Partajează asta:

 

 

Afirmaţii pentru autovindecare

Afirmaţia reprezintă formularea unui adevăr pe care încerci să ţi-l însuşeşti în viaţă. S-a spus că suntem ceea ce mâncăm. Ar fi mai adevărat să spun: “Suntem ceea ce gândim.” Pentru că minţile noastre exprimă şi, de asemenea, influenţează realitatea a ceea ce suntem, mult mai mult decât o fac trupurile noastre. Gândurile noastre ne influenţează, într-o mare măsură, până şi starea de sănătate fizică.

Nici un mare progres în viaţa nu se produce întâmplător. Sportivul trebuie să exerseze îndelung pentru a stăpâni tehnicile de care are nevoie: aruncarea mingii, coborârea pe schiuri pe o pantă dificilă, saltul la o distanţă cât mai mare. Iar pianistul trebuie să muncească cel puţin la fel de mult pentru a ajunge la stăpânirea mişcărilor degetelor sale, pentru a putea interpreta cu uşurinţă cele mai complexe pasaje muzicale.

Şi viaţa este o artă. Din nefericire, este o artă căreia mulţi oameni îi dedică prea puţină energie.

Oamenii iau viaţa aşa cum este şi se tot întreabă de ce lucrurile se încăpăţânează să meargă prost.

Gândurile sunt lucruri. Cuvintele, care sunt gânduri cristalizate, au o putere incomensurabilă, mai ales dacă le rostim concentrându-ne. Simplul fapt că te gândeşti la oboseală îţi poate submina energia.

Întărind acest gând prin cuvinte, “sunt extenuat”, defineşti şi prin aceasta conferi forţa gândului respectiv.

Este valabil şi invers. Dacă te simţi obosit dar, brusc, atenţia îţi este captată de ceva, oboseala va dispărea cu totul! “Eşti” ceea ce gândeşti. Dacă, în plus faţă de acest interes brusc, îl şi verbalizezi prin cuvintele “mă simt minunat”, este posibil să descoperi că, în afara faptului de a te simţi doar cu puţin mai bine, te simţi, de fapt, ca şi cum ai fi dobândit o nouă definiţie a propriei persoane.

Atât de multe din eşecurile din viaţa noastră – legate de stăpânirea unei limbi străine, de încercările de a relaţiona cu ceilalţi, de a face aşa cum trebuie tot ceea ce ne propunem – se datoresc numai gândului că ceea ce vrem să facem este un lucru complet străin nouă.

Pe de altă parte, multe dintre succesele din viaţa noastră sunt rezultatul acceptării noului ca aparţinându-ne. Limba franceză, de exemplu, poate fi învăţată mult mai uşor de către cel care se lasă pătruns de gândul “sunt francez”, decât de cel care îşi spune (cum fac, adeseori, elevii la oră) “oamenii ăştia vorbesc “ciudat”!”

Dificultatea rezidă în faptul că obiceiurile noastre sunt înrădăcinate adânc în subconştient. Prin urmare, chiar şi atunci când încercam să le schimbăm, ne trezim traşi înapoi în mod repetat şi chiar împotriva voinţei noastre, potrivit vechilor obiceiuri.

Pe de altă parte, afirmaţiile, atunci când sunt repetate într-o stare de concentrare profundă iar, apoi, ajung în subconştient, ne pot schimba la nişte niveluri ale minţii asupra cărora majoritatea noastră are un control conştient redus.

Suntem ceea ce gândim. Însă suntem şi mult mai mult decât ceea ce gândim în mod conştient.

Suntem multitudinea infinită de tipare conflictuale de sentimente, obiceiuri şi reacţii pe care le-am acumulat de-a lungul unei întregi vieţi – fără nici o exagerare, pe parcursul întregii noastre vieţi – în subconştientul minţii noastre. Pentru a ne vindeca, trebuie să punem ordine şi în aceste conflicte interioare.

Nu este suficient, pe de altă parte, nici să afirmăm schimbarea la nivelurile conştient şi subconştient.

Pentru că suntem parte a unei realităţi cu mult mai ample, cu care trebuie, de asemenea, să trăim în armonie. În spatele minţii noastre omeneşti se afla conştiinţa divină.

Atunci când încercam să ne transformăm numai prin efortul propriu, ne limităm potenţialul de vindecare şi de dezvoltare. Afirmaţia trebuie să fie ridicată de la nivelul închis în sine al minţii la nivelul realităţii superioare a superconştiinţei.

A te vindeca înseamnă a te “descotorosi de imperfecţiuni”.

A fi perfect înseamnă a oferi expresie superconştiinţei surse – creativităţii şi a soluţiilor. Prin urmare, în folosirea afirmaţiilor, ne concentrăm asupra proprietăţilor pozitive care reprezintă soluţia pentru boala şi imperfecţiunile noastre.

Superconştiinţa este acel nivel al conştiinţei care este adeseori descris drept Eul superior.

Acesta este nivelul de la care vin, de exemplu, marile inspiraţii.

Prin intermediul superconştiinţei se pogoară asupra noastră călăuzirea divină şi adevărata tămăduire.

În absenţa unei aderări la superconştiinţă, afirmaţiile, asemenea oricărei alte încercări de ridicare a eului, limitate la condiţia umană, nu aduc decât beneficii temporare.

Afirmaţiile trebuie repetate într-un asemenea mod încât să înalţe conştiinţa către superconştiinţa.

Afirmaţiile pot atinge acest obiectiv atunci când le repetăm într-o stare de profundă concentrare, în sălaşul conştiinţei divine din corpul omenesc, în centrul lui Hristos, care este un punct de pe frunte, situat exact între sprâncene.

Repetă afirmaţiile din această carte mai întâi cu glas tare, pentru a mobiliza întreaga atenţie a minţii
conştiente. Pe urmă, repetă-le în tăcere, pentru a-ţi însuşi mai profund semnificaţia cuvintelor. pentru a-ţi adânci însuşirea lor la nivelul subconştientului. În cele din urmă, pe măsură înălţării aspiraţiilor, repetă-le în centrul lui Hristos.

La fiecare nivel, repetă-le de mai multe ori, lasă-te pătruns tot mai profund de semnificaţiile lor.

Prin afirmarea repetată, îţi întăreşti şi, ulterior, îţi spiritualizezi conştientizarea oricărei calităţi pe care vrei să ţi-o dezvolţi.

Afirmaţiile reprezintă doar primul pas pe calea autovindecării. Trebuie să ne îndeplinim menirea omenească. Fără puterea veniă de la Dumnezeu, eforturile noastre sunt, de-a pururea, în zadar.

Cu alte cuvinte, afirmaţiile trebuie să se încheie prin rugăciune.

De ce să te rogi de-abia după ce ai repetat afirmaţiile? De ce nu înainte? Cu siguranţă, rugăciunile sunt întotdeauna folositoare. Însă, dacă este rostită în absenţa unei conştiinţe afirmative, rugăciunea poate să fie slabă şi săracă: o pledoarie pentru ca Dumnezeu să facă, El singur, totul, fără participarea activă a omului. Rugăciunea eficienta nu este niciodată pasivă. Ea este încărcată de credinţă şi ajunge la maturitate printr-o atitudine afirmativa.

Pentru a-ţi aprofunda nouă calitate, la început îţi este de ajutor să o afirmi, urmând apoi succesiunea pe care am descris-o. Pe urmă, însă, înalţă această afirmaţie printr-o rugăciune plină de iubire câte Dumnezeu.

În acest moment al celei mai profunde şi mai afirmative armonizări cu Dumnezeu, El ne ajută cel mai mult. Prin armonizarea cu divinitatea, rezistenţa pe care o opunem devine minimă, iar cooperarea noastră cu mila lui Dumnezeu este complet deschisă, plină de disponibilitate şi conştientă faţă de superconştient.

 

Partajează asta:

Iată caracteristicile unei femei care s-a vindecat de iubirea excesivă:

l. Se acceptă pe sine în totalitate, chiar dacă mai vrea să schimbe ceva la personalitatea ei. Există o iubire de sine şi un respect de sine pe care le nutreşte sincer şi le sporeşte deliberat.

2. îi acceptă pe ceilalţi aşa cum sunt şi nu încearcă să-i schimbe ca să-şi satisfacă dorinţele.

3. îşi analizează sentimentele şi atitudinile faţă de orice aspect al vieţii ei, inclusiv sexualitatea.

4. Apreciază orice aspect al sinelui său: personalitatea, înfăţişarea, convingerile şi valorile, trupul, interesele şi realizările. Se auto-validează şi nu mai caută o relaţie care să-i dea sentimentul propriei valori.

5. Respectul ei de sine a atins cota la care se bucură de compania altora, în special a bărbaţilor care sunt buni aşa cum sunt. Nu are nevoie să se simtă solicitată ca să aibă sentimentul propriei valori.

6. Este deschisă şi încrezătoare în persoanele „potrivite”. Nu-i este teamă să se lase cunoscută la nivel personal profund, dar nu se expune exploatării celor care nu sunt interesaţi de starea ei de bine.

7. îşi pune întrebări: „Este această relaţie potrivită pentru mine? îmi dă posibilitatea să dau la iveală tot ce e mai bun în mine?”

8. Când o relaţie e distructivă, femeia are puterea să renunţe la ea fără să cunoască depresia handicapantă. Are un cerc de prieteni care o susjin şi preocupări sănătoase care o ajută să depăşească momentele de criză.

9. Dă importanţă, mai presus de toate, propriului ei sentiment de seninătate. Toate luptele, drama, haosul din trecut şi-au pierdut puterea de atracţie. Se auto-protejează, are grijă de sănătatea şi starea ei de bine.

l0. Ea ştie că o relaţie, pentru a merge bine, trebuie stabilită între parteneri care împărtăşesc valori, interese şi idealuri asemănătoare şi care apreciază, fiecare în parte, intimitatea. Ea ştie, de asemenea, că e demnă de tot ce-i poate oferi viaţa mai bun.

NORWOOD ROBIN

 

Partajează asta:

 

 

„Vreau să explic aplicarea conceptului de boală la modelul iubirii excesive.

Este o sarcină dificilă, dar dacă nu eşti gata să accepţi această propunere, sper că vei înţelege, cel puţin, strânsa analogie dintre o boală ca alcoolismul, care reprezintă dependenţa de o substanţă, şi cea de care suferă femeile care iubesc prea mult, dependente cum sunt de bărbaţii din viaţa lor.

Eu sunt absolut convinsă de faptul că ceea ce le afecteză pe femeile care iubesc prea mult nu seamănă cu o boală, ci este o boală, care necesită un diagnostic şi un tratament anume.

Să examinăm, mai întâi, ce se înţelege prin cuvântul „boală”: orice deviere de la starea de sănătate, cu o serie de simptome specifice şi progresive, identificabile la un număr de pacienţi, şi care răspunde la forme specifice de tratament.

Această definiţie nu presupune prezenţa unui virus sau microb, sau a altui agent patogen, doar că victima bolii se îmbolnăveşte din ce în ce mai rău, previzibil şi recognoscibil, tipic bolii respective, iar vindecarea este posibilă doar după aplicarea unui anumit tratament.

Şi totuşi, e un concept greu de aplicat în profesia medicală, când boala are manifestări comportamentale şi nu fizice, în fazele iniţiale şi medii. Acesta e unul din motivele pentru care majoritatea medicilor nu recunosc alcoolismul, dacă victima nu e în ultima fază, când deteriorarea fizică devine evidentă.

Probabil că simptomele iubirii excesive sunt şi mai dificil de sesizat ca aparţinând unei boli, întrucât persoana e dependentă, în acest caz, nu de o substanţă, ci de o altă persoană.

Cea mai mare piedică în considerarea iubirii excesive ca fiind o stare patologică este aceea că medicii, consilierii, oamenii, în general, nutresc anumite convingeri, adânc înrădăcinate, despre femei şi iubire.

Toţi suntem înclinaţi să credem că suferinţa este un semn de dragoste adevărată, că a refuza să suferi e un semn de egoism şi că, dacă un bărbat are o problemă, femeia trebuie să-l ajute să se schimbe. Această atitudine ajută cele două boli, alcoolismul şi iubirea excesivă, să progreseze.

Atât alcoolismul cât şi iubirea excesivă sunt boli mult prea subtile în faza incipientă. Când devine evident că procesul destructiv a evoluat, eşti tentat să consideri şi să tratezi manifestările fizice – ficatul sau pancreasul alcoolicului, sistemul nervos sau tensiunea arterială a femeii dependente relaţional – fără să faci o evaluare a întregului. Este vital să privim aceste „simptome” în contextul general al proceselor de boală care le-au dat naştere, şi să recunoaştem aceste boli cât mai devreme în evoluţia lor, ca să putem opri distrugerea progresivă a sănătăţii fizice şi emoţionale.

Paralela dintre evoluţia alcoolismului şi cea a iubirii excesive este clar delimitată în schemele următoare.

Fiecare schemă demonstrează cum dependenţa, fie de o substanţă chimică ce afectează starea mentală, fie de o relaţie nefericită, afectează în final toate aspectele vieţii persoanei dependente în mod progresiv-dezastruos.

Efectele pornesc de la tărâmul emoţional şi merg spre cel fizic, implicând nu numai alţi indivizi (copii, vecini, prieteni, colegi) ci şi, pentru femeia dependentă de relaţii, alte boli, cum ar fi abuzul de hrană, furatul sau munca nesfârşită.

Schemele descriu de asemenea procesele paralele de vindecare pentru cele două categorii de persoane dependente: de substanţe chimice şi de relaţii. E de notat că schema evoluţiei şi însănătoşirii unui alcoolic este mai relevantă pentru procesul evolutiv şi însănătoşirea unei femei, decât a unui bărbat care iubeşte prea mult.

Variaţiile de sex nu sunt majore şi pot fi pe deplin şi uşor înţelese din ambele scheme, dar cartea nu-şi propune să exploreze în profunzime aceste diferenţe. Ideea principală este înţelegerea clară a fenomenului: cum se îmbolnăveşte şi cum se face bine o femeie care iubeşte prea mult.

Dacă dependenţa de relaţii – sau iubirea excesivă – este o boală asemănătoare alcoolismului, atunci etapele ei sunt la fel de simplu de identificat, iar evoluţia – la fel de previzibilă.

Femeile care iubesc prea mult provin din familii în care au fost fie singure şi izolate, fie respinse sau împovărate cu responsabilităţi inadecvat de grele, devenind astfel excesiv de devotate şi sacrificându-se pe sine; sau au fost subiectul unei situaţii haotice, şi au dezvoltat o nevoie copleşitoare de a-i controla pe cei din jur şi situaţiile în care s-au aflat.

Rezultă, în mod normal, că o femeie care simte nevoia să instruiască, să controleze, sau amândouă, va putea face asta doar cu un partener care îi permite, cel puţin, dacă nu chiar o invită, la acest tip de comportament. Ea va stabili, fără îndoială, o relaţie cu un bărbat care este iresponsabil în cel puţin câteva aspecte ale vieţii Iui, căci el are reală nevoie de ajutorul, instruirea sau controlul ei.

Apoi ea începe lupta pentru a-l schimba prin puterea şi capacitatea persuasivă a iubirii ei.

Aici, în acest punct, se prefigurează evoluţia de mai târziu a relaţiei, când femeia începe să nege realitatea relaţiei. Amintiţi-vă, atitudinea de negare este un proces inconştient care se declanşează automat şi spontan.

Visul despre cum ar putea fi, şi efortul de a-l transforma în realitate, denaturează percepţia realităţii.

Fiecare dezamăgire, eşec şi trădare din cadrul relaţiei este fie ignorată, fie îndepărtată printr-o scuză. „Nu este chiar atât de rău”. „Tu nu înţelegi cum este el în realitate”, „Nu asta i-a fost intenţia”, „Nu e vina lui”. Sunt doar câteva din frazele folosite de femeia care iubeşte prea mult, în acest punct al evoluţiei bolii ei, în scopul de a-şi apăra partenerul şi relaţia.”

fragment din „femei care iubesc prea mult” ~ Norwood Robin

 

Partajează asta:

Intr-o caravana traversând desertul era odata un preot invatat, care era atât de intelept, incât a adunat laolalta 70 de camile, fiecare incarcata cu lazi grele.in ele nu era altceva decât carti ale discipolului, carti despre intelepciunea trecuta si prezenta.

Aceasta incarcatura de carti era doar o picatura dintr-o galeata, in comparatie cu, cunostintele pe care preotul le avea in cap.

Caravana era insotita de un biet conducator de camile, despre care se stia ca el credea ca ultimul iman (noul profet) va veni.

S-a intâmplat, desigur, ca preotul sa-l convoace intr-o zi pe conducatorul de camile.

„Stii cât de faimos sunt printre discipolii tarii si ai intregii lumi”, a spus el.

„Vezi 70 de camile care transporta doar o parte din cunoasterea mea.Cum se intâmpla ca tu, un simplu conducator de camile, in haine zdrentuite, care n-a invatat vreodata sa scrie si sa citeasca, care nu a frecventat o scoala, sa nu mai spunem de o academie, iti permiti sa crezi ca ultimul iman va veni?”

Conducatorul de camile statea modest in fata elegantului domn, s-a inclinat politicos si a spus :

„Efendi, doamne.Nu as indrazni niciodata sa calc dinaintea ta sau sa-ti adresez vreun cuvânt.Dar acum m-ai intrebat.Voi incerca sa-ti arat ce cred, dându-ti un mic exemplu.

Doamne!Tu ai controlul unei minunate comori a cunoasterii, pe care as compara-o cu perlele delicate din mare.

Aceste perle sunt atât de valoroase, incât ele trebuie pastrate intr-o cutie decorata desavârsit, invelite in catifea moale.

In comparatie cu toate acestea, cunoasterea mea este ca pietrele obisniute pe care noi calcam in desert.

Dar imagineaza-ti rasaritul soarelui.

El trimite razele sale pentru noi.Doamne,

Aici apare intrebarea mea pentru tine:

Ce incalzesc razele soarelui si reflecta stralucirea lor?

Perlele tale pretioase in inchisoarea lor de catifea sau pietrele mele patetice de pe marginea drumului?”

 

Partajează asta:

O femeie a venit cu baietelul ei la inteleptul Ali si a spus, „Fiul meu sufera din cauza unei probleme serioase.

El manânca curmale de dimineata pâna seara.Daca nu ii dau curmale tipa foarte tare.Ce ar trebui sa fac?Te rog ajuta-ma.”

Inteleptul Ali s-a uitat cu blândete la copil si a spus, „Femeie, du-te acasa si intoarce-te mâine la aceasi ora.”

In urmatoarea zi, femeia si fiul ei au venit din nou in fata lui Ali.Marele maestru l-a luat pe copil in brate, a vorbit cu el prietenos si, in cele din urma i-a luat curmalele din mâna, in timp ce ii spunea :

„Fiul meu sa te gândesti intotdeauna la cumpatare.

Exista si alte lucruri care au un gust bun.”

Cu aceste cuvinte, i-a lasat pe mama si pe copil si a plecat.Femeia care era oarecum incurcata, l-a intrebat :

„Marite stapân, de ce nu ai spus acest lucru ieri?

De ce a trebuit sa facem a doua oara o calatorie lunga pâna la tine?”

„Femeie buna”, a raspuns Ali, „ieri nu-i puteam spune cu convingere fiului tau ce i-am spus astazi, deoarece ieri, eu insumi am gustat din dulceata curmalelor.”

 

Partajează asta:

 

 

Ce este o fantasma?

Termenul este asociat de obicei sexualitatii. Expresia „a-i realiza fantasmele” este evocata uneori ca un ideal de implinire erotica.

Fantasma este deci situata in mod clar de partea placerii, mai precis, a dorintei sexuale. Ceea ce este pus la indoiala, este realizarea acestei dorinte, precum si obstacolele care i se opun.

„Luati-va dorintele drept realitati!“ – este, de asemenea, ceea ce promovau sloganurile revolutiei sexuale din 1968, simultan cu chemarea la eliberarea tabuurilor sexuale. Fantasmele si dorintele sunt strans legate si se delimiteaza de realitate.

Utilizarea curenta pune astfel in lumina doua elemente ale definitiei esentiale ale fantasmei:
– legaturile sale stranse cu sexualitatea
– opozitia sa fata de realitate, in principal fata de cea sociala si fata de constrangerile ei.
Aceste doua lamuriri complementare decurg direct din opera lui S. Freud, iar banalizarea lor in limbajul contemporan sta marturie impactului cultural si social al psihanalizei.

Notiunea de fantasma este desigur anterioara dezvoltarilor teoretice cunoscute in psihanaliza. Viata fantasmatica, asa cum au putut sa o evoce mai inainte filozofii sau poetii, trimitea mai degraba la ordinea imaginarului. Este evident ca plasmuirile imaginare pot fi studiate urmand diferite abordari: filosofie, estetica, sociologie, psihologie etc. Dar numai abordarea psihanalitica poate da seama de complexitatea notiunii de fantasma si de rolul pe care il capata activitatea fantasmatica in functionarea psihica a fiecaruia.

Se poate spune ca fantasma se afla in inima teoriei psihanalitice, constituind una dintre notiunile sale cele mai specifice. Se cunoaste rolul major acordat de psihanaliza sexualitatii, intr-o conceptie foarte extinsa, care o situeaza in centrul functionarii psihice. Ori fantasmele sunt cele care reprezinta si exprima, in plan pur psihic, esentialul sexualitatii umane. Mai mult, isi pastreaza importanta lor majora in abordarea psihanalitica a legaturii lor privilegiate cu viata psihica inconstienta.

Exact aceasta referinta la inconstient este cea care diferentiaza cel mai net conceptia psihanalitica despre fantasme de alte concepte provenite din filozofie sau din psihologia clasica. Inca de la crearea psihanalizei, fantasma inconstienta s-a relevat lui Freud ca piatra de incercare a descoperirii sale. Plecand de la primele sale ipoteze asupra etiologiei sexuale a nevrozelor, in special a nevrozei isterice, a avut foarte repede intuitia ca originea sexuala a acestor tulburari era in esenta inconstienta.

Descoperirea inconstientului este fondata in principal pe interpretarea viselor care s-a aflat in centrul autoanalizei lui Freud. Visul si fantasma sunt inseparable, caci tin ambele de un acelasi proces care consta in a exprima, intr-o forma constienta mai mult sau mai ptin deghizata, o dorinta inconstienta refulata.

Pentru Freud, reveriile noastre diurne, ca si visele nocturne, sunt „realizari ale dorintei”. Vom sublinia totusi ceea ce le diferentiaza: in timp ce visul se prezinta celui care doarme intr-o maniera halucinatorie care ii ofera o evidenta comparabila cu cea a unei perceptii reale, fantasma din reveria diurna (fantasma constienta) este recunoscuta cu usurinta in decalajul sau fata de realitatea actuala.

Freud a mentionat ca asemenea reverii, frecvente in special la adolescenta, reprezinta cel mai adesea o anticipare a realizarii dorintelor erotice sau ambitioase. Daca ne referim la experienta pe care fiecare o poate avea in ceea ce priveste acest fel de reverii constiente, putem usor constata ca ele pun mereu in scena persoane. Acestea din urma, carora se adreseaza dorintele noastre secrete, sunt astfel presupuse a fi susceptibile a le raspunde si a le satisface. Chiar aceste reverii pot implica In mod egal terti care ar putea constitui un obstacol in calea reaiizarii acestor dorinte, mai ales cand sunt puse in joc interdictii sociale sau pur si simplu probleme de autoritate si de rivalitate.

Aceasta inseamna a spune ca fantasmele angajeaza, in aceasta punere in scena mentala a realizarii dorintei, unul sau mai multi protagonisti, un „altul“ (sau „altii“). In limbajul psihanalizei, aceste persoane sunt denumite in general „obiecte“. Aceasta terminologie, care poate surprinde sau poate parea contestabila din perspectiva limbajului curent, reia de fapt un sens foarte vechi al cuvantului: obiect al dorintei, obiect al iubirii etc. Termenul de obiect se opune aici celui de subiect, desemnand ceea ce este in afara subiectului, distinct de el, situat in fata lui.

Conceptia freudiana asupra sexualitatii se sprijina in principal pe ipoteza „pulsiunilor” sexuale innascute, active inca de la nastere si pe parcursul intregii copilarii. Cum ajung aceste pulsiuni sa se ataseze acestor obiecte? Aceasta intrebare a ocupat mereu un loc central in opera lui Freud, desi i-a oferit raspunsuri incomplete si uneori contradictorii. Unii dintre discipolii sai au atribuit cu timpul o importanta crescanda „relatiei de obiect”.

Fantasmele, ele insele produse si animate de pulsiunile pe care le exprima, constituie reprezentari susceptibile a relega aceste pulsiuni de obiectele lor, cu atat mai mult cu cat acestea din urma sunt in mod necesar implicate in realizarea celor mai multe din dorintele noastre.

Melanie Klein, a carei opera este una dintre cele mai importante in dezvoltarile postfreudiene a psihanalizei, a mers mult mai departe decat Freud in ce priveste importanta pe care a acordat-o fantasmelor. Pentru ea, fantasmele sunt de la inceput constitutive ale intregii vieti psihice si au fost intr-un anume fel preformate ca expresii directe ale pulsiunilor. Ele iau astfel locul acordat de Freud unui „inconstient original”, conceput de el ca o mostenire filogenetica caracteristica umanitatii. In acelasi timp, M. Klein inscrie obiectul, intocmai ca si pulsiunea, in insesi originile psihismului.

Teoria lui M. Klein, desi larg raspandita in anumite tari, nu a fost adoptata de toti psihanalistii. Dar nu este necesar sa aderi la ansamblul afirmatiilor sale pentru a recunoaste extrema bogatie a contributor sale in ceea ce priveste viata fantasmatica, in special prin punerea in evidenta a fantasmelor cele mai precoce ale copilului. Aceasta abordare subliniaza mai ales, mai mult decat nu o facuse Freud, si intr-o maniera care deschide calea multor progrese contemporane ale psihanalizei, ca obiectul este de la inceput implicat, in forma unor modalitati care il au in vedere, in toate formatiunile psihice primare ale fiintei umane.

Ultima parte a operei freudiene, de care este legata de altfel direct M. Klein, a acordat tot mai multa intaietate importantei agresivitatii si distructivitatii, pana la a face din acestea o pulsiune primara, de acelasi rang cu pulsiunea sexuala si aflata in coexistenta permanenta cu ea. Aceasta a condus la recunoasterea faptului ca fantasmele pot reprezenta la fel de bine pulsiuni agresive ca si pulsiuni sexuale, ceea ce nu face decat sa reuneasca observable cele mai curente. Imaginarul colectiv, ca si cel al fiecaruia dintre noi, este bogat in exemple si modalitati de expresie ale unor asemenea fantasme agresive. Obiectele de ura coexista cu obiectele de iubire, fara a exclude de altfel posibilitatea ca iubirea si ura se adreseze unei aceleiasi persoane. Astfel, avem de-a face in orice viata psihica cu o intricare a fantasmelor sexuale agresive, o aceeasi fantasma putand de altfel sa-si exprime cele doua tipuri de pulsiune legate.

Fantasmele constituie prin excelenta mediatorii intre ordinea pulsionala, adica tot ceea ce este ancorat in functiile biologice ale corpului si in instinctele fundamentale, si ordinea dorintei, care implica intreaga complexitate a psihismului uman. Inseamna a spune ca cele doua nu se pot constitui decat integrand toate procesele de simbolizare caracteristice „umanizarii“. Este ceea ce le face apte de a fi sesizate de gandirea constienta si de a fi comunicate prin cuvinte.

Cura analitica va fi deci ea insasi intretinuta cu fantasme. Nu numai ca vor fi evocate toate relatiile prezente sau trecute ale subiectului cu principalele sale obiecte ale dorintei, dar insusi analistul, devenit mai mult sau mai putin constient obiect al dorintei prin efectul transferului, se va gasi direct implicat in fantasmele pacientilor sai. In cadrul adecvat curei, si mai ales gratie interpretarii transferului, originea inconstienta a numitor fantasme constiente prezente va putea fi regasita astfel si relegata experientelor cele mai timpurii din copilaria subiectului.

Trebuie adaugat ca, cuvantul nu constituie singurul mod posibil de expresie a fantasmelor. Astfel, Freud a situat clar reveriile adolescentilor in prelungirea directa a jocului din copilarie. Tehnicile psihanalizei copiilor se sprijina mai mult pe joc si desen decat pe cuvant, in masura in care jocul si desenul sunt presupuse a exprima la fel de bine, si adesea mai direct, fantasmele inconstiente ale copilului. La fel se intampla si cu toate formele de creatie artistica, picturala sau plastica, ce nu utilizeaza direct limbajul vorbit sau scris.

Daca fantasmele (constiente sau inconstiente) sunt omniprezente in teoria si clinica psihanalitica, este datorita importantei lor in orice manifestare vie si creativa a fiintei umane.

 

Autor : Oana Rafa

Bibliografie:
Michele Perron-Borelli, „Fantasmele”

sursa : la-psiholog.ro

 

Partajează asta:

Autor: Psihoterapeut Mandoc Florentina

Când ne traim viaţa bazandu-ne in permanenta pe o plasă de siguranţă cream in acelasi timp o barieră în calea libertatii noastre.

In incercarea de a ne crea viaţa pe care o visam adesea, vom ajunge mai devreme sau mai tarziu la o răscruce de drumuri unde opţiunile par a fi riscul de a ne confrunta cu necunoscutul comparativ cu siguranţa şi confortul tuturor lucrurilor familiare in care am ajuns in timp sa avem incredere.
Faptul de a sti ca avem un backup ne poate da curajul de a face primii paşi intr-o directie noua până când suntem siguri si stim că ne putem descurca si fara acesta, insa daca refuzam sa actionam si o facem numai daca avem o plasa de siguranta a lucrurilor familiare, aceasta se transforma de fapt intr-o capcana care ia forma unei bariere intre noi si libertatea de a ne atinge obiectivele si de a ajunge acolo unde aspiratiile ne conduc.
Schimbarea este inerenta în viaţă, astfel încât chiar şi lucrurile in care am învăţat să avem deplina incredere ne pot surprinde intr-un fel în orice moment.

Daca eliminam teama irationala din ecuația vietii ne putem apoi dedica intreaga noastra atentie si energie implinirii viselor care ne aşteaptă. Deci, mai degrabă decât sa permitem ca viata noastră să fie condusa de teama de necunoscut sau de încercarile permanente de a evita esecuri, am putea sa reevaluam si sa constientizam faptul că uneori experimentam viata mult mai complet si mai pe deplin atunci când suntem dispuşi să avem incredere in noi si sa ne asumam posibilitatea esecului. Şi procedand astfel, am putea descoperi că avem aripi pentru a zbura.

Un alt beneficiu pe care il putem avea in urma efortului de a infrunta necunoscutul este că, în răspunsul nostru la dificultatile care apar putem vedea toate modele, scenariile şi bagajele emoţionale nerezolvate care stau în calea gasirii echilibrului nostru interior. Atunci cand nu il mai simtim, putem avea incredere ca il vom regasi daca suntem dispusi sa infruntam noile situatii si sa incercam sa le gestionam mai degraba decat sa le evitam, gasind astfel si calea de a ne gestiona si sentimentele contradictorii si conflictele interioare.

Ne dam voie astfel noua insine ca la finalul acestui drum sa ne aflam transformati, mai curajosi şi mai încrezători, situati pe o spirala ascendenta mai aproape de obiectivele, dorintele si aspiratiile noastre.

PREZENT + teama (irationala) = TRECUT;
PREZENT + dorinta (asumare) = VIITOR

Partajează asta:

 

 

Temperamentul este o trasatura evidenta a personalitatii, la fel ca maniera de a comunica, tiparul de actiune sau atitudinile si valorile caracteristice. Temperamentul include si necesitatile personale, contributia individualala locul de munca si rolul desfasurat in societate.

In aceasta privinta David Keirsey a identificat patru temperamente de baza: artizanul, protectorul, rationalul si idealistul, fiecare avand calitatile si dezavantajele sale unice.

•  Artizanul este un observator pragmatic, ce cauta stimularea si virtutea pentru obtine un impact. Punctul tare este tactica si exceleaza la manuirea instrumentelor.

•  Protectorul este observator si cooperant. Il intreseaza responsabilitatea si datoria. Logistica este punctul forte. Exceleaza la organizare, verificare si sprijin.

•  Rationalul este introspectiv si cooperant. Este interesat de dezvoltarea personala si gasirea propriei identitati unice. Punctul forte este diplomatia. Exceleaza la clarificare, individualizare, unificare.

•  Idealistul este introspectiv si pragmatic. Este interesat de acumularea cunostiintelor si competenta. Punctul lor forte este strategia. Exceleaza la investigatii logice.

Temperamentul se naste din interactiunea intre modul de comunicare si comportament, iar temperamentele dezvoltate de Keirsey s-au inspirat din modelul antic al celor patru umori, teoriile lui Jung si modelul Myers Briggs. De fapt sistemul MBTI este foarte asemanator cu cel al lui Keirsey. Deosebirile constau in faptul ca primul se concentreaza pe comportament, in vreme ce Keirsey se concentreaza pe modul in care oamenii gandesc si simt; Myers Briggs se bazeaza pe dicotomia extravertit – intravertit, iar Keirsey pune mai mare importanta pe dicotomia senzorial – intuitiv.

Vreme de multi ani modelul lui Keirseya stat la baza metodologiei de analizare a personalitatii umane, fiind unul dintre cele mai utilizate modele din lume.

 

Temperamentele David Keirsey	Personalitati Myers Briggs
ARTIZAN	SP senzorial-perceptiv
initiator	ESTP
artizan	ISTP
interpret	ESFP
compozitor	ISFP
PROTECTOR	SJ senzorial-judecativ
supraveghetor	ESTJ
inspector	ISTJ
furnizor	ESFJ
ocrotitor	ISFJ
RATIONAL	NT intuitiv-reflexiv
general de armata	ENTJ
intelectual	INTJ
inventator	ENTP
arhitect	INTP
IDEALIST	NF intuitiv-afectiv
profesor	ENFJ
consilier	INFJ
campion	ENFP
terapeut	INFP

Partajează asta:

Cele trei principii fundamentale din stiinta traditionala indiana a medicinei Ayurveda, numite sattva, rajas si tamas nu sunt creatii ale gandirii omenesti, ci reprezinta cele trei forte, trei tendinte fundamentale obiective ale Naturii Primordiale. Prin interactiunile lor reciproce se desfasoara procesul de transformare a energiei subtile in energie potentiala, incorporata in substante.Sattva reprezinta tendinta spirituala a echilibrului, puritatea esentiala. Rajas reprezinta tendinta spirituala ascendenta, dinamismul si actiunea. Tamas reprezinta tendinta spirituala descendenta, inertia.

Aceste principii primare (GUNA) pot fi constientizate mai ales prin efectul manifestarilor lor. Oricine le poate recunoaste prezenta prin activitatea pe care o are trupul propriu, ele avand rolul de a ghida energia in canalele ei subtile (nadi) corespunzatoare.

Vizionarii indieni din stravechime au urmarit sa elucideze principiile naturii primordiale GUNA prin urmatoarea analogie:

Sattva, rajas si tamas sunt trei forme ale aceleiasi substante a naturii primordiale (mool prakriti), precum gheata, apa si aburul sunt cele trei forme ale aceleiasi substante – apa.

Sub forma de gheata, apa isi pierde capacitatea naturala de a curge si devine statica, limitata la o anume forma si la un anume loc. In forma fluida, apa poate curge liber in limitele vasului in care se gaseste. Sub forma de abur, este cea mai apropiata naturii ei, pentru ca in aceasta forma poate umple fiecare spatiu si isi gaseste drumul prin toate cotloanele, ungherele si nisele. Gheata corespunde aspectului tamas al esentei, forma in care particulele individuale nu mai au puterea de a se misca.

Apa fluida corespunde aspectului rajas a esentei, stadiul intermediar intre gheata si abur. Gheata trebuie sa se transforme intai in apa pentru a deveni abur si viceversa. Apa inseamna miscare.

Aburul corespunde aspectului sattva al esentei; el depaseste granitele de greutate si forma.

Tot ceea ce exista trece prin cele trei forme sattva-rajas-tamas. Sattva, rajas si tamas sunt ca un snur in care au fost impletite trei panglici colorate diferit. Intr-un loc predomina o culoare (GUNA), in timp ce in alt loc predomina o alta culoare. Daca insa privim snurul in intregul lui, vedem ca predominanta uneia dintre culori este numai o iluzie. Toate cele trei aspecte coexista. Cele trei GUNA nu sunt entitati de sine statatoare, ci trei forme, trei atribute diferite, trei dimensiuni, trei frecvente ale unei unice esente, ale unei existente, ale unui adevar unic.

Cele trei GUNA nu se deranjeaza, nu se contrazic si nici nu isi pun reciproc bariere. Mai mult, ele se ajuta sa-si depaseasca problemele si sa se dezvolte. Ele lucreaza impreuna si separat si se gasesc peste tot, in proportii diferite.

Natura principiilor guna

Adevarata natura sattva este desfatare. Adevarata natura rajas este durere. Adevarata natura tamas este interactiune. Sattva este lumina. Rajas este actiune. Tamas este densitate.

Puterea principiilor guna

Sattva este puterea luminoasa, care permite vederea clara sl care inlatura confuzia. Sattva este puterea intuitiei, cea care permita, vederea dincolo de timp si de spatiu. Puterea clarviziunii „vizionarilor” si a „sfintilor” se dezvolta din sattva. Puterea ii este desfatarea.

Rajas este puterea activa. Ea motiveaza si inspira in negot! Natura acestei puteri este durerea care rezulta din legea interactiunii, rajas pune granite nemarginitului. Din starea de desfatare fara sfarsit, rajas conduce la cunoasterea ingradirilor si a suferintei.

Tamas este puterea delasatoare si izvorul indaratniciei, al obstacolelor si al retinerilor. Tamas seamana indoiala si confuzie. Se spune ca tamas are puterea de a invalui lucrurile. Se spune ca ea face sarpe dintr-o funie si din tantar armasar.

Cum se manifesta cele trei principii guna

Dupa cum s-a mentionat anterior, intre cele trei gune nu exista o relatie concurentiala. Intotdeauna le regasim pe toate trei si chiar daca, la un moment dat, domina una dintre gune, o alta va domina mai tarziu. Exista trei gune pentru o unica energie, care are trei atribute. Toate trei sunt forme ale existentei. Atata timp cat energia se dezvolta, ea se afla intr-o stare de tranzitie. Aceasta trecere se face in trei pasi. Guna reprezinta cele trei atribute prin care are loc trecerea.

Atunci cand in fiinta predomina sattva, rajas si tamas trec in plan secundar. In aceasta stare nu se resimt impulsuri de a intreprinde actiuni, orice senzatie de constrangere dispare, nu exista nimic determinat, nici un motiv de miscare, nici o problema de rezolvat, nici o necesitate de masa sau somn si nici un motiv de confuzie. Ce ramane este cunoasterea pura, fiinta si desfatarea. Astfel apare iluminarea, puterea radianta a harismei si seninatatea.

Cand in fiinta predomina rajas, sattva si tamas trec in plan secundar. Aceasta stare elibereaza o cantitate mare de energie si inspiratie si se manifesta printr-o nevoie mare de munca si spirit intreprinzator. Prin rolul sau de mijlocitor intre sattva si tamas, rajas le foloseste pe ambele, cunostinta si ignoranta. Aceasta provoaca neliniste. Cand predomina rajas traim faze de dispozitie pozitiva si negativa. Datorita naturii sale active, exista pericolul ca rajas sa determine ambitia.

Daca in fiinta predomina tamas, atunci sattva si rajas trec in plan secundar. In aceasta stare ne simtim lenesi, delasatori si somnolenti. Domina intunericul, amagirea si ignoranta. O indiferenta inerta se face simtita in aceasta stare, ca si o lipsa de inspiratie, de dorinta de munci, chiar foamea si sexualitatea nu mai prezinta interes, iar mintea este blocata. Este starea totalei delasari, dominate insa de constrangeri si nesiguranta.

Principiile guna si autoimplinirea

Autoimplinirea inseamna pentru fiecare om care tinde spre desavarsire sa ajunga la o implinire totala a fiintei sale. Sattva, rajas si tamas, cele trei gune, reprezinta o cheie importanta pentru constientizarea propriei stari de existenta. Fara aceasta cheie nu ar exista modalitatea de a afla daca ne dezvoltam si ne manifestam in mod real eul. Directia naturala in care se dezvolta lumea pleaca de la sattva, trece prin rajas si ajunge la tamas. Totusi, acelasi rajas care conduce de la sattva la tamas poate fi folosit pentru a transforma tamas in sattva. Prin intermediul celor cinci organe ale simtului, omul are posibilitatea de a alege intre a tinde continuu, prin dorinte si ingradiri, in jos, spre delasare (tamas), sau sa fie activ (rajas) sau sa se miste in sus, spre lumina (sattva).

Omul predominat sattva are o privire de ansamblu si poate cunoaste trecutul, prezentul sau viitorul unui lucru. El are o perspectiva larga, ca a aceluia care sta in varful muntelui si care poate privi tot ce se afla sub el.

Omul predominat rajas poate vedea acelasi obiect; el il va ordona insa in schema proprie de functionare, putand cunoaste efectiv valoarea prezenta a acelui lucru.

Omul predominat tamas va ignora obiectul pana se va impiedica de el.

Sattva este lumina, claritate si cunoastere.

Rajas este inspiratie, activitate, durere.

Tamas este indoiala, intuneric si obligatie.

Fiecare om are posibilitatea de a alege daca vrea mai multa lumina in viata sa sau daca vrea sa se conecteze fluxului energetic care duce in jos, in directia tamas si sa sfarseasca in totala inactivitate, in moarte.

Pentru a tinde spre un nivel sattva mai inalt, trebuie produs mai mult rajas. Aceasta are loc cu mai multa durere si printr-o disciplina mai severa, care ne indeparteaza pe moment de multumire, caci tamas poate fi eliminata prin autodisciplina.

Durerea initiala ne arata drumul spre lumina, desfatare, spre claritatea care ne permite autocunoasterea propriei naturi si a rolului pe care il avem in Univers.

Cel care intelege natura celor trei gune, prezenta ei atotcuprinzatoare, ii poate recunoaste prezenta in sine si ii poate urmari actiunile si interactiunile pentru tot restul vietii.

De cum reusim sa observam, din punctul de vedere al cunoasterii celor trei gune, impulsurile si motivatiile care ne fac sa actionam, vom prelua noi insine raspunderea pentru dezvoltarea propriului organism.

Daca ne observam obisnuintele culinare, somnul, sexualitatea, gandurile si respiratia, vom constata ca hrana, imbracamintea, culorile, tonurile, ciclurile diurne si nocturne, schimbarea anotimpurilor si altele asemenea produc schimbari in noi insine; vom descoperi de asemenea ca unele alimente sunt de natura sattva, altele rajas, iar altele tamas. Vom recunoaste ca unele tonuri, culori, perioade din zi sau anotimpuri sunt sattva, altele rajas, iar altele tamas. De asemenea, vom intelege ce inseamna sa te misti usor, plin de energie, dar si delasator sau somnolent si vom afla ca propriile sentimente sunt cele mai clare si simple indrumari spre atingerea propriului eu.

Vom vedea ca activitati si intamplari care produc lumina, claritate si focalizare sunt de natura sattva, ca tot ceea ce produce inspiratie, activitate si durere sunt rajas si ca tot ce conduce la constrangere, indoiala, necunoastere si somn este de natura tamas.

Daca ne dezvoltam rajas pentru a inmulti sattva, ne vom putea impotrivi mersului natural al lucrurilor si vom uni constiinta individuala cu acea constiinta din care porneste totul. Rasplata celui care isi asuma greutati este sat – chit – ananda (pura existenta – pura constiinta – pura beatitudine).

Hrana sattva, rajas si tamas

Alimentele proaspete, suculente, usoare, uleioase, hranitoare, dulci si gustoase sunt de natura sattva. Dintre acestea se pot enumera: graul, orezul, orzul, boabele verzi de soia, laptele, untul, mierea, zaharul nerafinat, sarea gema, cartofii dulci, dovleceii, bostanii, castravetii, spanacul, morcovii, sfecla rosie, fructele dulci si zemoase ca: mango, prune, pepeni galbeni si rosii si portocale dulci. Toate aceste alimente sunt usoare, zemoase si hranitoare si furnizeaza corpului, atunci cand sunt corect folosite, energie sattva.

O masa compusa din alimente ca lapte, iaurt, lapte batut, unt si branza proaspata nefermentata ofera multa energie sattva. Acelasi lucru este valabil si pentru legume verzi, migdale, stafide, mere dulci, struguri dulci, banane, rodii, piper negru, grau integral si orez. Toate aceste alimente dau corpului energia necesara pe care acesta o consuma fara sa il impovareze suplimentar si il ajuta sa ajunga la o chimie echilibrata a corpului, care formeaza piatra de temelie pentru a atinge o treapta inalta a constiintei in care predomina energia sattva.

Alimentele sattva aduc chitta (eul perceptibil, psyche) intr-o stare de armonie, prin faptul ca aduc sistemului individual un material usor digerabil si hranitor.

Marirea energiei sattva, precum si dezvoltarea si diversificarea spirituala poate fi sustinuta si prin alimente sattva, in special fructe, diverse soiuri de cereale, alese in functie de anotimp, si legume, alimente ce corespund calitatilor sattva deja mentionate. Ideala este o dieta compusa numai din fructe ca portocalele dulci, merele, bananele, strugurii si mango dulce. Cei care nu vor sa renunte la legume, cereale, seminte si pastai trebuie sa foloseasca grau, tarate de grau, paine de casa din faina integrala (cel mai bine este sa se foloseasca faina de grau partial incoltit, macinat pe piatra), boabe de fasole mung, fasole galbena, orez, legume cu frunze, diverse soiuri de dovleci, dovlecei, lapte si unt.

Cele cinci elemente si simturile

Cele cinci elemente (eter, aer, foc, apa si pamant) se manifesta in cele cinci simturi ale omului, cu ajutorul carora el ia cunostinta de mediul inconjurator, precum si in anumite activitati si functii fiziologice ale sale. Fiecarui element ii este subordonat unul dintre simturi – vazul, auzul, gustul, mirosul sau simtul tactil – si organul corespunzator acestuia. In acelasi timp, prin mijlocirea simturilor, elementele se afla in legatura cu cinci activitati importante – dependente, intr-un fel sau altul, de organele de simt – si, implicit, cu acele organe sau parti ale corpului care participa la activitatile respective.

Astfel, eterul – mediul prin care se propaga sunetul – are subordonat auzul. Dar organul auzului, urechea, este implicat in procesul comunicarii (daca nu am fi auziti, nu am mai vorbi!), deci elementul eter se manifesta si in actul vorbirii, precum si in organele sau partile corpului legate de limbaj: gura, limba, corzi vocale.

Aerului ii este subordonat simtul tactil (simtul pipaitului), al carui organ este pielea. De regula, noi pipaim cu mana (de aceea pielea de pe maini este deosebit de sensibila), cu care savarsim insa si alte activitati: cu mana luam, dam, tinem, acte aflate de asemenea in legatura cu elementul aer.

Elementul foc – care se manifesta ca lumina, caldura, culoare – are subordonat simtul vazului. Iar ochii, organul vederii, indruma mersul, avand astfel o anumita legatura cu picioarele (un orb poate, desigur, sa mearga, dar el isi gaseste anevoie drumul, „orbecaie”, cum se spune). Prin urmare, focul se afla in legatura si cu mersul si picioarele.

Apa are subordonat gustul si organul corespunzator, limba. Fara apa, daca e uscata, limba nu simte gustul. Din punct de vedere functional, ea este inrudita cu penisul si clitorisul. De altfel, in Ayurveda, acestea din urma sunt numite „limbile de jos”, in vreme ce limba propriu-zisa este numita „limba de sus”. Iar cine e stapan pe „limba de sus” are, evident, controlul si asupra celor „de jos”.

Elementului pamant ii e subordonat mirosul, al carui organ de simt este nasul. Una din functiile importante ale nasului, cea de eliminare a reziduurilor de aer prin expiratie, e asemanatoare cu aceea de excretie a anusului. Aceasta legatura se vede, de pilda, in faptul ca atunci cand suntem constipati sau avem toxine in intestinul gros, respiratia noastra devine neplacuta, iar simtul mirosului slabeste.

Pentru Ayurveda, corpul uman si organele de simt sunt manifestari ale energiei cosmice, sub forma celor cinci elemente. Acestea izvorasc – dupa cum afirma vechii intelepti (rishis) – din insusi Spiritul cosmic, iar scopul Ayurvedei este sa inlesneasca legatura armonioasa si deplina intre corpul nostru si acest Spirit.

Simtul gustului – apa este esentiala pentru receptia gustului. Pentru a putea sesiza gustul unei substante, limba trebuie sa fie umeda.

Exista sase senzatii gustative sau savori esentiale: dulce, acru, sarat, iute, amar si astringent. Aceste sase senzatii primare de gust deriva din cele cinci elemente.

Oamenii la care predomina vata ar trebui sa evite excesul de substante amare, iuti si astringente, caci acestea accentueaza elementul aer si au tendinta de a provoca balonari. Lor le sunt indicate dulcele, acrul si saratul.

Oamenii cu constitutie pitta ar trebui sa evite substantele acre, iuti si sarate, care perturba elementul foc din corp. Lor le sunt favorabile substantele dulci, amare si astringente.

Oamenii cu constitutie kapha ar trebui sa evite alimentele dulci, acre si sarate, caci acestea perturba elementul apa din corp. Ei ar trebui sa aleaga alimente cu gust iute, amar sau astringent.

Rasa, Virya si Vipak

Farmacologia Ayurveda se bazeaza pe conceptele rasa, virya si vipak. Substantele organice si anorganice provoaca senzatii diferite de gust si temperatura atunci cand traverseaza gura, stomacul, intestinul subtire si cel gros. Prima perceptie de gust care se produce cand o substanta atinge limba se numeste rasa. Cand substanta inghitita ajunge in stomac, apare o senzatie de cald sau de rece. Aceasta este denumita virya. Efectul virya depinde de proprietatea de incalzire sau racire a substantei.

Alimentele au si un efect ce se dezvolta dupa digestie si este numit vipak. De exemplu, in majoritatea cazurilor, carbohidratii devin, dupa mestecare si digestie, dulci, iar gustul lor dupa digerare – vipak – este dulce.

Rasa, virya si vipak formeaza baza farmacologiei ayurvedice. Practica a demonstrat ca exista numeroase alte substante care dezvolta un efect specific in corp.

Conceptele rasa, virya si vipak nu se refera numai la alimente si la plante medicinale, ci si la pietre pretioase, minerale, metale, culori, ca si la aspecte spirituale si emotionale.

Tabelul urmator prezinta regulile generale pentru determinarea principiilor rasa, virya si vipak.

Aliment	Rasa	Virya	Vipak
miere lamaie mandarina ceapa sofran rodie	dulce acru sarat iute amar astringent	rece fierbinte fierbinte fierbinte rece rece	dulce acru dulce iute iute iute

In general, se poate spune ca nuantele de gust dulce si sarat au un vipak dulce; aerul are un vipak acru, iar gusturile iute, amar si astringent au un vipak iute. Rasa si vipak sunt legate direct de gustul substantelor, in timp ce virya se refera la efectul lor de rece sau fierbinte.

Aceste trei aspecte au un efect direct asupra umorilor si influenteaza alimentatia si transformarea tesuturilor. Aceste proprietati nu pot fi intelese decat prin experienta individuala.

Elementele corespunzatoare fiecarui tip de gust

Tabelul urmator poate servi cititorilor ca ghid pentru intelegerea principiilor rasa, virya si vipak, a proprietatilor si efectelor acestora.

 

	GUSTUL	ELEMENTE CUPRINSE
1.	dulce	pamant si apa
2.	Sarat	apa si foc
3.	acru	pamant si foc
4.	picant, iute	foc si aer
5.	amar	aer si eter
6.	astringent	aer si pamant

Dulce (pamant si apa)

Proprietati: Racoritor

Efecte: Anabolice. Reduce vata si pitta, mareste kapha. Mareste puterea. Potoleste setea, da senzatia de ardere, hraneste si linisteste.

Dezavantaje: Favorizeaza obezitatea, provoaca somn prelungit, da senzatia de greutate, letargie, anorexie, tuse, diabet si cresterea anormala a musculaturii.

Exemple: Grau, orez, lapte, zahar candel, zahar, curmale, lemn dulce, trifoi rosu, menta, ulm.

Acru (pamant si foc)

Proprietati: Confera caldura. Este usor, fierbinte si uleios.

Efecte: Anabolic: reduce vata, mareste pitta si kapha.Accentueaza gustul mancarurilor. Trezeste apetitul si ascute mintea. Ascute simturile. Faciliteaza evacuarile si fluxul de sputa.

Dezavantaje: Mareste setea, sensibilitatea dintilor, fluidizarea kapha. Sporeste cantitatea de toxine din sange, poate provoca edeme, formatii tumorale, arsuri si aciditate.

Exemple: Iaurt, branza, struguri verzi, lamaie, bame, macese.

Sarat (apa si foc)

Proprietati: Confera caldura. Este greu, uleios si fierbinte.

Efecte: Anabolic: micsoreaza vafa, mareste pitta si kapha. Faciliteaza digestia, are efect antispatic si purgativ. Favorizeaza producerea sputei. Anihileaza alte variante de gust. Provoaca retentia de lichide.

Dezavantaje: Efecte negative asupra sangelui, provoaca lesinuri si o supraincalzire a corpului, accentueaza bolile de piele. Provoaca inflamatii, deterioreaza sangele, provoaca tumori stomacale, eczeme, acnee si mareste tensiunea sanguina.

Exemple: Sare marina, sare gema.

Iute (foc si aer)

Proprietati: Confera caldura.

Efecte: Catabolic: reduce kapha, mareste vatta si pitta, curata cavitatea bucala. Faciliteaza digestia si absorbtia hranei. Curata sangele, vindeca boli de piele, dizolva hematoame, curata corpul.

Dezavantaje: Accentueza caldura, cantitatea de sudoare, provoaca lesinuri, da senzatia de arsura in gat, stomac si inima. Poate provoca tumori stomacale, ameteli si lesin.

Exemple: Ceapa, ridichi, ardei, ghimbir, usturoi, asafotida, piper de Cayenne.

Amar (aer si eter)

Proprietati: Racoritor. Este usor si rece.

Efecte: Catabolic: micsoreaza pitta si kapha, mareste vata. Accentueaza celelalte gusturi. Actioneaza antitoxic, distruge germenii. Remediu impotriva lesinului, mancarimilor si senzatiei de arsura in corp.

Dezavantaje: Accentueaza asprimea, slabirea si senzatia de uscaciune. Poate provoca ameteala si chiar lesin. Exemple: Radacina de papadie, stevie, rubarba, sulfina, radacina de gentiana.

Astringent (aer si pamant)

Proprietati: Racoritor. Este uscat, aspru si rece.

Efecte: Catabolic, reduce pitta si kapha mareste vata. Are efect calmant, dar poate provoca constipatie, provoaca constrictia vaselor, este hemostatic.

Dezavantaje: Accentueaza uscaciunea gurii, balonarile, constipatia, impiedica vorbirea. Un exces de substante astringente poate duce la imbolnavirea inimii.

Exemple: Banane verzi, smirna, sofran, alaun.

Simtul gustului si influenta sa asupra temperamentului

Toate alimentele poseda o natura proprie. Dar, desi in alimente exista nenumarate substante si elemente, acestea produc numai sase senzatii gustative diferite.

Acestea sunt:

1. dulce
2. sarat
3. acru
4. picant
5. amar
6. astringent (metalic).

Fiecare dintre aceste senzatii gustative sau savori apare prin combinarea a doua dintre cele cinci elemente: pamant, apa, foc, aer si eter.

1. Gustul dulce – Madhura rasa

Gustul dulce apare din combinarea apei si a pamantului. Acest gust este prin natura lui sattva. De aceea, mancarea dulce este hranitoare, produce bunastare si multumire. Ea furnizeaza sistemului calorii, inlatura nervozitatea (care apare din lipsa de glucoza), ajuta in caz de hiperaciditate, confera pielii un luciu sanatos si vindeca boli provocate de aer (vata) si bila (pitta). Mierea si zaharul sunt cele mai bune exemple pentru a descrie gustul dulce. Utilizarea exclusiva a dulciurilor sau excesul de dulciuri dezvolta limfa (kapha) si ingrasa. De asemenea, mancate fara masura, dulciurile pot conduce la constipatie, ingreuneaza digestia si favorizeaza aparitia viermilor intestinali.

2. Gustul acru – Amla rasa

Gustul acru apare prin combinarea apei cu focul. Gustul acesta are o natura rajas si stimuleaza spiritul. El creste pofta de mancare si mareste aportul de saliva (numai gandul la ceva acru umple gura de saliva). in acest mod, digestia este stimulata si sunt vindecate bolile produse de aer. Lamaile si iaurtul sunt cei mai buni reprezentanti ai gustului acru.

in exces, mancarea acra este daunatoare oamenilor cumpatati, ca si barbatilor in general, pentru ca subtiaza lichidul seminal. in plus, prea mult acru irita gatul, sporeste aciditatea sangelui si dezvolta bila si limfa.

3. Gustul sarat – Lavana rasa

Gustul sarat apare din contopirea pamantului cu focul. El este de natura rajas si provoaca de aceea pofta de mancare. El atrage apa, largeste canalele corpului si vindeca boli provocate de aer. in plus, fluidizeaza limfa (kapha). Sarea gema, sarea de mare si cea de salina sunt exemple pentru acest gust.

Consumarea excesiva a sarii sau mancarurilor sarate provoaca uscaciune, riduri, impurifica sangele, strica dintii si provoaca boli de piele, care sunt in legatura cu deranjamentele functionale ale bilei (pitta).

4. Gustul amar – Tikta rasa

Gustul amar apare din contopirea aerului cu eterul (akasha). Este de natura rajas, stimuleaza pofta de mancare si purifica sangele. Gustul amar vindeca boli provocate de bila (pitta) si de limfa (kapha) si omoara viermii din sistemul digestiv.

Pepenele amar (karela), asafotida (hing) si chinina sunt exemple pentru ilustrarea gustului amar.

Daca un aliment amar se consuma singur sau in exces, provoaca boli determinate de aer (vata), ceea ce conduce la pierderea de energie si la nervozitate.

5. Gustul iute – Katu rasa

Gustul iute apare din combinarea aerului cu focul. El are o natura rajas-tamas si stimuleaza organele de simt. Daca alimentele care au acest gust sunt consumate in forma pura (de exemplu boia) este suficienta o bucatica pentru a face ochii sa lacrimeze si nasul sa curga.

Gustul iute stimuleaza sistemul circulator, actionand sudorific, si vindeca boli provocate de dezechilibrul limfei (kapha). El usuca rani si omoara viermii din tractul digestiv superior si inferior. Piperul negru, ghimbirul si boiaua au gust iute.

Daca acest gust este folosit singur sau in exces va provoca arsuri in gat, gastrita, dureri in corp, ca si boli provocate de aer (vata). Excesul de hrana iute dauneaza ochilor si lichidului seminal, provoaca sete si usuca gatul, gura si buzele.

6. Gustul astringent – Kasaya rasa

Gustul astringent apare din combinarea aerului cu pamantul. Este de natura rajas. El curata sangele, provoaca uscaciune, intareste aerul (vata) si este bun pentru piele. El ajuta digestia si asimilarea de grasimi si uleiuri si vindeca boli provocate de bila (pitta) si limfa (kapha).

Gustul usor astringent al metalelor este un bun exemplu pentru acest gust. Folosite singure sau in exces, alimentele care au gust astringent provoaca uscaciunea gurii, a cerului gurii si a buzelor, dar provoaca si constipatie, modificarea culorii pielii, sete, ca si boli datorate dereglerarii aerului (vara).

Din cele de mai sus se poate vedea ca cele sase gusturi sunt responsabile pentru activitatea si echilibrul celor trei umori: aer (numit si vant), bila si limfa.

Aerul (vata) este excitat de gustul astringent, de cel amar si de cel iute si este suprimat de gustul dulce, acru si sarat.

Bila (pitta) este excitata de gustul iute, acru si de cel sarat si este suprimata de cel dulce, astringent si amar.

Limfa (kapha) este excitata de gustul dulce, acru si de cel sarat si este suprimata de cel iute, astringent si amar.

Un bucatar bun are datoria de a armoniza in mancaruri toate cele sase gusturi si nu sa se rezume la gustul acru, sarat sau dulce, fara a le utiliza pe celelalte. Omul a fost creat sa poata gusta sase gusturi diferite. Daca acestea nu sunt stimulate alternativ, unele vor ramane inactive, iar sistemul va resimti lipsa unor anumite substante chimice, fapt care conduce la aparitia unor dezechilibre.

O alimentatie echilibrata trebuie sa contina toate cele sase tipuri de gust, in proportii echilibrate. Unele dintre acestea sunt necesare in cantitati mai mari, altele in cantitati mai mici, in functie de puterea si ponderea lor. Ultilizarea fara masura a tuturor gusturilor, ca si folosirea exclusiva a unuia singur, este neindicata – cu o exceptie, zilele de post.

Hrana si calitatile ei

Hrana care produce caldura in organism stimuleaza bila (pitta) si vindeca racelile. Utilizarea ei este resimtita de organism ca o incalzire. Mancarea calda este indicata pentru indivizii dominati de limfa (kapha).

Hrana care produce raceala in corp stimuleaza limfa (kapha) si reduce caldura. Utilizarea ei este resimtita de organism ca o racire. Hrana rece este indicata pentru indivizii dominati de bila (pitta).

Hrana fierbinte si uleioasa actioneaza benefic, calmand. Ea vindeca boli provocate de aer (vata) si durerile de orice fel. Hrana fierbinte si uleioasa este indicata pentru indivizii dominati de aer (vata).

Hrana fierbinte si uscata actioneaza cald, uscat si deshidratant. Ea vindeca bolile provocate de limfa (kapha). Hrana fierbinte si uscata este indicata pentru indivizii dominati de limfa (kapha).

Hrana rece si uscata are un efect racoritor si deshidratant. Ea intareste aerul (vata) si intensifica durerile. Hrana rece si uscata este indicata pentru indivizii dominati de bila (pitta) si de limfa (kapha).
Hrana rece si uleioasa este racoroasa, lipicioasa, vindeca fierbintelile si uscaciunea si stimuleaza limfa (kapha). Hrana rece si uleioasa este indicata pentru indivizii dominati de bila (pitta).

sursa: ecolife.ro

Partajează asta:

 

 

In Ayurveda, termenul sanscrit sattva este utilizat pentru a indica toate acele stari care sunt pe deplin armonioase, avand deci sensul general de „armonie”. In general, armonia (sattva) reprezinta o concordanta, un acord, o potrivire a elementelor componente ale unui intreg. In contextul notiunilor incluse in stiinta milenara a sistemului Ayurveda, intregul caruia urmarim sa-i cunoastem starea de armonie (sattva) specifica poate fi ori fiinta umana (microcosmosul uman), ori o anumita structura vie (a unei plante spre exemplu), ori o anumita forta vitala sau energie subtila, ori un anumit constituent corporal sau o anumita substanta fizica.

Stiinta straveche a sistemului traditional Ayurveda porneste de la premiza esentiala conform careia starea de sanatate veritabila (svasthaya) a unei fiintei umane este intotdeauna expresia unei armonii depline (sattva), care se manifesta atunci la toate nivelele.

Privind lucrurile din aceasta perspectiva, starea de armonie (sattva) constituie punctul de referinta al oricarei evaluari a starilor fizice, psihice sau mentale ale fiintei umane. In practica ayurvedica, fiecare dintre substantele si energiile subtile care se manifesta in calitate de constituenti corporali (dhatu-uri), si care astfel contribuie la structurarea (alcatuirea) specifica a microcosmosului fiiintei umane (atat din punct de vedere fizic, cat si din punct de vedere subtil) sunt evaluate (caracterizate) pornind intotdeauna de la descrierile corespunzatoare starilor specifice de armonie (sattva).

Fiecare dintre cele trei forte subtile vitale primare (vata, pitta si kapha) prezinta o anumita stare specifica de armonie (sattva).

Prin starea de armonie (sattva) corespunzatoare unei dosha vom intelege concordanta, acordul si manifestarea unitara (potrivirea sau coordonarea) care trebuie sa existe intre cele cinci componente, care formeaza impreuna cate o dosha, sau pe scurt manifestarea concordanta (armonioasa) a tuturor celor cinci sub-dosha-uri ale unei dosha.

Caracteristicile starii de armonie (sattva) ale fiecarei dosha (vata-sattva, pitta-sattva si kapha-sattva) constituie intotdeuna reperul esential al oricarui proces de armonizare a naturii individuale, care are loc prin trezirea si amplificarea aspectelor benefice, corespunzatoare predominantei constitutionale si eliminarea aspectelor negative (rajas si tamas).

De asemenea, cele sase energii subtile corespunzatoare gusturilor (rasa) prezinta fiecare o anumita stare de armonie (sattva) specifica, care caracterizeaza in mod unic fiecare astfel de energie subtila, prin intermediul anumitor stari corespondente. De asemenea, in acelasi context, armonia (sattva) reprezinta unitatea contrariilor in intrega manifestare.

sursa: ayus.ro