Partajează asta:

http://www.youtube.com/watch?v=ibCvgBh2JFQ

TRIPURA SUNDARI, Marea Putere Cosmică a Frumuseţii

„Acela este perfect. Acesta este într-devăr perfect. Perfecţiunea naşte perfecţiune. Frumuseţea cheamă frumuseţe. Luaţi perfecţiune din perfecţiune şi veţi vedea astfel că ceea ce rămâne este perfect.” (Isha Upanishad)

Dacă există o cale spirituală în care sentimentul sacrului şi adoraţia celor divine au dorit să dea forme concrete scopului către care năzuiesc, atunci aceasta este spiritualitatea orientală. Aspectul divin care ajută aspirantul să realizeze transmutarea de la forme materiale grosiere la forme subtile de manifestare este numit Tripura Sundari, „Frumoasa celor trei lumi”. Prin adorarea constantă a lui Tripura Sundari, fiinţa umană descoperă o formă diversă de exprimare a misiunii sale spirituale de eliberare din domeniul tenebrelor, intuind noi modalităţi pentru ieşirea din învălmăşala aparent inexplicabilă a labirintului iluziei ce conduce omul prin coridoarele sale până când, cu ajutorul lui Tripura Sundari, el va putea ajunge în „centru”, adică la cunoaşterea ultimă a Adevărului care îi va revela scânteia divină sau spiritul nemuritor Atman.Adorarea lui Tripura Sundari se realizează total, într-o stare de dăruire completă, transfigurator, întrezărind prin aceasta prezenţa inefabilă şi profund extatică a Divinului:”O, Doamne Dumnezeule
Fie ca viaţa mea să ţi-o consacru Ţie
Fie ca dragostea mea să se îndrepte cu veneraţie doar către Tine
Fie ca inima mea plină de iubire să se reverse numai către Tine
Fie ca mâinile mele să muncească neîncetat pentru Tine
Fie ca sufletul meu să se unească cu Tine
Fie ca trupul meu să-ţi aparţină doar Ţie
Fie ca toată fiinţa mea să devină instrumentul voinţei Tale”.

Semnificaţia numelui lui Tripura Sundari

ripura se poate traduce prin “cea care cuprinde cele trei cetăţi”, “oraşele” sau “cetăţile” fiind o metaforă, deoarece în realitate ele se referă la cele “trei lumi” sau sfere gigantice ale Creaţiei lui Dumnezeu, care sunt: lumea fizică, lumea subtilă (astrală) şi lumea cauzală.Datorită omologării perfecte dintre structura microcosmosului uman şi cea a Macrocosmosului, aceste “trei cetăţi” pot fi asociate, respectiv, celor trei corpuri sau învelişuri principale ale fiinţei umane: corpul fizic, corpul astral şi corpul cauzal. Dintr-o altă perspectivă, semnificaţia este aceea a suveranităţii zeiţei asupra domeniilor materiei, energiei şi gândului la nivelul întregii Creaţii. În plus, această manifestare grandioasă a Marii Puteri Cosmice Tripura Sundari se referă, în baza unei perfecte analogii, şi la cele trei stări fundamentale de conştiinţă ale fiinţei umane: starea de veghe, starea de somn cu vise şi starea de somn profund fără vise, care sunt simbolizate în tradiţia tantrică prin lumina focului, a Lunii şi a Soarelui.Prin urmare, Tripura Sundari reprezintă acea gigantică şi strălucitoare sferă de conştiinţă divină care pătrunde domeniul tuturor experienţelor din cele trei lumi ale Creaţiei dar care, în acelaşi timp, le transcende în totalitate. Primul “oraş-cetate” al zeiţei este considerat, aşa după cum am menţionat anterior, ca fiind starea de veghe, în care fiinţa umană experimentează diferite senzaţii şi trăiri prin intermediul celor cinci simţuri principale ale sale; în acest caz, tradiţia tantrică afirmă că localizarea conştiinţei individuale este la nivelul ochiului drept sau în zona frunţii, între sprâncene. Al doilea “oraş-cetate” al zeiţei îl reprezintă starea de somn cu vise, asociată cu nivelul lui vishuddha chakra, în care conştiinţa individuală se află centrată în minte. Al treilea “oraş-cetate” este sugerat de starea de somn profund fără vise, asociată cu nivelul lui anahata chakra, în care conştiinţa individuală fuzionează cu natura ei divină esenţială. Fiind zeiţa suverană a acestor trei stări principale de conştiinţă, Tripura Sundari reprezintă în acelaşi timp cea de-a patra stare de conştiinţă (turiya), care le transcende pe celelalte şi care este asociată stării de extaz divin (samadhi) şi eliberării spirituale.

Tripura Sundari mai este cunoscută şi sub numele de Lalita sau “cea care se joacă”. Tradiţia spirituală hindusă afirmă că întreaga Creaţie reprezintă jocul plin de frumuseţe şi de încântare al Mamei Divine. În ceea ce ne priveşte, ca fiinţe umane nu suntem decât individualităţi pasagere în acest joc gigantic al Mamei şi, pentru a ne elibera de iluzia lui, trebuie să înţelegem care este, de fapt, sursa primordială a energiei şi puterii care “mişcă” întreaga Creaţie. Suferinţele noastre nu reprezintă decât iluzii, fiind o urmare directă a cunoaşterii false ce izvorăşte din ignoranţă şi din manifestarea ego-ului. Aspectul este relativ simplu: deoarece noi tindem cu încăpăţânare să avem controlul asupra fericirii sau să o deţinem din punctul de vedere al unui sine fals şi separat (ego-ul), ne despărţim practic atunci de adevărata beatitudine spirituală, care este universală. Ca o imagine fidelă şi pură a adevăratei fericiri, Lalita ne arată modalitatea de a ieşi din eroarea noastră, ceea ce nu înseamnă că trebuie să negăm fericirea, ci că trebuie să o descoperim în noi înşine. Practic, Lalita ne trezeşte sufletul receptiv la fericirea divină care impregnează orice lucru. Lalita mai este cunoscută şi ca zeitatea care prezidează Sri Chakra, adică marea yantra sau “model energetic” care fundamentează întregul macrocosmos şi care provine din sunetul subtil universal, care este pranava. Lalita este considerată cea mai frumoasă dintre toate zeităţile şi reprezintă fericirea extatică supremă, ca sursă a oricăror alte percepţii minunate. Tradiţia ne spune că ea îşi are sălaşul pe vârful Muntelui Meru (aşa-numitul “munte cosmic”, asociat lui sushumna nadi în structura subtilă a fiinţei umane), susţinând şi conducând mişcarea întregului univers. Ea reprezintă, de asemenea, iubirea divină nesfârşită care constituie de fapt forţa centrală şi esenţială ce motivează existenţa Macrocosmosului şi care, totodată, este impulsul originar către eliberarea spirituală din profunzimile inimii noastre.Tradiţia tantrică prezintă simbolurile sub trei aspecte: aspectul grosier, aspectul subtil şi aspectul suprem. În ceea ce o priveşte pe Lalita, forma sa grosieră este simbolizată prin imaginea zeiţei cu patru braţe; forma sa subtilă reprezintă yantra sa, iar forma supremă a sa reprezintă mantra sa specifică. Toate cele trei aspecte laolaltă o definesc în totalitate. O metodă prin care Lalita poate fi adorată şi prin care ea răspunde fulgerător este puja. Acest termen este tradus de obicei ca practică rituală. Există mai multe forme de puja, pornind de la ritualurile zilnice, ritualuri ce se realizează pentru încărcarea anumitor obiecte simbolice, ritualuri realizate ca ceremonii în festivaluri sau ritualuri realizate în funcţie de conjuncturile astrologice favorabile, ca de exemplu în momentul eclipselor lunare sau intrarea soarelui într-o constelaţie siderală, continuând cu ritualuri de grup sau ritualuri realizate în cuplu.

Tripura Sundari mai este cunoscută, de asemenea, sub numele de Rajarajeshvari sau “guvernatoarea întregii Creaţii”, deoarece ea este cea care emite “ordinele de guvernare” a Macrocosmosului şi de aceea este foarte important să ne raportăm mai mereu la Sundari şi să-i invocăm graţia atunci când ne hotărâm să luăm o decizie importantă în viaţă. Cu toate acestea, ordinele ei nu sunt bazate pe o autoritate samavolnică, ci ele respectă întru totul liberul arbitru al oricărei fiinţe, fiind impregnate de o iubire divină nelimitată. Prin urmare, tot ceea ce avem de făcut pentru a-i obţine graţia este să ne deschidem inimile cu sinceritate faţă de iubirea pe care ea ne-o oferă în mod necondiţionat.Pentru a-i înţelege cât mai bine modurile de acţiune şi manifestare, este însă necesar să eliminăm în mod gradat toate dorinţele noastre egoiste şi să iubim transfigurator tot ceea ce ne înconjoară. Din perspectiva profund spirituală a tradiţiei tantrice, frumuseţea şi fericirea extatică reprezintă energia fundamentală a existenţei, iar “jocul” este însăşi natura oricărei manifestări. Cunoscând aceasta, calea spre eliberarea de ataşamente şi spre dobândirea adevăratei fericiri şi împliniri în viaţă devine mult mai uşoară. Această “cheie spirituală” reprezintă, de fapt, o parte a cunoaşterii pe care ne-o împărtăşeşte Marea Putere Cosmică Tripura Sundari.

Partajează asta:

 

 

Pe mainile unui terapeut titrat

Dar cine este Evghenia (sau Eugenia) Davitasvili, alias Djuna (sau Dzhuna). Nascuta pe 22 iunie 1949, in tinutul Armavir din Siberia, rusoaica de origine georgiana Evghenia Davitasvili este presedintele Academiei Internationale de Stiinte Alternative „Djuna” si membru al Consiliului Politic Consultativ al presedintelui Federatiei Ruse. Profesor academician, detinatoare a Ordinului Prietenia intre Popoare si a Ordinului International Medical „Albert Schweitzer”, Evghenia Davitasvili conduce Consiliul Regent al societatii „Noua Elita din Rusia” si este general-colonel in serviciul militar medical.

Pe vremea fostei URSS, era una dintre cele mai cunoscute persoane inzestrate cu capacitati extrasenzoriale. Este renumita mai ales pentru ca s-a ocupat multi ani de sanatatea fostului lider sovietic Leonid Ilici Brejnev. Provine dintr-o familie de vindecatori faimosi in acea zona. A stiut sa atraga atentia asupra sa, faima ei ajungand repede la Moscova. Chiar inainte de a implini 30 de ani, cazul ei era bine cunoscut in randurile oamenilor de stiinta sovietici, intrigati de capacitatile ei de a vindeca tot felul de boli, in primul rand prin bioenergie. Djuna a fost studiata de savantii Academiei de Stiinta a URSS, care au confirmat faptul ca este inzestrata cu puteri iesite din comun. Acest aviz favorabil i-a deschis usile in cercurile oficiale, incredintandu-i-se sarcina de a se ocupa chiar de seful statului.

„Doctorul” presedintilor rusi

Slabit de batranete, Brejnev cauta orice remediu pentru a-si intari organismul. La vremea aceea era de notorietate faptul ca liderul PCUS inghitea cu constiinciozitate niste pilule create de un laborator al armatei (EKOMED), despre care se spunea ca regenerau energia organismului prin intermediul unor impulsuri transmise creierului. Brejnev s-a lasat pe mainile Djunei in speranta ca il va ajuta sa-si pastreze puterea. In 1978, apropiatii sefului statului au observat ca tratamentul Djunei parea sa dea rezultate. Chiar si in zilele mai proaste, dupa o ora de masaj, Brejnev aparea revigorat.In 1982, moartea lui Brejnev s-a reflectat negativ asupra puterilor sale. Lipsa inaltului sau protector a lasat-o pe Djuna expusa atacurilor celor care demult o urau. Pentru unii clerici, puterile ei erau de natura diavoleasca, Djuna fiind acuzata chiar de vrajitoare. Unii oameni de stiinta au venit cu teoria vampirismului energetic.
Vindecatoarea din Siberia a scapat repede si cu imaginea nestirbita din aceasta perioada nefasta a vietii ei, profitand de climatul de toleranta instaurat, in 1985, de Mihail Gorbaciov. A calatorit mult in strainatate punandu-se la dispozitia celor care cautau tratamentele ei.Evghenia Davitasvili s-a intors la Kremlin in momentul venirii la putere a lui Boris Eltin, un om cu numeroase probleme de sanatate. Desi nu se mai bucura de aceeasi trecere ca pe vremea lui Brejnev, in 1994, tarul Boris a rasplatit-o cu o decoratie de stat pentru contributia adusa la dezvoltarea medicinei alternative.

Nascuta in 1947 in tinutul Armavir din Siberia, Evghenia se trage dintr-o familie de vindecatori faimosi in acea zona. Bruneta, cu un aer de femeie fatala, tinara a stiut sa atraga atentia asupra sa, faima ei ajungind repede la Moscova.

Chiar inainte de a implini 30 de ani, cazul ei era bine cunoscut in rindurile oamenilor de stiinta sovietici, intrigati de capacitatile ei de a vindeca tot felul de boli, in primul rind prin bioenergie.

Djuna a fost studiata de savantii Academiei de Stiinta a URSS, care au confirmat faptul ca este inzestrata cu puteri iesite din comun. Acest aviz favorabil a constituit biletul de intrare in cercurile oficiale, incredintindu-i-se sarcina de a se ocupa de primul barbat al tarii. Slabit de batrinete, Brejnev cauta orice remediu pentru a-si intari organismul.

La vremea aceea era de notorietate faptul ca liderul PCUS inghitea cu constiinciozitate niste pilule create de un laborator al armatei (EKOMED), despre care se spunea ca regenerau energia organismului prin intermediul unor impulsuri transmise creierului.

Brejnev s-a lasat pe miinile Djunei, in speranta ca puterile ei il vor ajuta sa-si pastreze puterea. In timpul sedintelor de tratament, femeia executa serii de pase asupra trupului pacientului, fara a-l atinge insa. Potrivit spuselor sale, tehnica ei, transmisa in familie din generatie in generatie, se inrudea cu traditia orientala a masajului fara contact direct. Djuna spunea ca se concentra mai cu seama asupra partilor bolnave, creind mintal imaginea unui organ sanatos, ca si cum ar fi incercat sa impulsioneze trupul pacientului sa corecteze greselile dinauntrul sau.

Orgii sub zidul Kremlinului Printre cei care au testat puterile Djunei se numara academicianul Sprikin, considerat parintele parapsihologiei ruse. El insusi inzestrat cu puteri deosebite, Sprikin era la vremea aceea unul dintre cei mai mari specialisti in „iridologie”, tehnica de analiza a irisului unui om pentru a depista maladiile de care sufera sau risca sa se imbolnaveasca. Academicianul se ocupa de asemenea de masurarea aurei unei persoane. Potrivit observatiilor sale, Djuna avea o aura cu o raza de peste 4 metri.

In 1978, apropiatii sefului statului au observat ca tratamentul Djunei parea sa dea rezultate. Chiar si cind avea perioade mai proaste, dupa o ora de masaj, Brejnev aparea revigorat. Aceste reusite vizibile, dar si simplul fapt ca se bucura de increderea stapinului imperiului sovietic au facut ca faima femeii sa creasca si mai mult, nomenclatura comunista inghesuindu-se la usa ei. Constienta de puterea pe care o dobindise asupra mai-marilor zilei, Evghenia Davitasvili nu se sfia sa-si faca de cap intr-un mod de neconceput pentru acea epoca severa in privinta moravurilor.

Prin Moscova se dusese vestea despre „seratele dansante” ale Djunei, care petrecea in bratele unor barbati vinjosi. Seratele, se spunea, degenerau in orgii demne de ilustrul sau inaintas, calugarul Rasputin, care uita complet de cele sfinte in chefurile sale de pomina.

Suspiciuni de partid

Aceasta viata extravaganta a fost intrerupta brusc in 1982 de moartea lui Brejnev, care parea sa se reflecte negativ asupra puterilor sale. Lipsa inaltului sau protector a lasat-o pe Djuna expusa atacurilor celor care de mult o urau, dar care pina atunci nu indraznisera sa se lege direct de ea. Pentru unii reprezentanti ai clerului, puterile ei erau de natura diavoleasca, Djuna trezindu-se chiar acuzata ca ar fi vrajitoare. Desi nu au pus la indoiala inzestrarile sale speciale, unii oameni de stiinta au venit cu teoria vampirismului energetic, intrebindu-se de unde are Djuna atita energie pentru a da si altora si daca nu cumva o „fura” de la cei din jurul ei. Pe de alta parte, unii au profitat de acest moment pentru a da glas, ce-i drept doar pe la colturi, zvonurilor ca Djuna fusese infiltrata in rindurile elitei de catre KGB, ca mijloc suplimentar pentru a spiona viata privata a membrilor de partid.

Vindecatoarea din Siberia avea sa iasa destul de repede si cu faima nestirbita din acest con de umbra, profitind din plin de climatul de toleranta instaurat in 1985 de Mihail Gorbaciov. Spre fericirea ei, Djuna a putut calatori in strainatate, unde multi erau curiosi s-o intilneasca pe cea care fusese atit de aproape de fostul lider sovietic. Nu exista informatii ca Djuna ar fi avut acces la Gorbaciov, care insa a apelat la sfaturile unui guru american, cum ar fi Deepak Chopra, practicant al meditatiei transcendentale si specialist in medicina ayurvedica. Chopra este si azi o mare vedeta in SUA, fiind consilier al multor staruri de la Hollywood si autor a numeroase carti privind succesul in viata.

Astrologul KGB Evghenia Davitasvili se intoarce la Kremlin inmomentul venirii la putere a lui Boris Eltin, un om cu numeroase probleme de sanatate, pe linga care o vindecatoare era oricind bine venita. Desi nu se mai bucura de aceeasi trecere ca pe vremea lui Brejnev, in 1994, tarul Boris a rasplatit-o cu o decoratie de stat pentru contributia adusa la dezvoltarea medicinei alternative.

In afara Djunei, in preajma lui Boris Eltin misunau tot felul de astrologi si hipnotizatori, cea mai mare parte dintre ei adusi de omul sau de incredere, Aleksandr Korjakov, care i-a fost mai intii bodyguard, iar apoi sef al administratiei. Mai putin cunoscut decit acesta, dar mai important dupa cit se pare, era Gheorghi Rogozin, ofiter KGB, pe care unii autori il considera o adevarata eminenta cenusie a Kremlinului anilor `90. Rogozin se specializase in studiul capacitatilor extrasenzoriale, astrologie si hipnotism la un institut stiintific care functiona sub egida KGB, ce incuraja aceste proiecte obscure de teama ca americanii ar putea folosi astfel de arme parapsihologice. Influenta misteriosului Rogozin este lesne de apreciat, tinind cont ca el realiza horoscopul ce-i era trimis dimineata sefului statului, organiza sedinte de spiritism, se ocupa de crearea unui „pol energetic”, favorabil in jurul lui Eltin si isi dadea cu parerea asupra calitatii celor numiti in functii inalte.

sursa : http://retete-miraculoase.blogspot.ro

Partajează asta:

 

Calin N. Turcu a scris in cartea “OZN- Ultima ora” un amplu si documentat capitol despre Lavinia Tatomir.   Cercetător pasionat al paleoastronauticii, parapsihologiei, exobiologiei, ufologiei, a publicat mai multe articole în România și străinătate și a susținut mai multe prelegeri pe teme din domeniile enumerate.

 

Sa vedem totusi cine este Lavinia Tatomir care este azi medic la spitalul de Urgenta Craiova. Nu o sa vorbim despre relatia ei de dragoste cu regretatul actor Adrian Pintea.

 

Suntem într-o relaţie magică cu uni­versul, dar am uitat.

„(…) De mică a fost un copil precoce, interesând-o tot ceea ce se afla în natură, exasperându-ne cu tot felul de întrebări, care mai de care mai ciudate. Folosea şi foloseşte un limbaj destul de elevat pentru vârsta ei şi tot ce ieşea din mânuţele ei atingea perfecţiunea. Dintotdeauna a fost un copil mati­nal, jucându-se toată ziua, iar dacă n-am obliga-o să doar­mă, nu cred c-ar simţi această nevoie. Ingrijorându-ne atâta energie, ne-am prezentat cu ea la domnul doctor Bistriceanu Marian, endocrinolog, somitate în materie din Craiova. A examinat-o cu atenţie, a stat îndelung de vorbă cu ea şi ne-a spus că este uşor hipertiroidiană, dar să lăsăm copilul în pace, că de obicei din rândul lor apar geniile. I-am urmai sfatul, dar la un moment dat am observat că la şcoală i se spune vrăjitoarea. Am întrebat-o de ce şi mi-a spus că în mânuţa stângă le ridică colegilor tot felul de obiecte, penare, cărţi, caiete, pixuri, stilouri, bani, chei etc. Le spunea cole­gilor ce note vor lua, le anunţa dinainte starea de spirit a profesorilor cu care avea ore. Profesorul ei de fizică deja se interesa’şi avea discuţii lungi cu ea pe seama însuşirilor ei paranormale. A început să ne facă şi nouă acasă tot felul dc demonstraţii care ne-au uimit. Ne-am prezentat din nou cu ea la doctorul Bistriceanu, căruia i-a arătat ce poate ea să facă. Domnul doctor a rămas mult timp pe gânduri şi i-a spus că ceea ce are ea este aur curat şi s-ar putea să ajute la vindecarea multor boli.

Soţul meu este medic generalist (…) şi în joacă a început n-o testeze pe tot felul de boli. Rezultatele au fost uimitoare. Vorba a zburat şi fiica noastră a ajuns o mică celebritate invidiată de colegi. In ziarul local Cuvântul Libertăţii au apărut două articole despre ea, a fost invitată la Conferinţa bioenergeticienilor, unde domnul doctor Bistriceanu a pre­zentat cazul ei şi a apărut şi la televizor. I-am rugat pe profe­sorii ei şi pe cei din mass-media să nu ne dea adresa, pentru că Lavinia Tatomir este un copil care trebuie să-şi urmeze drumul fi­resc, ceea ce au şi făcut, dar s-a specificat faptul că este elevă la (..:) şi cei bolnavi, disperaţi, tot ne-au găsit. Ne-au trecut pragul oameni din Mehedinţi, Deva, Bucureşti, Timi­şoara, nu mai vorbesc de cei din Dolj, care ne implorau s-o lăsăm să-i atingă cu mânuţa stângă, să-i vindece. îşi tratează colegii şi profesorii. Bineînţeles că o dată cu descoperirea acestor însuşiri, i s-au pus tot felul de întrebări: de unde simte ca-i vine energia, dacă o ajută cineva de undeva, dacă are anumite percepţii, dacă trăieşte fenomene ciudate.

Ne-a explicat foarte clar şi precis că ea vine de pe Lună, nu Luna pe care o vedem noi, ci cu totul alta, scăldată într-o lumină albastră nepământeană; că noi oamenii credem c-am fost pe Lună, dar nu este adevărat; că ea vede acea Lună şi de acolo îşi primeşte puterea şi anumite informaţii legate de bolnavii ei; că există o forţă care o protejează şi ştie că nu i se poate întâmpla nimic rău. A trăit de câteva ori fenomenul decorporalizării şi explică cu lux de amănunte trăirile ei din «cele momente. Spune că este jumătate om, jumătate extra­terestru şi a fost vizitată noaptea de extraterestrii ei. La una din vizite am fost si eu martoră.

E ra în noaptea de 25 spre 26 mai. De când i se întâmplă  tot de fenomene ciudate doarme împreună cu mine, Imi că zice că ea de câteva ori s-a luptat cu forţe malefice care voiau să-i facă rău, dar le-a învins. Deci, în noapte de 25 spre 26 mai (1994), după ce dormisem o bună parte din noapte, la un moment dat, m-a trezit o lumină puternică, albastră, care a apărut în dreptul ferestrei dormitorului ce sc află la etaj. Era o lumină nefirească, ce-mi atrăgea privirile ca un magnet. Toată camera era albastră, Luna era imensă şi nefirească, dar ea nu lumina în felul acela. Fasciculul de lumină s-a îndreptat spre patul nostru, oprindu-se asupra chipului fiicei mele. A insistat un timp, apoi s-a retras. Lavinia s-a trezit brusc şi fără un cuvânt s-a îndreptat spre fereastră încercând s-o deschidă şi aveam impresia că vrea să-şi isi ia zborul. Disperată, am alergat după ea şi am strigat-o. «Mami — mi-a spus — ei mă cheamă, mă aşteaptă, trebuie să mă duc. Tu vezi lumina, mami, o vezi?». Era agitată, voia nea părat să vorbească cu «ei». Am luat-o cu forţa şi am culcat-o, i-am mângâiat fruntea până când a adormit din nou Dimineaţa şi-a găsit pisicuţa, pe care o iubea la nebunie, moartă. Mi-a spus că din momentul când s-a trezit a ştiut că Roiţa este moartă, de fapt, de seara a ştiut că dimineaţa va fi moartă şi n-a făcut nimic să împiedice asta. Mi-a reproşat că trebuia s-o las să vorbească eu «ei».

!n perioada de la înălţarea Domnului până la coborârea Lui pe Pământ, s-a întâmplat să-i apară pe corp un fel de in toxicaţie, care n-a cedat la nici un tratament. Mi-a spus să nu-mi fac probleme fiindcă la sfârşitul lui iunie vor veni extraterestrii ei şi-o vor vindeca. Pe 25 spre 26 iunie feno­menul s-a repetat, a ieşit la fereastră, a stat nemişcată ca o statuie, a privit un joc de lumini ciudat, s-a culcat şi dinii neaţa mi-a spus că se va concentra aşa cum face cu pacienţii ei şi se va vindeca, ceea ce s-a şi întâmplat.

!n iulie a avut o pacientă operată de un cancer de col uterin pe care a îndrăgit-o foarte mult şi şi-a dorit din tot sufletul s-o vindece. A luat legătura mental cu extraterestrii ei şi i-a rugat să-i dea informaţii despre ea. Acest lucru s-a întâmplat la sfârşitul lui iulie. într-una din nopţi am aţipit în prima parte, iar în partea a doua m-am trezit şi mi-a fost imposibil să mai închid ochii. Lavinia respira liniştit lângă mine. Percep un zgomot afară, ca un fâlfâit de aripi. Aştept să latre câinele. Nimic. Aud o trosnitură puternică, zăngănit de geamuri. Câinele nu latră. Lampa de veghe se stinge. Lavinia începe să se foiască. Camera se întunecă până simt că mi se face frică. Lavinia începe să vorbească tare într-o lim­bă rusă perfectă. (…) Face o pauză şi începe să vorbească o limbă ungro-finică, un dialect al acestei limbi, vorbeşte apă­sat, pronunţă cuvintele foarte clar, este dură, se ceartă cu ci­neva. Mi se face frică, sar şi aprind veioza… Lavinia, cu ochii mari, îmi spune că au venit extraterestrii, dar erau fe­mei, s-a certat cu ele, crede că pentru pacienta ei.

(…) Ar fi foarte multe de povestit, lucruri foarte intere­sante de discutat cu Lavinia (…) sunt atâtea lucruri care depăşesc puterea noastră de înţelegere, fenomene ce nu se pot explica, încât merită sacrificii pentru desluşirea lor (…)“

Scrisoarea din care am reprodus aceste câteva fragmente, sosită la începutul toamnei lui 1994, a fost una dintre cele mai interesante pe care le-am primit vreodată. Nu peste mult timp, Calin Turcu se duce la Craiova, s-o cunoasca pe Lavinia şi să se convinga de realitatea spuselor mamei ei, Mariana Tatomir. Mai mult, a aflat lucruri noi şi surprinzătoare.

Pentru cei ce sunt familiarizaţi cu astfel de fenomene, ceea ce scrie mama Laviniei în scrisoarea de mai sus nu consti­tuie chiar o noutate. Straniile entităţi nocturne şi manifestă­rile lor insolite, au fost semnalate în nenumărate rânduri până acum — şi nu numai în întreaga lume, ci chiar şi la noi in ţară — şi nu-i putem acuza pe toţi cei ce traversează aceste evenimente că sunt bolnavi psihic sau că au avut vedenii.

Lavinia s-a născut într-un alt început de toamnă, la 2 sep­tembrie 1980. Am aflat că acest eveniment a fost precedat dc o serie de întâmplări stranii, care la prima vedere nu au nici o explicaţie logică. Iată în continuare una dintre ele, redata asa cum a fost povestită de soţii Mariana şi Vasile Tatomir.

Atunci când Mariana era însărcinată în luna a şaptea, s-a întâmplat un lucru ciudat căruia, la vremea respectivă, cu doi părinţi nu i-au acordat prea mare importanţă.

In vara anului 1980 au plecat împreună, cu şareta dispen­sarului, pe care o foloseau frecvent, undeva în afara Cra io­vei, la o stână. Ca de obicei, Doru, căluţul blând pe care il cunoşteau de atâta vreme, se lăsa mânat alene de vizitiu tot aşa cum, de nenumărate ori înainte, se lăsase mângâiat de medic şi de soţia lui, primindu-le bucuros din palma bucăţelele de zahăr. Au ajuns la destinaţie, l-au deshămat si l-au lăsat să pască liniştit pe câmpul scăldat de iarbă şi iii flori. Era o zi senină şi luminoasă din miez de vară…

Vasile, împreună cu vizitiul, au plecat pe jos înainte, dar Mariana venea agale în urma lor. Nu avea de ce să se grabească. De când era însărcinată, avusese câteva probleme cu sănătatea. De pildă, când se afla în patru luni şi jumătate, s a îmbolnăvit destul de grav de un hipertiroidism acut pe partea stângă. A fost sub atenta observaţie şi îngrijire a aceluiaşi medic endocrinolog Marian Bistriceanu din Craiova. Se vindecase cu greu şi amândoi părinţii erau destul de îngrijoraţi pentru fiinţa ce urma să se nască.

Dar în ziua aceea senină si calmă de vară, în liniştea a proape nefirească a câmpului înflorit, toate necazurile vietii cotidiene rămăseseră undeva departe, în urmă.

Deodată, fară nici un motiv aparent, Doru s-a oprit din păscut, fixându-şi privirea neliniştită asupra femeii însărci nate. Avea ochii măriţi de o spaimă lăuntrică, neştiută si inexplicabilă. S-a ridicat pe două picioare bătând aerul cu copitele din faţă, nechezând îngrozit. Ceva aflat dincolo de înţelegerea lui îl speriase de moarte. S-a repezit la Mariana Aceasta a luat-o la fugă ţipând, cu animalul după ea. Inter­venţia soţului şi a vizitului a fost promptă şi salvatoare, dar l-au potolit cu greu pe Doru, căluţul cel bun şi blând…

Ce s-ar fi întâmplat dacă cei doi bărbaţi n-ar fi fost în apropiere? Femeia însărcinată ar fi fost zdrobită sub copitele calului îngrozit, iar copilul nu s-ar mai fi născut nici­odată? I s-a transmis animalului, de dincolo de înţelegerea lui ori a noastră, „mesajul” secret că acel copil nu trebuia sau nu voia să se nască? Iar dacă totuşi s-ar fi născut, în luna a şaptea, evenimentele ulterioare ar fi avut un cu totul alt curs, iar Lavinia nu ar mai fi fost ceea ce este? Ce fel de ,,semn“ a fost acesta? Cine ar mai putea şti acum? Cine ar mai putea astăzi să răspundă la aceste întrebări? Pătrundem nici în domeniul fascinant al paranormalului, pe tărâmul extrem de instabil al întrebărilor rămase încă fără răspunsuri rezonabile…

Cei doi şi-au terminat cât mai repede treaba pe care o aveau la stână. Mariana se speriase, avea contracţii şi se simţea rău. Au plecat în grabă spre dispensar. Pe drum, cerul s-a întunecat brusc, fulgere înfricoşătoare brăzdau cerul si o ploaie puternică de vară s-a pornit la fel de brusc. Ploua cu găleata, dar celor doi nu le păsa prea mult în momentele acelea. Nu se gândeau decât la copilul lor care nu se născuse încă. în trupul mamei, acesta nu mai mişca şi nu mai dădea semne de viată. Probabil că si acesta a fost un alt semn al mesajului că nu dorea să se nască, să vină pe lumea aceasta!

Când au ajuns la dispensar, aveau să constate încă un lucru extrem de ciudat. Nu erau uzi. Străbătuseră sub şiroaiele de apă o bună bucată de drum, dar pe ei ploaia nu-i atinse­se. Aveau să realizeze acest fapt mai târziu, când greul mo­mentului trecuse. într-o discuţie pe care am avut-o cu el, Vasile îmi mărturisea că în cursul acelui an 1980, li se în­tâmplase de mai multe ori aceeaşi ciudăţenie, dar nu-i dădusera prea mare importanţă. Ploaia îi prinsese în câteva rân­duri, dar niciodată nu-i atinsese!

La dispensar, medicul şi-a reintrat în atribuţiile lui. Şi-a acoperit soţia cu pături călduroase, i-a oferit un calmant uşor şi a înconjurat-o cu toată grija… încetul cu încetul, Mariana s-a relaxat şi a simţit copilul revenindu-şi şi agitându-se uşor. Puteau, în sfârşii, să răsufle uşuraţi.

Episodul acesta nu avea să se şteargă din memoria celor doi. Spaima pe care o trăiseră în vara anului 1980 le va ră­mâne în minte bine întipărită şi aveau să o retrăiască cu aceeaşi intensitate peste ani şi ani, de fiecare dată când o po­vesteau celor apropiaţi.

Să mai reţinem de aici şi rolul ploii care i-a ocolit şi a re­fuzat să-i ude pe cei doi părinţi. De fapt, aceasta, ploaia, avea să joace un anume rol în viaţa copilului Lavinia. Atunci când s-a născut, cât şi când a fost botezată, a plouat aproa­pe din senin, brusc şi puternic, fapt care i-a mirat pe toţi cei care au fost de faţă la aceste evenimente. Mai târziu, ea însăşi avea să afirme că îi place să se plimbe prin ploaie şi că o iubeşte pentru că simte că îşi „reîncarcă bateriile“.

Iată un fragment, de astă dată dintr-o scrisoare pe care mi-o trimitea Lavinia şi era datată Craiova, 7 noiembrie 1994

„(…) Mă aflam într-un spaţiu pe care nu-l pot defini si deodată, am simţit că mi se face o frică îngrozitoare, simţeam că cineva invizibil încearcă să-mi facă rău şi nu ştiam ce trebuia să fac ca să mă apăr. Lângă mine a apărut o făp­tură ciudată, un om înalt de peste doi metri, îmbrăcat într-un costum gri-sidefiu şi cu capul mic în comparaţie cu restul trupului. Am rupt-o la fugă, ca orice om normal şi sănătos. Oriunde mă îndreptam, acesta apărea mereu în calea mea si m-a rugat să mă opresc pentru că avea să-mi comunice ceva. Nu s-a exprimat în cuvinte, mă privea şi-mi transmitea tele­patie această rugăminte. Am simţit o linişte interioară de­săvârşită şi m-am oprit locului. Mi-a spus că vin de pe o planetă asemănătoare cu Luna, dar că această planetă este un loc cu totul şi cu totul diferit de Lună (până atunci eu o numeam «a doua Lună»), că de acolo îmi primesc puterea, sa nu mă tem de forţele malefice, ci să le înfrunt, deoarece le voi învinge întotdeauna. Mi-a spus că mâna în care am forţa (mâna stângă), poate fi orice, adică, poate să facă şi bine si rău, în aceeaşi măsură, că va trebui să intru în posesia une i cărţi galbene (pe care mi-a arătat-o) veche de peste 200.00 de ani. De atunci, ei vin mereu şi facem dese călătorii în spaţiu şi pe planeta de unde vin.

Acolo, totul e scăldat într-o lumină albastră, nepămân­teană, pământul e de un roşu întunecat, reavăn tot timpul, iarba de un verde crud, apele sunt verzui-sidefii, totul e liniş­te şi nemişcare şi simţi liniştea şi pacea sufletească, ca pe ceva mirific. Ştiu că trăiesc printre oameni, gândesc ca oame­nii, cu toate că de multe ori am senzaţia că mă situez undeva, deasupra lucrurilor şi a oamenilor. Dacă intru într-o multime de oameni, eu ştiu că nu sunt ca toţi ceilalţi, aş putea să spun ce gândeşte fiecare în acel moment. Majoritatea oa­menilor sunt preocupaţi de lucruri mărunte, de grija zilei de mâine, le e frică de boală, de sărăcie, nici unul, sau foar­te rar întâlnesc câte un om care priveşte şi gândeşte şi la eeca ce se află deasupra capului său. (…) Daca mi-aş dori, sunt sigură că aş putea zbura. In general, am un organism bine organizat, echilibrat şi sănătos, dar, când s-a întâmplat sa mă îmbolnăvesc, boala se manifestă numai pe partea dreaptă a corpului. Pe dreapta, în gât, am făcut un flegmon amigdalian, pe dreapta m-a durut rinichiul, pe piciorul şi pe mâna dreaptă mi-a apărut intoxicaţia, pe partea dreaptă răcesc, fără ca pe partea stângă să am vreun simptom. De aici si concluzia firească, că sunt jumătate om, jumătate extrate­restră.”

„(…) Am dorit foarte tare să ştiu cum arată cu adevărat o farfurie zburătoare. Am luat legătura mental cu extraterestrii mei şi m-au purtat în spaţiu, arătându-mi mai muţte farfurii zburătoare (…)“

Această dorinţă a Laviniei i-a fost îndeplinită câteva zile mai târziu, la 20 noiembrie 1994, a doua zi după teribilul incendiu care a distrus total Sala Polivalentă din Craiova.

E greu de prins în simple şi neajutorate cuvinte tot ce s-ar putea scrie despre Lavinia Tatomir. Pe măsură ce a crescut, sic iudăţeniile s-au înmulţit. A fost un copil serios, uneori cu o privire distantă şi rece. Avea o curiozitate nativă şi voia să ştie cât mai multe, punând tuturor din jurul ei numeroase întrebări, în special legate de cer, de planete, de cosmos…

Când mama ei a întrebat-o odată de ce s-a născut aşa de supărată şi de încruntată, ea i-a răspuns: „Nu voiam să mă nasc! Ştiam că am o misiune foarte grea în viaţa aceasta şi nu doream să vin printre voi oamenii!“

Prin vara anului 1991, când împlinea 11ani, Lavinia se afla undeva la ţară cu doi verişori de-ai ei. !ntr-o fotografie în care ea ţinea în mână o rachetă de tenis, partea ovală a ra­cordatului acesteia joacă rolul unei lentile, sau al unei lupe, care măreşte în mod inexplicabil tot ce se află în spatele ei…

Spicuiesc acum câteva din aprecierile pe care le făcea despre ea profesorul Dumitru Răducan, directorul Liceului Elena Cuza din Craiova, liceu la care Lavinia învaţă înec pând cu toamna anului 1995:

„(…) Am sesizat că este o fiinţă deosebită: echilibrata, matură şi totuşi sensibilă. Cunoscând-o mai bine, m-a uimit faptul că îşi depăşeşte generaţia cu cel puţin 3-4 ani ca maturitate şi poate să fie atât de generoasă cu semenii săi. Are o personalitate foarte complexă: pictează cu mult talent, ascultă muzică, citeşte multă literatură şi mai are grijă şi de cei în suferinţă. în ceea ce priveşte calităţile paranormale, acestea sunt evidente şi îi urez succes, având o mare încredere în ea.“

Iar o altă personalitate a Craiovei, redactoarea de televiziune Camelia Radulian — cea care a numit-o pe Lavinia Tatomir într-un film făcut despre ea „o fată nu ca oricare alta“ — de scrie astfel prima ei întâlnire pe care a avut-o cu acest copil extrem de dotat:

„(…) Ceasul vechi al oraşului batea ora 12:00, exact ora stabilită pentru întâlnirea cu Lavinia şi mă gândeam eu teamă că, pe o astfel de caniculă, o mică celebritate ca ea ai putea uşor să nu vină. Dar ea era acolo, în faţa universităţii (…), conform înţelegerii din ziua precedentă.

In timp ce mă apropiam tot mai mult (…), simţeam cum fiecare pas îmi este descompus de privirea Laviniei. Eram stânjenită, ceea ce mi se întâmpla foarte rar, şi, ajunsă lângă ca, m-am simţit tot mai mult captiva acelor ochi mari, a «celei priviri pătrunzătoare, imposibil de descris.

Orice primă întâlnire pecetluieşte un sentiment ascuns de acceptare sau neacceptare, de compatibilitate sau respin­gere faţă de-cealaltă persoană. Imi doream în gând să pot simţi şi descifra momentul în care Lavinia, conform acestei legi, mă va accepta, dintr-o pornire naturală, sau mă va ac­cepta disimulat, din politeţea impusă de nescrisele reguli ale ci mvieţuirii şi relaţiilor interumane.

Când mi-a întins mâna, în semn de salut, m-a surprins stân­gace, rigidă şi nenaturală. Pierdută cu totul în privirea ei, izvorâtă din nopţile limpezi, simţeam cum fiecare gest îmi este analizat, cântărit. Am avut atunci revelaţia că această fată, ireal de palidă în mijloc de vară, mă citeşte ca pe o car­te.”

Anca Obrocea — artista de un deosebit talent din capita­la Băniei, îndrăgostită de şi cunoscătoare profundă a stră­vechii civilizaţii egiptene, cea care o iniţiază pe Lavinia în tainele picturii — afirma următoarele:

„(…) De unde vine ea? Cine este ea? Pe mine m-au cucerit puritatea şi frumuseţea ei sufletească. Sinceritatea şi dorinţa de a face bine — altruismul. M-a cucerit «copilul» L avinia, care n-a fugit de copilărie, chiar dacă la uşă bate adolescenţa. (…) M-a cucerit copilul conştiincios, cu grija cartii, cum puţini copii găseşti, de o modestie incurabilă şi 0  nobleţe sufletească rar întâlnite. Cu ce har dumnezeiesc si-a înzestrat Natura acest copil?

(…) Stătea adeseori la geam şi privea afară. Vedea plu­tind în aer, căzând din cer, milioane de particule foarte fine, linele sclipitoare, altele asemănătoare unui praf. «Sunt foarte multe, infinit de multe, o puzderie, dar voi nu le vedeţi. Aşa arată aerul nostru, mă crezi?»

Sau: «Ştii că mai există o Lună albastră în spatele Lunii? Eu văd şi ştiu că de acolo vin eu şi puterea mea. Ştiu că am venit printre voi să fac bine, aceasta este misiunea mea».

Sau: «Uite, merg pe stradă şi fară să vreau văd aura tutu­ror trecătorilor. De cele mai multe ori nici nu mă gândesc la asta. Dar văd pur şi simplu: la unii galbenă, la alţii albă, la alţii cenuşie — aceştia sunt bolnavi — la alţii spre roşu — aceştia sunt nebunii. Doamne, ce s-ar întâmpla, mă gândesc, dacă aş opri pe vreunul dintre ei şi i-aş spune: Domnule, ştii că dumneata ar trebui să te cam cauţi, eşti cam sonat!» — şi râdea Lavinia cu poftă, povestindu-mi şi gândind cum ar re­acţiona fiecare dintre ei, auzindu-şi un diagnostic, aşa tam- nisam.

Sau, altă dată: «Veneam de la şcoală. Era într-o după-a- miază cu soare, fără nici o umbră de nor pe cer. Am intrat în curte şi un glob luminos venit de nicăieri şi apărut lângă mi ne, puţin deasupra mea, m-a atins… M-am speriat puţin, nu înţelegeam: ce era acea mică sferă luminoasă, de unde ve­nea?»

Intr-o seară, când a plecat de la mine, i-am dăruit un roza­riu cu fosfor. Era întuneric. La poartă a deschis palma stângă unde-l ţinea, şi mărgelele lui luminau alb-albăstrui, de parcă până atunci l-ar fi ţinut la o sursă de lumină. Cu ce energie alimentase ea mărgelele?

Apoi, uneori, când venea de la şcoală nervoasă, nemul­ţumită, agitată, o întrebam ce s-a întâmplat. Nu era mulţumită de colegi. Făceau glume prosteşi, prea copilăreşti pentru ea. «N-au nici un pic de minte — îmi spunea — cum pot uni i oameni să fie atât de reduşi?»

Pe Lavinia o preocupă tot soiul de fenomene, de ciudăţenii şi pare că nu caută prea mult explicaţia lor — fiindă pentru ea e simplu: dejâ-vu. Când o frământa câte ceva la care caulă răspuns, deodată faţa i se destinde şi spune simplu: «ştiu».

Deocamdată, reflectând puţin asupra celor scrise aici, ca şi asupra destinului uman în general, îmi pun, vrând-nevrând, o serie de întrebări:

Să vină oare salvarea, pentru omenirea aceasta bolnavă, de undeva de sus, din ceruri, de dincolo de înţelegerea şi per­ceperea noastră? Exact ca acum 2000 de ani? Ca atunci când o extraordinară fiinţă a coborât printre noi, oamenii, jertfindu-se pentru binele nostru şi încercând să ne îndrume pe o cale de dreptate şi adevăr? Amintirea acestei lecţii, aspre şi blânde totodată, ne stă la dispoziţie, materializată în cea mai mare carte de înţelepciune a umanităţii: BIBLIA. Ne-am însuşit noi oare lecţia primită, eram.pregătiţi să o facem? Se pare că formaţiunea noastră genetică nu ne-a permis-o, toc­mai pentru că nu ne aflăm încă pe o treaptă evolutivă nece­sarmente corespunzătoare… Ce am învăţat noi din lecţia pri­mită cu două milenii în urmă? Am devenit mai buni, mai paş­nici, mai concilianţi, mai toleranţi sau mai înţelegători?

Experienţele pe care le parcurge Lavinia, această fetiţă de excepţie din capitala Băniei, nu sunt nicidecum unice! într-o suită de două emisiuni TV din luna februarie 1996, referitoa­re la Paranormal — emisiuni foarte slabe calitativ, de altfel bioterapeutul bucureştean Valeriu Popa (care nu pierduse an­terior prilejul să-mi comunice faptul că este rudă cu familia Tatomir din Craiova), facea, la rându-i, o altă afirmaţie in­teresantă: „Există în momentul de faţă, în România, un număr de 26.000 de persoane care posedă calităţi paranormale deo- sebite.“

Intr-adevăr, în România au apărut în ultimii ani nenu­mărate persoane cu însuşiri paranormale ciudate. Se scrie şi se vorbeşte din ce în ce mai mult despre ele. Să fie oare toate aceste fenomene semnele unei schimbări apropiate? O schim­bare în bine, evident, că de celelalte ne-am cam săturat! Să fie aceasta dovada că România este tocmai acel tărâm bine­cuvântat despre care se aminteşte în cărţile vechi, în legende­le şi miturile mai multor popoare, la fel ca şi în scrierile unor autori contemporani? Schimbarea, care trebuie să se produ­că pentru omenire, va începe din această atât de frumoasă şi bogată ţară europeană?  Nu stim…timpul ne va oferii raspunsul

Evident ca numele Lavinia Tatomir a fost implicat in tot felul de scandaluri, presa a scris mult despre relatie cu actorul Adrian Pintea, a fot acuzata de sarlatanism si multe altele.

Adevarul este aici printre noi!

Dar nu putem nega totusi ce nu putem intelege.

sursa : http://radiocatch22.com

Partajează asta:

ASTRODEVA

ZECE metode prin care poti sa-ti ajuti creierul sa creeze noi retele neuronale

Cand ai inteles modul in care sunt create noile retele neuronale ale creierului tau,  poti avea o cunostinta vasta in ceea ce priveste modalitatea prin care iti poti schimba sau cum poti renunta la anumite obiceiuri. Aceste retele neuronale sunt autostrazile creierului tau prin care comunica intre ele celulele nervoase. Atunci cand circuli pe o carare de mai multe ori, aceasta se largeste si devine din ce in ce mai vizibila.

Probabil alegi sa consumi un anumit tip de mancare sau sa frecventezi un anumit local, iar aceste obiceiuri formeaza anumite retele neuronale in creierul tau. Ceea ce este si mai interesant, creierul tau se afla intr-o continua schimbare si dispui de capacitatea de a crea noi obiceiuri prin crearea de noi retele neuronale. Aceasta stiinta este denumita neuroplasticitatea creierului.Fie ca lucrezi cu ceilalti sau cu tine…

Vezi articolul original 589 de cuvinte mai mult