Partajează asta:

Toate „posibilităţile” miraculoase, harurile, „puterile” numite de orientali siddhi sunt legate de activarea chakra-ei gâtului, mai exact de domeniul celui de al cincilea element subtil, Akasha (eterul subtil).

Efectele meditaţiei asupra lui Vishuddha Chakra sunt: calmul, seninătatea, puritatea, o voce melodioasă, trezirea inspiraţiei artistice, capacitatea de a interpreta scrierile sacre, scripturile, de a înţelege mesajul ascuns al viselor.
Persoana influenţată predominant de cea de-a cincea chakra nu mai consideră importante distracţiile şi plăcerile provocate de simţuri şi intelect. O astfel de fiinţă va căuta cunoaşterea reală dincolo de limitele timpului, de condiţionările culturale şi ereditare. A intra în câmpul său de energie înseamnă a ne elibera de vârtejurile lumii şi a ne putea controla ieşirile egotice.

 

 

Ideea de conştiinţă cosmică este legată de acest centru psihic

Atât din punct de vedere fiziologic, cât şi psihologic, centrul subtil de forţă Vishuddha Chakra corespunde procesului complex de hrănire. Dezvoltarea armonioasă a primilor trei centri de forţă conduce la formarea unei personalităţi umane echilibrate şi armonioase. Al patrulea centru subtil de forţă, Anahata Chakra, constituie o etapă intermediară, un punct central care unifică planurile inferioare ale fiinţei cu cele superioare, sfera supravieţuirii, convieţuirii sociale şi a afirmării personalităţii cu planurile subtile, rafinate, elevate ale manifestării. Deloc întâmplător, Anahata Chakra este centrul inimii, al iubirii, al trezirii la nivel de suflet. Următoarea etapă este dobândirea unei stări de receptivitate superioară, a unei deschideri sufleteşti faţă de inspiraţiile divine. În acest sens, Vishuddha Chakra corespunde procesului de hrănire, atât fizic, deoarece zona sa de proiecţie în planul fizic este zona gâtului, cât mai ales subtil, referindu-se la o hrănire energetică, la o îmbogăţire sufletească prin accesul în lumile superioare ale universului. La această etapă evolutivă, noţiunea de „conştiinţă superioară lăuntrică”, ce reprezintă un potenţial fundamental de expresie, ce permite prin intermediul intuiţiei să pătrundem misterele insondabile ale manifestării divine, devine acum pentru fiinţa umană accesibilă, putând fi amplificată gradat.

Timpul este oglinda eternităţii

Starea de receptivitate faţă de lumile superioare, elevate, sublime din univers face posibilă deschiderea unor porţi de acces în aceste lumi. Astfel de trăiri pot fi atinse atât în meditaţii, cât şi spontan, prin Graţie Divină. Psihologul Abraham Maslow le-a denumit „experienţe de vârf”. Pentru toţi cei care au trăit asemenea „experienţe de vârf” (momente de extaz, intuiţii sau trăiri transcendente), ele reprezintă cel mai important lucru din viaţa lor şi sunt privite ca cele mai preţioase aspecte care dau cu adevărat valoare vieţii. Ele pot fi anumite forme de depăşire a individualităţii, în care ego-ul limitator este transcens, apare sentimentul fuziunii cu întregul univers sau cu un aspect subtil al manifestării, cu altă fiinţă iubită sau chiar cu Dumnezeu. Experienţa poate consta şi numai dintr-o senzaţie de ieşire din timp: timpul pare că stă pe loc; apare sentimentul atemporalităţii.

În „Memoriul pentru apărarea lui Cagliostro” (din cartea lui Serge Hutin – „Societăţile secrete de ieri până azi”), înţeleptul Cagliostro spune: „Eu nu aparţin nici unei epoci şi nici unui loc; resimt permanent că mă situez în afara timpului şi spaţiului, fiinţa mea spirituală îşi trăieşte în esenţă eterna existenţă şi, dacă uneori mă scufund în gândirea cosmică, reurcând cursul vârstelor, dacă atunci îmi întind spiritul atotputernic spre  un mod de existenţă superior şi depărtat de cel pe care voi îl percepeţi, trăiesc extazul paradisiac şi devin cel ce doresc să fiu. Participând plenar şi în mod conştient la realitatea Fiinţei Absolute, îmi conduc aproape toate acţiunile după inspiraţia divină care mă susţine şi mă înconjoară.”

 

 

Cuvinte cheie

Akasha – Element subtil fundamental pe care înţelepţii yoghini l-au descoperit de mii de ani ca pătrunzând totul. În unele texte secrete, el este considerat eterul spaţial care cuprinde şi înregistrează cu fidelitate totul. În Orient, Akasha sau eterul atotcuprinzător este cel mai subtil dintre cele cinci elemente subtile (pământul, apa, focul, aerul şi eterul). Akasha este o substanţă fundamentală despre care yoghinii avansaţi şi înţelepţii spun că umple şi pătrunde tot Macrocosmosul, fiind suportul de bază al vieţii şi al sunetului. În Akasha se înregistrează instantaneu tot ceea ce se petrece în Macrocosm, iar imaginile înregistrate pot fi citite de yoghini şi se numesc clişee akasha-ice.

Eternitate – Ceea ce este cu adevărat divin şi există în afara timpului. Stările de deosebită elevare spirituală, care ne înalţă pe culmile fericirii extatice a conştiinţei cosmice sunt tangente cu sentimentul eternităţii. Acest sentiment al eternităţii apare şi ca o stare de supremă satisfacţie atunci când trăim total în prezent; clipa prezentă este imaginea mobilă a eternităţii, iar trăirea simultană, cu profunzime şi autenticitate a clipei însoţită de extragerea semnificaţiilor ei esenţiale înseamnă, de fapt, transcenderea acesteia prin înălţarea în sfera sublimă de forţă a viziunii şi trăirii autentic spirituale. Eternitatea este contrapartea din lumea spirituală a timpului din lumea fenomenală. Aşa cum spunea Platon, timpul este „o imagine mişcătoare a eternităţii.”

Intuiţie – Reprezintă cunoaşterea directă, imediată, prin inefabilă rezonanţă, a adevărului, fără ajutorul gândirii. C.G.Jung definea intuiţia drept una dintre cele patru funcţii psihologice fundamentale ale omului, celelalte trei fiind gândirea, sentimentele şi simţurile. El descrie intuiţia ca pe o funcţie de explorare a necunoscutului, care oferă posibilităţi şi implicaţii dificil, în aparenţă, de a fi percepute în mod conştient. Intuiţia nu este un act de voinţă, ci o stare de atenţie şi de receptare inspirată.

Inspiraţie – Stare specifică de rezonanţă şi comuniune interioară ce conduce la o anumită trăire sublimă, acţiune sau idee. Se caracterizează prin autorevelarea, în plan subiectiv, a unor trăiri subiacente, reprezentând o condiţie psihică favorabilă actului de creaţie, motiv care l-a făcut pe Platon să o conceapă, pe drept cuvânt, în termeni mitologici, ca mesaj al divinităţii de care inspiraţii se lasă pătrunşi în profunzimile fiinţei până la transa extatică. Pentru Schopenhauer, inspiraţia era prilejul contactului cu lumea subtilă eternă a Ideilor Divine, iar pentru Nietzsche, expresia beţiei dionisiace născătoare a creaţiilor geniale.

Timp – Proprietatea universală a tuturor formelor de a fi cuprinse într-o anumită energie subtilă a duratei, situându-se simultan sau succesiv unele faţă de altele. În viziunea spirituală yoga asupra timpului, timpul apare ca un cerc, primind atributul reversibilităţii într-o devenire ciclică a Universului. Întreaga Creaţie este supusă acestei neîncetate deveniri deci, cu alte cuvinte, energiei subtile a Timpului, numai Pura Conştiinţa Divină plasându-se în eternitatea ce transcende orice devenire şi orice durată.

Fiind în esenţă energie subtilă, dimensiunile timpului sunt modulate specific de structurările conştiinţei individuale şi ale Conştiinţei Cosmice. Astfel, informaţiile referitoare la evenimentele din trecut, prezent sau viitor sunt înregistrate şi înmagazinate într-un sui generis suport magnetic al Universului, realitate denumită în yoga „înregistrări sau clişee akasha-ice”. Aceste „urme” stocate în energiile timpului pot fi ulterior retrăite la voinţă de yoghinii avansaţi, ca şi de anumite fiinţe umane înzestrate nativ cu un anumit nivel de deschidere în planul specific al lui Akasha tattva sau care, spontan, de cele mai multe ori fără să ştie clar cum se procedează, intră într-o anumită stare specială de conştiinţă conexă cu nivelul înregistrărilor akasha-ice.

Prezenţa şi accesibilitatea unor asemenea informaţii din Akasha tattva este implicită chiar şi în actualele teorii ale fizicii moderne, cum ar fi teoria „Ordinii Implicate” a lui David Bohm, care sugerează că există o anumită ordine fenomenală şi structurală a Universului şi care nu are nimic de-a face cu devenirea şi temporalitatea. Oamenii de ştiinţă de la începutul secolului nostru au arătat în repetate rânduri că simţul aprecierii noastre asupra timpului este, de fapt, o distorsionare a realităţii.

Arta modelează artistul, iar artistul modelează lumea

Această inspiraţie divină apare doar în momentele, mai mult sau mai puţin conştiente, de receptivitate superioară. Marii compozitori, oamenii de artă, chiar cei de ştiinţă au avut în astfel de momente „sclipiri” de genialitate. Există o concepţie conform căreia fiecare act de creaţie este un dialog tainic cu Dumnezeu. În cazul în care fiinţa umană are interior această stare de receptivitate superioară şi permite cu adevărat punerea la unison cu realităţi elevate de ordin subtil, aceste realităţi se vor materializa în forme sublime ideale în sfera conştiinţei. Orice fel de trăire sau realizare artistică nu numai că creează sau recreează arta, ci transformă în acelaşi timp personalitatea receptorului sau creatorului de artă, deoarece prin simboluri receptate telepatic sau create exterior, creatorul de artă devine fulgerător capabil să se reintegreze şi să atingă un nou nivel elevat de conştiinţă. Mai mult decât atât, actul de creaţie sau, cu ate cuvinte, de expresie ca şi cel de a fi creat sunt părţi complementare ale aceluiaşi fenomen. Prin contrast, atunci când arta şi inspiraţia este considerabil stânjenită de ego, creativitatea stagnează. Atunci când se exacerbează ego-ul dispare arta, iar atunci când ego-ul dispare, arta universal valabilă înfloreşte spontan în voie. Când artistul este înnăbuşit de ego, lăsându-se dominat de calcule meschine, el începe „să se imite” stereotipic pe el însuşi şi nu mai transmite telepatic nimic celorlalţi. Aceste inspiraţii nu-l mai transformă atunci şi creşterea sa lăuntrică, personală, încetează.

Geniul se hrăneşte cu esenţe
În actul cu adevărat creator în care eşti liber, manifestându-te cu o „nebunească” spontaneitate caracteristică mai ales geniului, înainte de toate, tu te hrăneşti pe tine însuţi, căutând să oferi cât mai mult celorlalţi şi, dăruindu-te atunci cât mai mult, accepţi ghidarea şi inspiraţia conştiinţei superioare din interiorul tău. Mai ales din acest punct de vedere putem spune că actul superior de hrănire ca şi faptul de a fi simultan hrănit, atunci când hrăneşti pe ceilalţi este unul şi acelaşi lucru. Prin intermediul lui Vishuddha Chakra, artistul de geniu, de exemplu, realizează chiar prin intermediul artei sale inefabila sa identitate iniţială cu acea infailibilă voce interioară care îl inspiră.

În cazul unei fiinţe umane la care conştiinţa este preponderent focalizată la nivelul acestui centru de forţă (Vishuddha Chakra), rolul său este, de asemenea, de primitor şi simultan de distribuitor al Graţiei Divine. Prin sublima experienţă a primirii graţiei, conştiinţa individuală hrănită cu divina ambrozie ascensionează în mod spontan la nivelul centrului de forţă următor (Ajna Chakra) realizând tulburătorul mister că, atât cel care dăruieşte cât şi cel care primeşte sunt unul şi acelaşi, fuzionaţi într-o inefabilă unitate, întocmai ca picătura unită acum în mod evident cu oceanul fără margini.

 

 

Partajează asta:

Cel care se concentrează intens şi meditează profund asupra acestei chakra, distruge gradat toate efectele negative ale acţiunilor anterioare din această viaţă şi din celelalte. El obţine cele 8 mari puteri paranormale şi cele 32 de puteri minore.”

Swami Shivananda

 

 

Trezirea gradată şi deschiderea viziunii lăuntrice sublime la acest nivel înseamnă, de fapt, accesul fiinţei la anumite moduri superioare de conştiinţă pe care le avem fiecare în stare potenţială latentă, dar pe care în prezent, datorită ignoranţei noastre, nici măcar nu ni le putem imagina.

Accesul sistematic la aceste planuri superioare ultime de conştiinţă înseamnă evadarea din limitele realităţii noastre efemere şi dureroase ale existenţei de zi cu zi. În plus, aceasta înseamnă evadarea din conceptele limitate ale conştiinţei focalizate preponderent material către trăiri şi fenomene extatice în care realizăm că devenim solidari cu infinitul.

Toate acestea înseamnă, de asemenea, depăşirea limitărilor timpului, spaţiului şi cauzalităţii aparent inexorabile.

 

 

Cel care ştie cum să se concentreze în spaţiul din mijlocul frunţii, între sprâncene, la nivelul lui Ajna Chakra, dobândeşte prin focalizare preponderentă la acest nivel o nouă perspectivă asupra principiilor şi conceptelor legate de timp, spaţiu şi cauzalitate. Focalizarea interioară predominantă a conştiinţei la nivelul lui Ajna Chakra conduce fiinţa umană către o treaptă evolutivă extraordinară în care multiplicitatea aparent disparată a fenomenelor şi evenimentelor poate fi simultan percepută într-o viziune intercorelată, armonioasă şi perfect integrată. Starea superioară ideală care caracterizează acest centru de forţă este o trezire a conştiinţei la un nivel de profundă intuiţie şi înţelegere integratoare.

Deschiderea reală a „celui de al treilea ochi” înseamnă îmbinarea echilibrată a analizei şi discriminării, ce caracterizează emisfera cerebrală dreaptă, cu deschiderea şi accesul direct la lumea intuitivă ce caracterizează emisfera cerebrală stângă. Aceasta înseamnă a pune capăt atât intelectualizării sterile, seci, cât şi superstiţiilor sau „presimţirilor” fanteziste; unificarea armonioasă a acestor două moduri de cunoaştere într-un tot unitar.

Pe calea evoluţiei spirituale, aspirantul la desăvârşirea supremă traversează gradat diferite niveluri mentale, numite de marii yoghini: mental obişnuit, mental superior, mental iluminat, mental intuitiv şi supramental. Aceste niveluri diferite corespund unor treziri din ce în ce mai profunde ale conştiinţei şi accesului în planuri din ce în ce mai elevate. De la o viziune fragmentată a realităţii se ajunge gradat la o sublimă privire de ansamblu unificatoare şi reintegratoare. La acest nivel superior, există predominant o stare contaminantă de entuziasm şi fericire, o trezire bruscă la o realitate nouă, în care totul se leagă într-o mare vibraţie de bucurie. În general, accesul la această stare de conştiinţă superioară este însoţit de o înflorire spontană a capacităţilor creatoare. În acest sens, este cunoscut faptul că o trezire şi armonizare a centrului subtil de forţă Ajna Chakra conduce la dobândirea controlului energiilor sexuale (potenţialului creator sexual) corespunzătoare celui de-al doilea nivel, Swadhisthana Chakra.

Viziunea corespunzătoare la nivelul celui de-al şaselea centru de forţă  este globală, unică, divină; fiinţa umană focalizată preponderent la acest nivel priveşte lucrurile, fenomenele şi fiinţele nu doar la suprafaţa lor, ci înglobează în acelaşi timp şi esenţa lor, privindu-le din adevăratul lor centru.

Cuvinte cheie

Geniu – dar moştenit din altă existenţă, însuşire, capacitate mentală excepţională de creaţie într-un domeniu de activitate producătoare de valori. În antichitate, prin geniu se înţelegea, după cum mărturiseşte Socrate în faţa tribunalului din Atena, acel glas divin, lăuntric, ce călăuzeşte traiectoria existenţială a oamenilor deosebiţi. Mai târziu prin geniu s-a înţeles vocaţia unică pentru realizarea unor opere care să stea sub semnul perfecţiunii, concurând chiar natura. Cu o atare accepţie vom întâlni termenul de geniu în textele kantiene. El desemnează, de obicei, gradul cel mai înalt de înzestrare naturală a cuiva, cu ingeniozitate, fantezie, inteligenţă, capacitate de înţelegere a profundelor rosturi ale lumii, dăruire de sine, sensibilitate, intuiţie în vederea realizării unor opere extraordinar de valoroase.

Inteligenţă – termen ce caracterizează puterea de pătrundere şi funcţia specifică a minţii de a stabili rapid legături şi de a face conexiuni creatoare între legături de natură să reveleze adevărul. Este ceea ce sugerează „inter-legere”, reunind două sensuri, acelea de a discrimina lucid între şi a lega, a culege, a pune laolaltă ceea ce în realitate prezintă aceste legături. În sistemul yoga, inteligenţa apare atât ca fapt real, cât şi ca unul potenţial, atât ca proces, cât şi ca aptitudine sau capacitate, atât ca formă şi atribut al capacităţii mentale, cât şi a celei comportamentale.

Autocontrol – mecanismul şi capacitatea mentală de continuă urmărire a comportamentului propriu, îndeosebi a reacţiilor impulsive şi de ponderare, modificare sau frânare a lor, de revenire la normal. Autocontrolul apare ca o dimensiune fundamentală a stăpânirii de sine în yoga.

Auto-observare – latură superioară a conştiinţei mentalului prin care fiinţa umană îşi urmăreşte, mai mult sau mai puţin sistematic, dezvoltarea propriei personalităţi. Ea trebuie orientată atât asupra ideilor şi trăirilor spirituale cât şi asupra efectelor complexe ce rezultă din acestea. Obiectivitatea, simţul autocritic dezvoltat, exigenţa sporită faţă de propria persoană constituie condiţii necesare pentru ca autoobservarea să reprezinte un mijloc eficient al autoeducaţiei în practica yoga.

ntrospecţie – vedere sau privire orientată către interior, spre propriile stări şi desfăşurări lăuntrice. Desemnează înainte de toate un fenomen sau o dimensiune reală a psihicului. În percepţia obiectului este inclusă şi percepţia de sine, a observatorului. În cunoaşterea lumii se implică şi cunoaşterea de sine. Conştiinţa de sine şi conştiinţa despre lume sunt indisociabile. Trăirile lăuntrice reunesc internul şi externul. Introspecţia este o metodă importantă în yoga cu ajutorul căreia se conştientizează, se examinează şi se descriu fenomenele şi stările propriei vieţi sufleteşti, mentale şi spirituale, devenind posibilă autoanaliza. Prin introspecţie superioară asupra trăirilor cu adevărat spirituale, fiinţa umană poate ajunge mai uşor la revelarea Sinelui nemuritor Atman.

Discernământ (viveka) – Acest termen se referă la recunoaşterea sau distincţia care se realizează între ceea ce este real şi ceea ce este nereal, între adevăr şi neadevăr, iar în mod particular acest cuvânt se referă la diferenţa dintre Sinele Suprem individual (Atman), esenţă nemuritoare spirituală a fiinţei umane şi „non-Sine” (Anatman), adică eu-l limitat, efemer şi tranzitoriu. Conform marelui înţelept Shankaracharya, discernământul este una dintre condiţiile indispensabile care trebuie îndeplinite de cel care aspiră sincer la atingerea cunoaşterii spirituale. Termenul de „viveka-khyati” înseamnă „viziunea clară a discernământului” sau „înţelepciune izvorâtă din procesul unei corecte discriminări”. În Yoga Sutra lui Patanjali, el este menţionat ca fiind modalitatea directă de obţinere a eliberării spirituale, el nereprezentând doar înţelegerea intelectuală, ci mai curând comuniunea cu înalte stări spirituale care ne fac să trăim extazul divin.

Siddhi – Putere fizică, psihică, mentală şi spirituală cu totul extraordinară sau aşa-zis paranormală, care apare ca un corolar al evoluţiei spirituale a yoghinului perseverent pe măsură ce în fiinţa lăuntrică a aspirantului se trezesc din starea de potenţialitate şi se amplifică gradat anumite rezonanţe inefabile cu forţe cosmice, subtile, secrete care realizează efectiv conexiunile  analogice, subtile şi profunde dintre om şi univers. În general, maestrul spiritual pune adeseori aspirantul în gardă împotriva căutării egoiste a oricăror siddhi-uri, deoarece, pentru cel vanitos şi mărginit, ele nu contribuie la realizarea Adevărului Ultim, ci fac parte tot din lumea fenomenală; ataşamentul faţă de aceste puteri yoghine sau orgoliul pe care îl amplifică constituie un puternic obstacol pe calea desăvârşirii spirituale şi a eliberării spirituale. Pe de altă parte însă aceste siddhi-uri apar adeseori spontan, ca de la sine, fără a fi urmărite de loc de aspirant, numai în urma unor practici spirituale.

Jivanmukta – „eliberat spiritual şi mare înţelept în viaţă”, fiinţă extrem de evoluată spiritual care, deşi a atins culmea desăvârşirii, continuă să trăiască în corpul fizic, bucurându-se total detaşat de plăcerile şi bucuriile transfigurate, esenţializate ale acestei lumi sau ale celorlalte lumi subtile, deşi îşi menţine tot timpul conştiinţa identificată cu Sinele său Etern Atman, menţinându-se astfel în starea spirituală de Eliberare completă de lanţurile ignoranţei.