Partajează asta:

 

 

În interacţiunile tale cu aproapele tău ai de făcut o alegere simplă: a-l găsi nevinovat sau a-l găsi vinovat.

Această alegere are loc iarăşi şi iarăşi – în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare clipă.

Cu fiecare gând tu îl întemniţezi pe aproapele tău, sau îl eliberezi. Şi, aşa cum alegi să-l tratezi pe el, aceeaşi judecată vei aduce asupra ta însăţi.

Nu poţi ajunge în Cer, trăgându-l înapoi pe aproapele tău şi nici nu vei ajunge acolo, încercând să-l cari tu.

Fiecăruia dintre voi i s-au dat mijloacele de a-şi descoperi propria nevinovăţie.

Acceptă-l, pur şi simplu, pe semenul tău şi binecuvântează-l pe calea sa.

Dacă îţi cere ajutorul, dă-i-l bucuros, dar nu încerca să faci pentru aproapele tău ceea ce trebuie să facă el pentru sine însuşi.

Este necesar ca limitele pe care le stabileşti să fie bine gândite, dacă se pune problema să treci dincolo de ele.

Nu-l face răspunzător pe aproapele tău pentru pacea şi fericirea ta şi nu-ţi asuma nici responsabilitatea pentru pacea şi fericirea lui.

El n-a venit să te mântuiască pe tine şi nici tu n-ai venit aici ca să-l mântuieşti pe el.

Pe de altă parte, dezleagă-l pe semenul tău de orice resentiment pe care îl nutreşti faţă de el.

Nu te abţine în nici un fel de la a-i arăta iubire.

Căci, a încerca să l privezi de fericirea sa, înseamnă a-l ataca şi a te întemniţa pe tine însuţi în strânsoarea fricii şi a vinei.

Nu-ţi astupa urechile când aproapele tău strigă după ajutor.

Lasă-l să lucreze alături de tine, atâta timp cât vrea el.

Şi, când e gata să plece, doreşte-i tot binele. Dă-i hrană şi apă pentru drum.

Nu-l îndatora şi nu-l forţa să stea împotriva voinţei sale.

Libertatea aproapelui tău nu este decât un simbol al propriei tale libertăţi. De aceea, lasă-l să vină şi să plece după bunul lui plac.

Urează-i bun venit când vine şi spune-i bun rămas când pleacă.

Mai mult de-atât nu poţi face.

Atât însă este suficient.

Îngrijeşte-te de fiecare străin în felul acesta, şi eu îţi voi arăta o lume în care s-a întors încrederea şi în care domneşte iubirea de aproape.

Iubeşte-ţi aproapele, aşa cum ai vrea să te iubeşti pe tine însuţi.

Fă-l să fie la fel de important. Nu fă sacrificii pentru el şi nu-i cere ca el să facă sacrificii pentru tine, ci ajută-l când poţi şi primeşte-i ajutorul cu recunoştinţă, atunci când ai nevoie de el.

Această reciprocitate simplă şi plină de demnitate este un gest al iubirii şi acceptării.

El demonstrează încredere şi stimă reciprocă.

Mai mult de-atât e prea mult. Mai puţin de-atât e prea puţin.

Paul Ferrini

Partajează asta:

Când cineva se apropie de tine, cineva care vrea să pună condiţii iubirii tale sau iubirii sale, îi vei spune: „ eu am visat acest vis şi ştiu la ce duce.

Duce numai la suferinţă şi moarte.

Nu e drept cu nici unul dintre noi.

Hai să punem la îndoiala presupunerile ce i-au dat naştere.

Sunt încredinţat că, împreună, vom găsi o cale mai bună.”

 

 

 

Dacă te întrebi vreodată care este rostui tău aici pe pământ, citeşte, te rog, încă o dată paragraful de mai sus.

Atunci îţi vei aminti că rostul tău este, pur şi simplu, să răspunzi la strigătul după iubire, oriunde l-ai auzi.

Ceea ce nu e greu de făcut, dacă doreşti să-l faci.

Nu se cer calităţi sau talente speciale. „Cum”-urile şi „de ce”-urile iubirii se rezolvă de la sine, de îndată ce păşeşti prin uşa ce se deschide în faţa ta.

Nu am spus niciodată că ar trebui să treci prin ziduri şi nici măcar că ar trebui să umbli pe apă.

Am arătat doar spre uşa deschisă şi te-am întrebat dacă eşti gata să intri.

Şi asta este tot ce trebuie să-l întrebi pe aproapele tău.

Cel care iubeşte în mod necondiţionat nu este niciodată ataşat de consecinţe.

Oamenii vin şi pleacă şi nu vei şti niciodată de ce şi de unde. Despre unii vei crede că vor trece cu uşurinţă prin uşă, dar, dintr-o dată, vor face cale-ntoarsă.

Alţii, despre care eşti convins că nu vor da cu ochii de uşă, vor trece pragul cu o uşurinţă neaşteptată.

Nu fi îngrijorat. Nu e deloc treaba ta cine vine şi cine pleacă.

Legământul e făcut în fiecare inimă şi numai Dumnezeu ştie cine e gata şi cine nu.

Să lăsăm cunoaşterea în seama Lui şi să ne punem, pur şi simplu, în slujba Sa.

Viaţa curge mult mai liniştit atunci când facem Voia Sa.

Astfel ajungem să cunoaştem că oferta de iubire este nelimitată.

Ea nu are nici început, nici sfârşit.

Toate limitările pământului sunt absorbite în iubirea neţărmurită a Cerului, pe măsură ce împărăţia lui Dumnezeu se instaurează în propriile noastre inimi.

Paul Ferrini

Partajează asta:

 

• “Daca iubesti viata, si viata te va iubi pe tine.”    Arthur Rubinstein
• “Traieste-ti viata ca si cum fiecare fapta a ta ar deveni lege universala.”   Immanuel Kant
• “Viata e la fel cum ai interpreta in public un solo de vioara, invatand stiinta instrumentului pe masura ce canti.”   Samuel Butler
• “Cel mai bine si-a folosit viata cel care s-a bucurat cel mai mult de ea.”    Samuel Butler
• “Viata este ceea ce ti se intampla in timp ce esti ocupat sa faci alte planuri.”   John Lenon
• “Viata – o plimbare spre somn.”   Lucian Blaga
• “Viata se masoare in functie de rapiditatea schimbarii, sccesiunea influentelor care modifica fiinta.”   George Elliot
• “Viata este o instructie perpetua in cauza si efect.”   Ralph Waldo Emerson
• “Poti sa traiesti o suta de ani, daca renunti la toate acele lucruri care te fac sa-ti doresti sa traiesti atat.”   Woody Allen
• “Doar viata pe care o traim pentru altii este o viata ce merita sa fie traita.”   Albert Einstein
• “Constiinta vietii pretuieste mai mult decat viata.”    Dostoievski
• “Invata a muri! Cine invata sa moara, nu stie sa mai fie rob. El este deasupra sau cel putin in afara oricarei impilari.”     Seneca
• “Orice interes aratat fata de boala si moarte nu este decat alta expresie a interesului pentru viata.”    Thomas Mann
• “Viata inseamna a transforma constant in lumina si in flacara tot ceea ce suntem si tot ce intalnim.”   Friedrich Nietzsche
• “Esentiala este intrebuintarea vietii, nu durata sa.”   Seneca
• “Viata este un dar pe care il meritam numai atunci cand il daruim.”    Rabindranath Tagore
• “Viata cu adevarat traita este in trecut sau in viitor – prezentul este un interludiu..un straniu interludiu in care recurgem la trecut sau viitor ca sa ne slujeasca drept marturie ca traim.”   Eugene O’Neill
• “Viata e o cuva cu moravuri lasate departe.”      Jean Nicolas Arthur Rimbaud
• “Viata este o tragedie atunci cand e privita in prim-plan si o comedie cand o privesti in plan larg.”   Charlie Chaplin
• “Viata este un muzeu cu oameni de ceara care fug speriati de umbre, topindu-se.”   Ionut Caragea
• “Poate ca n-am trait in propriul meu corp; poate ca am trait viata altora… viata mea este o viata facuta din toate vietile: vietile poetului.”   Pablo Neruda
• “Viata e pretioasa. Viata e fragila. In clipa asta esti, in clipa urmatoare te-ai dus. Fiecare clipa trebuie stoarsa de tot ce se poate da, fiindca nu sti niciodata cand va cade cortina.” Sandra Brown
• “Viata are granite precise. Din cauza muncii si a vietii de zi cu zi atat de incarcate, acest adevar e adesea uitat.”   Dean R. Koontz
• “Viata este unoeri foarte zgarcita: trec zile, saptamani, luni si ani fara sa simti nimic nou. Totusi, odata ce se deschide o usa, o adevarata avalansa patrunde prin spatiul deschis. Acum nu ai nimic, iar in clipa urmatoare ai mai mult decat poti accepta.”    Paulo Coelho
• “Aceasta scurta viata pe care o aveti poate fi transformata intr-un paradis. Aceasta mica planeta este floarea de lotus a paradisului.”    Osho
• “Viata este o curgere, este un fluviu, este o miscare continua. Dar oamenii au impresia ca ei insisi reprezinta ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este incremenita; viata este o continua schimbare. Cu cat exista mai multa schimbare, cu atat viata este mai abundenta. Iar o viata abundenta aduce cu sine ectraordinare schimbari, clipa de clipa.”   Osho

 

 

Partajează asta:

 

 

„Dragul meu,

In ziua in care o sa ti se para ca am ajuns batran si eu poate nici nu o sa-mi dau seama, te rog sa ai rabdare cu mine si sa incerci sa ma intelegi. Daca am sa vars in timp ce mananc supa si daca nu o sa ma mai pot imbraca singur, ai rabdare cu mine si gandeste-te la cat timp mi-am petrecut eu cu tine pentru a te invata sa mananci si sa te imbraci singur.

Daca atunci cand vorbesc cu tine iti voi repeta mereu aceleasi lucruri te rog nu ma intrerupe…cand tu ai fost mic a trebuit sa-ti spun aceeasi poveste de o mie de ori pana adormeai seara in pat.

Daca o sa ma trimiti sa ma spal si eu nu vreau, nu te supara pe mine si nu ma repezi. Aminteste-ti cum fugeam dupa tine si cate motive am inventat pentru a te convinge sa faci baie.

Cand o sa vezi ca nu ma pricep la tehnologia moderna…da-mi timp sa invat si sa ma obisnuiesc si nu te uita la mine cu dispret. Aminteste-ti ca eu te-am invatat atatea lucruri cu care te-ai confruntat in viata.

Cand voi ajunge sa-mi pierd memoria sau sa uit ce-am vrut sa spun da-mi timp sa-mi reamintesc si daca nu-mi voi putea aminti nu te supara pe mine. Cel mai important lucru pentru mine nu este conversatia ci sa petrec timp cu tine si sa ma asculti.

Daca vreodata o sa refuz mancarea, nu ma forta sa mananc. Stiu eu bine cand mi-e foame si cand nu. Cand picioarele mele slabe si obosite nu o sa ma mai ajute sa merg tine-ma de mana asa cum si eu te-am tinut de mana cand tu ai invatat sa umbli.

Si intr-o buna zi cand iti voi spune ca nu mai vreau sa traiesc, ca vreau sa plec la Domnul, nu te supara pe mine…va veni o zi in care ma vei intelege. Incearca sa intelegi ca batranetea nu este traita ci supravietuita.

Intr-o zi vei descoperi ca, in ciuda greselilor mele, intotdeauna am vrut ce e mai bine pentru tine si am facut totul pentru tine sa-ti mearga mai bine decat mi-a mers mie. Cand ma vezi in preajma ta, sa nu fii trist, manios…te rog doar sa stai langa mine, sa ma intelegi si sa ma ajuti asa cum si eu am facut cand tu erai copil. Ajuta-ma sa umblu…ajuta-ma sa-mi inchei umblarea pe acest pamant cu dragoste si rabdare.

Te voi rasplati doar cu un zambet si cu dragostea imensa ce am avut-o intotdeauna pentru tine.

Te iubesc fiul meu!

Cu dragoste,

Al tau tata

 

Partajează asta:

 

 

Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.

Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic.

Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. Atunci el se simţea cuprins de un val incredibil de fericire.

Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Copacul îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului.

Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit.

Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”.

Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?”

Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.

Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”.

Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”.

„Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.

Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”.

Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”.

Băiatul s-a luminat imediat la fată. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit.

Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor.

Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie.

După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.

Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”.

Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.

Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.

Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?”

Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.

„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”.

Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit.

Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.

Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac.

Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.

Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”.

Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Te voi aştepta”.

Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat.

Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit.

Şoptea trecătorilor ce se opreau sa se odihnească: „Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit.”

(după o povestire de Shel Silverstein)

 

Partajează asta:

Era odata un rege care avea 4 neveste.

 

Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce era mai bun.

De asemenea o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul.

 

Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste momentele grele.

 

Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa! Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata lui plina si isi spuse: „Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur.”

 

O intreba pe cea de-a patra nevasta: „Te-am iubit cel mai mult, ti-am daruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?” „Nici vorba!” replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant.Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit.

 

Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: „Te-am iubit toata viata mea. Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?” „Nu!” veni raspunsul celei de-a treia sotii. „Viata e prea buna! Cand vei muri, ma voi recasatori!” Inima regelui se stranse de durere.

 

Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: „Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?” „Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!” replica cea de-a doua sotie. „Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau.” Regele fu devastat si de acest raspuns.

 

Apoi se auzi o voce: „Eu te voi urma oriunde vei merge!” Regele se uita imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie. Era atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale. Adanc indurerat, regele spuse: „Trebuia sa fi avut mult mai multa

grija de tine cand am avut ocazia!”

 

In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra: Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim. Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii.Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de apropiati ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce nu mai suntem.

 

Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere sau in goana dupa iluzii desarte, uitand ca iubirea curata si sincera iti face viata frumoasa si spiritul sa traiasca si dupa.Si totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge.

Partajează asta:

Apatheea

” Din doi se naste unul” … Prin contopirea soarelui cu luna, al constientului cu subconstientul, masculin si feminin se naste miracolul vietii – iubirea…creatia, devenim creatorii proprii realitati. Lumea lui sau a ei sau aleg o a treia lume construita de ei? Inspiratia si dorinta de materializare duce inevitabil la o alta perceptie, perceptia amandurora, amestecul perceptiilor din care se naste doar una cu lentile potrivite.

Vezi articolul original

Partajează asta:

Fericiţi vor fi aceia care vor fi capabili să contemple, cu atenţia şi cu seriozitatea pe care o merită, aparentele mici nimicuri ale vieţii şi să privească atent, cu mult calm şi detaşare, feluritele situaţii care, la prima vedere, par a fi foarte serioase. Procedând în felul acesta, ei vor putea merge din ce în ce mai departe, urmând întotdeauna un sens ascendent, pe cărarea plină de lecţii ce sunt adeseori nebănuite, ale vieţii.

Fericiţi vor fi aceia care atunci când este necesar sunt capabili să tacă şi să asculte cu multă atenţie, căci procedând în felul acesta, vor putea să înveţe şi să intuiască o mulţime de aspecte nebănuite, noi, care îi vor transforma.

Fericiţi vor fi aceia care sunt mai mereu capabili să râdă cu un umor spontan şi stenic de ei înşişi. Procedând în felul acesta, vor evita să se scufunde în ridicole stări de gravitate şi seriozitate penibilă şi în plus, ei se vor putea amuza de fiecare dată de aspectele comice ale vieţii.

Fericiţi vor fi aceia care sunt de fiecare dată atenţi la chemările sincere, binefăcătoare şi îndreptăţite ale celorlalţi, fără a crede, totodată, că sunt indispensabili. Dăruind cu generozitate şi fiind de folos, ei vor descoperi în felul acesta că toate cele pe care le oferă celorlalţi, fiind plini de abnegaţie, se întorc, mai devreme sau mai târziu, la ei înşişi, ei căpătând până la urmă exact aceleaşi daruri pe care le-au oferit şi, totodată, vor descoperi că, acţionând în felul acesta, vor deveni fermenţi tainici ai credinţei în DUMNEZEU. Fericiţi vor fi aceia care sunt, de fiecare dată, capabili să distingă neîntârziat un munte înalt şi semeţ de un banal muşuroi de furnici. Procedând de fiecare dată în felul acesta, ei vor fi întotdeauna scutiţi de o mulţime de false griji şi neplăceri.

Fericiţi vor fi aceia care vor fi capabili să tacă plini de umilinţă şi chiar să surâdă cu înţelegere şi compasiune atunci când unii îşi vor ridica glasul peste al lor sau atunci când îi vor călca cu impertinenţă în picioare căci, acţionând în felul acesta, ei vor dovedi că învăţătura lui Iisus le-a pătruns adânc în inimă şi a devenit o minunată obişnuinţă.

Fericiţi vor fi aceia care, de fiecare dată, vor fi capabili să admire un surâs plin de candoare şi totodată să ierte, uitând imediat după aceea, o grimasă dispreţuitoare sau răutăcioasă. Procedând de fiecare dată în felul acesta, drumul lor în viaţă va fi luminos şi însorit.

Fericiţi vor fi aceia care vor fi capabili, aproape de fiecare dată, să recunoască prezenţa misterioasă a lui DUMNEZEU TATĂL în toţi aceia pe care îi întâlnesc. În felul acesta, ei vor găsi în fiecare fiinţă umană o adevărată lumină divină, iar în propria lor fiinţă va înmuguri şi apoi va înflori starea de îndumnezeire şi de înţelepciune.

Partajează asta:

Apa pură de izvor este elixirul tainic al vieţii. Nevoia de a bea apă este una dintre cele mai importante necesităţi vitale ale omului, iar sănătatea omului depinde într-o mare măsură de starea de curăţenie a stomacului. A bea o apă curată şi pură este o minunată împrospătare pentru întreaga noastră fiinţă. Atât trupul, cât şi mintea noastră se bucură de mângâierea apei purificatoare.

Înainte: În seara de dinaintea procedeului, nu vom consuma băuturi carbogazoase sau alcoolice.

Procedul propriu-zis: De îndată ce ne trezim, înainte de a merge la baie să ne spălăm, vom bea, pe cât posibil într-un interval de 5-10 minute, o cantitate de 1 litru până la 1,3 litri de apă pură de izvor sau apă plată.

După: După aceea, timp de 1 oră, nu vom mânca nimic şi nu vom bea altceva, decât doar puţină apă.

Durata: Se va proceda în mod similar, în fiecare dimineaţă, mai multe zile la rând.

Efecte: Realizată zilnic, această cură simplă poate favoriza vindecarea următoarelor afecţiuni:

– după o zi de cură cu apă: constipaţia, durerile de cap, tusea, bronşita
– după două zile de cură cu apă: durerile de stomac, hiperaciditatea, gastrita
– după o săptămână de cură cu apă: bolile uro-genitale, reumatismul
– după o lună de cură cu apă: hipertensiunea, diabetul, cancerul în faze incipiente
– după trei luni de cură cu apă: tuberculoza pulmonară, paralizia, cancerul

Atentie!

Aceasta terapie are si unele contraindicatii, in urmatoarele cazuri:
– hipertensiunea arteriala
– insuficenta renala
– insuficenta cardiaca
– glaucomul
– edemele de orice natura
– chistele ovariene de dimensiuni crescute
– fibroamele uterine mari
– tumorile cerebrale
– bronsiectaziile
– rectocolita ulcero hemoragica si maladia crohn
– dizenteria si holera
– apendicita acuta
– adenomul de prostata
– vezica hipertona
– ruptura de perineu

Prezentarea “Terapiei cu apă de izvor” face parte din “Programul de informare în domeniul terapiilor naturale” iniţiat şi realizat de în cadrul Asociaţiei Naţionale pentru promovarea Medicinelor Neconvenţionale. Pentru informaţii vă puteţi adresa în scris la A.M.N. – OP 14 – CP 6, Bucureşti.

Partajează asta:

Scrisoare, pe care Vlahuţă i-a scris-o fiicei sale, Margareta, atunci când a împlinit 17 ani:

 

 

 

 

„Să trăieşti, draga mea şi să fii bună, – să fii bună pentru ca să poţi fi fericită. Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire, nu. Nu, pentru că mai întâi cei răi nu pot fi iubiţi şi-al doilea… al doilea… de! Norocul şi celelalte «pere mălăieţe», care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări asupra cărora n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea. Şi pregătirea este o operă de fiecare clipă, – când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la început. De aceea şi vezi aşa de puţini oameni fericiţi… Atâţi cât merită…
A, dacă nu ne-am atașa de imaginea noastra aşa, fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură. Se ştie că durerea e un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.
Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce să vrei. Şi văd c-ai început să ştii asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să cauţi singură drumul cel adevărat! Aşa, draga mea, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, smerește-te de câte ori deşteptăciunea te îndeamnă să strigi: «Uitaţi-vă la mine!».
Dar, mai ales, aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire deplină, ca o conştiinţă curată.
Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani ai s-o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi. Te îmbrăţişează cu drag, Al. Vlahuţă”.