Partajează asta:

 

Aceasta poezie minunata este atat de pretioasa incat merita sa o memoram si sa o recitam in meditatie ca si in starea de veghe cu ochii deschisi, reflectand cu intuitia spirituala asupra ei.
Ea surprinde intr-un mod rar si foarte complet Adevarul autenticei noastre identitati interioare si al naturii Universului si chiar si doar ea POATE CONSTITUI O INITIERE COMPLETA PENTRU AUTENTICUL CAUTATOR SPIRITUAL.

Acharya Leonard ( http://www.adanima.org )

……………………………………………………………..
CIDANANDARUPAH SHIVOHAM SHIVOHAM

(Sunt Constiinta si Fericire fara Forma, sunt SHIVA. sunt SHIVA)

 

Nu sunt nici intelectul, nici gandirea si nici simtul eului, nici mintea.

Nu sunt nici auzul, nici gustul, nici mirosul, nici vederea.

Nu sunt nici eterul, nici pamantul, nici focul, nici aerul.

Sunt Constiinta si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA…!

………………………

Nu sunt nici suflul vital, nici cele cinci eteruri vitale.

Nu sunt nici cele sapte componente ale corpului, nici cele cinci invelisuri.

Nu sunt nici cele cinci organe de actiune (organul vorbirii, mana, piciorul, organele de procreere si excretie).

Sunt Constiinta si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA…!

……………………….
Nu sunt nici aversiune, nici atractie, nici aviditate, nici ratacire.

Nu cunosc nici orgoliul, nici invidia.

N-am nici obligatii, nici interese, nici dorinte, nici pasiuni.

Sunt Constiinta si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA…!
…………………………

Pentru mine nu exista nici actiunile bune, nici actiunile rele, nici placerea, nici suferinta.

Nu exista nici macar incantatiile rituale, locurile sfinte, Vedele sau actul sacrificial.

Nu sunt nici placerea, nici obiectul placerii si nici agentul placerii.

Sunt Constiinta si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA…!
…………………………..

Nu cunosc nici moartea, nici indoiala, nici diferentele de casta.

Nu am nici tata, nici mama, caci eu sunt nenascut.

Nu am nici un prieten, nici o ruda, nici un maestru, nici un discipol.

Sunt Constiinta si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA…!
………………………………

Sunt etern, neschimbat si fara forma.

Prin ubicuitatea mea exist pretutindeni.

Nu sunt atasat de organele de simt si de aceea nu am nici o dorinta.

Nu cunosc nici libertatea, nici robia,

Sunt Constiinta si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA…!

– Shankaracharya –

 

Partajează asta:

 

Daca am putea vedea in inimile celorlalti…

” Ar putea avea loc un mare MIRACOL pentru noi daca am vedea unii prin ochii celorlalti pentru o clipa ? ” – Henry David Thoreau

Daca ai putea sa te pui in locul celorlalti…

Sa auzi ce aud ei.

Sa vezi ce vad ei.

Sa simti ce simt ei.

I-ai trata diferit ?

POATE ARATAM DIFERIT DAR INIMILE NOASTRE BAT CU ACELEASI VISE !

SA FIM MAI IUBITORI UNII CU CEILALTII !

 

Partajează asta:

 

Vă propun să vedeți ce lucruri a descoperit privind starea de flux Mihaly Csikszentmihalyi – profesor de psihologie la Claremont Graduate University, directorul Centrului de Cercetare a Calității Vieții, în trecut – conducător al departamentului de psihologie de la Universitatea din Chicago și al departamentului de sociologie și antropologie de la Colegiul Lake Forest.

A fost denumit „arhitectul” noțiunii de „stare de flux” pentru anii săi de cercetare asiduă a acestui subiect, dar cercetările sale se referă și la punctele forte ale omului cum ar fi optimismul, motivația și responsabilitatea. A publicat până acum peste 120 de articole remarcabile în domeniu, fiecare cu numeroase citări. De aceea cred că dicursul său marca TED merită toată atenția.

Vizionare plăcută!

Partajează asta:

 

Cheia recunoştinţei

• Ori de câte ori te simţi recunoscător, tu emiţi iubire.

• Fii recunoscător pentru tot ce ai primit în viaţa ta (trecut).

Fii recunoscător pentru tot ce primeşti în viaţa ta (prezent).

Fii recunoscător pentru tot ceea ce îţi doreşti în viaţa ta ca şi cum ai fi primit deja (viitor).

• Recunoştinţa ta va multiplica toate lucrurile bune din viaţa ta.

• Recunoştinţa este puntea care face legătura între sentimentele tale negative şi strunirea forţei iubirii!

• Pentru a te folosi de puterea recunoştinţei, practic-o. Ori de câte ori ţi se întâmplă ceva bun, oferă mulţumiri. Nu contează cât de minor este evenimentul respectiv. Spune mulţumesc.

• Cu cât recunoştinţa pe care o simţi este mai mare, cu atât mai multă iubire emani. Cu cât emani mai multa iubire, cu atât mai multe lucruri bune ţi se întâmplă.

• Fiecare moment reprezintă o ocazie perfectă pentru a fi recunoscător şi pentru a multiplica lucrurile pe care le iubeşti.

Rhonda Byrne

 

Partajează asta:

”Care este atitudinea vântului când se deplasează cu repeziciune înspre destinația sa? Nu recunoaște nici o persoană, loc sau lucru ca având vreo putere să-l oprească. El este impersonal. Soarele răsare, ploaia cade, iar vântul bate la fel asupra tuturor. Nu are anume persoane sau lucruri pe care le spirjină sau le dezavantajează. Există o lecție în aceasta. Cei care încearcă să vă oprească, vă ajută, iar ei trebuie considerați prietenii voștri. Aceasta este înțelepciune de cel mai înalt rang”

(John McDonald)

 

 

În piedicile vieții, în durerile ei, în pierderi, în respingere, în lipsa de iubire a cuiva, în critica aspră, în ceea ce seamănă cu un atac, cu o lovitură, să vedem ”un ajutor”, o treaptă care ne duce sprinten spre visul nostru !

 

Partajează asta:

 

A trăit cândva un tânăr care s-a hotărât să călătorească prin multe ţări, mai apropiate și mai îndepartate, pentru a găsi un maestru artizan care să îl învețe meserie. Dupa un timp a revenit acasă și și-a anunțat familia ca a devenit maestru în arta făuririi candelabrelor.

– Am devenit atât de talentat în această artă încât am depășit cu mult măiestria profesorilor.

Observând că familia – în special tatăl, care era un artizan apreciat – îl privește cu neîncredere i-a rugat să invite pe cei mari mari maeștri în această artă pentru a-i analiza opera.

Meșteșugarii au venit și au examinat cu ochi critic candelabrul lucrat de tânăr. Cu toții au fost de acord ca acel candelabru este o monstruozitate.

– E o rușine pentru profesia noastră – a spus unul – deși aceasta – arată spre o piesă – este destul de bună.

– Ar trebui să fie topit – spune altul – astfel încât nimeni să nu mai suporte această experiență. Și totuși – adaugă – această piesă e reușită, deși nu e perfecțiunea în sine – arată și el o parte din ansamblu.

– E absolut oribil! exclamă un al treilea. Dar piesa de aici este excelentă – adaugă.

Toți maeștri au criticat candelabrul dar au găsit și ceva frumos, perfect.

După ce au plecat, tânărul se apropie de tatăl său și-i spune:

– Acum știi că nu am exagerat deloc când am afirmat că sunt un maestru desăvârșit.

Tatăl îl privește cu nedumerire.

– Ce vrei să spui?! se miră. Ai auzit părerea lor: candelabrul e o monstruozitate.

– Am auzit – zâmbește tânarul. Cu toate acestea, ai observat că fiecare maestru a admirat o anumită parte a muncii mele, dar n-au fost doi care să admire aceeași piesă? Atunci când am fost în străinătate am studiat arta acestor oameni apoi m-am decis să fac un candelabru în care să combin toate imperfecțiunile lor. Azi fiecare meșteșugar a dovedit că observă imperfecțiunea celorlalți dar arătând spre propria imperfecțiune o consideră perfectă. Ceea ce este urât în ochii unuia este minunat în ochii colegului său și invers. Am făcut acest candelabrul exclusiv din imperfecțiuni pentru a le expune, dovedind că toate au o imperfecțiune, o lipsă: ceea ce este frumos în ochii unuia poate fi lipsit de frumusețe în ochii altuia. Dar daca vreau pot face candelabrul perfect.

 

Dacă omul ar putea cunoaște toate posibilele imperfecțiuni și neajunsuri ale unui anumit lucru atunci el ar ști esența naturii acelui lucru, chiar dacă n-a văzut-o niciodată.

 

(adaptare după o parabolă a rabinului Nachman din Bratslav / Breslov, Ucraina)

 

Partajează asta:

 

Un sultan a aflat despre un şeic vestit, care trăia în provincie, că ar avea sute de mii de credincioşi în toată țara, inclusiv în capitală. Speriat de o asemenea putere, sultanul l-a chemat pe şeic în Capitală şi l-a întrebat:
– E adevărat că ai sute de mii de oameni gata să moară pentru tine?
– Nici vorbă! a răspuns şeicul. N-am decât unul şi jumătate.
– Atunci de ce mi se spune că eşti în stare să ridici toată ţara?

Ca să-i dovedească sultanului că a fost informat greșit, șeicul i-a propus să permită adunarea tuturor oamenilor săi a doua zi dimineaţă pe câmp, lângă cetate. Sultanul a fost de acord.

Șeicul a poruncit să se înalţe un cort pe un deal din mijlocul câmpiei și în cort a dus câteva oi, pe care nu le putea vedea nimeni.

Credincioşii au sosit în număr mare. Sultanul, care stătea în faţa cortului alături de şeic, i-a spus:
– Ziceai că n-ai decât un credincios şi jumătate. Priveşte! Au venit cu miile! Cu zecile de mii!
– Nici vorbă – zice şeicul. Am un singur credincios. Spune tuturor că am ucis pe cineva şi că mă trimiţi la moarte, dacă nu se găseşte vreunul printre supuşii mei să primească pedeapsa în locul meu.
Sultanul a făcut întocmai şi mulţimea a început să murmure. Un om a făcut un pas înainte şi a rostit:
– Este stăpânul meu. Îi datorez tot ceea ce ştiu, tot ceea ce am. Îmi dau viaţa pentru el.
Sultanul i-a spus să intre în cort unde, la porunca şeicului, a fost tăiată o oaie. Toţi cei de faţă au văzut sângele curgând din cort.
Sultanul a rostit:
– O viaţă nu este de ajuns. Mai este vreun credincios gata să se jertfească pentru şeic?
În tăcerea deplină care a urmat şi care a ţinut mai multă vreme, o femeie a făcut un pas înainte şi a spus că este gata să moară. A fost dusă în cort, unde a fost tăiată încă o oaie. La vederea sângelui, mulţimea a prins să se risipească. Curând, pe câmp nu mai era nimeni.
Şeicul i-a spus sultanului:
– Vezi bine că am doar un credincios şi jumătate.
– Bărbatul este adevăratul credincios – a zis sultanul – iar femeia face cât jumătate; nu-i aşa?
– Nu, nicidecum – a răspuns şeicul. E tocmai invers: bărbatul nu ştia că va fi ucis în cort, în vreme ce femeia a văzut sângele şi cu toate astea a dorit să se jertfească. Ea este adevărata credincioasă.

 

Partajează asta:

 

În vremea când se povestește sultanul numise un alt mare vizir. Dorind să atragă asupra lor razele binevoitoare ale acestui nou soare toți demnitarii statului se străduiau să mulțumească pe acest deținător al sigiliului imperiului.

 

Astfel, un pașă al Egiptului a ales dintre toate frumusețile bazarului din Cairo o sclavă tânără cu ten trandafiriu, cu șolduri rotunde, cu talia mlădie și mersul legănat. Ochii negri reflectau cea mai voluptoasă înflăcărare. A împodobit-o cu splendori, a urcat-o în litiera purtată de o camilă și a dat-o în grija celui mai credincios aga, s-o ducă în dar la marele vizir; i-a mai dat și o scrisoare de felicitare pentru acesta.

Aga a pornit la drum, sigur pe el, păzind cu strășnicie sclava: ziua stătea alături de cămila care purta litiera iar noaptea, la fiecare popas, se închidea cu ea într-o cameră. Pentru mai multă siguranță se culca în fața ușii, îi pregătea un pat lângă al lui și își înnoda cămașa de a ei.

 

Dar… dușmanul din casă e de o mie de ori mai de temut decât cel care rătăcește pe afară! Cum să poată asista nesimțitor, în fiecare seară și în fiecare dimineață la toaleta tinerei și frumoasei femei? De la o zi la alta, tentația păcatului îl chinuia din ce în ce mai tare, uitând de pază pe măsură ce se depărta de Egipt… și nici aproape de marele vizir nu erau… Chiar în acea noapte, sclava s-a plâns de frison cu febră.

– I-a o bucată de stofa de lână – i-a zis ea, și freacă-mă bine, ca să mă încălzesc.

Aga, de teamă să nu o piardă, s-a așezat lângă ea și a fricționat-o conștiincios pe tot corpul. Copila s-a agățat de el, să se încălzească, ceea ce era deja prea mult și pentru un aga credincios: teaca se afla chiar în fața pumnalului… Prima dată a fost mai greu, dar apoi, la fiecare popas (și de la Damasc la Constantinopol e drum lung) frumoasa sclavă nu s-a mai plâns de frig.

A ajuns, în sfârșit, în capitală, s-a prezentat la marele vizir, i-a înmânat scrisoarea și darul. Sclava a fost condusă în harem și aga, ca recompensă pentru strădania sa, a primit bacșis o pungă cu bani de aur.

 

Seara, frumoasa sclavă plină de grația tinereții și purtând cele mai frumoase podoabe, a fost adusă în fața marelui vizir. Mare a fost surpriza acestuia – și mânia – când și-a dat seama cum stau lucrurile!

– Ce mai e și asta?! a strigat el. Pașa din Egipt mă ia drept servitor și-mi face cadou un covor peste care a trecut o întreagă caravană?

A chemat gărzile și a dat poruncă să fie scotocite hanurile, aga să fie prins și adus în fața lui.  Aga a fost repede găsit și adus la marele vizir.

– Nemernicule! îl întâmpină păcălitul. A cui e vina pentru ceea ce bănuiești? A ta sau a stăpânului tău?

Speriat, aga nu știa ce să răspundă și dădea din buze ca un pește.

– Înfățișează-mi tot adevărul! insistă marele vizir, căruia îi venea să râdă de mutra pe care o făcea nefericitul – altfel ți-a sosit ceasul cel de pe urmă!

– Îndurare, luminăția ta – se roagă aga, profitând de moment. Spuneți-mi: e posibil ca, atunci când un astfel de vânat îi e mereu la îndemână, un arc să poată sta încordat, cu săgeata pregătită, de la Damasc până la Constantinopol?

 

(Cartea voluptatii, de Ahmad Ibn Souleiman, traducerea N. Constantinescu – Pro Editura si Tipografie, 2002)