DORINTA PIETRARULUI

 

 

A fost odată ca niciodată un pietrar ce era veșnic nemulțumit. Zilnic, la carieră, tăia pietre. Munca era grea și nu-i aducea nicio satisfacție. Era mereu supărat, ba piatra e prea tare, ba se sparge greșit, ori că nu este plătit suficient, și multe asemenea motive.

Într-una din zilele călduroase de vară un neguțător bogat și-a lăsat porțile casei sale impunătoare larg deschise. Pietrarul nostru, care trecea din întâmplare pe acolo, a putut să arunce o privire în interior și a văzut casa și grădinina negustorului. Pe loc, invidia a pus stăpânire pe sufletul său. Atunci, din inimă, s-a rugat la Creator să-l ajute.

Brusc, s-a trezit îmbrăcat elegant și și-a dat seama că dorința lui i s-a îndeplinit. Devenise un neguțător bogat ce se bucura de un lux și o putere pe care nu și-o putuse imagina inainte, dar era invidiat și detestat de toți cei care o duceau mai prost decât el.

Într-o zi, când se plimba el mândru prin mijlocul târgului, un guvernator imperial a trecut prin micul orășel. Toată lumea indiferent de puterea sau bogăția pe care o avea îngenunchia la marginea drumului lăsând alaiul ce-l escorta pe guvernator să treacă mai departe. “Cât de puternic este guvernatorul!” se gândea neguțătorul. “Vreau și eu să fiu neapărat atât de puternic. Ajută-mă Creatorule, voința ta poate face orice minune.”

Încă odată minunea s-a întâmplat și neguțătorul s-a transformat în guvernator al unei provincii întinse. Acum odată cu noua funcție, se “bucura” și de ura tuturor celor pe care-i întâlnea. Fiind o persoană importantă, trebuia să călătorească mereu dintr-un capăt în altul a provinciei sale. S-a întâmplat ca în acel an să fie o vară extrem de călduroasă. Guvernatorul se plângea de cald mereu. Plin de necaz se uita la soarele arzător ce nu era cu nimic afectat de prezența oamenilor. Atunci, începu să se roage din nou la Creator “Soarele este atât de puternic, îmi doresc să fiu eu soarele!”

Dorința sa s-a îndeplinit și astfel guvernatorul s-a transformat în Soare. Zi de zi își trimitea razele asupra Pământului și era atât de puternic încât mulți seca izvoarele în acea vară toridă. Pe măsură ce se ambiționa să trimită din ce în ce mai multă căldură și lumină pe Pământ vedea cum oamenii sunt din ce in ce mai nervoși iar el se amuza teribil. Dar, în mijlocul distracției văzu că fermierii încep să se bucure și că el nu-i mai vede bine. Un nor mare acoperea cerul și razele sale nu mai ajungeau până la Pământ. Atunci, el se gândi “Ce puternic este norul acela! Vreau să fiu un nor!”… și a devenit un nor.

Ca nor, acum se bucura să-și arate puterea. Nu era afectat de razele soarelui și se mândrea nespus. După o vreme, se plictisise de joacă și dorea să-și arate puterea în fața oricui. Prin urmare, începu să pornească ploi nemărginite asupra câmpurilor și satelor de dedesubt. Oamenii fugeau înfricoșați și îl rugau să aibe milă de ei și de avuțiile lor. Norul, în schimb, se bucura de puterea sa nemărginită pe care o avea fără să țină cont de rugămințile celor năpăstuiți. Totuși, bucuria norului nu a durat mult. Se simțea împins și nu-și dădea seama cum se putea întâmpla așa ceva. Norul văzu că vântul îl alungă. Atunci, plin de supărare îi ceru Creatorului să-l facă vânt. Și s-a prescimbat în vânt.

Vântul era puternic, nu avea niciun dușman și se dezlănțuia oricând și oriunde fără nicio opreliște. Folosindu-și puterea pe care o avea culca la pământ holdele de grâu, smulgea acoperișurile caselor și rupea copacii. Dar, după un timp, și-a dat seama că a găsit ceva ce nu poate muta din loc oricât de tare ar fi încercat. Era pur și simplu mai puternic decât el. Era o piatră mare. Și a cerut Creatorului să se facă piatră. Dorința i s-a îndeplinit.

Era acum o piatră, cel mai puternic lucru de pe Pământ. Se bucura că-și găsise liniștea sufletului și sfârșitul căutării. Acum sunt mulțumit mărite Creator, sunt cel mai puternic lucru ce poate exista în lungul și-n latul Pământului. Soarele, ploaia și vântul nici nu le bag în seamă oricât de mult se străduiesc. Multumesc, așa vreau să rămân pentru totdeauna.

De peste tot și de pretutindeni, dinăuntru și dinafară, de sus și de jos, din cele patru zări se auzi atunci o voce omniprezentă “AȘA SĂ FIE, PRECUM ÎȚI DOREȘTI, ACEASTA A FOST ULTIMA TA DORINȚĂ”.

Au trecut anii precum clipele, piatra stătea semeață la marginea mării bucurându-se de puterea ei. La un moment dat, o șoaptă cunoscută se auzea în depărtare. Ce putea fi? Se auzea acum din ce în ce mai clar. Era… ceva metalic și se lovea de o piatră! Oare ce putea fi mai puternic decât o piatră. Înspăimântat își dădu seama că nu-i mai rămăsese nicio dorință. Dar ce se auzea în depărtare?

UN PIETRAR, SPĂRGEA BOLOVANII CU O DALTĂ ȘI UN CIOCAN!!!