Archive for 2 iulie 2014

Rugaciunea credintei primita de la ajutorul Sfint Divin îi va salva pe toti cei bolnavi si cu diversele lor probleme in raport cu puterea credintei lor adevarate .
Scriptura spune ca oamenii „trebuie sã se roage necurmat si sã nu se lase” (Luca 18,1); iar dacã ei simt vreodatã nevoia sã se roage, atunci acel timp este când puterile îi lasã si pare cã viata însãsi le scapã din mâini. Adesea, cei sãnãtosi uitã de îndurãrile minunate ce le sunt oferite zi dupã zi , an dupã an, si unii nu-i aduc lui Dumnezeu nici o dovadã de pretuire pentru binecuvântãrile Sale sfinte. Însã, când vine boala cind cad,ei abia atunci îsi amintesc de bunul Dumnezeu.
Când îi lasã puterile, oamenii simt cu adevarat cã au nevoie de ajutorul Divin. Dumnezeul nostru îndurãtor nu se întoarce niciodatã de la sufletul celui care cautã cu sinceritate sã primeascã ajutor de la El. Domnul este locul nostru de scãpare atât în boalã, cât si ajutor în sãnãtate,si in diverse trebuinte.Cum se îndurã un tatã de copiii lui, asa Se îndurã Domnul de cei ce apeleaza prin rugaciuni la el El,si ii invoca ajutorul. Cãci El stie din ce suntem fãcuti; Îsi aduce aminte cã consumind hrana minerala ajungem sa fim sau suntem tãrânã. (Psalm 103,13.14),deoarece tot ce consumam iese din tarina. Bolnavii mentali , prin purtarea lor vinovatã, si prin nelegiuirile lor, ajunseserã nenorociti. Sufletul lor se dezgustase de orice hranã si erau lângã portile trecerii. (Psalm 107,17.18) Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat cãtre Domnul si El i-a izbãvit din necazurile lor; a trimis cuvântul Sãu si i-a tãmãduit si i-a scãpat de groapã. (Psalm 107,19.20) Dumnezeu doreste sã readucã sãnãtatea celui bolnav astãzi, ca si atunci când Duhul Sfânt a rostit aceste cuvinte prin psalmist. Iar Hristos este astãzi acelasi Medic plin de compasiune care a fost si în timpul lucrãrii Sale pãmântesti cind a facut multe minuni. În El gãseste balsam vindecãtor pentru fiecare boalã , avind putere întãritoare pentru orice neputintã. Ucenicii Sãi de astãzi trebuie sã se roage pentru cei bolnavi cu acelasi zel cu care s-au rugat ucenicii din vechime. Si vor avea loc vindecãri; cãci „rugãciunea credintei îi va salva pe cei bolnavi”,in raport cu adevarata lor credinta in Domnul.

Avem puterea Duhului Sfânt, siguranta netulburatã a credintei, care poate cere împlinirea fãgãduintelor lui Dumnezeu .
Promisiunea Domnului: „Îsi vor pune mâinile peste cei bolnavi si ei se vor însãnãtosi” este tot atât de demnã de încredere acum, ca si în zilele apostolilor. Ea aratã privilegiul pe care-l au copiii lui Dumnezeu, iar credinta noastrã ar trebui sã se prindã de tot ceea ce înseamnã acest lucru. Slujitorii lui Hristos sunt canalele lucrãrii Sale si, prin ei, El doreste sã-Si exercite puterea vindecãtoare. Este datoria noastrã sã-i aducem pe cei bolnavi si suferinzi înaintea lui Dumnezeu, în bratele credintei noastre. Ar trebui sã-i învãtãm sã creadã în marele Vindecãtor. Mântuitorul doreste ca noi sã-i încurajãm pe cei bolnavi, pe cei deznãdãjduiti, pe cei nãpãstuiti sã se prindã de tãria Sa. Prin credintã si rugãciune, camera bolnavului poate fi transformatã într-un Betel.
Prin cuvânt si faptã, medicii si infirmierele pot spune atât de clar, încât sã nu se poatã întelege gresit: „Dumnezeu Se aflã în acest loc” ca sã salveze, nu sã distrugã. Hristos doreste sã-Si facã simtitã prezenta în camera bolnavului, umplând inimile medicilor si infirmierelor cu gingãsia iubirii Sale. Dacã vietile îngrijitorilor au o asemenea înrâurire asupra bolnavilor, încât Hristos sã poatã veni împreunã cu ei la cãpãtâiul pacientului, acesta din urmã va fi însufletit de convingerea cã Mântuitorul cel milostiv este prezent, si însãsi convingerea aceasta va face mult atât pentru vindecarea sufletului, cât si a trupului. Iar Dumnezeu ascultã rugãciunea. Hristos a spus: „Dacã veti cere ceva în Numele Meu, voi face” (Ioan 14,14). Si iarãsi spune: „Dacã Îmi slujeste cineva,Tatãl îl va cinsti” (Ioan 12,26). Dacã trãim conform Cuvântului Sãu, fiecare fãgãduintã pretioasã pe care a fãcut-o ni se va împlini. Suntem nevrednici de mila Sa, dar, când ne predãm Lui, El ne primeste. El va lucra pentru si prin aceia care-L urmeazã.
Însã noi nu putem cere împlinirea fãgãduintelor Sale decât atunci când trãim în ascultare de Cuvântul Sãu. Psalmistul spune: „Dacã as fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul” (Psalm 66,18). Dacã Îi dãm ascultare numai în parte, cu jumãtate de inimã, fãgãduintele Sale nu se vor împlini pentru noi. În Cuvântul lui Dumnezeu avem învãtãturã cu privire la rugãciunea specialã pentru însãnãtosirea celor bolnavi. Dar înãltarea unei asemenea rugãciuni este unul dintre cele mai solemne lucruri si nu trebuie initiat fãrã a fi cântãrit cu grijã. În multe cazuri de rugãciune pentru vindecarea celor bolnavi, ceea ce este consideratã credintã nu este nimic altceva decât încumetare.
Multe persoane aduc asupra lor boala prin îngãduinta de sine. Ele nu au trãit în armonie cu legile trupului sau cu principiile curãteniei desãvârsite.
Altii au nesocotit legile sãnãtãtii prin obiceiurile lor de a mânca si de a bea, de a se îmbrãca sau de a munci. Adesea, o formã de viciu este cauza slãbiciunii mintii sau corpului. Dacã aceste persoane ar dobândi binecuvântarea sãnãtãtii, multe dintre ele ar continua sã urmeze aceeasi cale nepãsãtoare de încãlcare a legilor trupesti si spirituale ale lui Dumnezeu, gândind cã, dacã Dumnezeu îi însãnãtoseste ca rãspuns la rugãciune, au libertatea de a-si continua practicile nesãnãtoase si de a-si îngãdui fãrã nici o retinere apetitul stricat,iar unii maniile si viciile.
Dacã ar face o minune si le-ar reda sãnãtatea acestor persoane, Dumnezeu ar încuraja pãcatul.
Este o muncã pierdutã aceea de a-i învãta pe oameni sã priveascã la Dumnezeu ca vindecãtor al neputintelor lor, dacã nu sunt învãtati si sã lase deoparte practicile lor nesãnãtoase.
Pentru a primi binecuvântarea Sa ca rãspuns la rugãciune, ei trebuie sã înceteze sã facã rãul prin ura,invidie,tradari,gelozii,razbunari,calomnii,procese,etc.,si sã învete si sa se straduiasca sã facã numai binele iubindu-si aproapele ca pe sine insusi,asteptind intotdeauna mai mult de la ei in primul rind apoi de la altii fiind ajutatori,iertatori si binevoitori, incercind sa aibe parte de mai multa Cunoastere a stiintelor spirituale pentru corijarea defectelor si amplificarea calitatilor vietii,deoarece avind Constiinta curata vom echilibra energiile pamintului si in acest fel il vom feri de probleme mari in viitorul nostru si al copiilor nostri intelegind tot mai mult ca lumea si viata ar trebuii sa fie traita in armonie cu Universul ,dupa ritmuri si cicluri de care omenirea ar trebuii sa tina cont in mod special pentru a evita sa traiasca dupa cum cred deoarece pe cont propriu intotdeauna omenirea a aratat ca traindu-si viata la intimplare si pe cont propriu a facut prea multe greseli.Acum omenirea trece prin mari transformari iar cei care vor rezista la noile energii de informatii vibrationale vor avea puterea sa se renasca participind si acceptind un nou viitor indreptindu-ne catre o alta lume bazata pe o viata noua, stiind ca Constiinta materiala dispare si invie Spiritul.Privind in jurul nostru si la minunile universului binecuvintat ne punem intrebari privind sensul tuturor lucrurilor insa i fiecare rspuns pe care il obtinem nu facem altceva decit sa generam alte si alte intrebari la care unii cred ca au descoperit propria lor realitate
Mediul în care trãiesc trebuie sã fie sãnãtos, obiceiurile lor de vietuire, sãnãtoase tinind cont cu totul special sa se intoarca la natura,si sa o ingrijeasca,transmitind in jur numai cuvinte frumoase si ginduri bune pozitive.Cu totii trebuie sa traim în armonie cu Legea lui Dumnezeu, atât pentru trup,minte si spirit.Binecuvintate sint oricare din rugaciuni si ascultate acolo sus la Ierarhiile superioare de lumina,dar in special maslurile,Sfestania casei,purificarile mai ales Vinerea in caz de nevoie si neputinta,dar si rugaciunile Psalmilor cind cerem ajutor Divin la Dumnezeul nostru,Tatal Ceresc.
Doamne ajuta !

Apreciază:
Apreciere Încarc...

Multi oameni doresc sa porneasca pe drumul evolutiei spirituale si nu stiu cu ce sa inceapa. Primii pasi pe care trebuie sa ii faca persoana dornica sa descifreze tainele stiintei spirituale constau in studierea corpurilor omului si hranei specifice fiecarui corp. Omul este alcatuit din trup, suflet si spirit. Asa incepe descrierea omului in Sfanta Scriptura. Acesta este un mare adevar pe care din pacate oamenii nu reusesc sa il inteleaga in complexitatea lui. Fiecare dintre cele trei parti componente ale fiintei umane are la randul sau cate trei corpuri.Trupul este un ansamblu de trei corpuri de esenta fizica: corpul fizic, corpul eteric si corpul astral.Sufletul este o emanatie a Eu-lui individual si este alcatuit din trei corpuri denumite: sufletul senzatiei, sufletul ratiunii si sufletul constientei.Spiritul este acea parte spirituala, ce contine un sambure de Divinitate pe care Dumnezeu l-a daruit fiecarui om si prin care acesta poate sa-si manifeste forta de creatie. Cele trei corpuri spirituale sunt: sinea spirituala, spiritul vietii si omul spirit. Aceste corpuri ce alcatuiesc structura omului sunt prezentate in toate caile de evolutie spirituala, chiar daca termeni folositi sunt diferiti. Nu este important numele pe care il dam unui corp ci cunoasterea structurii, modul sau de functionare , utilitatea si metoda corecta de alimentare. Om:
1.Corp fizic Trup
2. Corp eteric
3.Corp astral
4.Sufletul senzatiei Suflet
5. Sufletul ratiunii
6.Sufletul constientei
7.Sinea spirituala Spirit
8. Spiritul vietii
9.Omul spirit
Corpul fizic este alcatuit din : organe ,tesuturi , oase , sange , etc. Corpul eteric este format din centri energetici denumiti chakre. Acestea sunt constituite intr-o retea de 7 centri principali si 42 de centri secundari. Fiecare din cele 7 chakre principale dirijeaza activitatea unei glande si a unuia din cele 7 organe principale. Corpul astral este cel care furnizeaza, percepe si transmite corpurilor superioare senzatii, instincte, stari generate de stimulii exteriori.

Sufletul senzatiei este strans legat de corpulastral si asigura o treapta superioara de percepere a stimulilor si senzatiilor. Sufletul ratiunii este responsabil cu dezvoltarea proceselor de analiza, sinteza, de prelucrarea in mod rational si logic a factorilor furnizati de corpurile prezentate anterior. Sufletul constientei este un corp cu functie de conducere si supravegheaza atent functionarea celorlalte corpuri.Sinea spirituala reprezinta un stadiu superior de evolutie atins prin efort personal, prin educarea corpului astral. Spiritul vietii este o treapta foarte inalta de evolutie spirituala, in care omul reuseste sa perceapa esenta vietii care pulseaza in toate formele reprezentate de cele patru regnuri: uman, animal, vegetal si mineral.Omul spirit este nivelul maxim al evolutiei umane, desfasurata in conditiile actuale.Fiecare corp are functii precise, specifice. Pentru buna functionare a corpurilor este nevoie ca ele sa fie alimentate cu hrana corespunzatoare. in stadiul actual omul se ocupa in mod constient doar de hranirea corpului fizic, pe celelalte lasandu-le sa flamanzeasca sau sa se descurce singure.Alimentarea celorlalte corpuri este asigurata de elemente definite ca instinct si manifestate de cele mai multe ori in mod mecanic, inconstient.
Acesta stare de lucruri duce la dereglarea corpurilor si genereaza imbolnavirea. Sanatatea precara, existenta in prezent la majoritatea oamenilor, este consecinta necunoasterii si neglijarii corpurilor omului.Hrana corpului fizic este reprezentata de materia fizica – minerala, vegetala si animala – pe care omul o consuma in mod curent. Hrana corpului eteric este furnizata prin respiratie si prin dezvoltarea energiilor subtile manifestate in timpul actului erotic.Hrana corpului astral este formata din instincte, impulsuri, stari placute (contactul cu natura, arta, frumosul).Hrana sufletului senzatiei o constituie sentimentele,emotiile,trairile sufletesti.Hrana sufletului ratiunii este formata din informatie, procese de gandire, analiza si sinteza, logica si ratiune.Hrana sufletului constientei este formata din notiuni morale, respectarea normelor si a legilor umane si cosmice. La nivelul corpurilor spirituale – sinea spirituala, spiritul vietii si omul spirit – nu putem vorbi deocamdata de hranirea lor, deoarece omul nu a ajuns la nivelul activarii acestor corpuri.Ele exista in fiecare om, dar nu se manifesta ci se afla in stare latenta. Momentul activarii lor va aparea intr-o epoca viitoare, care este mult prea departe de prezent. Acesta este prima etapa a dezvoltarii modului de viata spiritual.Fara hrana toate fiintele mor: floarea, animalul, omul. Hrana poate sa fie materiala si spirituala. Trupul omului se hraneste cu pâine; iar sufletul cu rugaciune, cu Sfânta Împartasanie si cu Cuvântul lui Dumnezeu.Stim ca trupul fara hrana slabeste, se îmbolnaveste si moare. Sufletul fara hrana spirituala se lasa ispitit, cade în pacat si rataceste nefericit departe de Dumnezeu. Pentru a ne salva sufletele de moarte, Mântuitorul a constituit în Joia Mare Sfânta Euharistie: pâinea a schimbat-o în Trupul Sau, iar vinul în Sângele Sau.
Preotul în timpul fiecarei Sfinte Liturghii reînnoieste acest miracol: ostia (pâinea) alba devine Trupul lui Isus, iar Vinul sângele lui Isus. Primind Sfânta Împartasanie ne unim direct cu Dumnezeu, care întareste în noi viata în harul sacru sfintitor. Acest izvor al vietii Divine care se pogoara cu Sfintul Duh din imparatia cerurilor îl simtim în noi si in adincul sufletului nostru prin puterea Sfintei Treimi, , ca si cum s-ar aprinde în noi o lumina pura , iar sufletul nostru emana bucurie fara margini si de o fericire nespusa. Aceasta lumina venita din cer de la Ierarhiile Superioare de lumina ne permite sa deosebim marele adevar de tot ce-i fals in jurul nostru. Aceasta putere spirituala sfinta sacra ne întareste în lupta cu spiritul cel rau. Bucuria,puterea si fericirea sunt semnul ca-l avem pe Dumnezeu Tatal si ca ne simtim copiii ocrotiti de el. Isus care a preluat pacatele noastre prin Sfânta Împartasanie ne hraneste cu adevarul sfint si cu sfintenia sa.Duhul Sfint se uneste cu noi prin unirea spiritului cât mai strâns, pentru ca noi sa devenim tot mai mult asemanatori lui inviind si renascind.Noi vrem sa fim totdeauna absolviti de pacate primind hrana sufleteasca plina de iubire, care intotdeauna ne da puterea de a razbi in viata si bucuria de a urma cu sfintenie pe cit putem mai mult poruncile domnului Dumnezeului nostru atotputernic,deoarece numai asa vom reusim sa ne racordam la vibratiile inalte a fiintelor superioare de lumina din Univers.aliniindu-ne cu destinul.Trebuie sa ne dam seama neaparat ca putem face atit de mult bine in viata atit cit ne dorim atunci cind lasam la o parte orgoliile,infatuarea,etc.Atunci cind ne aliniem cu Destinul si cu Universul,putem folosi liberul nostru albitru pentru a primi ajutor Divin si ne putem planifica scopul in lume,avind o dorinta naturala pornita din suflet si o predispozitie sa ajutam lumea in care traim,indiferent daca e vorba de cauze umanitatre de voluntariat,cind ne pasa de unele cauze care apasa omenirea,invatind si pe altii din ceea ce stim noi mai bine si asta spre binele superior al umanitatii.Aceasta aliniere cu Destinul ne scoate din rutina noastra si centrarea de sine facindu-ne sa simtim si sa vedem mai bine nevoile celor din jurul nostru. Este bine de stiut ca atunci cind lucram pentru binele cuiva nu mai sintem egoisti pentru ca lucram cu toata inima integrindu-ne la modul cum servim si ajutam lumeadeci pe ceilalti stim ca atunci iesim din lumea noastra mai mica si ne unim cu lumea familiilor de oameni cu care rezonam mai bine si asa tragem spre noi lucrurile pozitive care ne aduc sanse bune si reusite in viata.Stim foarte bine ca daca fiecare dintre noi alege un lucru cit de simplu sa aduca bunatate,ginduri pozitive,pace si abundenta atunci prin legile universale cum ar fi si Legea rezonantei acel bine se va raspindi peste toti care au luptat pentru binele tuturor uniti la un loc.Viata ne demonstreaza ca prin forta gindului si cuvintului pe care il gindim si rostim pentru fiecare obiectiv care dorim sa-l atingem in viata noastra putem adauga cuvintele magice care le putem rosti cu iubire din suflet :PENTRU BINELE SUPREM AL TUTUROR PAMINTENILOR. Sa nu uitam ca intram cu pasi timizi in zorii noii a Erei Varsatorului simtindu-i parfumul fin la care daca dorim cu adevarat sa ne hranim sufletul cu adevarata iubire de Dumnezeu,pentru a razbi in viitor si pentru a ne inalta sufletul la inalta vibratie a Universului trebuie sa fim constienti dupa cum aminteam mai sus sa purificam eterul Sfint Spiritual cu gindurile noastre pozitive si cu faptele noastre bune in tot ceasul si in toate zilele ca mereu ce facem sa ne dam silinta ca sa fie placut lui Dumnezeu,si tuturor Ierarhiilor superioare de lumina,deoarece stim ca Esenta creatiei Dumnezeiesti reprezinta armonia dintre suflet,spirit si trup.In concluzie trebuie sa stim cu tarie ca cu cit o persoana are parte de mai multa cunoastere si este mai evoluata spiritual cu atit liberul sau arbitru este mai mare,implinindu-l cu iubire.
Doamne ajuta !

Apreciază:
Apreciere Încarc...

Credinţa Sfinta nestrămutată în Dumnezeul Luminii şi respectarea Ritualurilor Bisericeşti ne aduc noroc in viata pentru noi,familiile noastre, pentru toti ai nostri si toti de pe fata pamintului,pentru că vin din experienţa vremurilor trecute care au ajuns la noi pe cale de comunicare şi revelaţie ,de aceea este bine sa respectam cu sfintenie aceste obiceiuri si ritualuri sacre,care ne ajuta sa ne curatam prin : purificarea sfinta facind baie cu sare marina, s-au in riu curgator vara, facind dus, prin post sufletesc si trupesc, prin rugăciune de curatarea pacatelor,gindire pozitiva,puterea de a ierta,transmitind ginduri bune pozitive altora. – atunci când nu veţi mai şti cum să procedaţi.este bine să vă rugaţi în Psalmi cu tot sufletul curat si gindire inaltatoare pozitiva. – învăţarea şi folosirea invocaţiei luminii,prin luminari aprinse. – şedinţe speciale de meditaţii si rugăciune la bunul Dumnezeu atotputernic,după credinta de lucru cu ghizii spirituali al ierarhiilor superioare, îngerul nostru păzitor si protector. – sfinţirea caselor, fântânilor, obiectelor personale, terenurilor,slujbele sfintului Maslu cu 7 preoti şi sfintele Molitve speciale. – folosirea apei sfinţite (aghiazma),inobilata cu puterea Duhului Sfint. – realizarea la domiciliu a unui altar cu Icoană, Candelă, Biblie sfinţită în Altarul unei biserici cu hram mare,pentru a fi protejati noi si familia. – utilizarea tămâiei şi beţişoarelor parfumate dar si a uleiurilor volatile pentru creşterea vibraţiei din interiorul locasurilor spirituale unde ne rugam si traim. – sarea marina consacrată ( sfinţită prin ritual),este foarte purificatoare. – lumânările consacrate( sfinţite prin ritual de Geniile angelice ale Astralului Superior ),folosite in special si cu culorile dupa trebuinte. – pentacle şi talismane de protecţie care influenteaza benefic corpul si sufletul persoanei cu vibratii energetice pozitive,care sint consacrate de maeştrii spirituali al ierarhiilor superioare şi magnetizate de geniile angelice ale Astralului Superior,prin rugaciuni si alte metode care aduc protectie si noroc in viata. – purtarea semnului Crucii care are puterea Sfintei Treimi si a celor 4 spirite care alunga raul si ne protejeaza putermic sub puterea Duhului Sfint a BIBLIEI,scrisa de cei 4 Sfinti Evanghelisti IOAN,LUCA,MARC,MATEI. -Sfinta impartasanie facuta la Biserica vindeca ,purifica si curata de pacate. – utilizarea alimentelor magnetizate,cu puterea duhului Sfint. – purtarea de cristale protectoare activate energetic, purificate cu sare marina si la soare,si cu multe alte diverse metode de curatare,incarcate cu puteri si vibratii pozitive. – ritualuri de protecţie specializate in mod deosebit pentru persoane, cu apa sfintita,tamiie,luminari,in case, obiecte, sedii de firme, terenuri, afaceri,masini etc. -Este bine să daţi de pomană celor care nu mai sunt pe pământ SPIRITUAL în trupuri.Aceste toate au fost si vor fi sa ne Binecuvinteze cu Sfinta Treime in veacul veacului,de la facere,de la stramosii nostrii ,si al arborelui genealogic al familiilor noastre,si in viitorul omenirii la infinit Amin.
MERSUL LA BISERICA PURIFICARE
Nu stiu cati dintre noi au idee cu ce ne ajuta mersul la biserica, pe noi, pe mireni cei unsi cu mir,,pe cei multi , care nu cunoastem anumite taine. Nu pentru ca nu am vrea ci pentru ca nu ni le spune nimeni. Este adevarat ca nestiinta nu este o scuza. Asa cum mai este adevarat si faptul ca cine vrea sa se informeze, se poate informa. Deci…
Atunci cand un preot sau mai multi tin o slujba in biserica, daca preotul are har, Divinitatea coboara in biserica, oamenii din acea biserica se curata de toate energiile negative, atat cat le este permis de catre Dumnezeu. Atunci cand are loc slujba de Duminica, Sf. Liturghie, se coboara Duhul Sfant Pogoritor asupra celor din biserica. Acest lucru inseamna ca toti ce de acolo se vor curata, se vor simti mai bine, mai plini de iubire. Pe de alta parte, se pot primi daruri de la Divinitate, in functie de faptele pe care le-am facut fiecare dintre noi. De asemenea, participarea la slujbe, la maslu, mirungerea, spovedania si impartasania, toate acestea si multe altele ne ridica vibratia interioara. Prin spovedire, ni se iarta din pacate. Prin impartasanie, practic, Duhul Sfant se coboara asupra noastra marindu-ne vibratia, curatindu-ne energetic, iar celor cu inima deschisa li se pot arata chiar anumite lucruri.
Gustand din painea si vinul impartsaniei, ni se iarta din pacate de catre insusi Iisus Christos, Dumnezeul nostru. Ungerea cu mir, pe langa faptul ca taie legaturi malefice si nedorite, ajuta si la indepartarea energiilor negative, ne ajuta la realizarea unei minime protectii energetice. Atunci cand ne inchinam la moaste, ne incarcam cu energie de la Sfantul la ale carui moaste ne-am inchinat. Pe de alta parte, mirungerea pe maini (chakrele palmelor) si pe frunte (chakra VI) prin semnul crucii de catre preot, inseamna o pecete pusa cu Crucea de Lumina a Mantuitorului Iisus Christos. Este la fel ca la botez. Dincolo de semnificatia sociala a evenimentului, botezul mai inseamna si o legatura a omului nou nascut cu Divinitatea. In ortodoxie, prin botez ni se iarta pacatele incepand cu momentul nasterii de catre Iisus. In momentul acela fiecare dintre noi suntem niste mici Sfinti. Prin pacatele pe care le facem de-a lungul vietii – fie ca fumam, ca furam, ca mintim, ca omoram, ca inselam, ca nu avem credinta in Dumnezeu, ca ne inchinam la alti zei, ca ne inselam partenerul de viata, ca facem avorturi, etc – noi ne departam de-a lungul vietii de Divinitate. De asemenea, daca mergem la biserica si dam Liturghii de Iertare si/sau Acatiste, prin citirea lor de catre preot in altar in timpul Slujbei de Liturghie, dorintele noastre sunt aduse prin intermediul preotului direct in fata lui Dumnezeu. De ce spun prin intermediul preotului. Pentru ca preotii sunt hirotonisiti pe cruce, asta insemnand ca el are o legatura directa cu Dumnezeu, cu Iisus, cu Maica Domnului, cu Sfantul Duh, cu Sfanta Treime. Preotul este astfel o punte intre noi si divinitate. Dincolo de ceea ce este el ca si om in afara bisericii (si ca om este si el supus greselilor). Si noi trebuie sa profitam de acest lucru. Trebuie sa prinvim preotul ca un intermediar intre noi si Divinitate.
Revenind la Liturghiile de Iertare si la Acatist, citite in timpul Slujbei ele ajung mai lesne la Divinitate. Aici ne putem cere iertare fata de cei vii sau cei adormiti pentru tot ce le-am gresit in aceasta viata sau alta data, cu gandul, cu vorba sau cu fapta, cu stiinta sau fara stiinta. Se pot da pe o zi sau pe 40 de zile. Date la manastiri, pe 40 de zile, ele sunt citite zilnic, astfel crescand si puterea lor. Se pot da pentru obtinerea iertarii, a iubirii si a compasiunii, ptr rezolvarea unei situatii, ptr rezolvarea unor probleme cu cei adormiti.
Liturghiile pentru neam in care sunt trecuti toti cei care au facut parte din acea familie, atat vii cat si adormitii face sa se rezolve karma de neam pe care fiiecare o mostenim prin faptul ca ne-am nascut in aceea familie care face parte din arborele genealogic a poporului si neamului strabun a urmasilor nostrii.Este bine sa se stie si sa se treaca numele strabuniciilor sau stra-strabunicilor in liturghii pentru pomenire si iertatrea pacatelor,ca avand numele scrise pe liturghie, prin citirea lor de catre preot se sterg pacatele pana la al saptelea neam. Noi mostenim aceste pacate de la stramosii nostrii si ajungem sa le manifestam fizic si spiritual. Aceasta karma de neam se cere a fi purificata si rezolvata. Ajungem sa nu ne mai manifestam noi ci anumite scheme comportamentale mostenite din generatie in generatie. Pe de alta parte, este bine pentru femei sa treaca la liturghie copiii nenascutii pentru ca acestia sa primeasca lumina si sa fie ridicati la Dumnezeu. Ei stau in intuneric avind nevoie de lumina. Nefiind doriti se roaga la Dumnezeu sa o pedepseasca pe mama care a avortat si le-a refuzat dreptul la nastere. Nu numai mamele ci si tatii sunt considerati la fel de vinovati si asupra lor vine supararea copiilor. Si atunci cind se iau anticonceptionale se considera pacat. Daca in perioada aceea a venit un spirit la intrupare si nu a putut sa se nasca, tot avort este considerat. Si atunci cind se intrerupe actul tot avort se considera pentru ca nu se lasa cursul natural al lucrurilor firesti .
Fiecare trebuie sa stie cu ce a gresit ce karme are de rezolvat,de purificat,si ce poate sa faca pentru a-si rascumpara greselile si a se feri in viitor pentru a nu le repeta.
Intratul intr-o biserica atunci cind ne simtim rau ne face sa fim protejati si sa avem timpul necesar sa ne refacem daca cumva am fost tinta unui atac PSI; eventual si ungere cu mir pe locul care ne doare sau pe chakra corespunzatoare zonei respective ne face bine si ne ajuta la eliminarea raului.
Doamne ajuta !

Apreciază:
Apreciere Încarc...
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.