Partajează asta:

“Nimic nu este în repaus complet.

 

Totul se mişcă şi totul vibrează.”

 

Kybalion

 

 

 

LEGEA UNIVERSALĂ A VIBRAŢIEI

 

 

 

Sunt mii de ani de când învăţaţii din vechime au enunţat acest principiu al mişcării universale sau mai precis spus al vibraţiei macrocosmice. A treia mare Lege Hermetică, cea a Vibraţiei, indică adevărul universal că mişcarea se manifestă pretutindeni în Univers, că nimic nu se află în stare de repaus complet, totul se mişcă, vibrează şi se transformă ciclic, prin cicluri care sunt mai mici sau mai mari.

 

Această lege hermetică era recunoscută şi apreciată de către primii filosofi greci, care o introduseseră în sistemele lor de gândire. De-a lungul a numeroase secole însă, în afara hermetiştilor, majoritatea filozofilor au pierdut acest adevăr din vedere, astfel încât, abia în secolul al XIX-lea ştiinţa fizicii recunoaşte din nou acest adevăr, iar descoperirile ştiinţifice ale secolului XX aduc noi probe asupra exactităţii acestei doctrine hermetice, veche de mii de ani.

 

Această Lege explică faptul că diferenţele existente între feluritele manifestări ale Materiei, ale Energiei, ale Sufletului şi ale Spiritului sunt toate consecinţe ale structurării generale, pe nivele distincte de vibraţie a Universului şi se constituie într-un joc macrocosmic divin al proporţiilor dintre frecvenţele de vibraţie din întreaga Creaţie.

 

 

 

ORDONAREA VIBRATORIE

 

 

 

De la aspectele subtile, spirituale şi până la cele mai grosiere forme de manifestare vibratorie, cele ale materiei, totul vibrează. Pretutindeni se manifestă structrarea în formă ordonată vibratoriu a Universului: cu cât este mai înaltă frecvenţa de vibraţie, cu atât mai înaltă este poziţia pe scara ierarhic-vibratorie. Vibraţia Spiritului este atât de intensă şi atât de rapidă încât, practic, acesta pare a fi un repaus, la fel cum, o roată care se învârte cu viteză foarte mare pare să fie oprită.

 

La cealaltă extremitate a scării ierarhice vibratorii Universale sunt frecvenţele joase, care alcătuiesc formele aparent grosiere ale materiei, ale căror vibraţii sunt atât de lente încât par că nici nu ar exista, la fel cum, analogic vorbind, unele sunete de foarte mică frecvenţă nici nu sunt percepute de urechea umană, dând aparenţa că nici nu există. Între aceste două extremităţi ale ierarhiei vibratorii cosmice sunt o mulţime de frecvenţe diferite de vibraţii care alcătuiesc multitudinea de lumi vibratorii paralele.

 

Astfel, de la corpuscul şi electron, de la atom şi moleculă, până la aştrii şi universuri, totul se mişcă, totul vibrează. Ştiinţa modernă a dovedit deja cu fapte şi experienţe evidente că tot ce noi numim Materie şi Energie nu este decât “un  mod de mişcare vibratorie” caracterizată de o anumită frecvenţă de vibraţie şi mulţi dintre savanţi la ora actuală aprobă opinia iniţiaţilor care afirmă că şi fenomenele subtile nu sunt altceva decât tot asemenea “moduri de vibraţie sau de mişcare” angrenate în interacţiuni prin rezonanţă, într-un dinamism ce alcătuieşte ceea ce noi numim într-un limbaj comun “viaţă” (ayus, în Ayurveda).

 

 

 

SUBSTANŢA UNIVERSALĂ (DRAVYA)

 

 

 

Ştiinţa modernă ne învaţă însă că particulele elementare (aparent grosiere), care au şi ele componente: quarkuri, leptoni, barioni, fotoni sunt într-o dinamică atât de mare, încât nu pot exista independente (cu excepţia fotonului), ci doar în structura particulelor elementare, deci cu alte cuvinte aceste particule elementare sunt constituite din subparticule care nu există decât în relaţie unele cu celelalte (sau altfel spus relaţia le defineşte, le face să existe). Deci, tot ceea ce numeşte ştiinţa clasică “corpuscul” este într-o continuă vibraţie şi mai precis spus este constituit ca un “ghem de vibraţii” elementare. Mai departe, începând cu fotonul, intrăm în lumea undelor, vibraţiilor a căror trăsătură principală este mişcarea. Aici masa şi toate celelelate elemente inerţiale dispar. La acest nivel mişcarea este mult mai mare, energia fiind una din caracteristicile principale (în fizică măsura vibraţiei este frecvenţa, iar frecvenţa este o caracteristică pentru energie).

 

Prin această Lege a Vibraţiei se pun bazele înţelegerii unitare a tuturor fenomenelor care au loc în Univers prin faptul că ea (această lege) evidenţiază existenţa unui “mediu” comun pentru toate fenomenele şi anume “câmpul rezonant”. Acesta este de fapt fundamentul conceptului de substanţă universală (DRAVYA), existent în gândirea ayurvedică. Astfel că, în realitate, orice structurare a substanţei universale (DRAVYA), reprezintă de fapt un “câmp rezonant”. Mineralele, plantele, fiinţele umane, precum şi feluritele manifestări existente în universurile subtile, reprezintă tot atâtea câmpuri rezonante. Iar interacţiunile care se stabilesc între ele sunt de fapt forme de manifestare a Legii fundamentale a rezonanţei.

 

 

 

LEGEA FUNDAMENTALĂ A REZONANŢEI

 

 

 

După cum se ştie, cuvântul rezonanţă provine din latinescul “resonare”, care înseamnă a răsuna, a repeta un sunet sau altfel spus o vibraţie. Rezonanţa este un fenomen extrem de complex datorită căruia undele sau vibraţile-energii ale universului, indiferent de natura lor, atunci când sunt propagate de la un focar emiţător (numit aici inductor) pot face să intre în vibraţie anumite focare sau zone de corespondenţă din diverse sisteme (numite rezonanţe) dacă una dintre  frecvenţele proprii de vibraţie ale sistemului rezonant este egală sau foarte apropiată de frecvenţa cu care  vibrează focarul cosmic inductorul şi dacă energia purtată de vibraţia sa corespondentă este suficient de mare faţă de distanţa care separă cele două sisteme în cauză astfel încât  să nu apară atenuarea completă a undei pe parcursul  dintre cele două sisteme (inductor şi rezonant).

 

Ceea ce ne apare acum ca fiind esenţial pentru înţelegerea fenomenelor Universale este modul în care interacţionează două sau mai multe obiecte, fiinţe sau chiar fenomene separate. Legea Vibraţiei ne spune că există un mediu comun pentru tot ceea ce este manifestat şi anume vibraţiile care formează câmpul rezonant.

 

Legea fundamentală a Rezonanţei ilustrează tocmai interacţiunile dintre diferitele vibraţii şi modul cum acestea se compun dând naştere la vibraţii noi. Tocmai de aceea putem spune că Legea Rezonanţei este o Lege a interacţiunilor Universale. Ea permite înţelegerea dinamismului universal, prin identificarea fundamentului interdepentenţelor vibratorii care se manifestă pretutindeni în univers. Tocmai de aceea, Legea fundamentală a rezonanţei ne permite să înţelegem dinamismul vieţii vibratorii universale.

sursa : ayus.ro

Partajează asta:

Scrierile sacre ale înţelepciunii ne spun că o inimă fericită are o mare putere vindecătoare.

 

În prezent nu au fost studiate îndeajuns care sunt modificările fiziologice ale corpului şi minţii produse de stările benefice de veselie, bucurie şide râs, dar ne putem imagina că efectele sunt în mod categoric opuse celor cauzate de frică, mânie sau frustrare. Acum aproape 400 de ani, Robert Burton în cartea sa „Anatomia melancoliei”, observa că umorul purifică sângele, întinereşte corpul şi îl pregăteşte pentru orice situaţie, oricât ar fi aceasta de grea. Starea de bucurie este motorul principal al dărâmării pereţilor melancoliei şi reprezintă o cură eficientă în sine.

 

Sigmund Freud considera că veselia este o modalitate foarte utilă pentru contracararea tensiunii nervoase şi că umorul reprezintă o terapie foarte eficientă. Sir William Osler considera că râsul este ”muzica vieţii” şi că oamenii îşi pot păstra tinereţea râzând. Dr. Norman Cousins scria într-un articol în 1976 în revista „New England Journal of Medicine” că el s-a vindecat cu ajutorul râsului, vitaminei C şi a unui medic înţelegător. El a subliniat importanţa mobilizării puterilor terapeutice proprii. Astfel, el a ajuns la concluzia că bolnavul are responsabilitatea şi totodată puterea de a deveni şi de a se menţine sănătos, iar terapeutul acţionează doar ca profesor şi ghid.

 

Un studiu interesant a fost publicat în revista Science (SUA) în 1984. În acest studiu de chirurgie a vezicii biliare, 23 de pacienţi ţinuţi în camere cu ferestre către un peisaj natural au avut nevoie de o perioadă postoperatorie mai scurtă în spital, de mai puţine analgezice şi au primit mai puţine evaluări negative în rapoartele asistentelor medicale decât alţi 23 de bolnavi, care au fost spitalizaţi în camere cu vederea către un zid de cărămidă. S-a constatat astfel că un peisaj natural induce sentimente pozitive, susţine interesul şi reduce frica în cei care sunt stresaţi şi totodată, astfel de condiţii bune pot bloca sau reduce stresul şi anxietatea.

 

În timp ce emoţiile negative, cum sunt frica, mânia, furia, gelozia, lăcomia, frustrarea, distrug viaţa şi generează boală şi suferinţă, trăirile pozitive, cum sunt iubirea, speranţa, încrederea, creativitatea, dorinţa de a trăi şi de a-i ajuta plin de compasiune pe alţii să trăiască vor contribui la menţinerea sănătăţii şi la atingerea unei excelente bunăstări fizice, psihice şi mentale.

 

Un mesaj important al ayurveda-ei este că sănătatea, în loc să fie „asigurată” sau „livrată”, trebuie realizată şi practicată prin alegerea uni mod de viaţă sănătos, aşa cum se precizează în ramura ayurvedică „Svasthavrita”. Ca fiinţe umane mature, avem puterea şi responsabilitatea de a ne păstra sănătoase corpul şi mintea, prin respectarea câtorva reguli simple de comportament şi conduită cu privire la mâncare, exerciţiu fizic, somn, igienă personală, precum şi a regulilor etice şi morale de comportament. Multe probleme de sănătate sunt cauzate de factori socio-economici sau conjuncturali, care pot fi modificaţi doar printr-o acţiune colectivă. Însă responsabilitatea individuală include şi respectarea responsabilităţii colective.

 

Scopul promovării cunoaşterii sistemului AYURVEDA este acela de a face oamenii să înţeleagă modul în care comportamentul şi mediul lor le afectează sănătatea, pentru a promova „bunăstarea” şi pentru a preveni bolile printr-o nutriţie adecvată, exerciţiu fizic binefăcător, un mod de viaţă sănătos şi un comportament adecvat în situaţiile de stres. O parte integrantă a relaţiei medic-pacient este de a educa pacientul cu privire la natura şi semnificaţia bolii şi cu privire la posibilităţile de modificare benefică a stilului de viaţă. Esenţa unei practici vindecătoare corecte este chiar educaţia pentru sănătate, în scopul promovării bunăstării şi prevenirii bolilor, precum şi a îngrijirii corespunzătoare a celor suferinzi. Aceasta este de fapt semnificaţia termenului doctor, care provine din latinescul docere (a învăţa).

sursa : ayus.ro

Partajează asta:

 

 

Sistemul tradiţional Ayurveda şi sistemul de vindecare tradiţional chinez prezintă multe aspecte comune şi evidenţiază o origine comună. Ambele sisteme de cunoaştere conţin o mare bogăţie de informaţii şi sunt rezultatul unei colecţii de lucrării pline de înţelepciune, care s-au transmis de-a lungul miilor de ani până în prezent.

Unul dintre marile mistere este cum de a fost posibil ca aceste două sisteme de cunoaştere aparţinând unor zone diferite ale lumii să prezinte în fond o expresie principială unică şi o multitudine de caracteristici similare. Marii învăţaţi precum şi cei care au studiat în profunzime învăţăturile celor două sisteme tradiţionale de vindecare precizează că principiile fundamentale ale celor două sisteme de vindecare nu ţin cont de graniţele geografice sau culturale pe care oamenii le-au trasat în timp, ci ele sunt expresia unie înţelepciuni esenţiale care s-a transmis din generaţie în generaţie şi care a fost adaptataă specificului cultural al oamenilor dintr-o anumită regiune sau alta. În miezul acestor tradiţii de vindecare există o viziune unitară asupra lumii, care evidenţiază conexiunile profunde dintre fiinţele umane şi Natură.

Aceste două sisteme de cunoaştere au fost structurate pornind de la învăţăturile pe care înţelepţii din vechime le-au oferit oamenilor. Învăţaţii şi autorii care aparţin ambelor tradiţii au afirmat că aceste două sisteme de vindecare sunt de fapt foarte apropiate şi că diferenţele sunt datorate doar adaptării culturale şi conceptuale care a survenit pe parcurs. Ambele sisteme de vindecare se concentrează asupra aspectelor energetice ale fiziologiei umane şi realizează o apreciere deosebit de nuanţată a aspectelor prin care se manifestă forţa fundamentală a vieţii. Aceste sisteme descriu existenţa forţei universale a vieţii, prana de tradiţia ayurvedică sau qi de tradiţia chineză.

Conceptul de „energie fundamentală a vieţii” include precizarea că această energie circulă prin canalele subtile numite nadi-uri şi srota-uri în tradiţia ayurvedică şi meridiane în tradiţia chineză.

O altă similaritate între cele două sisteme de vindecare este că viaţa este generată prin interacţiunea dintre cele cinci elemente fundamentale. Aceste elemente asigură şi menţin viaţa şi din ele apar ţesuturile corporale ale unei fiinţe vii. Substanţele primordiale sunt descrise în sistemul ayurvedic ca fiind forţa vieţii (prana), focul subtil (tejas) şi esenţa subtilă vitală (ojas). Acestea sunt considerate ca expresii pure ale celor cinci elemente subtile fundamentale. Din aceste trei aspecte subtile esenţiale provin ulterior acţiunea digestivă şi metabolică care creează cei şapte constituenţi corporali (dhatu) care susţin organismul şi anume limfa, sângele, muşchii, grăsimea, oasele, ţesutul nervos şi ţesutul reproductiv. Cele trei forţe subtile vitale, dosha-urile, şi anume vata, pitta şi kapha, sunt considerate manifestările efective ale atributelor esenţiale prana, tejas şi ojas.

În mod similar în sistemul de vindecare chineză corpul fizic uman este alcătuit din cinci aspecte constitutive de bază denumite qi, sânge, fluide, esenţă şi spirit. Acestea sunt reflectări energetice ale celor cinci elemente fundamentale care sunt interdependente. Cele cinci elemente fundamentale îndeplinesc un rol coordonator şi interactiv esenţial în conectarea feluritelor energii cu structurile materiale constitutive ale unei fiinţe vii şi anume cu ţesuturile, organele şi structurile corporale specifice.

Atât ayurveda cât şi tradiţia chineză utilizează sistemul celor cinci elemente fundamentale pentru a evalua constituţia umană şi variaţiile care pot să survină. În ayurveda cele cinci elemente esenţiale permit o clară înţelegere a fiziologiei umane prin identificarea precisă a asocierilor energetice şi prin recunoaşterea feluritelor manifestări ale celor trei dosha-e. În tradiţia chineză se folosesc în mod frecvent conceptele de yin şi yang. Ele corespund viziunii profunde a ambelor sisteme asupra naturii polare a manifestărilor energetice. Perechea de aspecte polare yin-yang din tradiţia chineză corespunde perechii de aspecte polare fundamentale ha-tha din tradiţia indiană, ce este de exemplu utilizată în Ayurveda pentru evidenţierea complementarităţilor calitative dintre calităţi (guna).

Originea conceptuală comună a ambelor sisteme poate fi recunoscută şi prin diferite asocieri concordante. De exemplu, vata dosha, care este asociată în Ayurveda în principal cu manifestarea elementul esenţial aer controlează toate formele de circulaţie energetică şi este în legătură cu energia fundamentale a vieţii (prana), fiind astfel o manifestare apropiată conceptul chinezesc de energie vitală în mişcare (qi). Pitta dosha, care are în Ayurveda atributele elementului esenţial foc, prezintă predominanţa relativă a aspectului polar yang, în timp ce kapha dosha, care prezintă în Ayurveda predominanţa elementului esenţial apă, prezintă totodată predominanţa relativă a aspectului polar yin, aşa cum este descris de tradiţia chineză.

Pentru cel înţelept diferenţele conceptuale sau de expresie dintre cele două sisteme nu vor constitui niciodată cauza vreunie poticniri în înţelegere şi cunoaştere autentică. El va căuta să descopere care este originea principială a celor două sisteme tradiţionale de vindecare pentru a descoperi astfel ceea ce este esenţial şi valoros. Pentru un astfel de om. diferenţele de limbaj şi de expresie ale celor două sisteme tradiţionale ascund de fapt o puternică înrudire.

sursa : ayus.ro