MEDITATIA… ~ J. Krishnamurti

 

 

O minte meditativa este tacuta.

Dar aceasta nu este tacerea pe care o poate concepe gandul, nu este tacerea unei seri linistite, nu este tacerea care apare cand gandul – cu toate imaginile, cuvintele si perceptiile sale – a incetat complet.

Aceasta minte meditativa este mintea religioasa – religia care nu este atinsa de biserica, de temple sau de imnuri. Mintea religioasa este expresia iubirii. Aceasta este iubirea care nu cunoaste nici un fel de separatie. Pentru ea, departele este aproape. Nu este vorba de unul sau de multi, ci mai curand de acea stare de iubire in care orice separare inceteaza. Este ca si frumusetea – nu tine de masura cuvintelor.

Mintea meditativa actioneaza numai din aceasta tacere.

Meditatia este o viata, una dintre cele mai mari arte – poate cea mai mare si nu o poti invata de la nimeni. Aceasta este frumusetea ei. Nu are nici o tehnica si de aceea nici o autoritate. Cand inveti despre tine insuti, observa-te, cum mergi, cum mananci, ce vorbesti; observa barfa, ura, gelozia – daca esti constient de toate astea in tine insuti, fara alegere, asta face parte din meditatie. Astfel, meditatia poate sa aiba loc chiar asezat fiind intr-un autobuz sau umbland prin padurile pline de lumina si de iubire, ascultand cantecul pasarilor sau privind chipul sotiei ori al copilului tau.

Meditatia inseamna a descoperi daca creierul, cu toate activitatile lui, cu toate experientele lui, poate sa fie absolut linistit. Nu in mod fortat, pentru ca in momentul cand fortezi este dualitate. Entitatea care spune As vrea sa am experiente minunate, de aceea trebuie sa-mi fortez creierul sa fie linistit- nu va face niciodata acest lucru. Dar daca incepi sa cercetezi, sa observi, sa asculti toate miscarile gandului, conditionarile lui, ceea ce urmareste, fricile, placerile lui, daca observi cum opereaza creierul, atunci ai sa vezi cum devine extraordinar de linistit; aceasta liniste nu este somn ci creierul este teribil de activ si de aceea linistit. Un dinam mare care lucreaza perfect, nu scoate nici un sunet; numai cand exista frictiune exista zgomot.

Meditatia e o munca grea. Ea cere cea mai inalta forma de disciplina – nu conformism, nu imitare, nu ascultare, nu supunere – ci o disciplina care vine prin continua luciditate, nu numai asupra lucrurilor din afara care te privesc dar si a celor din launtru. Astfel meditatia nu este o activitate de izolare ci este actiune in viata de fiecare zi, ceea ce cere cooperare, sensibilitate si inteligenta. daca nu pui temelia unei vieti corecte, meditatia devine evadare si de aceea nu are absolut nici o valoare. O viata corecta nu inseamna sa urmezi morala sociala ci sa fi liber de invidie, de lacomie, de cautarea puterii – care toate nasc dusmanie. Eliberarea de toatre acestea nu vine prin actiunea vointei ci prin a fi constient de ele prin intermediul cunoasterii de sine. Daca nu cunosti activitatile eului meditatia devine o excitare a simturilor si de aceea e de foarte mica insemnatate.

Meditatia este unul dintre cele mai extraordinare lucruri si daca nu sti ce este, esti ca omul orb intr-o lume de culoare stralucitoare, de umbre si de lumini miscatoare. Meditatia nu este o afacere intelectuala dar cand inima intra in minte, mintea are cu totul alta calitate; ea este atunci realmente nemarginita, nu numai in capacitatea de a gandi, de a actiona eficient ci si in sensul de a trai intr-un spatiu in care esti parte din tot.

Meditatia este miscarea iubirii. Ea nu este iubirea unuia sau a mai multora. Este ca apa pe care o poate bea oricine din orice vas, fie de aur, fie de pamant; este inepuizabila. Si se intampla un lucru special pe care nici un drog sau autohipnoza nu-l poate produce; ca si cum mintea ar intra in ea insasi, incepand de la suprafata si patrunzand din ce in ce mai adanc, pana ce adancul si inaltul si-au pierdut sensul si orice forma de masurare inceteaza. In aceasta stare este o pace completa – nu e multumirea care vine in urma unei rasplate – ci o pace in care e ordine, frumusete, intensitate. Ea poate fi distrusa asa cum poti distruge o floare si totusi, tocmai din cauza acestei vulnerabilitati este indestructibila. Aceasta meditatie nu poate fi invatata de la altcineva. Trebuie sa incepi prin a nu sti nimic despre ea si sa te misti din inocenta in inocenta.

Pamantul in care poate incepe sa existe mintea meditativa este pamantul vietii de fiecare zi, lupta, durerea si bucuria trecatoare. Acolo trebuie sa inceapa si sa aduca ordine si de acolo sa se miste mai departe fara oprire. Daca insa esti preocupat numai sa faci ordine, aceasta ordine va naste propria ei limitare iar mintea va fi prizoniera ei. In toata aceasta miscare trebuie sa incepi, intr-un fel, de la celalalt capat, de pe celalalt mal si sa nu fi tot timpul preocupat de malul asta sau de cum ai sa treci raul. Trebuie sa te arunci in apa fara sa sti sa inoti. Iar frumusetea meditatiei este ca nu sti niciodtata unde te aflii, incotro te duci si care este capatul.

Meditatia nu este ceva diferit de viata zilnica; nu va bagati intr-un colt unde sa meditati timp de zece minute ca apoi sa iesiti afara de acolo si sa fiti macelar – atat metaforic cat si in relitate.

Observand toate acestea, dandu-ti seama de participarea ta la ele, asta face parte din meditatie. Si meditand astfel veti descoperi o extraordinara frumusete; veti actiona corect in fiecare moment; si daca nu actionati corect la un moment dat, nu are nici o importanta, ai sa prinzi momentul alta data – n-ai sa-ti pierzi vremea regretand. Meditatia face parte din viata, nu este ceva diferit de ea.
Daca hotarasti sa meditezi, aceea nu va fi meditatie. Daca hotarasti sa fi bun, bunatatea nu va inflori niciodata. Daca cultivi umilinta, ea inceteaza sa existe.Meditatia este briza care intra atunci cand lasi fereastra deschisa; dar daca o ti deschisa in mod deliberat, invintand-o intentionat sa intre, ea nu va apare niciodata.

Meditatia nu e un mijloc pentru a ajunge la un anumit scop. Ea este amandoua, mijlocul si scopul.
Ce lucru extraordinar este meditatia! Daca exista vreo obligatie, vreun efort de a face gandul sa se conformeze, sa imite, ea devine o povara istovitoare. Tacerea dorita inceteaza a fi iluminatoare; daca ea este urmarirea unor viziuni si experiente, duce la iluzii si auto-hipnoza. Meditatia are semnificatie numai in inflorirea gandului si astfel in incetarea lui. Gandul poate inflori numai in libertate iar nu in tipare de cunoastere mereu largite. Cunoastera poate sa dea noi experiente de mai mare senzatie dar o minte care cauta experiente de orice fel este imatura. Maturitatea este eliberarea de orice experienta, ea nu se mai afla sub influenta lui a fi sau a nu fi.
Maturitatea in meditatie inseamna eliberarea mintii de cunoastere caci aceasta formeaza si controleaza orice experienta. O minte care este o lumina pentru ea insasi nu are nevoie de nici un fel de experienta. Imaturitatea este nesatul dupa o experienta mai mare si mai larga.

Meditatia este hoinareala prin lumea cunoasterii si fiind libera de aceasta, intri in necunoscut.

J. Krishnamurti