RUGACIUNEA CA INTALNIRE   Leave a comment


Imagine

 

 

Dumnezeu nu ne vorbeşte întotdeauna imediat. Noi trebuie să ascultăm timp îndelungat în tăcere până când devenim sensibili la ceea ce Dumnezeu vrea să ne spună. Adesea am vrea să-l determinăm pe Dumnezeu să ne spună ceea ce gândim. Când El tace ne constrânge să ne întrebăm, în mod mai insistent, cine este cu adevărat acest Dumnezeu. Ne învaţă să nu confundăm fantezia noastră cu Dumnezeu şi cuvintele sale. Tăcerea lui Dumnezeu ne face mai sensibili şi ne determină să ne întrebăm dacă, într-adevăr, în aşteptarea noastră tăcută, nu auzim ceva de la El.

Tăcerea lui Dumnezeu ne învaţă să ascultăm ceea ce Dumnezeu vrea de la noi, iar aceasta ne împiedică să dăm singuri răspunsuri. Ne provoacă să ne deschidem ulterior misterului lui Dumnezeu şi să-i permitem lui Dumnezeu să distrugă imaginile pe care ni le-am făcut despre El până când ne deschidem adevăratului Dumnezeu. Există faze ale rugăciunii în care suferim din cauza absenţei lui Dumnezeu. Avem impresia că vorbim la pereţi şi nu primim nici un răspuns. Da, ne este frică să rămânem singuri doar cu noi înşine în rugăciune. Nu trebuie să trecem prea repede peste absenţa lui Dumnezeu, însă trebuie să o suportăm. Dumnezeu este cu siguranţă prezent însă, dar noi îl credem absent, pentru că nici noi nu suntem conştienţi de noi înşine, pentru că nu suntem în adevăr. A suporta absenţa lui Dumnezeu înseamnă să ne întoarcem înaintea lui Dumnezeu la adevăr, să renunţăm la propriile noastre proiecţii şi să-l descoperim pe Dumnezeu, care este cu totul altul, în spatele tuturor reprezentărilor. Asta înseamnă că nu putem crea rugăciunea singuri, că depindem, de fapt, de venirea lui Dumnezeu. Decizia sa liberă este aceea care ne întâlneşte. Poate că întârziem cu întâlnirea pentru că nu suntem capabili încă să stăm într-adevăr în faţa lui. El aşteaptă până suntem gata să-i ieşim în întâmpinare. Sfânta Scriptură numeşte aceasta „convertire”, metanoia, schimbarea modului de a gândi, sustragerea propriilor gânduri din distragere şi îndreptarea lor spre Dumnezeu. Dumnezeu nu este un gând între atâtea alte gânduri. Iar noi nu-l putem întâlni dacă rătăcim cu gândurile în afara noastră. Trebuie să ne unim gândurile cu inima noastră, pentru că doar în inima noastră îl întâlnim pe Dumnezeu. A suporta absenţa lui Dumnezeu înseamnă a ne întoarce liniştiţi în propria noastră inimă pentru a-l asculta pe Dumnezeu.


Chiar şi tăcerea, ca mod de a deveni una cu Dumnezeu, are două aspecte: pe de o parte, unirea cu Dumnezeu care stă în faţa mea, iar pe de alta, cu Dumnezeu care este în mine. Tăcerea este, înainte de toate, unirea cu Dumnezeu înţeles ca acela care mă priveşte şi mă iubeşte.

Tăcerea ca desăvârşire a rugăciunii este aşadar o tăcere personală, o tăcere în faţa lui Cristos şi împreună cu el, o tăcere înaintea lui Dumnezeu şi, împreună cu el, care mă iubeşte. Mă aşez pur şi simplu şi mă las privit de Dumnezeu sau de Isus Cristos cu dragoste. Nu trebuie să fac nimic. Trebuie doar să mă bucur de faptul că stau în faţa lui Dumnezeu şi să mă las iubit de el. Odată o bătrână a mers la mitropolitul Antonie şi s-a plâns că nu a simţit niciodată prezenţa lui Dumnezeu, cu toate că ea se ruga adesea. Mitropolitul a sfătuit-o să nu se mai roage deloc în săptămânile următoare, dar trebuia, în schimb, să se aşeze pentru un sfert de oră, să simtă pacea din camera sa şi să se bucure de ea, iar apoi să tricoteze în prezenţa lui Dumnezeu. După un timp femeia s-a întors şi i-a povestit următoarele: „Este ciudat. Când mă rog la Dumnezeu, de fapt, când îi vorbesc, nu simt nimic, dar când stau în faţa lui mă simt învăluită de prezenţa sa.”

Pentru Evagrie, rugăciunea constă în a orienta toate forţele sufletului spre Dumnezeu, în a fi cu totul înaintea prezenţei lui Dumnezeu. E darul cel mai frumos pe care Dumnezeu poate să-l facă omului. De fapt, îl înalţă pe om deasupra naturii sale şi îl face asemănător îngerilor: „Omul care se roagă, cu adevărat este asemănător îngerilor. În realitate, nutreşte în mod continuu dorinţa de a-l vedea pe Tatăl său care este în ceruri”.

Pentru a se putea ruga cu adevărat, omul trebuie să abandoneze tot ce l-ar putea distrage şi să-şi îndrepte toată atenţia asupra prezenţei lui Dumnezeu.

 

Imagine


Numai în rugăciune omul descoperă deplina sa demnitate, că este chemat să stea înaintea lui Dumnezeu şi să devină una cu el. A se putea ruga fără a fi distras, a se îndrepta exclusiv spre Dumnezeu, a găsi liniştea în Dumnezeu, a fi una cu Dumnezeu, în partea impasibilă a sufletului, acesta este cel mai înalt grad pe care omul poate să-l atingă.

Cu toate acestea, noi nu devenim una doar cu Dumnezeu, care ne observă şi care ne stă în faţă, ci chiar şi cu Dumnezeu care se află înlăuntrul nostru. Mistica şi monahismul de la începuturi susţin această teză.

Pentru Evagrie, scopul rugăciunii constă în contemplatio, în a ajunge la unirea cu Dumnezeu, în profunzimea inimii. Evagrie crede că Dumnezeu locuieşte în partea impasibilă a sufletului. Scopul rugăciunii este de a se elibera de toate patimile, premisă indispensabilă pentru a te putea ruga fără a fi distras.

Prima condiţie a rugăciunii pure, prin care ating unirea cu Dumnezeu, este libertatea faţă de pasiuni. Dar, în ultimă instanţă, se vorbeşte de libertatea faţă de mine însumi. Eu trebuie să mă abandonez cu totul lui Dumnezeu. Numai aşa îl voi putea simţi în interiorul meu. „Doreşti să te rogi? Atunci alungă totul şi ţi se va da totul.” Rugăciunea adevărată este pentru Evagrie starea de calm imperturbabilă. Aceasta îl conduce pe om la „cele mai mari înălţimi ale adevărate realităţi” şi îi permite atingerea unirii cu Dumnezeu. Dar acest Dumnezeu nu este numai în afara noastră, ci este chiar şi înlăuntrul nostru. Contemplaţia este drumul care duce la partea impasibilă a sufletului, în care omul nu este separat de Dumnezeu de nici un gând, de sentimente, de imagini sau de idei. Misticii au prezentat această parte impasibilă a sufletului prin diferite imagini. Astfel Taulero vorbeşte de adâncul sufletului. Meister Eckhart de scânteia sufletului, Ecaterina de Siena de chilia interioară, Tereza de camera interioară a cetăţii sufletului. Dumnezeu locuieşte acolo şi nimeni altcineva nu mai are acces: nici oamenilor şi nici problemelor, nici gândurilor şi nici sentimentelor, nici preocupărilor şi nici fricii nu le este îngăduit să intre acolo. Rugăciunea este drumul care conduce în acest loc al liniştii interioare, în această cameră plină numai de prezenţa lui Dumnezeu. Acest loc de linişte pură se găseşte în fiecare dintre noi, dar adesea uşa este ferecată. Prin rugăciune reuşim din nou să intrăm în acest loc. Străpungem lumea gândurilor şi sentimentelor, stratul rebuturilor inimii care s-au adunat în inima noastră şi pătrundem în acest loc de iubire şi de pace, acest loc al lui Dumnezeu din noi.

Există două moduri de rugăciune: a-mi expune viaţa înaintea lui Dumnezeu, a-i povesti şi a pune în faţa lui Dumnezeu tot ceea ce simt în mine. Şi apoi a lăsa preocupările zilnice, gândurile şi sentimentele pentru a coborî în încăperea locuită doar de Dumnezeu. În acest loc simt că a mă ruga este o binefacere pentru mine, o eliberare, mă face să respir uşurat. Este o încăpere vastă în care mă introduc prin intermediul rugăciunii. Nimeni nu-mi pune limite. Dumnezeu mă lasă ca să-mi uşurez sufletul, să devin liber şi autentic. Eu intru în contact nu numai cu Dumnezeu, ci, prin le, şi cu adevăratul meu nucleu. În Dumnezeu găsesc o nouă cale pentru a ajunge la mine însumi. Acolo pot să răspund în mod special la întrebarea „cine sunt eu în realitate?” Eu nu sunt numai cel ce e determinat de propriul trecut, de propriile raporturi, de muncă şi de sentimente personale, dar sunt chiar atins de Dumnezeu, îi sunt aproape. Sunt acela în care locuieşte însuşi Dumnezeu. Da, sunt cel în care Dumnezeu îşi face auzit cuvântul său, acel cuvânt unic pe care îl rosteşte numai în mine. A pătrunde în spaţiul lui Dumnezeu înseamnă a intra în contact şi cu misterul propriului eu şi a găsi calea ce duce spre mine.

Acest loc către care ne conduce rugăciunea a fost descris în mod minuţios de psihologia transpersonală. Este punctul în care nu ne mai identificăm cu problemele noastre, în care nu ne mai definim în raport cu lumea, cu activitatea noastră, cu bunăstarea noastră, nu ne identificăm nici cu interesul sau cu aprecierea, cu raporturile noastre, cu maturitatea psihică. În acest loc care se găseşte în interiorul nostru ne întâlnim cu Transcendenţa, cu Dumnezeu care transcende eul nostru şi ne conduce astfel spre propriul mister. Întrucât nu ne mai definim în raport cu lumea, ci în raport cu Dumnezeu, nici lumea nu mai are putere asupra noastră. Oamenii, cu speranţele şi dorinţele lor, cu sentinţele şi prejudecăţile lor, nu mai ajung la noi. În lăcaşul rugăciunii pure numai Dumnezeu are acces la noi. Şi el ne eliberează de orice putere externă, chiar şi de puterea super-eului, de puterea propriilor aşteptări şi pretenţii. În rugăciune ne afundăm în temelia vieţii noastre, care nu mai e meritul nostru, ci har pur, în fundamentul care e plin numai de Dumnezeu şi nu de oameni, nici măcar de micul nostru eu care vrea să controleze totul. Dacă ne lăsăm introduşi în acest loc, simţim că Dumnezeu ne dă adevărata libertate şi e conduce, în cele din urmă, în misterul propriului eu.

Călugării spun prin multe imagini că în rugăciune trebuie să ne retragem în locul liniştii pure. Isaac din Ninive spune de exemplu: „Străduieşte-te să intri în camera tezaurului, ce este în tine, şi vei reuşi să o vezi pe cea cerească! De fapt, acestea două sunt una şi aceeaşi. Dacă vei coborî în interiorul tău, le vei vedea pe amândouă! Scara ce duce la împărăţia cerului e ascunsă în tine, în sufletul tău. Îndepărtează-te de păcat şi coboară în interiorul tău; astfel vei găsi acolo treptele pentru a urca.”

Rugăciunea este, aşadar, calea ce conduce la camera tezaurului interior, la spaţiul în care locuieşte însuşi Dumnezeu. Întreaga bogăţie, pe care o putem poseda, se găseşte în noi. Doar în linişte şi rugăciune, trebuie să ne îndreptăm către interiorul nostru şi să înaintăm spre acest loc unde, împreună cu Dumnezeu, descoperim toată bogăţia vieţii noastre, comoara ascunsă în ogor, perla preţioasă, pentru care se merită să vindem totul.

Pentru Bernard de Clairvaux, calea spre acest loc este şi calea ce duce în abisul tăcerii divine, în sânul Tatălui: „Toată forţa provine din tăcere. În tăcere ne scufundăm în sânul Tatălui şi, în acelaşi timp, ne înălţăm cu cuvântul său veşnic. Odihna în abisurile lui Dumnezeu reprezintă un remediu pentru dezordinea lumii. Liniştea lui Dumnezeu reduce totul la calm.”

Fragmente din cartea: Rugăciunea ca întâlnire de Anselm Grun,
Traducerea Pr. Ştefan Acatrinei,
Editura Serafica, 2004)

 

Imagine

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Natura umana.

Cunoasterea vietii sub toate formele ne da puterea de a trai bine in aceasta forma a ei .

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

Derivată din D.

You know my name, not my story.

Dan Talmaciu

"Onoarea mea este fidelitatea" H.H.

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Laura Dobrescu

"Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, dar minunat atunci cand toate piesele sunt asezate la locul potrivit." Steve Jobs

simis68's Blog

4 out of 5 dentists recommend this WordPress.com site

Daniellaladana's Blog

La o ceasca de cafea...

Me,Karelia

Nici un „azi” nu este prea puțin, nici un „mâine” nu este prea mult!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Poveștile Fabiolei

-the funny side of stories-

NOTE FALSE

soporific pentru pian şi pisică

Suflet in lumina!

This WordPress.com site is the bee's knees

lolandas

Cerul este ecranul universului nelimitat!

Reflections On Reality

Thoughts on Being Human and Living a Life of Passion, Joy, and Fun

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Tainele frumusetii !

Despre noi femeile!

tamara88rodica

This WordPress.com site is the bee's knees

învaţă-mă să simt

o felie de viaţă, trecută prin filtrul peniţei

jurnalpentruzileleploioase

"I am the architect of my own destruction"

MARANXA

Lyrik & Philosophie

Diana Mandache's Weblog

Royal History (since 2008)

vorbepe.wordpress.com

de la lume adunate si de mine comentate

E-Motion

de Andrei Stipiuc

Adrian Niculae - 100% jurnalism

Lovesc unde doare mai tare

Legionwriter

"...The light shines in the darkness, and the darkness can never extinguish it."

corinastancu

A topnotch WordPress.com site

La capatul curcubeului

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Nimic nou sub soare

Toate-s vechi si noua toate/ce e rau si ce e bine/ tu te-ntreaba si socoate...

Eram precisa!

"Everyone is gifted - but some never open their package"

claudia

este o prăjitură dulce-acrișoară. (r)evolution keeps going...

Exist - Aici si Acum

Libertate , Sanatate , Bani , Iubire - Feminitate , Misiune Personala - Spiritualitate

Opus bay

Pobres putas cuando reina la Santa hipocresía.

Intre magie si vrajitorie

magie, teurgie, divinatii, potiuni, incantatii, tarot, magia cristalelor

Alexandru Chermeleu

Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI. Un om adevarat, sincer, care cunoaste IUBIREA si COMPASIUNEA intelege ca oamenii sunt orbi, inconstienti cu spiritul adormit ~ OSHO (CARTEA DESPRE BARBATI)

Blog neinspirațional

...despre lupta cu morile de vânt

MariaBarbu Blog - IDEAL şi CREAŢIE

Despre Adevar si Realitate, despre Ideal si Creatie

Georgiana Iuliana Dinu (Pui mic)

Din suflet pentru suflet!

%d blogeri au apreciat: