Despre CUPLUL SPIRITUAL…   Leave a comment


Imagine

 

 

Angrenarea si a femeii, si a barbatului, in relatii amoroase in care aspiratiile spirituale autentice sunt preponderente, garanteaza evolutia lor spirituala si totodata pune bazele unei relatii care se va pastra nealterata atat in aceasta lume, cat si in lumea de dincolo. Cultivarea unei relatii amoroase bazate pe iubire reciproca, transfigurare si continenta, in care cei doi iubiti manifesta preponderent autentice aspiratii spirituale, echivaleaza cu recunoasterea constienta, atat de catre barbat, cat si de catre femeie, a faptului ca ei sunt inainte de toate fiinte umane inzestrate cu un Spirit Suprem Nemuritor (Atman), iar destinul lor il constituie in primul rand trezirea si inflorirea spirituala. Barbatii si femeile care practica yoga si angreneaza relatii amoroase in care cultiva in mod preponderent aspiratii spirituale autentice, afirma in felul acesta un adevar esential, capabil sa le modifice in mare masura perspectiva asupra vietii. Pentru a ne da cu usurinta seama cum anume este relatia amoroasa in care ne aflam este esential sa descoperim printr-o analiza atenta, lucida si detasata, ce aspect predomina in cadrul ei. Acest bilant este usor de realizat daca nu avem obiceiul sa ne autoinselam. Oferim in cele ce urmeaza cateva jaloane simple.

Transformarea spirituala conteaza

In cadrul unei relatii erotice, accentul este fara incetare pus numai pe relatia erotica. Atunci starile erotice nu sunt privite ca niste mijloace, ca niste trepte pentru a ajunge la ceva spiritual, ci sunt intotdeauna doar scopuri in sine. In cazul unei relatii preponderent pasionale, accentul este in mod preponderent si fara incetare pus numai pe atractia pasionala. Cei doi iubiti sunt subjugati unul de celalalt si, indiferent daca isi dau sau nu seama de aceasta, accentul este pus in mod preponderent pe relatia lor pasionala. In cazul unei astfel de preponderente, totul, sau aproape totul, graviteaza in jurul pasionalitatii, care reprezinta fundalul predominant al acestei relatii.

In cadrul unei relatii preponderent emotionale, accentul este pus mai mereu, sau altfel spus, in mod preponderent, pe relatia emotionala. Desigur, exemplele de mai sus, in care pentru iubiti predomina acelasi aspect in cadrul relatiei, reprezinta cazuri cand cei doi se asociaza intr-o relatie amoroasa de cuplu tocmai pentru ca sunt asemanatori. Un barbat preponderent pasional se va angrena intr-o relatie amoroasa cu o femeie preponderent pasionala. Un barbat preponderent erotic se va angrena intr-o relatie amoroasa preponderent erotica.

Totusi exista si unele cazuri in care cei doi iubiti se asociaza intr-o relatie, dar fiecare dintre ei reprezinta o dominanta individuala diferita de a celuilalt. In astfel de situatii putem intalni relatii in care femeia este preponderent emotionala, iar barbatul este preponderent pasional. Alteori putem intalni cupluri in care femeia este preponderent erotica, iar barbatul este predominant afectiv.

In timp ce intr-o relatie de cuplu preponderent emotionala, accentul este pus in mod special pe relatia lor emotionala, in cadrul unei relatii preponderent spirituale, ceea ce conteaza foarte mult este transformarea spirituala si evolutia celor doi iubiti. Ei se ajuta in toate modurile posibile, se impulsioneaza si se sustin unul pe altul plini de abnegatie si daruire pentru a-si accelera, in felul acesta, transformarea spirituala.

Intr-o luna cat altii intr-un an

Un ideal comun, care ii poate insufleti pe cei doi iubiti cu aspiratii preponderent spirituale, este atingerea, in cadrul relatiei de cuplu, a starii androginale glorioase. Un astfel de ideal nu trebuie sa ramana insa teoretic, ci implica, inainte de toate, o angrenare practica sustinuta de fiecare dintre noi.

In cazul unui astfel de cuplu, in care predomina aspiratiile spirituale autentice, cei doi iubiti vor realiza periodic Maithuna si vor recurge la anumite procedee secrete tantrice care le vor usura atingerea starii androginale glorioase.

In aceasta directie este important sa retinem ca o relatie amoroasa, chiar si atunci cand este bazata pe iubire reciproca, transfigurare si continenta sexuala, se desfasoara totusi in timp, iar progresul spiritual care apare la cei doi iubiti este lent. Ceea ce ei realizeaza intr-un an, un cuplu in care aspiratia spirituala este predominanta poate sa realizeze intr-o singura luna. Aceasta comparatie este semnificativa si ne face sa intelegem importanta preponderentei aspiratiei spirituale intr-un cuplu amoros bazat pe iubire reciproca, pe transfigurare si pe continenta amoroasa.

Prin urmare, intr-o relatie in care predomina la ambii iubiti aspiratia spirituala autentica, transformarile spirituale care apar sunt rapide. Totodata respectivul cuplu este sudat atunci, iar fidelitatea intre cei doi iubiti se pastreaza nealterata, chiar daca ei sunt angrenati si in alte relatii amoroase paralele. Accelerarea evolutiei lor spirituale este evidenta si au un cuplu care evolueaza in eternitate. In cazul unei astfel de relatii, cei doi iubiti nu sunt obsedati de posesivitati, de gelozie, de egoism si de tendinta de a se domina unul pe celalalt. In cadrul unui asemenea cuplu, cei doi iubiti sunt plini de abnegatie si daruire unul fata de celalalt si se ajuta reciproc, pentru a-si accelera cresterea si transformarea spirituala.

La un astfel de cuplu, in cadrul caruia exista o preponderenta aspiratie spirituala, relatia lor amoroasa are o tenta pregnant romantica si, cu toate ca totodata se desfasoara pe pamant, spatiul tainic al fuziunii lor spirituale este in simultaneitate universul astral sau, altfel spus, anumite taramuri paradisiace din acesta.

Cand fac dragoste, cei doi iubiti traiesc in acelasi timp stari trupesti, dar, cu precadere, ei traiesc intense si coplesitoare stari de fuziune astrala. In felul acesta, se poate spune ca ei traiesc in simultaneitate 30% la nivelul trupurilor si 70% fuzioneaza spiritual, savurand intense stari subtile, eterice si astrale. La un astfel de cuplu apar in mod curent treziri ale energiei Kundalini si adeseori, cand dorm, se dedubleaza si au intalniri comune in dimensiunile tainice astrale. Realizeaza in acele dimensiuni fuziuni amoroase exemplare, despre care fiecare dintre ei isi aminteste atunci cand revine in trupul fizic. Aceste criterii sau jaloane pe care le-am oferit aici ne permit sa intelegem daca pana in prezent ne-am angrenat intr-o astfel de relatie amoroasa, in care exista preponderente aspiratii spirituale autentice. Prin urmare, este important sa retinem ca, in cazul unei astfel de relatii amoroase, exista o pregnanta tenta romantica, ce persista la cei doi iubiti si, cu toate ca, intr-o anumita masura, relatia lor se integreaza si la nivel trupesc, spatiul fuziunii lor este in mare parte si pregnant Macrocosmosul, mai precis, anumite taramuri din universul astral.

Un exemplu de urmat

Un astfel de cuplu face pasi uriasi catre atingerea starii androginale glorioase, se confrunta cu fenomene dese de sincronicitate, care sunt profund semnificative, simte o comuniune tainica si ampla cu unele dintre Marile Puteri Cosmice, cu care are afinitati, traieste stari dese de orgasm cu implozie, are stari de extaz divin samadhi (atunci cand fuzioneaza amoros), simte inspiratia si ghidarea ingerilor de lumina, traieste stari coplesitoare de extaz, care se prelungesc zile in sir atunci cand realizeaza periodic Maithuna, practica perfect continenta sexuala si amandoi iubitii reusesc sa transmute potentialul sexual creator, astfel ca femeia isi suspenda pentru perioade din ce in ce mai lungi de timp menstruatia, iar barbatul isi transmuta integral potentialul creator fizic in energie si nu mai are polutii.Atunci cand se deplaseaza la distanta, pentru a trai efectul de avalansa, cei doi iubiti simt cu acuratete si intensitate coplesitoare stari de comuniune si intimitate spirituala cu totul exceptionale.

Chiar si la nivel fizic incep sa semene intr-un anume fel, astfel ca par frati. Ei se deosebesc de ceilalti yoghini prin gradul de maturitate si prin perseverenta care ii caracterizeaza. Atunci cand realizeaza tapas-uri, atat impreuna, cat si separat, ei reusesc sa le duca la bun sfarsit.

Atunci cand se manifesta in ambianta sociala, cei doi iubiti sunt receptati de ceilalti ca un cuplu polar, unit, iubitor, care trezeste o vie admiratie si simpatie. Ei sunt plini de bunavointa, iubitori, tandri unul fata de celalalt, buni, plini de abnegatie si manifesta un bun simt exemplar. Sunt umili si dispusi sa se sprijine reciproc, sunt saritori si plini de compasiune. Sunt gata sa-i ajute pe cei care merita, fiind plini de solicitudine si bunavointa. Intre ei nu se mai manifesta stari de posesivitate si gelozie. Ei sunt pregnant charismatici; la femeie se trezeste starea de Shakti, iar la barbat – starea de vira. Un asemenea cuplu este un exemplu demn de urmat pentru ceilalti yoghini. Cei care se afla in aceasta etapa se vor recunoaste cu usurinta prin intermediul acestei descrieri. Cei care sunt pe cale sa atinga aceasta etapa vor descoperi ca au trezite unele dintre aceste calitati, iar altele sunt in germene si au inceput deja sa se trezeasca. Chiar daca pentru oamenii obisnuiti pare a fi ceva imposibil, un astfel de cuplu exemplar poate sa apara, daca sunt intrunite conditiile pe care le-am descris anterior in acest capitol.

Atunci cand se iubesc, se transfigureaza reciproc si sunt animate de astfel de idealuri preponderent spirituale, cele doua fiinte umane de sex opus se ajuta pline de abnegatie si se adora, iar fiecare dintre ele devine totodata catalizatorul, gardianul si protectorul transformarii spirituale a celeilalte. Ele se ajuta pline de iubire, adoratie si abnegatie si in relatia lor exista, in acelasi timp, o stare evidenta de prietenie. Pe langa faptul ca se respecta si se transfigureaza reciproc, fiecare dintre ele ia in considerare sfaturile si intuitiile pe care cealalta le are. Ele coopereaza si iau deciziile cele mai bune, care le ajuta sa-si accelereze, atat fiecare in parte, cat si amandoua, impreuna, evolutia spirituala.

Primul pas este empatia

Daca doriti sa puneti bazele unei astfel de relatii de cuplu, in care predomina aspiratiile spirituale autentice, va sfatuim sa va fixati de la inceput anumite teluri comune si apoi sa actionati cu perseverenta si abnegatie, pentru a le implini, sprijinindu-va unul pe celalalt. Pentru realizarea starii androginale glorioase, cei doi iubiti se pot ajuta imens unul pe celalalt pentru a face pasi importanti in aceasta directie. Fiecare ritual Maithuna, precum si anumite procedee secrete descrise in tratate tantrice orientale, daca sunt puse in mod consecvent in practica, vor da neintarziat roade in cazul unui asemenea cuplu insufletit de aspiratii spirituale autentice. O prima etapa, care pune temelia unei astfel de relatii de cuplu, este trezirea si amplificarea unei stari de comuniune empatica intre cei doi iubiti. Pentru a ajunge aici, atat femeia, cat si barbatul trebuie sa fie animati unul fata de celalalt de stravechiul ideal tantric care spune:

„Cea mai mare fericire a barbatului este sa simta plenar si profund fericirea pe care o trezeste in iubita lui.” „Cea mai mare fericire a femeii este sa traiasca plenar si profund fericirea pe care o trezeste in iubitul ei.”

Trezirea si amplificarea unei stari extraordinar de intense si profunde de empatie reciproca este baza unei astfel de relatii amoroase, in care cei doi iubiti sunt animati de aspiratia de a atinge unele teluri spirituale autentice.

Intr-o faza superioara, la scurt timp dupa ce ating o stare exemplara de empatie si se percep extraordinar de bine unul pe celalalt, cei doi iubiti vor incepe sa simta ca, atunci cand fuzioneaza amoros, fac totodata dragoste intr-un mod extatic, intens, profund si inefabil la nivel de suflete. Aceasta experienta sacra, care mai apoi devine ceva obisnuit pentru amandoi, va marca inceputul in aceasta aventura spirituala; ei simt totodata ca se angreneaza o data pentru totdeauna intr-o relatie ce se extinde in eternitate. Apoi vor incepe sa apara celelalte realizari despre care am vorbit anterior.

Cultivarea unei relatii amoroase intime, bazata pe iubire, pe transfigurare si pe continenta amoroasa, care este simultan si spirituala, datorita aspiratiilor autentice ale celor doi iubiti, sfideaza la prima vedere mentalitatea occidentala, fie ea chiar si yoghina. Caci o astfel de relatie, care este preponderent spirituala, conduce la o transcendere accelerata a ego-ului si face sa apara pentru ambii iubiti salturi calitative uluitoare. O astfel de relatie animata de aspiratii preponderent spirituale, urmareste orientarea celor doua fiinte umane, care se iubesc si se transfigureaza reciproc, pe calea regala care conduce catre realizarea accelerata de sine.

Atingand lesne in prealabil aceste etape superioare ale starii androginale glorioase, cei doi iubiti pot sa abordeze cu usurinta revelarea Sinelui Suprem Nemuritor, Atman. Este important sa retinem ca o astfel de relatie de cuplu se bazeaza, totodata, pe generozitate exemplara, pe adoratie, pe respect reciproc, pe bunavointa, pe bunatate, pe umilinta si implica, pentru fiecare dintre cei doi iubiti, trezirea altruismului exemplar si a spiritului de sacrificiu.

Totul tine de perspectiva

O astfel de relatie nu are nimic de-a face cu jocurile clasice ale ego-ului care apar la multe perechi, chiar atunci cand cei doi se iubesc intr-o anumita masura si practica destul de bine continenta sexuala. Cuplurile care se angreneaza sa realizeze o astfel de relatie, bazata pe aspiratii spirituale autentice, trebuie sa-si trezeasca la unison generozitatea si rabdarea. Fiecare dintre cei doi iubiti trebuie inainte de toate sa vada in celalalt un suflet care se angreneaza plin de aspiratie si perseverenta pe calea regasirii de sine, pe calea trezirii starii androginale glorioase, pe calea revelarii Sinelui Suprem Nemuritor, Atman.

In cadrul unei astfel de relatii amoroase, cei doi iubiti trebuie sa se priveasca intr-un mod transfigurator si sa se adore, contempland fiecare in celalalt Sinele Suprem Nemuritor, Atman.

O asemenea viziune ii va ajuta foarte mult pe iubiti sa se realizeze intr-un cuplu privilegiat. Atunci cand cei doi se angreneaza intr-o asemenea relatie amoroasa, in care sunt insufletiti de idealuri preponderent spirituale, fiecare dintre ei va sesiza in timp, din ce in ce mai pregnant, intreaga maretie a fiintei iubite. Mai ales atunci, datorita starii de transfigurare, fiecare gest, fiecare situatie, fiecare ora si fiecare experienta traita profund si intens alaturi de ea, capata o semnificatie cu totul aparte, inedita si diferita. Datorita bucuriilor, datorita starii de fericire traite plenar in cuplu, datorita starilor de satisfactie profunde si ample, cei doi isi induc unul altuia o stare de optimism si astfel micile deceptii de moment sau chiar unele situatii mai tensionante ale existentei nu le mai apar ca niste tragedii gigantice absolute, ci mai degraba ca mici pete insignifiante, chiar daca unele dintre ele sunt usor iritante. Astfel cei doi iubiti sesizeaza in mod preponderent partea minunata, stenica a existentei. Datorita orientarii lor precumpanitor spirituale, ei trec cu usurinta peste aspectele penibile ale vietii si descopera ca, in realitate, totul este o problema de perspectiva. Iar cu cat viziunea lor asupra celor din jur este mai inalta, sublima, transcendenta, aspectele dramatice ale traiului cotidian se estompeaza ca prin farmec. Un aspect esential pe care cuplul il descopera atunci, mai ales datorita orientarii sale preponderent spirituale, este ca orice aspect de viata, orice situatie care apare, atat intre iubiti, cat si in afara lor, se oglindeste in universul lor interior, mai ales in functie de viziunea pe care ei o au asupra realitatii. Un astfel de cuplu descopera unul dintre secretele fundamentale ale sistemului Tantra yoga, care poate fi definit astfel:

„Orice aspect al existentei, orice fiinta, orice obiect, orice situatie cu care ne confruntam in viata ne apare intru totul in conformitate cu punctul nostru de vedere, exact asa cum o privim sau, altfel spus, in functie de viziunea noastra”.

Tocmai de aceea este atat de importanta viziunea, punctul de vedere asupra oricarui aspect al realitatii. Prin urmare, daca viziunea noastra asupra realitatii este transcendenta, spirituala, putem fi siguri ca marile probleme, care sunt mari pentru ceilalti, devin pentru noi iluzorii si ne apar drept insignifiante. In lumina acestei revelatii, ne putem da seama de ce este atat de important sa avem in permanenta un punct de vedere spiritual, sublim, divin, superior, asupra oricarui aspect al realitatii care ne inconjoara si chiar asupra a tot ceea ce tine de propriul nostru univers launtric. Tocmai de aceea, este foarte important sa nu uitam ca, orice aspect al realitatii, orice problema a existentei noastre ne va aparea intotdeauna, fara exceptie, in conformitate cu punctul nostru de vedere asupra ei.

Telul suprem este starea androginala

In cadrul unei relatii in care predomina iubirea spirituala, este esential sa retinem ca nu sunt absolut deloc excluse dimensiunea psihica, mentala si chiar fizica. Dar dincolo de aceasta este foarte important sa ne dam seama ca orientarii spirituale i se da intotdeauna primul loc. Prin urmare, intr-o asemenea relatie de cuplu, i se acorda spiritualului locul intai si numai dupa aceea vin si celelalte lucruri. In cazul unei relatii de cuplu preponderent spirituale, cei doi iubiti sunt perfect convinsi inca de la inceput ca intreaga lor relatie si tot ceea ce ei fac impreuna nu este niciodata un scop in sine, ci doar un mijloc sau altfel spus un ansamblu de mijloace importante care sunt folosite integral si intelept, cu o mare maiestrie, pentru a-i conduce cat mai repede la cunoasterea de sine si la descoperirea lui Dumnezeu in propriul lor univers launtric. Pentru a ajunge aici, unul dintre telurile cuplului preponderent spiritual este atingerea starii androginale glorioase. Este necesar ca femeia sa-si trezeasca plenar si profund barbatul interior, iar barbatul – femeia interioara. Pentru a ajunge cat mai repede aici, cei doi iubiti vor folosi toate modalitatile fundamentale care accelereaza trezirea starii androginale glorioase.

In orice relatie amoroasa, ambii iubiti trebuie sa stie ca unul dintre telurile esentiale ale oricarei relatii polare de cuplu este atingerea starii androginale glorioase de catre fiecare in parte. Fie ca cei doi iubiti isi dau foarte bine seama sau nu, ei trebuie sa inteleaga ca orice relatie amoroasa in care se angreneaza un barbat si o femeie are, chiar si atunci cand cei doi nu sunt constienti de aceasta, un tainic tel: atingerea starii androginale glorioase. In sistemul milenar Tantra yoga exista anumite procedee foarte secrete – pe care nu le putem expune aici – care accelereaza chiar surprinzator de mult atingerea starii androginale glorioase. Dincolo de aceasta, o modalitate foarte eficienta, dar lenta este si ramane realizarea periodica a procedeului amoros secret Maithuna.

Iubirea ne duce Acasa

In orice relatie amoroasa preponderent spirituala, cei doi iubiti nu numai ca se iubesc si se transfigureaza reciproc, dar totodata se adora, se ajuta si fiecare dintre ei face totul pentru a fuziona plenar, intens si profund cu celalalt, pe toate nivelurile fiintei. Procedand in felul acesta si urmarind in orice fuziune amoroasa sublimarea energiilor in etajele superioare ale fiintei, cei doi iubiti reusesc in mod gradat ca, pe langa atingerea unei stari de polarizare perfecta, sa-si canalizeze in sfera spirituala energiile subtile care rezulta in urma fuziunii lor amoroase frenetice. Sublimarea energiilor in sfera spirituala a fiintei este esentiala pentru un cuplu preponderent spiritual. Atunci cand, datorita unei sublimari armonioase, energiile amoroase sunt canalizate in sfera spirituala a universului lor launtric, iubirea lor redescopera infinitatea ambiantei in care se dilata constiinta lor. Ajungand aici, ei descopera cu uimire si incantare ca iubirea este totodata o perpetua imbogatire euforica ce ii expansioneaza de la finit catre infinit. La un moment dat, aceasta dilatare euforica de la finit catre infinit devine extaz divin.

Atunci, cei doi iubiti descopera ca iubirea lor i-a condus la adevarata destinatie. In felul acesta constientizeaza extaziati ca au ajuns ACASA. Cuplurile care aspira cu adevarat sa aiba o orientare preponderent spirituala trebuie sa-si aminteasca, in permanenta, de aceasta dimensiune tainica fundamentala, divina a iubirii. Iubirea care exista si se amplifica in cadrul unui cuplu preponderent spiritual face sa apara si sa radieze cu o forta uluitoare o enigmatica si inefabila calitate luminoasa, cristalina, pura, paradisiaca, ce este capabila sa ii exalte pe cei doi iubiti. Aceasta stare de exaltare care se manifesta in si prin fiintele lor fuzionate este magica si contaminanta. Fie ca cei doi vor, fie ca nu vor, un astfel de cuplu devine un model fascinant, un exemplu uluitor pentru ceilalti.

Puterea unui asemenea cuplu spiritual care exista in ipostaza de exemplu pentru ceilalti este imensa si fascinanta. Am mai putea adauga ca, daca o relatie preponderent emotionala si bazata pe transfigurare si iubire reciproca poate fi cu totul aparte, putand fi comparata cu o bijuterie de pret, relatia preponderent spirituala este insasi lumina mirifica alb-stralucitoare si totodata vesnica, fara de care aceasta bijuterie nu ar putea straluci.

sursa : armonianaturii.ro/Secretul-cuplurilor-mereu-insetate-de-Dumnezeu.

 

Imagine

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Attila Ovari

Loving Life and Inspiring Others

RĂZVAN DANC

VIAȚA MĂ IUBEȘTE!

MARANXA DE

... für ein Leben in Balance

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

Derivată din D.

You know my name, not my story.

Dan Talmaciu

"Onoarea mea se numeste fidelitate" H.H.

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Bianca D.

Aici se scrie.

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Laura Sararu

"Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, dar minunat atunci cand toate piesele sunt asezate la locul potrivit." Steve Jobs

simis68's Blog

4 out of 5 dentists recommend this WordPress.com site

Daniellaladana's Blog

La o ceasca de cafea...

TERAPIE LOGOPEDICĂ

Acest blog este destinat parinţilor ai căror copii au dificultăţi in insuşirea pronunţiei,citirii si scrierii.Sper,de asemenea, să fie util logopezilor aflati la început de carieră,cât si tuturor celor care doresc să se informeze.

braileanca

Just another WordPress.com site

About life and soul

The best things that can happen to you in life are people.

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Din viață ca-n piață

-the funny side of stories-

NOTE FALSE

soporific pentru pian şi pisică

Suflet in lumina!

This WordPress.com site is the bee's knees

lolandas

Cerul este ecranul universului nelimitat!

I am Present

A great WordPress.com site

Reflections On Reality

Thoughts on Being Human and Living a Life of Passion, Joy, and Fun

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Tainele frumusetii !

Despre noi femeile!

tamara88rodica

This WordPress.com site is the bee's knees

învaţă-mă să simt

o felie de viaţă, trecută prin filtrul peniţei

un filolog in social media

Despre social media si alte povesti ...

jurnalpentruzileleploioase

"I am the architect of my own destruction"

MARANXA

Lyrik & Philosophie

Sonia

Este sitio es la bomba

Diana Mandache's Weblog

Royal History (since 2008)

vorbepe.wordpress.com

de la lume adunate si de mine comentate

E-Motion

de Andrei Stipiuc

Adrian Niculae - 100% jurnalism

Lovesc unde doare mai tare

Legionwriter

"...The light shines in the darkness, and the darkness can never extinguish it."

corinastancu

A topnotch WordPress.com site

La capatul curcubeului

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Nimic nou sub soare

Toate-s vechi si noua toate/ce e rau si ce e bine/ tu te-ntreaba si socoate...

Eram precisa!

"Everyone is gifted - but some never open their package"

claudia

este o prăjitură dulce-acrișoară. (r)evolution keeps going...

%d blogeri au apreciat asta: