicatia pentru gustul, pentru instinctul sau, atit de pronuntat, de a flirta. Adevaratul sau joc consta in a se prinde si a se desprinde. Acest amorez nervos traieste intr-un univers de emotii vii, nenumarate, variate. Vibreaza intens in descoperirea lumii cuceririlor: are nevoie de excitatii continue. Bucuriile si necazurile se succed si defileaza in acest caleidoscop amoros; dar chiar resimtite puternic, ele sint totusi efemere.

Acest portret domina net la “tipul Castor”, care isi antreneaza permanent sensibilitatea, in timp ce la “tipul Pollux” se organizeaza apararea contra denselor pasiuni ale oamenilor. Isi cumpaneste prea mult sentimentele pentru a cadea usor in cursa pasiunii; isi analizeaza emotiile, le tempereaza prin jocul spiritului si se apara de dominatia amorului prin ironie. In rest, cele doua tipuri se intilnesc in tendintele generale din viata amoroasa a Gemenilor.

Un asemenea tip este sigur instabil, ezitant. Nu simte in el destula maturitate ca sa purceada la o alegere unica si definitiva; prefera sa se refugieze in relatia trecatoare, provizorie.

Aceasta atitudine poate fi traita ca o tactica a juisorului abil, independent si egoist, daca nu ca o retragere prudenta, dar ea ascunde si o anumita neputinta de a iubi, o fuga din fata angajarii in dragoste. Schimbul reciproc nu este aici decit o atingere; si daca vrem un exemplu de iubire mercuriana la Gemeni, amorul galant din secolul al XVIII-lea este perfect indicat sa o reprezinte.

In schimb, cit de usoara este adaptarea la situatiile amoroase! Indragostitul nostru se arata intelegator, tolerant, ingaduitor; este expert in modul de a aborda persoana iubita, in declaratii, in cuvinte dulci, in inflorituri si mai ales in arta de a-si pastra o portita de iesire. Adopta atitudini de circumstanta si e plin de resurse ca sa te oblige sa-i ierti greselile. La el domneste diplomatia amoroasa.

Departe de a exclude zburdalnicia, aceasta diplomatie o intretine, atunci cind dualitatea semnului il impinge pe nativul din Gemeni sa aiba concomitent doua amoruri, doua legaturi care ii apar la fel de indispensabile una ca si cealalta.

Ajungem la problema pe care o ridica bisexualitatea adolescentei, atunci cind se mentine, in urma unui soi de fixatie, la acest stadiu.

Triunghiul bisexual al copilariei, format din cei doi parinti si copilul, se reproduce in timpul pubertatii cu obiecte afective noi care il scot pe adolescent din constelatia familiala. Vedem cum se constituie atunci o constelatie triunghiulara, care ia forme diferite. Un exemplu este, pentru sexul feminin, iubirea comuna pe care o resimt doua fetite pentru profesorul lor sau interesul amoros al fetitei fata de un baiat, folosind-o drept intermediar pe cea mai buna colega (schimb de biletele, de parole…); adesea, unghiul masculin al unui asemenea triunghi este ocupat de fratele colegei. Triunghiul poate sa stabileasca si un raport de rivalitate, cele doua colege resimtind aceeasi dragoste pentru acelasi baiat. In cazul acesta, una dintre fetite renunta la afectiunea baiatului, il cedeaza prietenei si se elibereaza, de bine de rau, de triunghi; daca nu se intimpla asa, ea e cea care triumfa: il cistiga pe baiat si renunta la colega, cu mai multa sau mai putina culpabilitate fata de ea.

“Un astfel de triunghi atrage adesea pornirea de a reproduce, ulterior, aceasta situatie rezolvata incomplet. Exista femei care nu pot sa se indragosteasca decit de sotii prietenelor, fie pentru a-i cuceri, fie pentru a renunta la ei; altele au intotdeauna nevoie de o prietena pentru ca relatia cu sotul lor sa fie satisfacatoare. Multe casnicii sint suportate, in pofida cusururilor lor, pentru ca sint compensate de relatiile pe care le intretine femeia cu o prietena.”

A fost cazul lui Jean-Jacques Rousseau, nascut cu prezenta cuplului amoros Venus-Marte in strinsa conjunctie cu Mercur in Gemeni. Cu toate partenerele sale, doamna de Warens, Therese Le Vasseur, doamna d’Epinay,… nu s-a priceput niciodata sa gaseasca armonia in doi si n-a obtinut echilibrul afectiv decit intr-o legatura in trei, introducind un barbat, prieten si al unuia si al celeilalte (uneori amant sau sot al femeii) in relatia sa feminina.

Principala resursa de care dispune tipul Gemeni ca sa-si bazeze viata afectiva, resursa care provine si din adolescenta, este sa dea relatiilor sale o turnura frateasca. Este un partener agreabil (si o partenera agreabila); se adapteaza la ritmul celuilalt, se intereseaza de afacerile lui, frecventeaza relatiile lui, ii adopta gusturile, pasiunile; intra cu totul in viata sa, devenindu-i dublul. Mai mult, imbogateste adesea aceasta legatura dindu-i un caracter intelectual: si unul si celalalt au aceleasi vederi, impartasesc aceleasi idei, participa la aceleasi cercetari sau la aceleasi divertismente ale spiritului.

Barbatul

Se simte, chiar cind e angajat, intr-o relativa disponibilitate afectiva. Partenera sa trebuie sa-l ajute sa-si gaseasca unitatea, sa-si asigure stabilitatea existentei, ca sa fie in mod autentic el insusi si nu un simplu reflex exterior al persoainei sale.

“Tipul Castor” face pe vagabondul sentimental care sta la pinda emotiilor si a senzatiilor noi, in cautarea a numeroase peripetii. Acest libertin voluptuos isi daruieste inima, violenta si usoara, ca sa si-o ia repede inapoi. Ceea ce conteaza pentru el este un prezent amoros intens si incintator, cel pe care il da tocmai noutatea intilnirii, a cuceririi si a cunoasterii necunoscutei. Cum acest emotiv are o anume putere de seductie, i se intimpla sa le faca involuntar rau celor care il iubesc, chiar din clipa cind se ataseaza de el. In ceea ce priveste “tipul Pollux”, el pluteste, nu datorita mobilitatii sentimentelor sale, ci fiindca dorinta sa sexuala este autonoma si desprinsa de sensibilitate; in extremis, s-ar putea spune ca este un cap si un sex. In plus, se apara de iubire ridiculizind-o; ironia, indoiala si scepticismul sint zidurile in spatele carora se adaposteste. Cel mult simte o forma de iubire amicala. Foarte legat de viata de celibatar, i se intimpla sa faca o casatorie din interes sau din ratiune.

Femeia

Are senzatia ca nu apartine nimanui, fiind in acelasi timp gata sa se daruiasca fiecaruia. Este putin tipul de femeie care, presata, dorita, nu poate refuza, nu poate sa nu se lase cucerita. Barbatul acceptat se simte iubit, dar isi da curind seama ca nu poseda in realitate decit o parte neinsemnata din sentimentele ei. Intr-adevar, grilajurile interioare ale domeniului, care ii sint inchise, se afla in planul secund al femeii Gemeni si abia acolo se anima viata ei afectiva profunda.

Acest tip feminin poate fi reprezentat de Ecaterina a II-a a Rusiei care avea doi astri feminini, Luna si Venus, in conjunctie in Gemeni; viata ei amoroasa nu a fost decit o succesiune de legaturi fara viitor, care nu au afectat-o.

Femeia Gemeni da dovada de o mare suplete de caracter si de o inteligenta intelegatoare. Cu un tact nuantat si rafinat, se adapteaza partenerului,se modeleaza dupa firea acestuia, ii adopta gusturile, preferintele si aspiratiile. Plina de finete si dibacie, se intereseaza tot atit, daca nu chiar mai mult, de afacerile sotului ei, ca si de camin, si poate sa-i fie o excelenta colaboratoare. Dar prea des o vedem dindu-se la o parte, spre a nu mai fi decit geamanul sotului ei, dublul sau. O asemenea femeie poate parasi un artist visator si fantezist pentru un om de afaceri aventurier sau pentru un functionar burghez si intepat; ea va apartine atit unuia cit si celuilalt si se va simti intotdeauna la locul ei; putin conteaza rasele, religiile, mediile, educatiile, genurile… Dar asimilarea aceasta nu constituie intotdeauna si un semn de implinire.

Problemele afective

Daca avem de-a face cu tipul Gemeni marcat de disonante, viata sa amoroasa ridica probleme care dovedesc o dezvoltare afectiva mai mult sau mai putin oprita la stadiul adolescentei.

Exista la el mai ales riscul de a se fixa in stadiul jocului amoros. Barbatul foarte tinar simte nevoia sa-si inmulteasca mai mult sau mai putin contactele cu lumea feminina pentru a-si dovedi virilitatea. Daca etapa aceasta nu e depasita, flirtul se eternizeaza si dragostea nu este pentru el decit un joc de adolescent in care el nu poate trai decit preludiul; este doar o febra cerebrala capabila sa-l zapaceasca, dar incapabila sa-l lege. O data curiozitatea satisfacuta, amuzamentul depasit, nu-i mai ramine nimic. Iubirea insala…

Se produce fuga in discursuri, in vorbaria amoroasa, surescitarea relatiilor multiple covirsitoare, dublul joc al infidelitatii.

In toate aceste cazuri, este vorba sa-si asigure apararea fata de o anume goliciune interioara. Ea ajunge in majoritatea situatiilor la desexualizarea cuplului care, nepolarizat in barbat si femeie, se niveleaza in frate si sora, ba chiar in homosexualitate. La baza relatiilor se afla un narcisism care nu a fost depasit, care tinde sa decoloreze, sa slabeasca relatiile afective ale cuplului, statornicite tot mai mult pe planul verbal si mintal, in detrimentul exprimarii sentimentale si instinctuale.

RAC

Tarmul amintirilor. O apa linistita

Personalitatea tipului Rac se construieste de obicei pe trunchiul unui temperament limfatic care, destul de tardiv, conditioneaza o viata fiziologica lenesa si lenta. Nativul nu pare grabit sa creasca si zaboveste cu complezenta in copilarie. Oricare ar fi formula sa – vagotonic, digestiv… – el se prezinta ca un vegetativ al carui suflet se scalda intr-o mare de senzatii difuze, de impresii vagi, infasurat intr-o tesatura de vise si apetituri, unde comanda in primul rind necesitatile elementare: foamea, setea, somnul… Cu siguranta ca nu exista alt caracter la care trupul sa apese atit de greu asupra sensibilitatii. Aceasta sensibilitate cenestezica alcatuieste in orchestratia interioara unui acompaniament care inabusa prea ades melodia sufletului. ….

Imbibat de limfa, de seva, tipul Rac se insufleteste la nivelul fortelor obscure ale subconstientului, ale instinctului, ale senzorialitatii, de unde se ridica incet la suprafata, ca o faptura care tot amina momentul in care sa-si sparga cochilia pentru a iesi din cuib si a-si lua zborul. Da impresia ca traieste retras din realitatea exterioara, ca animalul care isi duce exitenta sub o carapace in interiorul careia se deapana o viata tacuta si nocturna. Rind pe rind va fi socotit sedentar, contemplativ si astenic; i se va atribui un caracter curgator, va fi vazut in somnul vietii. Va aminti de asertiunea ca apele linistite sint cele mai adinci; in apropierea apelor sale originare, va ramine mai mult sau mai putin cufundat intr-o noapte deschisa in acelasi timp spre abisurile negre ale , placerilor narcisiace si spre abisurile paradisiace ale angajarii spirituale. In tacerea interioara se poarta dialogul dintre sufletul animal si sufletul angelic.

Complexul matern

Cautati mama si veti da peste Rac! Nimic surprinzator ca aceasta faptura in interiorul sau mica, frageda, copilaroasa, delicata, vulnerabila este ispitita, intr-un prim reflex, sa se replieze in sine si sa se refugieze in blinda siguranta a sinului matern! Mersul inapoi al racului reprezinta, aici, atasamentul de copilarie, adica de mama de care nu poate fi despartit copilul: mama-hrana, mama-siguranta, mama-tandrete. Nativul din Rac creste cu ochii pironiti asupra mamei, intorsi spre trecut. Devenit adult, isi aminteste cu emotie de copilarie si de familie; revine in locurile unde a crescut; reminiscentele, regretele si nostalgiile ocupa un loc important in viata sa psihica; se oglindeste in trecutul sau si orice imagine este pentru el o amintire (Proust).

Identificarea cu mama face din barbatul Rac un feminin: este inclinat spre pasivitate, receptivitate, emotivitate, cu o sensibilitate feminina si gust pentru interior, casa, lucrurile intime… Nevoia sa de siguranta il poate face timid, temator, pudic, putin dezarmat in fata asprimilor vietii. De unde deriva dificultatea de a trai in exterior a acestei fiinte facuta pentru interior, pentru a patrunde inauntrul lucrurilor si a crea o ambianta intr-un cadru dat.

Daca identificarea materna este mai accentuata, poate aparea un adevarat complex care risca sa duca la tulburari in afirmarea personala. Umilul devine becisnic, supus, dependent, cautind protectie in dorinta inconstienta de a ramine copil. Constiinta Racului se aduna in sine, nativul aflindu-se pe drumul spre autism: hoinar, salbatic, cu capul in nori, cautind singuratatea, cartile si alte intilniri intre patru ochi care ii favorizeaza retragerea in sine.

Exterior, acest hiperemotiv traieste inecat in nesiguranta; usor ranit de viata, ramine mult timp marcat de o singura clipa de fervoare. Viseaza deci sa se inchida intr-o viata confortabila, se refugiaza in afectiuni puerile, in reactii egocentrice, obiceiuri, superstitii traind intr-o atmosfera semimagica.

Aceasta retragere trece adesea drept indiferenta (el, care este cel mai sensibil dintre oameni!). Acest hipersensibil ajunge chiar sa se rupa de ambianta; schizoid, este in acelasi timp atit de introvertit incit nu-l mai intereseaza decit ceea ce se petrece in intimitatea sa. Primejdia care-l paste este sa-si creeze un intreg univers interior pe care sa-l substituie apoi lumii exterioare. Constructiile imaginare, refugiile artistice, a caror figura curenta este bovarismul, dezvaluie faptul ca nativul s-a repliat intr-o atitudine facila in fata efortului de a se adapta la realitate.

Nu orice Rac ajunge pina acolo sau, mai degraba, nu da inapoi pina in acest punct dramatic! Dar ca sa intelegi pe cineva trebuie sa-l sesizezi in aspectul sau negativ posibil ca si in aspectul sau pozitiv actual. Si nimic nu ii e mai util unui Rac decit sa-l ajuti sa-si risipeasca ceturile, in care vede inaintind impotriva sa fantomele pe care le-a produs. Trebuie totusi sa recunoastem ca existenta unui Rac nu este o experienta usoara si confortabila: din cele douasprezece tipuri zodiacale, Racul e cel mai emotiv, cel mai sensibil; ce este atunci surprinzator in faptul ca e mai vulnerabil decit ceilalti?

Pe de alta parte, drumul sau in viata consta in general in a-si vedea eul infruntind aventura in profunzime, catre sursele interioare. Or, daca experienta asta poate sa fie cea mai bogata dintre aventurile omenesti, ea poate fi, trebuie s-o admitem, si cea mai dureroasa.

Totul depinde, in final, de natura “complexului matem”. Cu cit Racul ramine mai dependent de mama sa, supus tardiv influentei ei psihice, cu atit mai mult el poate sa se teama ca trebuie sa infrunte incercarea vietii.

Sa semnalam acum si ca exista o varietate de Rac care, “razvratit fata de mama”, traieste sub imperiul opozitiei: mama este criticata, combatuta, respinsa, mai mult sau mai putin detestata; o data cu ea sint discreditate si toate valorile pe care le reprezinta: sensibilitatea, intuitia, irationalul… Dar oare acesti Raci rationali, uscati si reci, au reusit, cu adevarat sa taie cordonul ombilical psihic? Reusita pentru un Rac nu consta nici in a depinde de mama, nici in a o respinge, ci in a accepta si a implini valorile materne cu autonomia unei personalitati de adult.

Neindoios, femeia Rac are o evolutie psihica mai usoara. Identificarea ei cu mama ii permite de la bun inceput (cu exceptia vreunui conflict major in stare sa o opuna acesteia) sa accepte elanurile inimii care alcatuiesc maretia femeii. In plus, amenintarea care apasa asupra Racului este de a se crampona cu incapatinare de individualismul sau, de posesiunile sale personale, cind de fapt implinirea si-o poate gasi pe calea victoriei vietii colective asupra individului. Or, pentru femeie, copilul este drumul gata trasat al unei asemenea evolutii.

Un supraemotiv subactiv

Sub aspect caracterologic, Racul este supraemotiv si subactiv. La el, inactivitatea deturneaza emotivitatea de la a actiona asupra lucrurilor, pentru a o readuce la constiinta de sine. Nativul se intoarce spre tarmurile interioare unde emotivitatea sa, deosebit de selectiva (sensibilitate extrema la anumite evenimente, insensibilitate la altele care pot sa fie mai grave), poate sa se sublimeze. Mai mult sau mai putin introvertit si schizoid, dupa cum am vazut, el ramine fidel imaginilor sale si unui viu sentiment pentru sine; este un Narcis si, totodata, un liric. Dar, prin contemplare, emotivitatea poate sa-i incinte viaja: totul se petrece in sine, in sufletul sau delicat si tacut. ii este sete de o in-timitate pe care stie atit de bine s-o creeze si s-o imparta cu altii. Doar ca inac-tivitatea il poate reduce mai mult sau mai putin la neputinta. Fara elanul unui sentiment, e un lenes, dar forta inertiei poate lua la el forma tenacitafii (sa ne gindim la clestele racului). Este constient de aceasta slabiciune si cauta sa se protejeze impotriva ranilor pe care le poate primi din afara (adesea il vedem zavorind usile, tragind obloanele, traind ascuns); cu toate acestea, viata interi-oara nu trebuie sa-i slujeasca drept scuza ca sa dezerteze din viata exterioara. Revenind spre sentimentul de sine, este in sintonie, in comuniune cu natura care i se ofera drept refugiu al unui “hoinar singuratic”, ceea ce se intimpla adesea cind se indeparteaza de oameni. Racul insensibil la natura, pe care relatia cu natura il face mai dur, apartine tipului ce si-a respins mama (este cunoscuta relatia afectiva intre mama si natura).

Racul lunar se simte in noaptea vietii; el accede la constiinta prin ceea ce ii “rascoleste maruntaiele”; intrarea in starea de veghe este legata de o trezire a emotiilor sale. Aceasta constiinta crespusculara ajunge, in cazul tipului infe-rior, la somnul organic daca nu la evadarea constiintei visatoare: trece pe linga lucruri fara sa le priceapa poezia, pe linga oameni fara sa le asculte chemarea; aspira la odihna, la calm, departe de riscul actiunii si al creatiei. Dar ceea ce la tipul inferior este constiinta somnolenta devine la tipul superior fervoare a vietii obscure. Larga sa deschidere spre inconstient il pregateste pentru orice efuziune si il face sa traiasca poetic. De fapt, vointa nu i se clatina decit atunci cind intervine un interes afectiv putemic.

Racul nu vede si nu iubeste realitatea prezenta decit daca e impodobita cu valul iluziilor, de vreme ce isi poarta pretutindeni cu el sentimentul: el isi viseaza viata, daca nu-si poate trai visul. Uneori el este un vis pentru ceilalti, iar acestia sint pentru el un vis. Imaginatia e calitatea sa dominanta; ea coloreaza orice realitate si vagabondeaza in voia dispozitiei sale altemativ vesela si melancolica. Este un elegiac, un romantic, care are gustul miraculosului, al fantasticului.

Trebuie sa admitem, in cele din urma: semnul Racului este unul din semnele cele mai dificile de trait. Pe terenul sau cresc cele mai frumoase flori ale sensibilitatu, iar poezia da fructele cele mai savuroase; dar este si terenul cel mai propice refularilor si productiilor nevrotice rezultind din predispozitia spre infantilism.

Cele doua fete ale unui lanus psihologic

Dar cit este de complexa lumea Racului! Nici nu am definit bine corpul, ca observam o bifurcatie, care apare atit la plecare, cit si la sosire. Nu este oare Racul prins intre un suflet animal imbibat de nevoi trupesti destul de primitive si un suflet angelic plin de har ceresc? Nu-l vedem oare vesnic oscilind intre doua vise, doua doruri? Este legat de patrie si impins spre departari; departe, nu se gindeste decit la tara natala; revenit acasa, viseaza tarmuri, tarimuri exotice sau imaginare… Vede asadar cum se contureaza o linie de demarcatie a apelor Racului.

Exista un Rac cuprins de fervoarea inradacinarii si marcat de o dispozitie sedentara, lasa impresia unui vapor care si-a aruncat ancora in port; se leaga de lucrurile vietii pamintesti asa cum scoica e prinsa de stinca. Ancorat in opiniile sale, este preocupat de realitatile prozaice intr-o asemenea masura incit nu se poate desprinde de ele, fie ca e vorba de starea sanatatii sau de interese materiale. E un suflet simplu, o fire de bonom, linistita, familiara, comoda, uneori destul de asemanator cu un urs, fara pasiuni aparente, sedentar (Rem-brandt).

Si mai exista un Rac cuprins de fervoarea dezradacinarii si marcat de o dispozitie calatoare; fire ratacitoare, lasa impresia unei barci in deriva. Acest al doilea tip, desprins de realitatea prozaica, este lipsit de simt practic: pluteste in afara, in marginea lucrurilor. E o fiinta bizara, capricioasa, complicata, alt-fel incintatoare si captivanta; adevarat licurici, nu sta locului, este instabil, hoi-nar, mai mult sau mai putin nesatisfacut (Cocteau).

Sub aspect caracterologic, aceasta bifurcare situeaza supraemotivul-inac-tiv la increngatura secundaritatii cu primaritatea, facind din Rac fie un Sentimental paranervos, fie un Nervos parasentimental.

Racul secundar este asadar un Sentimental, se intimpla ori de cite ori Saturn e dominant in cerul sau. Un asemenea caracter nu este prea des fericit. Secundaritatea ofera un azil tainic si profund emotivitatii refulate care se exprima in rumegari dureroase. Subiectul e inclinat spre meditatie, dar inceteaza mai mult sau mai putin sa traiasca pentru a simti ca traieste, fiind ades subjugat de cenestezia sa, de starea sanatatii sale. Indecis si veleitar, acest inhibat seamana cu alergatorul lui Zenon care, in reflectia asupra cursei, pierde putinta de a-si atinge telul. Constiinta sa are tendinta sa adoarma cu opiumurile fabricate in sinul sau, sa secrete scrupulul, resemnarea, melancolia, autoacuzatia, mizantropia. Sentimentele morale ocupa un loc important in modul de a gindi, iar trasatura dominanta a caracterului sau este constiinta, cu fidelitatea fata de amintiri atasamentul fata de trecut si de obisnuinte.

Racul primar este un Nervos, cu o dominanta lunara, mercuriana si martiana. Este expus contradictiei unor ambalari succesive. Tendinta sa dominanta este nevoia de schimbare, de reinnoire a emotiilor, datorita mobilitatii si vivacitatii sentimentelor sale; in fond, este un vagabond afectiv, trecind de la o legatura la alta, plecind dintr-un loc intr-altul, dintr-un mediu intr-altul…dar intotdeauna legat de imaginile eului sensibil si susceptibil.

Fireste, nu exista o linie de departajare absoluta intre aceste doua caractere si, foarte des, Racii imprumuta trasaturi si de la unul si de la altul, fara ca Sentimentalul paranervos sa poata fi clar distins de Nervosul parasentimental.

Memoria pura

Memorie, imaginatie si intuitie sint datele cardinale ale inteligentei senzoriale a unui Rac.

Daca tipul acesta nu s-a putut desprinde de copilarie, de familie, modul lui de a gindi este timid, complezent, insuficient de eliberat de reactiile imediate, de prejudecati sentimentale. In plus, emotivitatea ii incurajeaza subiectivitatea, face sa se nasca in inima lui nelinistita puseuri antiintelectualiste, credinte-refugii, adevaruri care nu duc la nimic; din ea deriva spiritul capricios care se complace in ceturile fictiunii, gindirea care se invirte in cerc. Dar la Racul eliberat, aceeasi emotivitate reprezinta tocmai o forta spirituala: gindirea lui cistiga in caldura si se lasa antrenata de sentimente marete; de aceea el are adesea o inteligenta justificatoare si apologetica.

De multe ori putem intilni acest tip dedindu-se unei visari hoinare, unei reverii a sentimentului care se etaleaza ca o suita informa de imagini sau ca un abur sonor; se distinge la el un fel de lene de a gindi. Dar cind spiritul sau domina unda emotionala care il strabate, el retine ideea ce i se prezinta, o incalzeste, o face sa se maturizeze interior:o cloceste. Pentru o asemenea fiinta, noaptea este intr-adevar un sfetnic bun. 0 anumita secundaritate a reprezentarilor cu dominanta afectiva acumuleaza in el lente maturatii care, la momentul potrivit, ies din subconstient sub imperiul unei situatii concrete. Dar adevarul trebuie sa vina dinauntrul si din profunzimea fiintei, sa fie simtit si trait, sa fie un adevar care iese din put. Este o inteligenfa care aproape ca ar putea fi calificata drept materna, fiindca reprezinta un demers de participare: asemeni mamei care participa la viata copilului ei, il ghiceste, il simte cum isi simte propriul trup. Oare nu am pasit acum pe calea spirituiui de finete al lui Pascal (Mercur si Venus in Rac), care cunoaste lucrurile “intrind in ele” si nu se straduieste decit sa convinga insinuindu-se in suflet?

Nascut cu Luna in Rac, Bergson a consacrat tipul acestui semn, fixind rolul intuitiei. Acest filozof al visului si al contemplarii il cheama pe om sa se priveasca in sine, sa descopere datele nemijlocite ale constiintei: sa fie mai inainte de orice atent la desfasurarea spontana a duratei sale, a duratei care curge, a melodiei neintrerupte a vietii interioare. Dar constiinta aceasta inseamna mai intii memorie iar Bergson vrea sa surprinda memoria pura, unde spiritul pastreaza toate amanunteie tabloului vietii traite… in cautarea vietii trecute, a timpului pierdut. Acest eu profund, pe care tinde sa-l atinga dincolo de eui social, este tocmai eul lunar la care participa Racul si intuitia, in sensul pe care i-l da Bergson, drept demers scump Raculu

LEU

Iubirea care se impauneaza

Cind Leul este indragostit si demnitatea sa personala nu ridica obstacole in fata elanului pasional, avem de-a face cu o inima larga care isi revarsa efluviile vitalitatii fizice si psihice. Firea sa puternica il face sa resimta cu acuitate atractiile si repulsiile afective si ii inspira bucurii mari si dureri profunde. Ignora, pe cit posibil, sentimentele indoielnice, legaturile indecise, jumatatile de pasiuni; vrea sa mearga drept la tinta unei iubiri totale, dorita sincer.

Dragostea este pentru el o sarbatoare, o exaltare inflacarata si un entuziasm spiritual, o ocazie de a slavi gestul frumos. Asemeni unui soare cu stralucirea pura care raspindeste mii de raze, inima lui ia o alura de senior sau de madona si se simte menita unui destin de iubire cu o partenera (sau un partener) la inaltime.

Barbatul

Cu toate acestea, nu totul merge de la sine pentru Apollinic de indata ce apar conflicte interioare. Domeniul afectiv nu e partea lui tare. Acest cuceritor social loial si liber nu impaca lesne jocurile razboinice cu cele ale sarutului. Ca si eroul, vrea sa ramina lucid si stapin pe sine; poate iubi in glorie, dar de indata ce iubirea nu mai e o cucerire ea devine ceva injositor in ochii lui deoarece il aserveste si atunci nu se mai gindeste decit cum sa se descotoroseasca de “umilitoarea” dorinta de femeie. Aceasta tendinta nietzscheana facila il indeamna sa injoseasca femeia dispretuind-o pe aceea cu o constiinta pura, sa izgoneasca sensibilitatea si sa degradeze gratia feminina. Un asemenea orgoliu de mascul poate duce la o singuratate jalnica; dar, cum nu se poate trai totdeauna ca un dansator pe sirma, femeia este acceptata, sa spunem tolerata, dar redusa la un decor, o podoaba, un capriciu sau o servitoare. In strafundurile sale, barbatul Leu refuza comuniunea cu sufletul feminin, comuniune care 1-ar putea degrada, injosi. Refuza prin urmare sa cada in capcana iubirii si nu accepta “infringerea” care, totusi, ar fi salvatoare. Deceptia sentimentala ii apare ca un corp strain in inima, care trebuie eliminat asa cum se elimina un fir de praf din ochi. Acest mare Narcis nu se iubeste decit pe sine.

Desi era o fire iubitoare foarte complexa, Napoleon apartinea acestui tip. Sa mai adaugam ca paginile lui Montherlant, ofensatoare pentru eternul feminin, sint expresia conjunctiei Luna-Jupiter in Leu, in careu cu Soarele.

Dar Apollinicul armonios sau care reuseste sa-si depaseasca toate conflictele este scutit de aceasta “retroactiune” a cultului Eului. Imaginea lui Pirrus invins de Andromaca nu il inhiba si accepta anticipat aceasta “infringere” ca o implinire suprema. Numai ca se retrage in inaltimi si frecventeaza mai mult sau mai putin inaccesibilul; este greu de iubit din pricina personajului pe care si-1 compune singur. E un idealist sau un estet, indragostit de perfectiune, dupa exemplul iubirii sublime a lui Petrarca pentru divina Laura.

Herculeanul, in schimb, se daruieste total dragostei pe care o adauga socialului in domeniul sau de afirmare. Se cufunda in ea ca un bondar mare in flori, fara sa se uite inapoi, fara scrupule, ca sa posede, ca sa-si satisfaca o lacomie erotica irepresibila. Femeia reprezinta de altfel ocazia de a mai adauga o podoaba la coroana sa. Cariera amoroasa a euforicului Alexandre Dumas-tatal este tipica pentru atitudinea aceasta. Se mai poate cita si cazul lui Francisc 1 care a fost un Leu indragostit (conjunctie Venus-Marte in zodie). Adesea, cele doua curente se amesteca mai mult sau mai putin, producind un ansamblu amoros variat; este cazul lui Ludovic al XIV-lea care a iubit demn si puternic.

Nativul din Leu se impauneaza adesea. Iubeste fara sa-i treaca prin minte ca n-ar putea sa fie onorat in schimb si este uimit de o primire severa. Deoarece, la urma urmelor: femeile au fost create oarecum pentru el, e ceva de la sine inteles. Simte nevoia sa fie admirat, are nevoie de o femeie care sa il supraestimeze. Ii mai trebuie, in lipsa unei femei de lume, o fire care sa infrumuseteze ambianta, pe care sa o poata prezenta si care sa-1 avantajeze in societate. De altfel, nu face economie cind e vorba sa cheltuiasca pe rochii, biju-terii si podoabe: totul pentru prezentarea si punerea in valoare a frumusetii feminine care ii apartine. Nu-i displace daca ea are un aer de superioritate, cu conditia sa nu fie incomodat de aceasta atitudine; atunci, ea va fi cea mai frumoasa, cea mai eleganta, cea mai cultivata etc. O va prezenta, o va distra, va face din ea o perfecta stapina a casei.

Dar ea nu trebuie niciodata sa-1 impiedice in cursa hotarita a ambitiei lui. Ea trebuie sa stie ca barbatul are o pasiune mare care impune sacrificii: cariera, vocatia, misiunea… Aceasta pasiune comanda tot: trebuie servita, ceilalti trebuie sa i se subordoneze, sa-si organizeze viata in functie de cerintele ei.

Femeia

Este oare de mirare ca femeia din Leu sa se poarte cu manusi in chestiunile dragostei? In jocul ei, dragostea e ca o carte, pe care o pastreaza in rezerva si n-o risca decit cu buna stiinta, punind toate atuurile in balanta. Fiindca nimic nu e mai periculos decit iubirea care disloca unitatea individuala ca sa realizeze unitatea cuplului si, ulterior, a familiei. Or, nativa din zodia Leului se gindeste in primul rind la ce este prezent, la viata pe care o dirijeaza si organizeaza personal; tot ceea ce face este indreptat in directia propriilor sale ambitii, chiar daca o casatorie ambitioasa este o speranta subiacenta cu care cocheteaza. Si, cum are intr-adevar atuuri serioase in jocul ei social, cuplul poate sa insemne pentru ea o pierdere. In plus, daca se apropie de tipul Apollinic, aspiratiile ei in dragoste sint mari si imperioase; ele fac uneori din ea o fire distanta si chiar dispretuitoare: are propriile ei exigente si, ca sa-i placa cineva, acesta trebuie sa fie cel putin la inaltimea ei.

Femeia poate sa fie un caracter de Leu fara sa aiba si sensibilitatea specifica, precum marea doamna Tallien, Mata-Hari, celebra aventuriera. Prezenta Lunii (mai ales intarita de Venus) in zodie este ceea ce constituie personajul feminin al Leului, al carui prototip mitologic este, credem, lunona. Corespunde tipului de mare doomnd; aceasta constelatie marcheaza temele a doua vedete ale ecranului care intruchipeaza destul de exact personajul femi-nin: Marlene Dietrich si Edwige Feuillere. Venus in Leu completeaza aceasta orientare a sensibilitatii; se regaseste la Cecile Sorel, care a sacrificat dragostea pe altarul cultului de sine, ca si la George Sand, care a trait pasiuni libere si depline.

Acest tip feminin are proiecte mari si cauta sa le realizeze fie in ceea ce priveste propria persoana, fie prin proiectie.

Daca simte ca se bucura de o anumita superioritate sau ca e daruita cu talent, urmeaza o politica de maretie amoroasa, se pune in valoare si astfel impune barbatilor. Vrea sa aiba superioritate asupra sotului ei (in caminul ei cinta gaina) si este adesea centrul de atractie al cuplului, elementul esential.

In caz contrar, este ispitita sa-si traiasca maretia “prin delegatie”. Tinara, fata viseaza ca e printesa sarbatorita de sexul putemic sau ciobanita remarcata de un print sau de o vedeta… Adulta, este atrasa de un partener briliant, de un rang social superior, cu care se mindreste la prima ocazie. La bratul lui, propria ei imagine este pusa in valoare si devine demna de invidie.

Problemele lor

Exigenta e ceea ce-i caracterizeaza, intr-o forma sau alta, pe toti acesti indragostiti. Tirania este moneda curenta la nativul din Leu (lucru care se intimpla mai ales cind nu se bucura de suficient prestigiu sau autoritate in afara; atunci vrea sa-si dea importanta acasa); dar chiar si nativa din Leu este, in mod mai mult sau mai putin discret, o imblinzitoare care nu se da in laturi de la ideea de a-si “dresa” partenerul ca sa fie pe masura ei. Fiecare in felul sau il supune pe celalalt dorintei de dominare.

Odinioara, problema dominanta a acestor firi era conflictul dintre iubire si onoare care dadea un sens dramatic vietii lor afective. Piesele lui Comeille sint pline de asemenea eroi leonini si solari, care isi sacrifica sentimentul in fata nobletii sufletesti. In societatea noastra modema, conflictul s-a deplasat si a devenit acela intre dragoste si ambitie. Vedem tineri nativi din Leu renuntind la fata saraca sau dezavantajata, care corespunde totusi afinitatii lor secrete, ca sa faca o “partida” promitatoare; la fel, o remarcam pe tinara nativa din Leu calcindu-si in picioare cele mai profunde aspiratii, ca sa ia in casatorie tinarul bogat, stralucitor sau cu o pozitie buna… Unii dintre ei vor plati pentru asta cu tulburarile nevrotice ale virstei de cincizeci de ani.

In rest, apar dificultatile casnice pe care le intilneste orice cuplu in viata de zi cu zi. In cazul nostru, ele sint de obicei expresia unui conflict intre dragoste si amor-propriu: temeti-va de furtuna unei impardonabile vanitati ofensate, aceasta mare inamica a dragostei. Si nu uitati ca un compliment bine intors din condei aduce Leul la picioarele dumneavoastra…

A iubi o asemenea faptura inseamna a-i oferi sansa de a se exterioriza afectiv. Un leu caruia nu i se ofera afectiune nu-i iarta celei alese sau celui ales.

 

 

FECIOARA

lubirea tacuta

Ne putem usor da seama ca acest semn al Fecioarei nu are deloc afinitati cu asa-numita Carte de Tendre.* In fapt, nu este intimplator daca planeta Venus – simbol al iubirii – e in “cadere”, adica slaba si terna in zodia respectiva. De la astru la zodie exista o incompatibilitate, aceea dintre doua demersuri opuse: Fecioara este rezerva, control si stapinire; or, iubirea inseamna tocmai parasire de sine si consimtire la sacrificiu.

Nu este deci de mirare daca inima tipului Fecioara clasic isi pastreaza oarecari distante fata de iubire. Se apara de ea, constient sau inconstient, si nu se gindeste decit sa se puna la adapost de marile tulburari afective, de furtunile pasionale, care in ochii sai sint stari contra naturii, boli ale sufletului, isi suspicioneaza elanurile, devine precaut cind se simte sedus, observind, judecind si criticind. Se indoieste de entuziasmul sau, de fervoarea traita. Apoi vine rindul analizarii sentimentelor, pe care le tempereaza prin jocul spiritului, al indoielii, daca nu prin ironie si ridiculizare. Intr-un cuvint, nu vrea sa-si piarda capul.

Asa stind lucrurile, trebuie oare sa ne miram daca printre nativi exista multi celibatari? in lipsa de ceva mai bun, celibatul este o formula destul de practica de existenta pasnica ce i se potriveste. Paralel cu aceasta solutic de sub-emotiv, intilnim casatoria din ratiune sau chiar casatoria din interes.

Totusi cel mai adesea sensibilitatea nu este strunita chiar intr-atit, iar Fecioara “cade” in capcana intinsa de Venus. Atunci cind inima e afectata, dupa mii de dezbateri si nu fara ezitari, ea urmeaza calea batuta a probitatii morale si a puritatii sentimentale. Nevoia de siguranta o impinge sa jure fidelitate ca sa aiba parte de acelasi lucru in schimb si se tine de cuvint. Dar cauta in acelasi timp sa-si controleze pasiunea, aducind cit mai multa ratiune in afectiunea sa: iubire rezonabila, intr-o nota calma si calduta, in care efuziunea tandra este treptat inlocuita de aprecierea morala, de comuniunea de idei si comuniunea de interese. Nu este vorba asadar de un mare indragostit si ceea ce ii poate fi fatal, in ochii unui pasionat impulsiv, e faptul ca nu este demonstrativ: sobru, pudic, cast, nu-i plac nici tiradele mari, nici gesturile inflacarate; intreaga sa exteriorizare amoroasa este redusa ia cea mai simpla expresie: cum se prezinta, asa si este. Pare chiar mai indragostit “in profunzime decit la suprafata”, in forul sau interior, decit dupa impresia pe care o face, fiind el insusi mai devotat decit crede. Aceasta dispozitie psihologica ii permite sa statorniceasca o ordine sentimentala serioasa si stabila care ii poate procura o anumita liniste, chiar o anumita fericire domestica.

Barbatul

Am identificat trei tipuri de Fecioara. Nu estedeci de mirare ca atitudinile amoroase ale barbatilor din zodia aceasta pot fi grupate dupa mai multe “linii de forta”.

Exista mai intii, tipul la care inhibitia este un obstacol major in calea implinirii amoroase. Cind nu e un tip rece pina la impotenta – latenta sau manifesta – este un puritan, eventual chiar un novice in dragoste; el este stingaci, rece (uneori indirjit in raceala lui), are un aer absent printre femei pe care nu le “agata”, si nici un profil feminin nu se contureaxa in orizontul lui. Este, in mod voit sau nu, impins spre celibat, dar poate avea aventuri si deceptii amoroase. Exemplele nu lipsesc: Boileau, celibatar convins, Condorcet, naiv in dragoste, atit de stingaci cu femeile, incit Julie de Lespinasse, DoamnaSuard, D’Alembert, D’Holbach, Marmoiitel, chiar si Turgot se straduiesc sa-1 sfatuiasca, sa-1 insoare iar problemele lui de inima se transforma in bufonerie; Ludovic al XVI-lea, jalnic sot, care-o lasa pe regina Maria-Antoaneta in voia visurilor ei de Rac si a infocarilor ei de Scorpion; Saint-Just, auster, celibatar…

Fecioara clasica obisnuita nu cunoaste aceste piedici. Chiar daca nativul e oarecum indiferent si partizan al convenientelor, el intelege sa amestece seriosul cu placutul si reuseste s-o faca printr-o casatorie convenabila. Doua persoane ilustreaza foarte bine acest tip: Emile Augier, acest doctrinar din lumea teatrului, ale carui comedii serioase, neprezentind decit evenimente simple, vieti linistite si sentimente comune incearca sa apere bunele moravuri, casatoria, viata burgheza; si Paul Bourget, ale carui romane abordeaza chestiunile morale, cazurile de constiinta si indatoririle femeii in dragoste, cu optica ideilor traditionale. Acest tip masculin este adesea un campion placut, caruia ii place sa se ocupe de treburile menajere.

Al treilea tip contrasteaza cu cele doua precedente si este chiar, intr-un fel, opusul lor; provine, e drept, dintre tipurile de Fecioara ambivalent si Fecioara reactional. E mai degraba vorba de un juisor, un epicurian, care savureaza cu delicatete placerile venusiene, fara sa se sinchiseasca prea mult de conveniente si de ce va spune lumea. La el, dorinta sexuala este mai mult sau mai putin autonoma, desprinsa de forta emotiva a nativului; acesta poate deci, intr-o oarecare masura, sa acorde toata libertatea erotismului sau, care nu il angajeaza sentimental, ci il antreneaza intr-o viata libera, detasata de orice morala, sau o experienta ambivalenta mai mult sau mai putin dezordonata. Exemplele sint desigur diferite, dar semnificative: Borgia, care subordoneaza cele mai nobile sentimente calculelor celor mai josnice; Diderot, libertin, insurat, amant al Doamnei de Puisieux, al Sophiei Volland si zburind din floare in floare; Goethe care, scandalizind societatea din Weimar, se insoara la batrinete cu mica florareasa; Ingres, artistul burghez indragostit de gratia feminina, curtindu-si toate modelele; Tolstoi, intre destrabalare si puritate; Ronsard, celibatar cu amante si poet al dragostei.

Femeia

Din pacate, ne lipsesc exemplele istorice cu care sa ilustram tipul feminin al Fecioarei, femeia din zodia aceasta fiind o persoana discreta si stearsa in spatele sotului ei, deloc inclinata, sa joace fatis un rol. Fireste, se pot avansa citeva nume: Doamna de Lamballe, devotata pina la capat vietii tragice a Mariei-Antoaneta, si, in alt domeniu, Irene Joliot-Curie, eminent savant, victima a datoriei…, dar cazurile acestea nu ne edifica in privinta atitudinii in dragoste a tipului respectiv.

Femeia Fecioara clasica este rezervata si disciplinata, ca si barbatul, dar la ea pudoarea, castitatea, timiditatea sint mai vizibile. Este o sotie devotata si se dedica intrutotul caminului. Are simtul datoriilor si responsabilitatilor si stie sa-si organizeze viata de zi cu zi; putem sa fim siguri ca sotul ei se bucura de un interior ingrijit, de mese la ora fixata, de camasi bine calcate, de un mic stoc de conserve, are socotelile la zi, economii in cheltuielile casei, poate chiar primeste si cafeaua la pat… Cind anumite disonante o impiedica sa-si exprime latura cea buna, risca sa devina meschina, cicalitoare, preocupata exclusiv de treburi casnice, moralizatoare si circotasa pentru cel mai neinsemnat lucru. Face parte dintre acelea care nu tolereaza o greseala de ortografie, o pata, o stupiditate banala si se enerveaza de astfel de lucruri intr-un mod exagerat.

Femeia Fecioara ambivalenta are un comportament mult mai complex; prezenta, in ea, a doua naturi opuse o face sa fie o persoana capabila sa ne surprinda: este ingenua libertina sau, dimpotriva, dracul care s-a calugarit; este concomitent sau succesiv, inger si demon, iar in ea se poate consuma conflictul dintre destrabalare si puritate…

Problemele afective

Adesea Fecioara intimpina dificultati amoroase la pornire si la sosire. Porniirea inseamna intilnirea fiintei iubite, declaratia de dragoste, cucerirea. Prea ades, acest tip cade victima timiditatii sale; este lipsit de spontaneitate, de indrazneala si nu stie sa-si puna in valoare simtamintul nascind; nu stie intotdeauna sa se adapteze situatiei, fiind lipsit de siguranta si de incredere. Astfel, poate lasa norocul sa treaca pe linga el, ratind bunele ocazii si-si poate vedea locul ocupat de altcineva..Dragostea ii da complexe si face din el un chinuit, un anxios, o fiinta trista… ii putem cita pe Maupassant, pe Nietzsche si Watteau, marcati de conjunctia Venus-Marte in Fecioara.

Sosirea inseamna bilantul, care nu e intotdeauna pozitiv la tipul disonant. Tipul clasic de Fecioara risca sa ajunga la un menaj de celibatari, in care fiecare sta in coltul sau, fara sa se simta atras de celalalt, fara nici un fel de dialog. Acest mic burghez, indragostit de papucii sai, de pipa, de septic, de pescuit sau de colectia sa, se raceste incet in siguranta lui egoista, fara sa-i treaca prin gind ca sotia sa ar putea avea alte aspiratii; pina in ziua cind, inabusindu-se putin cam prea mult, aceasta ii distruge traid tihnit. Urmeaza incercarea tacuta, suportata destul de demn. Riscul este invers la tipul Fecioara ambivalent: dupa ce a trait neincetat o existenta afectiva calma si ordonata, “ispitele celei de-a doua tinereti” distrug in citeva luni digurile fortaretei conjugale si repun in cauza toata viata amoroasa.

Este de la sine inteles ca tipul Fecioara armonic are toate sansele sa scape de incercarile acestea ducind o viata linistita.

BALANTA

Semnul casatoriei: Iubirea

Este oare nevoie sa precizam ca tema centrala a Balantei, semnul celestei Venus, este iubirea?
Trebuie sa amintim ca a saptea sta{ie zodiacala este analoaga Casei a Vll-a, lacas pamintean al casatoriei. Cele doua talere si bratul obiectului care o reprezinta ii evoca pe cei doi soti uniti in egalitate, la bine si la rau. in fapt, nativul din Balarrta este inclinat spre casatorie, care e in general momentul cel mai important al destinului sau. Apelul “celuilalt” este irepresibil, pina ce il determina pe nativ sa-si gaseasca “jumatatea”. Nu se simte pe deplin el insusi decit in pereche, deoarece in unirea dintre masculin si feminin isi gaseste echilibrul. in afara de legatura aceasta si lipsit de afectiune este ca un peste fara apa care se sfirseste pe nisip…

Acest tip zodiacal e inainte de toate un sentimental; sufletul sau afectuos si iubitor se revarsa asa precum respira. Tandretea sa are mai ales proprietatea de a se revarsa in bunatate, in special sub aspectul unei anume blindeti cu care acest altruist se straduieste sa dea satisfactie celuilalt. Dar daca iubirea inseamna bunatate, ea inseamna si frumusete, deoarece sentimentele lui au imperios nevoie, ca sa infloreasca, de un cadru estetic; a iubi inseamna pentru el si a se impartasi din cultul frumusetii.

Totusi, pasiunile acestui tip nu apar intr-un absolut imperativ. El nu cunoaste nici dragostea de la prima vedere a Berbecului, nici sclavia senzuala a Taurului; si nici nu este victima magiei visurilor copilaresti ale nativilor din Rac. in fata chemarii dragostei are czitari, deoarece atractia sa este temperata de un joc de elanuri si retinere, dorinta si teama, indrazneala si timiditate../ care pot chiar sa-1 imobilizeze in inima opozitiilor. Nu se foloseste, prin urmare, de indecizie ca tipul Gemeni, care se joaca intr-un fel cu dragostea si cu sine. Fara a fi controlate ca cele ale Fecioarei, sentimentele lui sint deci masurate; se regleaza de la sine, fara dezordine; in plus, nativul simte nevoia sa le socializeze, sa le faca sa infloreasca in cadrul convenientelor si al obiceiurilor. Mai mult ca orice alt tip, este nascut pentru casatorie.

Barbatul

Barbatul din zodia Balantei resimte foarte putcrnic slabiciunea astrilor masculini in semnul sau: caderea Soarelui si exilul lui Marte. Virilitatea sa nu este afirmata si nu se poate spune ca ar fi un Don Juan irezistibil. Nu stie sa lupte ca sa se impuna, nu stie sa fie insistent si are oroare sa forteze mina cuiva; tendin{a sa cuceritoare e atenuata, amortizata de o indispozitie care ii da sentimentul ca este stinjenitor si nedorit si care il impiedica oarecum sa se
ca dorit. Nu devine mai indraznet decit daca simte ca place, fara sa poata intotdeauna sa-si depaseasca indispozitia, dar nu impinge mai departe cucerirea daca i se rezista si daca nu simte ca eianul lui este impartasit. Nu are nimic dintr-un mascul care cucereste femeia luptind ca un soldat, ca sa o supuna fortei dominatoare a dorintelor sale. Este un om galant, plin de tact, care, cu floarea la butoniera, nu uzeaza decit de armele feminine ale farmecului si seductiei. Ba chiar adeseori asteapta sa i se faca avansuri.

Cu el nu are loc un razboi al sexelor. Nu stie sa retina o femeie si se lasa influentat de ea; se situeaza la nivelul ei si iubeste ca o faptura feminina care, prevenitoare, stie sa aduleze o femeie. In schimb, asteapta de la partenera lui sa-i ofere un interior placut si odihnitor, ca sa traiasca intr-o ambianta de armonie si de pace.
Acest barbat intelegator pune totul in comun cu ea: mijloace financiare, proiecte, realizari. Simte nevoia sa imparta cu ea gusturile, interesele si pasiunile, care trebuie sa fie ale unui cuplu inainte de a fi ale unuia sau ale celuilalt. Un asemenea sot este comod; e indulgent, gata sa scuze o greseala comisa, preferind sa-si sacrifice amorut-propriu sau interesele personale decit sa compromita armonia caminului. In momentele de criza, este primul care face gestul conciliant, primul care deschide bratele. In schimb, are putin tendinta de a se bizui pe sotia lui ca sa-1 ajute sa reuseasca: ii place sa simta ca ea se afla alaturi de el. La un asemenea barbat, reusita depinde in mare parte de influenta femeii, de masura in care ea il stimuleaza sau il pune in umbra, il disciplineaza ori il face sa se risipeasca. Chiar in afara chestiunilor de alianta, de avere sau de relatii, casnicia sa este barometrul implinirii sociale.

Tipul Balanta cu dominanta venusiana este un indragostit petrecaret, incapabil sa traiasca fara femei. Asa erau, in felul lor, craidonul Henric al IV-lea, voluptuosul Boucher si elegantul duce de Morny… Barbatul Balanta cu dominanta saturniana este in general un mare sentimental, cu sentfanentul mai mult sau mai putin refulat, usor stingaci si nehotarit. Asa erau castul si inhibatul Ludovic al XlII-lea care a pus intotdeauna ratiunea de stat inaintea dragostei, melancoHcul Watteau si chinuitul Nietzsche…

Femeia

Spre deosebire de barbatul care, la cea mai neinsemnata urma saturniana, nu are constiinta fortei lui de seductie, femeia din Balanta se simte in largul ei atunci cind joaca asa-numita “carte a tandretei”, sub acoperirea unor manevre de avansuri si reticente bine dozate. Este o faptura integral feminina, care construieste cuplul identificindu-se cu partenerul ei in modul cel mai favorabil fericirii domestice. Gratie acestei identificari, se adapteaza spontan la viata conjugala, asimilindu-se cu barbatul, gustindu-si propriile calitati prin intermediul acestuia, pina ce ajunge sa simta ca face parte din el. Nu-i vine greu sa renunte la o latura din personalitatea ei pentru binele casniciei, st se bucura de realizarile sotului, in marginea propriei sale vieti, fara sa aiba cet mai mic sentiment de sacrificiu. Este deci colaboratoarea visata si o partenera de viata ideala.

Femeia aceasta accepta – si chiar doreste – sa ramina in rolul de sotie, daruita total casniciei, cu conditia sa fie iubita, deoarece functia ei conjugala nu rezista la disparitia sentimentelor. Se straduieste pe cit posibil sa le intretina; sare in ajutor cu amabilitate, cu o gentilete naturala care iradiaza o bunatate surizatoare; gesturile ei au virtutea unui balsam care poate imblinzi un caracter, consola un necaz, menaja o susceptibilitate.
Ceea ce o ameninta pe aceasta femeie este primejdia de a se supune, mai mult sau mai putin masochista, vointei sotului ei prin abandonarea sau renuntarea la personalitatea proprie. isi gaseste cchilibrul in daruirea conjugala, dar tot identificindu- se cu sotul ei, vazind cu ochii lui, auzind cu urechile lui, vorbind cu gura lui… risca sa-si piarda centrul de gravitatte si sa cunoasca o sclavie afectiva. incercarea prin care trece daca e parasita este deci redutabila pentru ea; e adevarat ca, dupa o mare deznadejde, care dureaza cit timp se simte singura, isi reia repede suflul, de indata ce se naste in ea un sentiment nou.

Cronica istorica nu ne furnizeaza exemple dc femei ilustre native pure din zodia Balantei, deoarece acest tip feminin se retrage in spatele sotului ei. Zodia a dat totusi nastere unor femei ca Marion Delorme, Marchiza de Montespan, Cleo de Merode si Eleonora Duse, care au asezat iubirea regala, galanta sau ideala in centrul vietii lor.

Problemele lor

Slabiciunea care amerninta tipul Balanta cu dominanta saturniana este sa faca o casatorie proasta, fiindca nu a stiut sa refuze. Neavind pasiuni violente, nici gusturi care sa se impuna de la inceput, ezita adesea inainte de a se pronunta; perioada de incertitudine este fireste folosita intr-un moment sau altul, iar in fata presiunilor, acest mare complezent, ca sa nu supere pe nimeni, dar si din lipsa de curaj, risca sa se lase antrenat pe calea unei uniuni care nu-i place si nu-i convine decit pe jumatate, in timp ce o decizie atit de importanta ar trebui sa angajeze adeziunea totala a personalitatii sale.

Mai trebuie sa semnalam si tentatia frumusetii la acest tip care, orbit de eleganta formelor, va prefera o faptura frumoasa, dar moralmente disgratiata si deceptionanta, unei firi mai putin avantajate din punct de vedere fizic, dar mai sanatoasa si mai bogata afectiv. in talere, aparentele au din pacate prea des mai multa greutate decit realitatea.

Unor nativi din aceasta zodie li se intimpla sa aiba o inima care se imparte in doua jumatati aproape egale; ei oscileaza intre doua iubiri ce par indispensabile echilibrului lor; si, desi hartuiti intre aceste doua pasiuni ireconciliabile, isi petrec viata trecind de la una la cealalta fara sa renunte, dupa ce au incercat zadarnic sa le reuneasca. Ne gindim la Henric al IV-lea scriind biletelul zilnic pentru Henriette d’Entragues si Maria de Medici si incercind sa impace aceste doua iubiri prezentind-o pe marchiza reginei

SCORPION

Amorul vrajitor

Scorpionul guverneaza complexul dragostei, al mortii si al noptii. Animalul insusi e primul care exemplifica toate acestea: se stie ca, dupa dansul nuptial, prinzindu-se cu clestii, perechca se duce sa-si ascunda iubirile intr-o pestera, sub nisip, unde, in intuneric, masculul va fi devorat de femela.

Facind abstractie de latura putin cam prea spectaculara a acestei legi animale, iubirile tipului nostru Scorpion evolueaza in jurul unor asemenea date profunde. Acesta reprezinta adesea un mister pentru celalalt pe care il invaluie in pasiunea sa de nedefinit, la fel cum este un mister si pentru sine, iar iubirea ii da posibilitatea sa se dezvaluie siesi prin mijlocirea propriei sexualitati.

Ca un vulcan care clocoteste in maruntaiele sale, dragostea devine la el o forta imperioasa pe care o traieste ca pe o posesiune, un chin: e o iubire-pasiune, cu inflacarari brutate, o voluptate amestecata cu fericire si disperare, cu saruturi si muscaturi, in cautarea unui absolut – dar care seamana cu o iubire-lupta in care e neaparat nevoie de un invingator si un invins.

O dragoste atit de instinctiva nu se sesizeaza prin ratiune si nu se controleaza: ea nu cunoaste nici ezitare, nici progresie; e din prima clipa orbita si totala si poarta in ea intreaga ei devenire. Incepe prin a fi resimtita in spontaneitatea selectiei amoroase; de la inceput, fiinta iubita are o putere exclusiva si exigenta asupra acestui suflet si devine curind obiectul unic, de neinlocuit, cu sentimentul definitivului. Astfel intilnirea insasi poate sa ia caracterul unei revelatii si sa dea intregul sens existentei. Total in afectiunile sale, prizonier al celui ales, Scorpionul isi va trai deci pasiunea spre bine si spre rau, pe viata si pe moarte.

Barbatul

Barbatul Scorpion sufera mult mat mult ca oricare altul legea sexului sau; vrea sa fie barbat inainte de a fi individ; afirma in el valorile masculului, hipervirilitatea sa acuzind la maximum, atit calitatile, cit si defectele masculine ale caracterului sau.

Fara a fi un satir dezlantuit sau un mascul imbatat de dorinte in fata oricarei fiinte feminine, el are in singe nevoia, latenta sau manifesta, de a cuceri femeia, cam ca razboinicul ce isi aroga fara mila drepturile cuceritorului. Iar dispozitia sa erotica suscita in femeie propriul ei eros. Luna si Venus nu sint degeaba in cadere si in exil, adica slabe, in zodia Scorpionului. Idealul viril al acestui barbat il opune femeii, il intepeneste si il face dur fata de gratia ei, il impinge sa-i bruscheze sensibilitatea fara menajamente, s-o distruga mai mult decit s-o asimileze, s-o reduca la cheremul lui.

Dragostea il tine prin secretul care ii scapa, prin enigma care nu se lasa elucidata; sa descopere resorturile cele mai intime ale femeii, sa violeze necunoscuta pe care o are in fata, sa atinga revelatia metafizica a dragostei acestea sint obiectele vesnicei sale interogari, sensul propriului sau mister. Dragostea este pentru el o problema asemanatoare, la fel de insondabila ca ea.

Etemul feminin prinde radacina in el la nivelul legaturilor afective pe care le intretine cu mama sa, in cursul perioadei anale: ea era pentru el mama-paianjen, mama-vrajitoare, mama-neagra, adica mama teribila si totusi adorata. De unde stabilirea unei legaturi ambivalente cu femeia care primeste proiectia acestei imagini feminine. Adesea il vedem inclinat sa faca pe bruta, sa raneasca bucuros, ajungind sa fie mai degraba temut decit iubit. Dragostea devine deci mai mult sau mai putin o lupta oculta, un razboi al sexelor, in care se stabileste o relatie oarecum sado-masochista: ocupatia principala a cuplului este de a se face sa sufere unul prin celalalt, razboiul dintre ei sfirsind cel mai adesea in supunerea masochista a femeii, care trebuie da aiba o oarecare vocatie de martira.

“Cea mai mare dragoste e cea care provoaca cea mai mare suferinta, spunea Dostoievski care, evocind legatura sa cu Maria Dimitrievna, preciza: Desi eram absolut nefericiti, nu puteam sa nu ne mai iubim; cu cit eram mai nenorociti, cu atit ne legam mai mult unul de altul. Oricit de ciudat ar parea, asa era.”

Desigur, iubirile Scorpionului nu sint nici mai rar si nici mai des patologice decit cele din alte semne zodiacale, dar “nuanta” sado-masochista e frecventa. lar cind aceasta “nuanta” nu apare, pasiunea evoca un fluviu cu ape profunde, tulburate de namoluri. Au loc dezbateri de constiinta, lupte intre senzual si spiritual, furtuni care agita inimi nelinistite, iar sufletele se complac in propriile lor infamii… Sau intilnim fapturi care nu sint iubite si care nu iubesc. Ne gindim la Benjamin Constant (Adolphe) si, mai ales, la lumea romanelor lui Frangois Mauriac (conjunctia Luna-Venus in Scorpion).

Fireste, putem cita cazuri extreme unde, fara nici un echivoc, iubirea si moartea isi dau intilnire. De exemplu, Heinrich von Kleist (cu Mercur in semn, Venus intra in Scorpion in careu cu Pluto si in conjunctie cu Saturn): se stie ca, dupa ce a propus verisoarei lui, de care era indragostit, sa se omoare impreuna cu el, s-a amorezat de o tinara care a acceptat aceasta nunta mortuara. Dar, cum nu exista umbra fara lumina, barbatul sanatos din Scorpion opune tuturor acestor chinuri preaplinul sau de dragoste care, in legatura cea mai de nezdruncinat, face ca inima sa triumfe asupra tuturor supliciilor.

Gelozia poate sa-1 tortureze; cu firea sa banuitoare si suspicioasa, o secreta ca pe o mica otrava zilnica; in felul acesta gaseste mijlocul de a-si face rau siesi si celuilalt. Rezista cu greu tentatiei de a contraria, de a intepa sensibilitatea partenerei sale, si, pina la urma, de a-si nimici iubirea. E deschisa poarta spre furtunile conjugale si manifestarile morbide ale dragostei. Ura se declara si devine implacabila. Veritabil cuib de vipere, acesti amanti isi petrec viata detestindu-se fara a se putea desparti niciodata, fiecare fiindu-i la fel de indispensabil celuilalt.

Desigur, aceste esecuri nu sint rezervate numai Scorpionilor afectati de grele configuratii distonante. In fata unui asemenea infern, Scorpionul “armonios” e capabil sa inalte absolutul care transcende pasiunea sa paminteana intr-o experienta spirituala. Este, in orice caz, unica sa posibilitate de salvare. El isi duce, laolalta, moartea si izbavirea.

Femeia

Legea sexului este la fel de imperioasa la femeia din zodia Scorpionului. Aceasta femeie feminin-erotica practica o arta a seductiei care este o cochetarie perceputa ca agresiune, care mascheaza dorinte instinctive mai mult sau mai putin periculoase. Gasim o minunata ilustrare a acestui tip in personajul Carmen, imortalizat de opera lui Bizet (Soare in Scorpion), anume cind lucratoarea de la fabrica de tigari din Sevilla ii arunca in fata brigadierului Don Jose o floare pe care a muscat-o: Dacd te iubesc, fereste-tel

Acest tip de femeie fatala este absolut potrivita sa “vrajeasca” barbatul care se lasa prins de latura ei masculina. isi are replica moderna in ingerul negru al carui nume este asociat cu moartea: vampa. I se atribuie un farmec feminin narcisiac nesfirsit, de care uzeaza ca sa cucereasca inimile barbatilor intr-un scop crud de sadic.

E momentul sa amintim ca universul animal al semnului este populat de acele femele – scorpioni, paianjeni, insectele calugarite – care nu traiesc decit din prazi vii si pentru care masculul este doar un obiect, atunci cind a incetat sa isi mai implineasca rolul de fecundator. Daca nu reuseste sa scape din imbratisare prin vreo stratagema (oferind un cocolos de hrana care sa o ocupe pe femela lacoma), nefericitul este jertfit apetitului cumplitei sale partenere, iar cind actul s-a consumat, ii lipseste o parte din trup si uneori nu-i mai ramine nimic!

Dar, vrem sa va linistim: “nativele” si chiar si femeile tipic Scorpion au destul de rar “complexul insectei calugarite”, Si totusi, nu sint rare cele care se multumesc “sa puna mina” pe barbat ca sa-1 despoaie de prerogativele sale masculine si sa-1 aduca la cheremul lor. Si exista femei care il injosesc, il minimizeaza, il umilesc, il distrug, intr-un cuvint, mai sigur cu duhul blindetii decit cu violenta. Nu intimplator sint multe vaduve printre ele.

“Totusi, jocul femeii din Scorpion este ambiguu. Ea doreste in strafundul inimii si parca fara sa vrea ca barbatul s-o domine; acesta nu are pret in ochii ei decit daca poate s-o “puna cu botul pe labe”, intr-atit incit sa devina obiectul lui. Fapt e ca agresivitatea din ea trebuie sa “se manifeste” intr-un fel sau altui, iar datorita ambivalentei, va alege calea activitatii sub aspectul unui sadism dominator (uneori sub aparentele cele mai inselatoare) sau cea a pasivitatii dupa forma supunerii masochiste.

Intr-un stadiu mai acut, intilnim si la femeie complexul iubirii si al mortii, in activ ca si in pasiv. Luna si Ascendentul in conjunctie in Scorpion dominau in tema Violettei Nozieres, victima unui tata libidinos pe care 1-a otravit, ca si in cea a Mariei Vetsera, eroina dramei de la Mayerling, care a acceptat, la nouasprezece ani, sinuciderea impreuna cu arhiducele Rudolf (Scorpion si Marte in Casa a VII-a, cea a uniunilor).

Ca si barbatul, femeia din Scorpion aduce in cuplul pe care il creeaza o nuanta mai mult sau mai putin puternica de sado-masochism: altfel problemele ei amoroase se deplaseaza pe planul conflictelor dintre trup si har.

Problemele lor

Ambivalenta in cadrul sado-rnasochismului este problema principala careia trebuie sa-i faca fata Scorpionul cind intra in joc disonantele. Acest lucru tine de insasi natura inimii lui, care se complace in relatia echivoca a sentimentelor celor mai pure si a dorintelor celor mai nesanatoase si pentru care voluptatea e un soi de agonie, convulsiile, hohotele de plins si furiile fiind comune, atit dragostei, cit si mortii.

 

 

SAGETATOR

Iubirea nobila

Focul amoros al Sagetatorului nu are nimic din trasnetul Berbecului, nici din vilvataia regala a Leului; este de natura jeraticului care mocneste sub cenusa, interior ca si fervoarea amoroasa. Pentru Sagetatorul introvertit, iubirea si latura spirituala sint una; prima este doar motorul celei de-a doua: a-1 iubi pe Dumnezeu prin fiinta aleasa. Intr-o masura mai mica, ea devine exaltarea morala a existentei, artera centrala prin care transmite tot ce are individul mai bun. Chiar daca exista – lucru frecvent – o febra care face dovada pasiunilor celor mai imperioase, nativul poarta in el o virtute a grandorii care exalta sufletul. Acest Sagetator nu poate iubi decit in acea regiune eterata. La nivelul vietii cotidiene, sentimentul sau ia aspectul unei afectiuni sincere si calde, de o bunatate generoasa si debordanta, dar nu sint rare momentele cind el se innobileaza intr-atit incit se contunda cu un ideal religios sau ajunge la o comuniune mistica. Pentru un Sagetator extrovertit, dragostea mai este si, in felul sau, un elan care tinde sa rupa masurile subiectului, o exaltare ca un foc de artificii; dar sageata sa vizeaza in directia orizontalei, mai degraba decit sa infrunte verticala. Este o dragoste de emancipare dionisiaca, resimtita ca un risc, un sport, o aventura. Lupta impotriva societatii, care pune stavile cimpului sau de exploatare, iar “vinul” sau comunica o betie nelimitata; aici dragostea si lumea sint la unison: sa intre in comuniune cu natura si sa se proiecteze in univers prin fiinta iubita. Acest Sagetator isi gaseste exaltarea in indrazneala cuceririi, si maretia in simtamintul de libertate pe care i-1 procura ea. Este vorba atit de iubirea cavalereasca a seniorului care isi depune laurii la picioarele madonei sale, cit si de isprava reprobabila a unui Don Juan aventurier.

Barbatul

Daca barbatui Sagetator este de tip ciclotimic, dragostea ia la el infatisarea bonomiei. Acest jupiterian are sentimentul familiei si al societatii; caminul, sotia si copiii sint centrul vietii sale. Are nevoie de o sotie sanatoasa, matura,
infloritoare, pe care sa o poata impune cunostintelor sale; o sotie care sa fie si stapina casei, sa stie sa-si ingrijeasca interiorul si sa primeasca, sa stie sa dea o educatie buna copiilor. Se comporta indeobste ca un sot binefacator, generos si protector, si ca un tata bun; este si pater familias; iubeste familia si bucuriile caminului. Dar simte si nevoia sa ocupe un vast cimp vital si sa-si etaleze forta virila; de aceea li se poate intimpla unora, la fel ca ilustrului lor prototip mitic, sa aiba aventuri extraconjugale; chiar daca asa ceva se petrece, ei stiu sa separe lucrurile si ramin credinciosi caminului lor care se mentine centrul lor afectiv. Aici remarcam chipul indragostitului jovial si uman, care inspira incredere si aduce bucurii si a carui pasiune retinuta intra in ordinea existentei sale pasnice. Asa erau un Eduard al VII-lea, un Fallieres…
Cind barbatul Sagetator este de tip schizotimic, sentimentul sau se afirma in toata rigoarea sa, este un indragostit integralmente idealist, care nu se tocmeste cu pasiunea lui. Elanul sau febril se vrea pur si total; nu suporta nici indoiala interioara, nici alterarea exterioara; are ceva imperios si urmareste o expresie aristocratica: e iubirea nobila, iubirea sublima. Reusita depinde cel mai adesea de un ideal comun, de o pasiune suverana: stiinta, arta, religie. Asa erau Berlioz, Beethoven…
Dar focul care il napadeste pe acest Sagetator poate sa capete si un caracter insurectional. Iubirea lui izbucneste intr-o rebeliune pentru ca intilneste opozitia mediului social, obstacolele familiei, clasei, religiei… Ca reactie impotriva interdictiei sociale, acest Sagetator se elibereaza de morala cea buna si adopta o oarecare libertate de moravuri, cu placerea de a gusta din contrastele paradoxale. Nimic nu il mai opreste pe calea iubirii-protest, a acelei iubiri salbatice si rebele care il face sa traiasca “frumoasa aventura”.

Femeia

Femeia Sagetator poate sa imbrace numeroase aspecte, de la marea hetaira la cucoana patroana, de la femeia barbatoasa la sotia perfect feminina. Si aci trebuie sa distingem doua tipuri feminine diferite.

Femeia Sagetator de tip ciclotimic prezinta o feminitate marcata de simtul demnitatii care o face sa infloreasca in virtute, onoare sau grandoare morala; Doamna de Maintenon si, cu complexul ei Saturn-Scorpion, Doamna Recamier sint niste exemple tipice. Cel mai des, este inclinata spre o viata ordonata, spre forma dragostei burgheze, pasnice si impaciuitoare, intr-o existenta legala si regulata, cu un partener care se bucura de un oarecare credit, de o buna reputatie. Prin aceasta, intelege sa-si asimileze bunele maniere si sa se conformeze regulilor de buna-cuviinta. Foarte respectuoasa fata de sotul ei pe care il vede ca un sot model, este toleranta, indulgenta, cu un spirit larg; dar nu suporta sa fie inselata si are oroare de scandal. Visul ei este sa aiba o viata bogata, o casa luminoasa animata de ambianta firii ei generoase, o biblioteca frumoasa, un salon mare, relatii numeroase si alese; ii trebuie confort si consideratia mediului. Pe de alta parte, este o excelenta educatoare a copiilor sai. Atit timp cit este onorata, e fericita, dar nu poate suporta pierderea stimei celorlalti si a sotului ei, in special. La o asemenea fire, daca dragostea nu trece prin divin, daca nu are in inima o flacara de spiritualitate vie, ea tinde sa se imburghezeasca. Femeia Sagetator de tip schizotimic este adesea, in copilarie, un adevarat baietoi si, o data devenita adulta, ii mai ramine ceva din acesta. Unul din exemplele cele mai reprezentative e neindoios regina Cristina a Suediei. Acest tip feminin simte nevoia sa joace, sa riste, sa braveze viata, chiar sa duca o viata agitata. Ceea ce conteaza in primul rind, pentru o asemenea fire, este sa incerce betia aventurii, ameteala unei existente agitate, bucuria unei vieti independente. Simte prea putin dorinta de a-si aliena libertatea intr-o legatura care s-o fixeze pentru totdeauna si se marita cit mai tirziu posibil. Daca se marita, o face pentru ca a recunoscut la partenerul ei acelasi foc de care e mistuita si ea, dragostea pentru spatiile vaste, setea de necunoscut, de aventura, de viata aspra si arzatoare… Nu conteaza daca uniunea aceasta nu e agreata de familie; cu atit mai bine, chiar, daca intr-o anume privinta casatoria ei constituie un scandal pentru fiintele conformiste. Dar casatoria aceasta nu reuseste decit cu respectarea libertatii celor doi parteneri si nu este lipsita de instabilitate. lubirea e pentru ea un roman de aventuri.

Problemele lor

Conflictele cde mai serioase pe care le intilneste un Sagetator in viata amoroasa sint conflictele de clasa, de mediu social sau de ideologie. Pericolul este sa vrea sa imbratiseze ceea ce se afla prea departe, de exemplu casatorindu-se cu cineva care nu e de acelasi rang, acelasi mediu sau aceeasi reli-gie, de unde ciocniri greu de depasit, fiind exterioare sentimentelor proprii. Nimic nu dezagrega mai mult o legatura decit opozitiile izvorite din educatie, din pregatirea intelectuala, din principii morale sau din conceptii religioase. Ceea ce este plasat prea departe si atrage ia adesea forma legaturii cu o persoana de nationalitate straina; apar probleme de asimilare care se cer depasite. Celalalt aspect al iubirii pentru ceva prea indepartat este reprezentat de tendinta la idealizarea dragostei si la plasarea persoanei iubite pe un piedestal, daca nu la a se face pe sine inaccesibil; toata problema consta in a crea o trasatura comuna intre vis si realitate. De fapt, se poate spune ca, atunci cind nu e pur si simplu burgheza, iubirea Sagetatorului este o mare traiectorie in care sentimentul intilneste obstacole la inaltimea ambitiilor sale.

CAPRICORN

Frica de iubire

Prin relatiile pe care cel de-al zecelea semn zodiacal le intretine cu sistemul planetar, ghicim ca nu este un semn prea “amoros”. El nu e numai lacasul gravului si sumbrului Saturn, astru antinomic fata de planeta Venus, este si locul de “exil” al Lunii; cele doua divinitati feminine sint deci intr-un fel prost tratate. De fapt, Capricornul este semnul cel mai strain de iubire, iar pentru cel marcat de aceasta zodie, viata consta mai putin din a iubi sau a fi iubit, cit din a fi puternic.

Ce trebuie deci sa credem despre inima unui nativ din Capricorn? Dintre toti, el este cel mai inchis, mai rezervat, mai retractat. Am situat deja aceasta faptura in toata raceala constitutiei sale. Stim ca de timpuriu s-a angajat in lupta vointei impotriva vietii instinctive, s-a educat in asa fel incit sa fie pe deplin stapin pe sine spre a ignora cel mai mult posibil placerea si suferinta. Face oare vreun efort ca sa-1 atraga pe celalalt, ca sa placa si sa faca placere? Cum sa i se ceara acest lucru daca e fara mila fata de propriile sale nevoi emotionale si daca inclina spre o asceza voluntara? S-o spunem deschis: isi reprima sau refuleaza natura afectiva. Destinul sau firesc este asadar celibatul; nu-i displace sa traiasca singur si nu-i suride sa-si imparta viata cu cineva. Cu toate astea, nu e exclus sa contracteze o casatorie mai mult sau mai putin tardiva. Casatorie din ratiune si cel mai adesea din interes: conceputa ca un contract de afaceri, aceasta casatorie intra atunci in planurile lui si reprezinta o piesa, un episod din ascensiunea sa ambitioasa.

Ar fi o greseala totusi sa fie considerati astfel toti nativii din Capricorn. Exista “recele integral” a carui sensibilitate e ca o printesa indepartata care nu se trezeste dintr-un somn prelungit; pentru o asemenea fiinta, nu se pune problema sa-si piarda vreodata busola si sa incerce pina si cea mai mica pasiune; capul ramine rece, iar inima, uscata: nu se va indragosti niciodata. Mai frecvent insa, tipul Capricorn e un “pasionat la rece”. Ca si primul, dispretuieste betia bucuriei amoroase si apare ca un salbatic, un impasibil, un detasat. Dar nu e vorba decit de o aparenta, deoarece in spatele ghetii se simte taciunele aprins. Aceasta faptura nu lasa sa se intrevada nimic din dorintele care o stapinesc; nevoia sa se reverse este inhibata de o anume pudoare: nu se “poate” darui. Dar infatisarea sa aspra ascunde o sensibilitate delicata, iar calmul sau aparent, invizibile furtuni interioare. Exista ca un soi de divort intre nevoia de a iubi cu toata profunda gravitate a fiintei sale si ceea ce-l retine; pentru nativ, frica de iubire este un simtamint vecin cu extrema dorinta de a iubi: vrea cu tot dinadinsul si da inapoi. Este de inteles ca poate trece prin extremele inhibitiei si freneziei, indiferentei si geloziei, renuntarii si libertinajului, pudorii si hipererotismului… deoarece poate sa traiasca mult timp fara sa iubeasca si, intr-o buna zi, sa se lase covirsit de o pasiune care ii pustieste viata. Fie ca este un “rece integral” sau un “pasionat la rece”, nativul din Capricorn poate avea doua motive diferite de a nu fi un emotiv. La unii, clanul spre ceilalti este amortizat de hiperegoism; prcocupat de egocentrismul sau, nativul este prea aproape de sine, prea plin de el insusi, ca sa mai lase loc si altora in intimitatea sa. La ceilalti, lipsa de emotivitate este expresia unui soi de impersonalizare; nativul este prea departe de sine ca sa iubeasca, fiind totodata prea plin de ceea ce este el insusi; uita de sine in favoarea unei valori impersonale care il alieneaza afectiv, precum savantul care nu se gindeste decit la cercetarile sale sau precum ambitiosul care tinde spre un scop impotriva tuturor…

Viata amoroasa a unui nativ din Capricorn, oricarui tip ar apartine el, este usor de urmarit. O asemenea fiinta nu se indragosteste lesne. La aparitia sentimentului, incepe sa se apere de stapinirea excesiva pe care ar exercita-o asupra sa obiectul iubit; adevarat ca dragostea isi gaseste ratiuni care nu sint, de fapt: inainte de a iubi, se pune problema de a aprecia, a stima, iar sentimentele se elaboreaza in functie de o justificare total morala sau intelectuala. Dar sentimentul isi face drum si iubirea se instaleaza, cu obiceiurile ei cu tot. Se intimpla ca, spre a nu fi prea stingher in calatoria sa amoroasa, nativul sa se ataseze de o partenera sau de un partener care exercita aceeasi profesie, are deci aceeasi formatie si frecventeaza aceleasi cercuri; in felul acesta, se aclimatizeaza mai repede, iar rezistenta la dragoste scade.

Barbatul

Putini barbati lasa sa se exprime liber in ei mitologia pasiunii saturniene, aceasta fiind o boala a dragostei pe care nativul din Capricorn o refuza total. Exista totusi unii dintre ei care, in mod pasiv inclinati spre contemplatia narcisiaca a sinelui, se lasa in voia ei spre a se refugia in singuratatea trecutului. Oare o sensibilizare dureroasa de acest ordin, in pianul ascuns al psihicului capricornian, sa fie ceea ce il “vaccineaza” pe barbat impotriva pasiunii? Oricum, ne aflam in prezenta celui mai rece dintre barbati. La polul extrem, intilnim misoginul, batrin burlac deja la douazeci de ani, al carui exemplu izbitor estc Paul Leautaud. Dar fara sa mearga pina acolo, el tine femeia la distanta, intr-o maniera care variaza in functie de gradul sau de insensibilizare. Daca este inclinat catre sexul frumos, niciodata nu face din visarea sa complicele farmecelor seductiei pe care le dezarmeaza cit poate de bine, asa cum proceda.

Dar cel mai adesea nu trebuie sa-si ia asemenea precautii; apararea e automata, instinctiva: nativul este timid, stingaci, pudic, cu moravuri rigide; s-o spunem direct: se teme de femei. Acum e momentul sa-1 citam pe Cezanne care, dintre toti marii pictori, se simtea cel mai stinjenit in fata modelului sau feminin, chiar cind acesta era imbracat, si nu se folosea decit de o slujnica batrina cu trasaturi grosolane. II putem aminti aici si pe virtuosul Saint-Simon, admirator al marilor casti ai istoriei, despre care Bastide a amintit, glumet, ca facea “crize de spaima in fata unei coapse”. Am mai putea cita multialtii…

Viata amoroasa a capricornianului incepe adesea destul de tirziu si el respecta principii de onestitate in dragoste. Iubirea sa controlata e putin demonstrativa, de o senzualitate nu prea exigenta. Fiecare elan este escortat de o reflectie care ii maturizeaza afectiunea in puritate morala, ca si in constiinta a datoriei.

Pentru a-si fundamenta fericirea calma si usor practicabila la care aspira, este inclinat sa-si lege soarta de cea a unei femei mai in virsta decit el sau, cel putin, a unei femei mature, putin expusa fanteziilor si capriciilor feminine pe care el nu le intelege. Ii place sa aiba o prezenta atenta si stearsa in casa, o femeie in masura sa-i puna ordine in camin si sa faca economii. Este barbatul serilor tacute in fata sobei; cu el, vizitele, iesirile , petrecerile pot fi rare, viata desigur putin monotona, de vreme ce se eschiveaza de la tentatii si indeparteaza pasiunile in favoarea unei vieti interioare inchise in sine. In schimb e un sot serios, un barbat fidel care nu admite aventurile, nici divortul; linia sa de conduita bine trasata promite linistea unei pozitii stabile. Si, in fine, afectiunea sa e ca vinul: se amelioreaza cu timpul. Jalnic indragostit la douazeci de ani, il vedem adesea descretindu-si fruntea si devenind, la saizeci de ani, un partener de calitate. Alaturi de o asemenea fiinta se pot sarbatori nunta de argint si chiar nunta de aur cu sentimentul fericirii; pentru o femeie, e cel mai sigur toiag la batrinete.

Femeia

Femeia din zodia Capricornului este la fel de reticenta ca si barbatul la ideea de a se lasa in voia sensibilitatii. Daca adaugam la aceasta caracteristica zodiacala o disonanta a lui Saturn cu Luna sau Venus, si cu atit mai mult cu amindoua, ea se prezinta ca o femeie lipsita de inima, o femeie uscata si aspra care se incrinceneaza in celibat sau face o casatorie de interes, raminind rece in bratele partenerului. Chiar daca latura aceasta dizgratioasa nu apare decit in cazul disonantei, adeseori nativa din Capricorn ramine fata batrina in pofida unei anume sensibilitati si cel mai potrivit exemplu in acest sens este cazul reginei fecioare – care ramine fecioara, daca tinem seama de astri .

Nativa din Capricorn este capabila sa reduca la tacere in ea sensibilitatea nervoasa care produce la celelalte femei inconstanta, usuratate, fantezie si capricii; de o dispozitie egala, este logica si chiar rationala in vederi si comportament; vointa ei e bine statornicita, controlul de sine remarcabil. Nu-i deci de mirare ca e mai apta decit celelalte femei sa duca o viata independenta si sa puna pe primul plan al preocuparilor cariera, ambitiile sociale. Are darul de a-si sacrifica intimitatea in fata impersonalului sau a socialului, are pasiunea vocatiei, cultul marilor idei sau simtul unei misiuni superioare. In aceasta ordine de idei, o putem cita pe marchiza de Pompadour, pe sfinta Tereza din Lisieux (conjunctie Soare-Saturn in zodie) si citeva femei politice marcate de luna in Capricorn: Doamna Roland, Doamna Talien si Chariotte Corday (conjunctie Luna-Saturn, Pluto in zodie).

Pentru o asemenea fire, casatoria nu trebuie sa fie un obstacol in urmarirea realizarii ambitiilor. Mitul femeii de casa n-o intereseaza; decit sa ramina acasa si sa se ocupe de copii, ea prefera adesea sa-i incredinteze altcuiva si sa se elibereze de ei ca sa continue exercitarea unei profesii. E adevarat ca poate sa fie si o femeie ambitioasa “prin delegatie”, investindu-si toate aspiratiile sociale in cariera sotului ei, cu care se identifica mai mult sau mai putin. O asemenea sotie are atunci darul de a-si “impinge” sotul, de a-1 ajuta sa se remarce atit cit poate. In orice caz, e o sotie serioasa, constiincioasa, de o afectiune tacuta si fidela.

Problemele lor

Problemele carora trebuie sa le faca fata nativii din zodia Capricornului disonanti, de ambe sexe, sint cele ale “amorului rece”.In start, trebuie sa-si depaseasca teama de suferinta care ii face pe unii dintre ei sa nu se ataseze afectiv ca sa nu riste sa piarda, sa nu iubeasca spre a nu fi parasiti. Altfel, trebuie sa-si invinga retinerea care le vine de la o indoiala profunda, o carenta de narcisism provoaca la ei un soi de “complex al Cenusaresei” care ajunge la: “Nu merit sa fiu iubit”, la sentimentul de a nu merita dragostea la care aspira. Aceste inhibitii pot crea intirzieri si obstacole in calea intilnirii si a formarii cuplului.

La finis, exista pericolul “fugii de iubire”. Este usor sa pastrezi distantele si sa raresti momentele de intimitate refugiindu-te intr-o munca absorbanta, in ocupatii care nu se mai sfirsesc, intr-o pasiune intelectuala distractiva… Iar cind nu este vorba de fuga in munca, apare uneori fuga in boala, ce scuza multe. Aceste alibiuri inconstiente sau psihosomatice mascheaza adesea un recul al nativului in fata unei stinjeneli sau a unui esec al sexualitatii care este punctul nevralgic al acestor firi. Pericolul consta desigur in a iubi putin sau a nu iubi bine, a nu se darui si a se inaspri, apoi a se retrage intr-un colt, izolat intr-o mutenie care poate dura mult timp.

Aceste probleme nu se refera decit la nativii loviti de disonante saturniene.

Nativii armonici au puterea sa-si joace cartea amoroasa, care poate avea aceeasi valoare ca si cea a celorlalti.

 

 

VARSATOR

Amorul liber

Complexitatea tipului Varsator apare la lumina zilei mai ales in domeniul inimii. La el, sensibilitatea si senzualitatea sint intim legate de imaginatia care il exalta spre un vis greu de realizat. Astfei, ii vedem iubind pe altii nu asa cum sint in realitate, ci asa cum facultatea de iluzionare ii transfigureaza. Iubirile sale se inconjoara, cel putin initial, cu o aureola de miraculos, ca si cum ar avea nevoie de circumstante stranii, romanesti ori dramatice, sau de parteneri inzestrati cu un anume prestigiu personal, a carui autenticitate nu se gindeste sa o controleze; Varsatorul are nevoie de asta si e ceea ce intilneste des. Urmarind himera unei comuniuni ideale, cade usor in capcana cuvintelor care raspund dorintei sale; crede ce i se spune si isi construieste prea adesea pe cuvinte sau impresii visul de fericire. De aceea este, in general, deceptionat; si, cazind de sus, elanul sau amoros nu-si revine; doar prietenia il poate inlocui.

Totusi, cum exaltarea se potoleste o data cu virste si prin experienta, el se poate intoarce spre fiinte simple si sincere, mai ales daca au nevoie sa fie sfatuite, calauzite si il urmeaza cu incredere, fericirea sa constind in a se darui, a crea faptura pe care o iubeste dupa propriul sau ideal. Atunci, legatura lui este solida si fericita. Este prietenia amoroasa a unui Pygmalion domolit.

Acesta e procesul clasic al iubirilor unui Varsator. Ajunge in general la realizarea “cuplului modern”, rezultat al unei retractari a sensibilitatii profunde, care renunta intr-o oarecare masura sa se realizeze in viata, in folosul cautarii unui echilibru, a unei “fericiri relative” in care visul sentimental de la inceput nu este decit intr-o slaba masura angajat.

Cuplul modern, in sensul in care il intelegem aici, realizeaza mai mult sau mai putin ceea ce se numeste in mod curent amorul liber. Aceasta libertate in dragoste este fara indoiala marea tema afectiva a Varsatorului. In secolul al XVIII-lea, Varsatorul Marivaux a exprimat-o si sustinut-o in cadrul moravurilor epocii sale. Teatrul sau a dus la distrugerea barierelor pe care societatea de atunci le impunea sentimentelor, nu era oare una dintre tezele lui ca iubirea calca in picioare diferentele de conditie sociala si ca, in pofida prejudecatilor si educatiei, ratiunea unei fiinte tinere se clatina in fata incitatiilor firii sale? In secolul al XX-lea, nativul din Varsator se elibereaza de normele legalitatii, religiei, si practica in felul sau amorul liber. Si desi nu asistam, in cazul lui, la triumful uniunii libere, avem de-a face in general cu cel al “cuplului modern”, eliberat de numeroase prejudecati. Rolul de pasare captiva in casnicie il face pe nativul din Varsator sa sufere; verighete la deget – daca o poarta _ pierde in ochii sai virtutea de simbol. Este capabil sa-si apere vulnerabilitatea initiala cu paravanul unei raceli inghetate, amestecate cu o cruzime scaparatoare. Prizonier al unui amor dureros, nu se gindeste decit la fericirea eliberarii pregatind in tacere acest moment; si, casatorit, nu se da in laturi de la divort. Daruieste mai lesnicios ce e mai bun in el unei comunitati decit unei singure fiinte, ca si cum ar fi, de exemplu, mai bogat pentru straini decit pentru familie, pentru prieteni decit pentru jumatatea sa. In final, este inclinat spre forma de amor “camaraderie”, amor-prietenie, a carui regula este libertatea respectiva, daca nu spre tipul de iubire spirituala, intemeiata pe comuniunea de idei si pe schimburi intelectuale.

In toate cazurile asistam la o intelectualizare a procesului amoros care pune existenta la adapost de furtuni si de marile framintari pasionale, in pofida unor aventuri oricind posibile. Iar aceasta comportare amoroasa impaca sensibilitatea cu aspiratiile rationale, mereu exigente, ale fiintei care simte nevoia sa iubeasca in luciditate si sa traiasca o existenta la lumina zilei si constient.

Cum sa nu ne gindim, pentru a ilustra un asemenea destin sentimental, la iubirile nativului din Varsator pur care a fost Mozart? Marea pasiune a vietii sale, care ii angajeaza sensibilitatea cea mai profunda, este Aloysia Weber, Mozart are douazeci si doi de ani si ii poarta in inima imaginea fierbinte. Dar micul monstru care este Aloysia nu sta mult pe ginduri ca sa distruga aceasta imagine, pe care si-o faurise Mozart despre ea si pe care o innobileaza in cursul unei absente destul de lungi. Atunci suferinta usturatoare ii deschide ochii; tineretea i s-a dus, dar a venit eliberarea. Pentru aceasta eliberare sta martora creatia lui; plecind de la criza aceasta, intr-adevar, nu exista opera viitoare al carei subiect esential sa nu fie lupta prin care un erou se elibereaza de o pasiune halucinatorie, chiar daca muzicianul trebuie sa modifice in acest scop datele libretului. Retragerea sa afectiva il determina sa se insoare cu sora Aloysiei, Constance Weber, care ii inspira un soi de amor rational, intemeiat in parte pe mila pe care i-o inspira aceasta Cenusereasa. Iubire foarte temperata fata de cealalta, dar mai “suportabila” fiind mai putin idealizata, mai aproape de real si apelind mai mult la nevoia sa de a se darui. Experienta marii pasiuni? Suferise destul din pricina surorii mai mari! Dar nevoia sa profunda de a spiritualiza dragostea ramine latenta, deoarece, daca marile iubiri sint muzele muzicii, ca cele ale lui Johann-Christian si Johann-Sebastian Bach, femeile care ii inspira lui Mozart un sentiment, Doamna Duschek, Nancy Storace, Marianne Gottlieb, inspiratoarea Paminei, Aloysia insasi, sint toate cintarete si, neindoios, capacitatea lor de a se transpune in operele lui il atrage mai mult decit farmecul lor personal: iubirea trecea prin muzica, el nu o traia decit prin intermediul acesteia, ea fiind calea prin care, la acest Varsator superior, terestrul voia sa se inalte pina la ceresc.

Barbatul

In Varsator, mitologia masculina se prezinta la antipozii temei latine a lui Don Juan. Aici regasim “exilul”, in semnul Soarelui, simbol viril. Sa ne ferim insa sa-i dam o semnificatie nefericita, deoarece “debilitatea” solara nu trebuie considerata ca atare: daca un barbat nu-si exercita sau refuza sa-si exercite vointa de putere asupra femeii, asta nu inseamna ca virilitatea sa este atinsa, Don Juan fiind departe de a reprezenta prototipul virilitatii.

Barbatul Varsator simte nevoia sa creeze un climat de incredere cind abordeaza o femeie, fiindca stima ei ii este necesara, si daca pune atita pret pe asta, inseamna ca are o prejudecata favorabila privind conditia feminina, dispretuirea sau devalorizarea femininului neintrindu-i in obiceiuri. Astfel incit nu este citusi de putin un “cuceritor de femei” in maniera invingatorului care isi cauta rasplata ori distractia sau a barbatului “superior” care forteaza mina, femeii sovaitoare sau necucerite, pentru a o domina apoi de la inaltimea sa.

Varsatorului Andre Breton ii datoram cele mai frumoase pagini care s-au putut scrie in secolul nostru ca omagiu femeii. In ochii acestuia, iubirea nu are pret decit in masura in care este un sentiment liber in care si unul si celalalt impartasesc spontaneitatea unui elan lipsit de orice calcul, de orice constringere. Ceea ce presupune cel putin egalitatea intre parteneri, dar in aceasta generoasa echitate, iubita este, cel putin in stadiul idealizarii, supraestimata, deoarece ii inspira barbatului tot ceea ce Femeia poate sa aduca frumos si maret intr-un cuplu. In timp ce Don Juan sfirseste prin a fi doar un amant singuratic tot reducind prezenta femininului la cucerirea fugitiva, tipul de Varsator stie din plin ce are de cistigat daca abdica de la latura masculina a firii sale; este in stare sa-si umileasca virilitatea spre a primi femeia in intregime ca pe o marturie a recunostintei fata de Dumnezeu. Cel putin, idealul sau corespunde acestei situatii.

Inseamna oare ca tipul respectiv este un partener de viata placut? Daca isi mai traieste inca visul de iubire, e greu de crezut asa ceva. Ceea ce vrea el atunci, este sa gaseasca toate femeile intr-una singura: amanta pasionata, eliberata de prejudecati si de conventii; partenera tandra, capabila sa creeze un cadru agreabil pentru orele de destindere; prietena sincera care ii respecta independenta, gindurile si prieteniile; camarada oricind gata sa il urmeze in placerile sale improvizate si ideile sale, chiar extravagante; copila curioasa de lucrurile care il pasioneaza pe el… Daca femeia a “blufat” putin ca sa il seduca, se cuvine ca el sa nu-si dea seama; ea trebuie atunci sa se apropie cit mai mult posibil de imaginea pe care i-a prezentat-o initial, evoluind alaturi de el. Partenera cea mai adaptata la firea lui este cea care se lasa cel mai mult prada fanteziei, neprevazutului; ea vegheaza la confortul de care el se dezintereseaza destul de usor, fara sa-i impuna planuri prea precise, proiecte studiate prea in detaliu, ore de masa riguroase, distractii la zile fixe… Dumneavoastra, doamna, care v-ati maritat cu un tip de Varsator, sa nu cirtiti daca, in cursul unei plimbari, va invita la restaurant, in timp ce dumneavoastra ati pregatit masa. Nu refuzati darul neasteptat si inutil pe care vi-1 propune, in timp ce dumneavoastra doriti un obiect util. Prefaceti-va incintata daca cei mai buni prieteni ai lui vin sa sune la usa in seara cind doreati sa ramineti singura cu el. Prietenii lui vor trebui sa fie si ai dumneavoastra si sa aiba acces la el in orice moment fara ca prezenta lor sa aiba aerul ca va deranjeaza. Discutiile domestice si chestiunile banesti ii repugna; vorbiti-i cit mai putin posibil de grijile dumneavoastra materiale.

Dar, daca are pretentii, are in schimb si acel dar de nepretuit de a nu amesteca amorul cu amorul-propriu; abdica fara dificultate de la orgoliul masculin si nimic nu i se pare mai prostesc decit vanitatea barbatului in nevoia sa de a-i fi superior femeii. De aceea multe probleme, dintre cele mai grave pe care trebuie sa le rezolve cuplurile, isi gasesc solutia cu el.

Ramine Varsatorul disonant la care ingerul devine demon (ne gindim in special la Varsatorul-Rac Lord Byron); cinic si detasat, este atit de dezagreabil, incit cauta sa se faca detestat. Acest neadaptat este un caz destul de curios pe care o femeie nu-1 poate rezolva decit anevoie; din fericire e rar.

Femeia

Femeia din Varsator corespunde tipului femeii moderne in ochii careia emanciparea feminina nu este un program van; ea nu se teme deci sa frecventeze cararile neconformiste ale amorului. Dintre exemplele contemporane care ne vin in minte, sa le citam pe Colette (Soarele si Luna in conjunctie in semn), foarte emancipata pentru generatia ei, si pe Juliette Greco (Soare, Mercur si Venus in semn).

Nimic din ceea ce pare apanajul sau privilegiul universului masculin nu-i este indiferent si, mai putin, interzis chiar, si cu atit mai mult, ceea ce este indraznet. Desi independenta si indragostita de aventura nebuneasca, nu este mai putin feminina, iar sensibilitatea ei profunda, prea adesea prost cunoscuta, poate sa contrasteze cu aparenta pe care si-o ia sau care ii e fireasca.

Atunci cind isi manifesta sensibilitatea, in detrimentul aventurii personale, idealul ei masculin este Eroul, barbatul care indeplineste lucruri marete. Iata-1 din nou pe Stendhal, iat-o pe eroina din Rosu si Negru, Mathilde de la Mole. Iubeste in masura in care poate sa admire si poate avea un veritabil cult pentru partenerul inaltat prin supraestimare. Dar idealul ei este pus la incercare in viata de zi cu zi, cind barbatul nu scapa de micile sale slabiciuni. Ea le iarta, in pofida exigentelor ei, dar cultul devine mai putin fervent. Daca partenerul cauta sa devina “cineva”, poate fi sigur ca va gasi in ea o aliata credincioasa. Mai mult, ea stie sa descopere talentele, sa dezvaluie capacitatile, sa presimta posibilitatile si sa le trezeasca, astfel incit poate sa fie o excetenta modelatoare a personatitatii partenerului ei.

Problema majora a vietii este sa gaseasca formula care conciliaza dragostea de independenta si nevoia de a da, idealul fiind pentru ea sa se dedice integral partenerului in sentimentul deplin al libertatii sau in libera disponibititate de sine, spre a-si asuma aventura personala.

Problemele afective

Pericolul care il ameninta pe tinarul Varsator de ambele sexe este, desigur, faptul de a-si proiecta aspiratiile cele mai elevate asupra unei fapturi care nu justifica idealizarea al carei obiect este. Raul vine din aceea ca ii vede pe ceilalti superiori realitatii. Un prea acut divort intre imaginea ideala si natura reala a fiintei iubite duce neaparat la dezamagire, la deceptie. Aceasta este cauza multor despartiri. Se cuvine deci sa se acorde o atentie sustinuta alegerii fiintei iubite, ceea ce reprezinta piedica primordiala. Ea va putea fi usor evitata daca se renunta la orice precipitare – o casatorie incheiata rapid fiind tentatia, dar si primejdia suprema – in favoarea unei mai indelungi familiarizari a partenerilor intre ei.

Uniunea o data consumata, se mai pune problema daca prietenia si dragostea se vor alia sau se vor ciocni intre ele. Daca nativul nu are o maturitate afectiva suficienta, risca sa sacrifice dragostea prieteniei (preferind prietenii unei legaturi) si sa compromita armonia casniciei. Retrage aspiratiilor inimii energii destinate unei pasiuni exclusive, pentru care renunta la convietuirea intre patru ochi: ideal politic, sportiv, intelectual…

Dar datorita unor puternice disonante uraniene, destinul sau amoros este expus instabilitatii, tribulatiilor si complicatiilor de tot felul. Cuplul atunci mai mult “schioapata” decit este modern, traieste nu se stie bine cum, in asteptarea unei rupturi, pe cit de brutale, pe atit de neasteptate.

PESTI

Nativul din zodia Pestilor este plin de contraste, generos, inimos si plin de compasiune. Este un diplomati innascut, poate si datorita lipsei de fermitate si duritate.
Zodia Pestilor fiind un semn dual, nativul are adesea doua vieti: una publica si alta secreta, intima, pe care o imparte numai cu cei apropiati. Uneori, cunoscutii unui nativ din zodia Pestilor au pareri total opuse despre el, datorita capacitatii acestuia de a vorbi fiecaruia pe limba lui, de a se adapta la felul de a fi al fiecaruia.
Cel nascut in zodia Pestilor este, de obicei, milos si plin de compasiune fata de cei in suferinta. Uneori, cei din jur au tendinta sa profite de acest lucru.

Barbatul Pesti are un farmec innascut, chiar daca nu totdeauna evident la prima vedere.
De obicei, barbatului Pesti ii plac femeile cu caracter puternic, tandre, protectoare, materne.

Femeia

Femeia Pesti este o visatoare si isi imagineaza o familie alaturi de un barbat tandru si intelegator, care sa o protejeze. De obicei este o mama grijulie, foarte intelegatoare cu copiii, carora le permite multe.
In functie de anumite aspecte disonante in astrograma natala, femeia Pesti poate avea inclinatii spre o senzualitate excesiva, la fel ca si barbatul Pesti.

 

Partajează asta:

 

 

Dumnezeu nu ne vorbeşte întotdeauna imediat. Noi trebuie să ascultăm timp îndelungat în tăcere până când devenim sensibili la ceea ce Dumnezeu vrea să ne spună. Adesea am vrea să-l determinăm pe Dumnezeu să ne spună ceea ce gândim. Când El tace ne constrânge să ne întrebăm, în mod mai insistent, cine este cu adevărat acest Dumnezeu. Ne învaţă să nu confundăm fantezia noastră cu Dumnezeu şi cuvintele sale. Tăcerea lui Dumnezeu ne face mai sensibili şi ne determină să ne întrebăm dacă, într-adevăr, în aşteptarea noastră tăcută, nu auzim ceva de la El.

Tăcerea lui Dumnezeu ne învaţă să ascultăm ceea ce Dumnezeu vrea de la noi, iar aceasta ne împiedică să dăm singuri răspunsuri. Ne provoacă să ne deschidem ulterior misterului lui Dumnezeu şi să-i permitem lui Dumnezeu să distrugă imaginile pe care ni le-am făcut despre El până când ne deschidem adevăratului Dumnezeu. Există faze ale rugăciunii în care suferim din cauza absenţei lui Dumnezeu. Avem impresia că vorbim la pereţi şi nu primim nici un răspuns. Da, ne este frică să rămânem singuri doar cu noi înşine în rugăciune. Nu trebuie să trecem prea repede peste absenţa lui Dumnezeu, însă trebuie să o suportăm. Dumnezeu este cu siguranţă prezent însă, dar noi îl credem absent, pentru că nici noi nu suntem conştienţi de noi înşine, pentru că nu suntem în adevăr. A suporta absenţa lui Dumnezeu înseamnă să ne întoarcem înaintea lui Dumnezeu la adevăr, să renunţăm la propriile noastre proiecţii şi să-l descoperim pe Dumnezeu, care este cu totul altul, în spatele tuturor reprezentărilor. Asta înseamnă că nu putem crea rugăciunea singuri, că depindem, de fapt, de venirea lui Dumnezeu. Decizia sa liberă este aceea care ne întâlneşte. Poate că întârziem cu întâlnirea pentru că nu suntem capabili încă să stăm într-adevăr în faţa lui. El aşteaptă până suntem gata să-i ieşim în întâmpinare. Sfânta Scriptură numeşte aceasta „convertire”, metanoia, schimbarea modului de a gândi, sustragerea propriilor gânduri din distragere şi îndreptarea lor spre Dumnezeu. Dumnezeu nu este un gând între atâtea alte gânduri. Iar noi nu-l putem întâlni dacă rătăcim cu gândurile în afara noastră. Trebuie să ne unim gândurile cu inima noastră, pentru că doar în inima noastră îl întâlnim pe Dumnezeu. A suporta absenţa lui Dumnezeu înseamnă a ne întoarce liniştiţi în propria noastră inimă pentru a-l asculta pe Dumnezeu.

…
Chiar şi tăcerea, ca mod de a deveni una cu Dumnezeu, are două aspecte: pe de o parte, unirea cu Dumnezeu care stă în faţa mea, iar pe de alta, cu Dumnezeu care este în mine. Tăcerea este, înainte de toate, unirea cu Dumnezeu înţeles ca acela care mă priveşte şi mă iubeşte.
…
Tăcerea ca desăvârşire a rugăciunii este aşadar o tăcere personală, o tăcere în faţa lui Cristos şi împreună cu el, o tăcere înaintea lui Dumnezeu şi, împreună cu el, care mă iubeşte. Mă aşez pur şi simplu şi mă las privit de Dumnezeu sau de Isus Cristos cu dragoste. Nu trebuie să fac nimic. Trebuie doar să mă bucur de faptul că stau în faţa lui Dumnezeu şi să mă las iubit de el. Odată o bătrână a mers la mitropolitul Antonie şi s-a plâns că nu a simţit niciodată prezenţa lui Dumnezeu, cu toate că ea se ruga adesea. Mitropolitul a sfătuit-o să nu se mai roage deloc în săptămânile următoare, dar trebuia, în schimb, să se aşeze pentru un sfert de oră, să simtă pacea din camera sa şi să se bucure de ea, iar apoi să tricoteze în prezenţa lui Dumnezeu. După un timp femeia s-a întors şi i-a povestit următoarele: „Este ciudat. Când mă rog la Dumnezeu, de fapt, când îi vorbesc, nu simt nimic, dar când stau în faţa lui mă simt învăluită de prezenţa sa.”
…
Pentru Evagrie, rugăciunea constă în a orienta toate forţele sufletului spre Dumnezeu, în a fi cu totul înaintea prezenţei lui Dumnezeu. E darul cel mai frumos pe care Dumnezeu poate să-l facă omului. De fapt, îl înalţă pe om deasupra naturii sale şi îl face asemănător îngerilor: „Omul care se roagă, cu adevărat este asemănător îngerilor. În realitate, nutreşte în mod continuu dorinţa de a-l vedea pe Tatăl său care este în ceruri”.

Pentru a se putea ruga cu adevărat, omul trebuie să abandoneze tot ce l-ar putea distrage şi să-şi îndrepte toată atenţia asupra prezenţei lui Dumnezeu.

 

…
Numai în rugăciune omul descoperă deplina sa demnitate, că este chemat să stea înaintea lui Dumnezeu şi să devină una cu el. A se putea ruga fără a fi distras, a se îndrepta exclusiv spre Dumnezeu, a găsi liniştea în Dumnezeu, a fi una cu Dumnezeu, în partea impasibilă a sufletului, acesta este cel mai înalt grad pe care omul poate să-l atingă.
…
Cu toate acestea, noi nu devenim una doar cu Dumnezeu, care ne observă şi care ne stă în faţă, ci chiar şi cu Dumnezeu care se află înlăuntrul nostru. Mistica şi monahismul de la începuturi susţin această teză.

Pentru Evagrie, scopul rugăciunii constă în contemplatio, în a ajunge la unirea cu Dumnezeu, în profunzimea inimii. Evagrie crede că Dumnezeu locuieşte în partea impasibilă a sufletului. Scopul rugăciunii este de a se elibera de toate patimile, premisă indispensabilă pentru a te putea ruga fără a fi distras.
…
Prima condiţie a rugăciunii pure, prin care ating unirea cu Dumnezeu, este libertatea faţă de pasiuni. Dar, în ultimă instanţă, se vorbeşte de libertatea faţă de mine însumi. Eu trebuie să mă abandonez cu totul lui Dumnezeu. Numai aşa îl voi putea simţi în interiorul meu. „Doreşti să te rogi? Atunci alungă totul şi ţi se va da totul.” Rugăciunea adevărată este pentru Evagrie starea de calm imperturbabilă. Aceasta îl conduce pe om la „cele mai mari înălţimi ale adevărate realităţi” şi îi permite atingerea unirii cu Dumnezeu. Dar acest Dumnezeu nu este numai în afara noastră, ci este chiar şi înlăuntrul nostru. Contemplaţia este drumul care duce la partea impasibilă a sufletului, în care omul nu este separat de Dumnezeu de nici un gând, de sentimente, de imagini sau de idei. Misticii au prezentat această parte impasibilă a sufletului prin diferite imagini. Astfel Taulero vorbeşte de adâncul sufletului. Meister Eckhart de scânteia sufletului, Ecaterina de Siena de chilia interioară, Tereza de camera interioară a cetăţii sufletului. Dumnezeu locuieşte acolo şi nimeni altcineva nu mai are acces: nici oamenilor şi nici problemelor, nici gândurilor şi nici sentimentelor, nici preocupărilor şi nici fricii nu le este îngăduit să intre acolo. Rugăciunea este drumul care conduce în acest loc al liniştii interioare, în această cameră plină numai de prezenţa lui Dumnezeu. Acest loc de linişte pură se găseşte în fiecare dintre noi, dar adesea uşa este ferecată. Prin rugăciune reuşim din nou să intrăm în acest loc. Străpungem lumea gândurilor şi sentimentelor, stratul rebuturilor inimii care s-au adunat în inima noastră şi pătrundem în acest loc de iubire şi de pace, acest loc al lui Dumnezeu din noi.

Există două moduri de rugăciune: a-mi expune viaţa înaintea lui Dumnezeu, a-i povesti şi a pune în faţa lui Dumnezeu tot ceea ce simt în mine. Şi apoi a lăsa preocupările zilnice, gândurile şi sentimentele pentru a coborî în încăperea locuită doar de Dumnezeu. În acest loc simt că a mă ruga este o binefacere pentru mine, o eliberare, mă face să respir uşurat. Este o încăpere vastă în care mă introduc prin intermediul rugăciunii. Nimeni nu-mi pune limite. Dumnezeu mă lasă ca să-mi uşurez sufletul, să devin liber şi autentic. Eu intru în contact nu numai cu Dumnezeu, ci, prin le, şi cu adevăratul meu nucleu. În Dumnezeu găsesc o nouă cale pentru a ajunge la mine însumi. Acolo pot să răspund în mod special la întrebarea „cine sunt eu în realitate?” Eu nu sunt numai cel ce e determinat de propriul trecut, de propriile raporturi, de muncă şi de sentimente personale, dar sunt chiar atins de Dumnezeu, îi sunt aproape. Sunt acela în care locuieşte însuşi Dumnezeu. Da, sunt cel în care Dumnezeu îşi face auzit cuvântul său, acel cuvânt unic pe care îl rosteşte numai în mine. A pătrunde în spaţiul lui Dumnezeu înseamnă a intra în contact şi cu misterul propriului eu şi a găsi calea ce duce spre mine.
…
Acest loc către care ne conduce rugăciunea a fost descris în mod minuţios de psihologia transpersonală. Este punctul în care nu ne mai identificăm cu problemele noastre, în care nu ne mai definim în raport cu lumea, cu activitatea noastră, cu bunăstarea noastră, nu ne identificăm nici cu interesul sau cu aprecierea, cu raporturile noastre, cu maturitatea psihică. În acest loc care se găseşte în interiorul nostru ne întâlnim cu Transcendenţa, cu Dumnezeu care transcende eul nostru şi ne conduce astfel spre propriul mister. Întrucât nu ne mai definim în raport cu lumea, ci în raport cu Dumnezeu, nici lumea nu mai are putere asupra noastră. Oamenii, cu speranţele şi dorinţele lor, cu sentinţele şi prejudecăţile lor, nu mai ajung la noi. În lăcaşul rugăciunii pure numai Dumnezeu are acces la noi. Şi el ne eliberează de orice putere externă, chiar şi de puterea super-eului, de puterea propriilor aşteptări şi pretenţii. În rugăciune ne afundăm în temelia vieţii noastre, care nu mai e meritul nostru, ci har pur, în fundamentul care e plin numai de Dumnezeu şi nu de oameni, nici măcar de micul nostru eu care vrea să controleze totul. Dacă ne lăsăm introduşi în acest loc, simţim că Dumnezeu ne dă adevărata libertate şi e conduce, în cele din urmă, în misterul propriului eu.

Călugării spun prin multe imagini că în rugăciune trebuie să ne retragem în locul liniştii pure. Isaac din Ninive spune de exemplu: „Străduieşte-te să intri în camera tezaurului, ce este în tine, şi vei reuşi să o vezi pe cea cerească! De fapt, acestea două sunt una şi aceeaşi. Dacă vei coborî în interiorul tău, le vei vedea pe amândouă! Scara ce duce la împărăţia cerului e ascunsă în tine, în sufletul tău. Îndepărtează-te de păcat şi coboară în interiorul tău; astfel vei găsi acolo treptele pentru a urca.”

Rugăciunea este, aşadar, calea ce conduce la camera tezaurului interior, la spaţiul în care locuieşte însuşi Dumnezeu. Întreaga bogăţie, pe care o putem poseda, se găseşte în noi. Doar în linişte şi rugăciune, trebuie să ne îndreptăm către interiorul nostru şi să înaintăm spre acest loc unde, împreună cu Dumnezeu, descoperim toată bogăţia vieţii noastre, comoara ascunsă în ogor, perla preţioasă, pentru care se merită să vindem totul.

Pentru Bernard de Clairvaux, calea spre acest loc este şi calea ce duce în abisul tăcerii divine, în sânul Tatălui: „Toată forţa provine din tăcere. În tăcere ne scufundăm în sânul Tatălui şi, în acelaşi timp, ne înălţăm cu cuvântul său veşnic. Odihna în abisurile lui Dumnezeu reprezintă un remediu pentru dezordinea lumii. Liniştea lui Dumnezeu reduce totul la calm.”

Fragmente din cartea: Rugăciunea ca întâlnire de Anselm Grun,
Traducerea Pr. Ştefan Acatrinei,
Editura Serafica, 2004)

 

Partajează asta:

Pentru a incepe testul accesati link-ul de mai jos, completand mai intai varsta biologica :

http://www.zodiace.ro/teste/test_nr2.html