” BOALA ” IUBIRII EXCESIVE   2 comments


Imagine

 

 

„Vreau să explic aplicarea conceptului de boală la modelul iubirii excesive.

Este o sarcină dificilă, dar dacă nu eşti gata să accepţi această propunere, sper că vei înţelege, cel puţin, strânsa analogie dintre o boală ca alcoolismul, care reprezintă dependenţa de o substanţă, şi cea de care suferă femeile care iubesc prea mult, dependente cum sunt de bărbaţii din viaţa lor.

Eu sunt absolut convinsă de faptul că ceea ce le afecteză pe femeile care iubesc prea mult nu seamănă cu o boală, ci este o boală, care necesită un diagnostic şi un tratament anume.

Să examinăm, mai întâi, ce se înţelege prin cuvântul „boală”: orice deviere de la starea de sănătate, cu o serie de simptome specifice şi progresive, identificabile la un număr de pacienţi, şi care răspunde la forme specifice de tratament.

Această definiţie nu presupune prezenţa unui virus sau microb, sau a altui agent patogen, doar că victima bolii se îmbolnăveşte din ce în ce mai rău, previzibil şi recognoscibil, tipic bolii respective, iar vindecarea este posibilă doar după aplicarea unui anumit tratament.

Şi totuşi, e un concept greu de aplicat în profesia medicală, când boala are manifestări comportamentale şi nu fizice, în fazele iniţiale şi medii. Acesta e unul din motivele pentru care majoritatea medicilor nu recunosc alcoolismul, dacă victima nu e în ultima fază, când deteriorarea fizică devine evidentă.

Probabil că simptomele iubirii excesive sunt şi mai dificil de sesizat ca aparţinând unei boli, întrucât persoana e dependentă, în acest caz, nu de o substanţă, ci de o altă persoană.

Cea mai mare piedică în considerarea iubirii excesive ca fiind o stare patologică este aceea că medicii, consilierii, oamenii, în general, nutresc anumite convingeri, adânc înrădăcinate, despre femei şi iubire.

Toţi suntem înclinaţi să credem că suferinţa este un semn de dragoste adevărată, că a refuza să suferi e un semn de egoism şi că, dacă un bărbat are o problemă, femeia trebuie să-l ajute să se schimbe. Această atitudine ajută cele două boli, alcoolismul şi iubirea excesivă, să progreseze.

Atât alcoolismul cât şi iubirea excesivă sunt boli mult prea subtile în faza incipientă. Când devine evident că procesul destructiv a evoluat, eşti tentat să consideri şi să tratezi manifestările fizice – ficatul sau pancreasul alcoolicului, sistemul nervos sau tensiunea arterială a femeii dependente relaţional – fără să faci o evaluare a întregului. Este vital să privim aceste „simptome” în contextul general al proceselor de boală care le-au dat naştere, şi să recunoaştem aceste boli cât mai devreme în evoluţia lor, ca să putem opri distrugerea progresivă a sănătăţii fizice şi emoţionale.

Paralela dintre evoluţia alcoolismului şi cea a iubirii excesive este clar delimitată în schemele următoare.

Fiecare schemă demonstrează cum dependenţa, fie de o substanţă chimică ce afectează starea mentală, fie de o relaţie nefericită, afectează în final toate aspectele vieţii persoanei dependente în mod progresiv-dezastruos.

Efectele pornesc de la tărâmul emoţional şi merg spre cel fizic, implicând nu numai alţi indivizi (copii, vecini, prieteni, colegi) ci şi, pentru femeia dependentă de relaţii, alte boli, cum ar fi abuzul de hrană, furatul sau munca nesfârşită.

Schemele descriu de asemenea procesele paralele de vindecare pentru cele două categorii de persoane dependente: de substanţe chimice şi de relaţii. E de notat că schema evoluţiei şi însănătoşirii unui alcoolic este mai relevantă pentru procesul evolutiv şi însănătoşirea unei femei, decât a unui bărbat care iubeşte prea mult.

Variaţiile de sex nu sunt majore şi pot fi pe deplin şi uşor înţelese din ambele scheme, dar cartea nu-şi propune să exploreze în profunzime aceste diferenţe. Ideea principală este înţelegerea clară a fenomenului: cum se îmbolnăveşte şi cum se face bine o femeie care iubeşte prea mult.

Dacă dependenţa de relaţii – sau iubirea excesivă – este o boală asemănătoare alcoolismului, atunci etapele ei sunt la fel de simplu de identificat, iar evoluţia – la fel de previzibilă.

Femeile care iubesc prea mult provin din familii în care au fost fie singure şi izolate, fie respinse sau împovărate cu responsabilităţi inadecvat de grele, devenind astfel excesiv de devotate şi sacrificându-se pe sine; sau au fost subiectul unei situaţii haotice, şi au dezvoltat o nevoie copleşitoare de a-i controla pe cei din jur şi situaţiile în care s-au aflat.

Rezultă, în mod normal, că o femeie care simte nevoia să instruiască, să controleze, sau amândouă, va putea face asta doar cu un partener care îi permite, cel puţin, dacă nu chiar o invită, la acest tip de comportament. Ea va stabili, fără îndoială, o relaţie cu un bărbat care este iresponsabil în cel puţin câteva aspecte ale vieţii Iui, căci el are reală nevoie de ajutorul, instruirea sau controlul ei.

Apoi ea începe lupta pentru a-l schimba prin puterea şi capacitatea persuasivă a iubirii ei.

Aici, în acest punct, se prefigurează evoluţia de mai târziu a relaţiei, când femeia începe să nege realitatea relaţiei. Amintiţi-vă, atitudinea de negare este un proces inconştient care se declanşează automat şi spontan.

Visul despre cum ar putea fi, şi efortul de a-l transforma în realitate, denaturează percepţia realităţii.

Fiecare dezamăgire, eşec şi trădare din cadrul relaţiei este fie ignorată, fie îndepărtată printr-o scuză. „Nu este chiar atât de rău”. „Tu nu înţelegi cum este el în realitate”, „Nu asta i-a fost intenţia”, „Nu e vina lui”. Sunt doar câteva din frazele folosite de femeia care iubeşte prea mult, în acest punct al evoluţiei bolii ei, în scopul de a-şi apăra partenerul şi relaţia.”

fragment din „femei care iubesc prea mult” ~ Norwood Robin

 

Imagine

Anunțuri

Posted 23 Aprilie 2014 by marianzidaru in ARMONIE IN CUPLU - EL SI EA, PSIHOLOGIE

2 responses to “” BOALA ” IUBIRII EXCESIVE

Subscribe to comments with RSS.

  1. Reblogged this on radupopescublog.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Attila Ovari

Loving Life and Inspiring Others

RĂZVAN DANC

VIAȚA MĂ IUBEȘTE!

MARANXA DE

... für ein Leben in Balance

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

Derivată din D.

You know my name, not my story.

Dan Talmaciu

"Onoarea mea se numeste fidelitate" H.H.

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Bianca D.

Aici se scrie.

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Laura Sararu

"Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, dar minunat atunci cand toate piesele sunt asezate la locul potrivit." Steve Jobs

simis68's Blog

4 out of 5 dentists recommend this WordPress.com site

Daniellaladana's Blog

La o ceasca de cafea...

TERAPIE LOGOPEDICĂ

Acest blog este destinat parinţilor ai căror copii au dificultăţi in insuşirea pronunţiei,citirii si scrierii.Sper,de asemenea, să fie util logopezilor aflati la început de carieră,cât si tuturor celor care doresc să se informeze.

braileanca

Just another WordPress.com site

About life and soul

The best things that can happen to you in life are people.

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Din viață ca-n piață

-the funny side of stories-

NOTE FALSE

soporific pentru pian şi pisică

Suflet in lumina!

This WordPress.com site is the bee's knees

lolandas

Cerul este ecranul universului nelimitat!

I am Present

A great WordPress.com site

Reflections On Reality

Thoughts on Being Human and Living a Life of Passion, Joy, and Fun

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Tainele frumusetii !

Despre noi femeile!

tamara88rodica

This WordPress.com site is the bee's knees

învaţă-mă să simt

o felie de viaţă, trecută prin filtrul peniţei

un filolog in social media

Despre social media si alte povesti ...

jurnalpentruzileleploioase

"I am the architect of my own destruction"

MARANXA

Lyrik & Philosophie

Sonia

Este sitio es la bomba

Diana Mandache's Weblog

Royal History (since 2008)

vorbepe.wordpress.com

de la lume adunate si de mine comentate

E-Motion

de Andrei Stipiuc

Adrian Niculae - 100% jurnalism

Lovesc unde doare mai tare

Legionwriter

"...The light shines in the darkness, and the darkness can never extinguish it."

corinastancu

A topnotch WordPress.com site

La capatul curcubeului

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Nimic nou sub soare

Toate-s vechi si noua toate/ce e rau si ce e bine/ tu te-ntreaba si socoate...

Eram precisa!

"Everyone is gifted - but some never open their package"

claudia

este o prăjitură dulce-acrișoară. (r)evolution keeps going...

%d blogeri au apreciat asta: