HARTA EROGENA A BARBATULUI   1 comment


Femei care iubiţi, urmăriţi să prelungiţi la nesfârşit plăcerea copleşitoare a bărbatului iubit (declanşând-o în consecinţă, empatic, şi pe a voastră) mărind cât mai mult aria mângâierilor pe care i le oferiţi.

1. Mâinile
Nu întâmplător, o simplă plimbare în care cei doi merg mână în mână poate fi de ajuns pentru a da naştere anumitor emoţii absolut încântătoare. Fiind sediul principal al atingerii şi instrumentul mângâierii prin excelenţă, care este în legătură cu Anahata Chakra, mâinile nu fac altceva decât să ofere o mare plăcere. Ele sunt foarte bogate în receptori nervoşi, mai ales palma, care se revelează a fi foarte sensibilă la cea mai sensibilă atingere mângâietoare, amoroasă.

2. Ochii
În cazul bărbatului – s-ar părea că mai mult decât la femeie – rolul vederii este foarte important (mai ales la începutul unei relaţii). Mulţi bărbaţi pot astfel să fie foarte excitaţi de un trup gol şi armonios (feminin), chiar înainte să fi atins măcar în treacăt femeia iubită. În această direcţie, se spune chiar că bărbaţii au ochi ca să vadă frumuseţea iubitei, iar femeia are ochi ca să fie văzută de iubitul ei.

3. Gura
Puterea erotică a gurii este aproape aceeaşi atât la bărbat cât şi la femeie. Însă trebuie să facem o mare deosebire de la un sărut la altul, pentru că ceea ce oferim şi primim în acelaşi timp cu limba (mai ales cu vârful ei) are o cu totul altă intensitate, în ceea ce priveşte stimularea, decât un „schimb” limitat la buze. Implicând atât atingerea, cât şi gustul şi mirosul, sărutul profund mobilizează cinci dintre cele doisprezece perechi de nervi cranieni.

4. Urechile
Atragem aici atenţia asupra zonei  din spatele urechilor, care este foarte bogată în ţesut nervos, sau a celei de la nivelul lobilor, care poate fi muşcată uşor sau mângâiată în trecere cu părul, în timpul unui sărut.

5. Gâtul
Mai ales părţile laterale ale acestuia, care sunt traversate de nervi senzitivi importanţi, se revelează a fi extrem de receptive. Un simplu şi mic sărut pe gât poat fi un excelent stimul erotic direct.

6. Pieptul
S-ar părea că bărbaţii pe care stimularea propriilor mameloane îi excită foarte mult sunt destul de puţini. De fapt, puterea erogenă a mameloanelor este în general destul de redusă la bărbat, aceasta însă în folosul restului suprafeţei pieptului, care este foarte sensibilă la stimularea erogenă care este exercitată de mameloanele erectile ale femeii în timpul îmbrăţişării faţă în faţă.

7. Ceafa
Cu toate că ceafa nu este foarte erogenă în adevăratul sens al cuvântului, totuşi, partea cea mai de sus a coloanei vertebrale (la nivelul occiputului), este foarte receptivă erotic. Masaţi aşadar această zonă cu degetele şi cu palmele, iar masele musculare care se găsesc aici vor provoca o destindere formidabilă; mai ales atunci când continuăm masajul erotic, coborând de-a lungul coloanei până în zona lombară, inclusiv.

8. Spatele
Spatele este o zonă foarte erogenă, atât pentru bărbat cât şi pentru femeie, mai ales adâncitura şalelor, altfel spus regiunea lombară, care este „punctul de întâlnire” a tuturor nervilor distribuiţi în tot bazinul până la perineu.

9. Interiorul şi partea din spate a coapselor
Deseori mult prea puţin „exploatată”, această zonă este, ca şi la femeie, foarte receptivă, iar această receptivitate se amplifică adeseori cu atât mai mult cu cât urcăm către organele genitale.

10. Pulpele
Unora dintre bărbaţi, dar nu tuturor, le place să le fie mângâiată această zonă cu partea superioară a plantei piciorului (femeii).

11. Organele genitale
Scrotul, lingam-ul, baza lui, toate aceste regiuni sunt foarte erogene, şi la acestea se adaugă îndeosebi zona care este situată între testicule şi anus. Dar atenţie, în cazul unui bărbat începător care nu controlează încă foarte bine potenţialul erotic, masând această zonă riscaţi să creaţi condiţiile unei ejaculări fulgerătoare, care nu este câtuşi de puţin de dorit, nici pentru el şi nici pentru dumneavoastră ca femeie. În poziţia 69 este foarte bine ca femeia să introducă vârful lingam-ului iubitului ei în gură şi să rămână astfel complet nemişcată, simţind energiile subtile yang (+) ce provin de la bărbat, în timp ce acesta o dezmiardă frenetic cu buzele şi cu limba în yoni şi la nivelul clitorisului.

12. Glandul
El şi numai el este cel care, ca zonă erogenă propriu-zisă, conduce la orgasm fără ejaculare în cazul bărbatului. De unde şi marea întrebare: glandul fiind singura zonă erogenă primară a bărbatului, ce să credem despre circumcizie, care îi diminuează astfel sensibilitatea? O să vă răspundem că, în acest caz, tot „răul” este într-un fel spre bine: această diminuare a sensibilităţii glandului permite un control mult mai bun al energiei erotice din partea bărbatului şi, în consecinţă, generează o amplificare apreciabilă a plăcerii fără de sfârşit care este trăită intens, empatic, de amândoi iubiţii în cursul jocului amoros, acesta putând în acest mod să dureze cu mult mai mult.

13. Regiunea anală
Stimularea acestei zone este apreciată într-un mod destul de variabil de la un bărbat la altul, aşa încât vă recomandăm ca în acest caz să faceţi apel la ceva mai multă prudenţă.

14. Fesele
În timpul jocului amoros, femeia trebuie să-l prindă în mod ferm dar senzual pe iubitul ei de fese cu ambele mâini, dirijându-i astfel în mod „expert” explorarea yoni-ului ei excitat de către lingam-ul său erect, prin anumite mişcări unduitoare ale bazinului, pe care le poate realiza mai ales atunci când iubitul ei se află deasupra, ajutându-se cât mai des cu putinţă de degete şi palme.
Anunțuri

Posted 16 Iulie 2014 by marianzidaru in ARMONIE IN CUPLU - EL SI EA, SANATATE

One response to “HARTA EROGENA A BARBATULUI

Subscribe to comments with RSS.

  1. Pingback: HARTA EROGENA A BARBATULUI | radupopescublog

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Attila Ovari

Loving Life and Inspiring Others

RĂZVAN DANC

VIAȚA MĂ IUBEȘTE!

MARANXA DE

... für ein Leben in Balance

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

Derivată din D.

You know my name, not my story.

Dan Talmaciu

"Onoarea mea se numeste fidelitate" H.H.

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Bianca D.

Aici se scrie.

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Laura Sararu

"Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, dar minunat atunci cand toate piesele sunt asezate la locul potrivit." Steve Jobs

simis68's Blog

4 out of 5 dentists recommend this WordPress.com site

Daniellaladana's Blog

La o ceasca de cafea...

TERAPIE LOGOPEDICĂ

Acest blog este destinat parinţilor ai căror copii au dificultăţi in insuşirea pronunţiei,citirii si scrierii.Sper,de asemenea, să fie util logopezilor aflati la început de carieră,cât si tuturor celor care doresc să se informeze.

braileanca

Just another WordPress.com site

About life and soul

The best things that can happen to you in life are people.

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Din viață ca-n piață

-the funny side of stories-

NOTE FALSE

soporific pentru pian şi pisică

Suflet in lumina!

This WordPress.com site is the bee's knees

lolandas

Cerul este ecranul universului nelimitat!

I am Present

A great WordPress.com site

Reflections On Reality

Thoughts on Being Human and Living a Life of Passion, Joy, and Fun

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Tainele frumusetii !

Despre noi femeile!

tamara88rodica

This WordPress.com site is the bee's knees

învaţă-mă să simt

o felie de viaţă, trecută prin filtrul peniţei

un filolog in social media

Despre social media si alte povesti ...

jurnalpentruzileleploioase

"I am the architect of my own destruction"

MARANXA

Lyrik & Philosophie

Sonia

Este sitio es la bomba

Diana Mandache's Weblog

Royal History (since 2008)

vorbepe.wordpress.com

de la lume adunate si de mine comentate

E-Motion

de Andrei Stipiuc

Adrian Niculae - 100% jurnalism

Lovesc unde doare mai tare

Legionwriter

"...The light shines in the darkness, and the darkness can never extinguish it."

corinastancu

A topnotch WordPress.com site

La capatul curcubeului

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Nimic nou sub soare

Toate-s vechi si noua toate/ce e rau si ce e bine/ tu te-ntreaba si socoate...

Eram precisa!

"Everyone is gifted - but some never open their package"

claudia

este o prăjitură dulce-acrișoară. (r)evolution keeps going...

%d blogeri au apreciat asta: