„Singurul lucru pe care spun ca-l cunosc … este arta dragostei” ~ PLATON

IUBIREA IN MITOLOGIE

„Eros” presupune astazi ansamblul pornirilor sexuale sau acea dragoste senzuala, insa, candva, acesta a reprezentat iubirea pura, transpusa apoi ca iubirea de Dumnezeu. Afla cum a fost perceput acest zeu, sentiment, motiv – in istorie.

Cuvantul eros semnifica iubire pasionala, amor, dorinta puternica sau intensa si este asociat de multe ori cu dorinta sexuala. Erosul mitologic, intr-o prima etapa, a reprezentat iubirea egoista care il transforma pe cel iubit in obiect. Ca simplu termen, acesta a fost folosit in contexte variate si nu de putine ori cu conotatii negative.

In mitologia greaca erosul era asezat printre zei, devenind el insusi zeu si astfel un principiu ordonator care a participat atat la crearea oamenilor cat si la geneza universului. Il regasim transpus sub doua forme: initial, precum reiese de la Hesiod, este unul dintre cei mai frumosi zei nemuritori, care a aparut la inceputul timpurilor o data cu Geea si cu Olimpul, si care este stapan asupra mintii si trupului.

A doua sa forma este cea a unui zeu „oarecare”, Eros, cel al iubirii comune, fiul Afroditei, imaginat ca un copil frumos, inaripat – acel Cupidon al modernitatii – care nu gresea niciodata tinta cu sagetile sale si care infiripa dragostea chinuitoare in randul tuturor.

Astfel se creeaza doua perspective ale acestuia: prima – iubirea primordiala si a doua – iubirea erotica. Erosul comun apartine aceluia care iubeste trupul si nu sufletul, avand la baza principiul feminin. Celalalt, cel divin sau ceresc, detine principiul masculin si este legat de alegere, judecata si ratiune.

O alta interpretare a erosului este aceea a iubirii vesnice, alaturat mereu binelui, pentru ca el in esenta este de fapt nemurire. Iubirea prin prisma absolutului a fost denumita „dorinta de a avea binele mereu”.

Preluat ulterior de sfintii parinti, filosofi si teologi, erosul este intalnit ca iubirea superioara fata de Dumnezeu, atat termenul cat si conceptul este aici spiritualizat. Insa folosirea lui in asemenea domenii este si una foarte controversata. Prin el se exprima tendinta celui creat spre perfectiune si se manifesta ca un eros uman si ca unul divin.

Astazi erosul este pentru fiecare dintre noi altceva, pastrandu-si formele sale istorice, dar capatand si altele noi: motiv literar, faptul in sine de a iubi etc.

„Dragostea e chiar parte din suflet. E de aceeasi natura. Dragostea, erosul, e ca o scanteie divina si ca sufletul, si tot ca el e incoruptibila, indivizibila, nepieritoare. E un punct de foc in noi, nemuritor si infinit, pe care nimic nu-l poate margini si nimic nu-l poate atinge. Il simti arzand pana in maduva oaselor si-l vezi stralucind pana in adancurile cerului”. Victor Hugo