CE ESTE ALCHIMIA SPIRITUALĂ?
Alchimie spirituală semnifică transformarea fiinţelor umane… transformarea calităţilor noastre inferioare, precum frica, ignoranţa, vrăjmăşia şi ruşinea, în cele mai preţioase lucruri care există: iubire, iluminare, fericire şi împlinire.
Abia când ajungem să ne bucurăm merită cu adevărat să trăim. Pănă atunci chiar dacă am ajunge să avem toate bogăţiile de pe pământ şi să fim cei mai grozavi artişti, sportivi… care este rostul tuturor dacă nu ne putem bucura?
Paşii alchimiei, care încep de la naştere şi duc în cele din urmă la transformarea totală, au fost parcurşi atunci când o persoană a trecut dincolo de limitări, a aruncat toată teama şi a descoperit spiritul pur din interiorul său.
Adevărata alchimie este înlăuntrul nostru. Maestrul este un agent catalizator.

1 Alchimia spirituală – o iniţiere
Atunci când încep să lucrez cu cineva este ca o iniţiere…
Este mult mai importantă energia şi informaţia pe care o primeşte direct de la Sursă, de la Dumnezeu Tatăl, fără cuvinte, sufletul celui cu care lucrez, când lucrăm împreună, decât toate informaţiile transmise la nivel conştient.
Şi informaţiile pe care le primiţi prin această lucrare sunt vii, lucrează cu sufletul celui care le citeşte. Efectul vizualizării „Terapiei colective de la Buzău 2010” este de cca 7 ori mai mare decât în cazul citirii. Efectul aceloraşi informaţii când lucrez direct cu cineva este în medie, de cca. 20 ori mai mare decât când le vizualizăm.
2 Se poate realiza?
Întrebarea este corectă. Transformarea alchimică este realizabilă, chiar dacă ceea ce se realizează este atât de important încât pare imposibil. Ea este posibilă pentru mulţi, fiecare având în noi elemente minunate care prin înălţare se pot manifesta, dar deocamdată este mai greu de înţeles şi de practicat. Cât şi cum depinde de fiecare. Pentru a se putea realiza poziţia cea mai bună este să fim cu sufletul deschis, să lăsăm să se desfăşoare totul în ordinea firească „facă-se voia Ta”, în limbaj religios, sau „om trăi şi om vedea”…
În prezent o văd posibilă la cca 5% dintre români, procent în continuă creştere. La mine se ajunge, în general, din prieten în prieten şi din neam în neam, pentru că prin intermediul sufletului fiecăruia din cei cu care încep să lucrez se transmite această armonie şi spre cei apropiaţi lor. Prin ceea ce se face prin fiecare dintre noi se deschide calea pentru a ne putea urma şi alţii tot mai uşor.
Deşi este important şi ceea ce discutăm în transformarea alchimică este mult mai important suportul de energie şi informaţie pe care-l primeşte fiecare, prin intermediul sufletului, direct de la sursă, de la Dumnezeu Tatăl, când lucrăm împreună.
Deşi pare abstract, tot ce prezint este viu. Important este ca cei care citesc aceste materiale să fie cu sufletele deschise pentru a primi acest suport de energie şi informaţie. Caut în continuare să prezint informaţiile într-un mod cât mai accesibil pentru toţi.
Cei cu care lucrez direct sunt ajutaţi mai mult prin suportul pe care-l primesc pe calea înălţării. Este posibil şi pentru cei cu care nu lucrez direct să ajungă la această alchimie (e adevărat că pentru destul de puţini, din acest motiv pare teoretic).
Soluţia este foarte simplă pentru fiecare să verifice dacă poate beneficia şi el de alchimia spirituală. Dacă citind această lucrare sau materiale postate pe blog sau vizionând videoclipuri de pe blog vă simţiţi mai liniştiţi, mai bine şi/sau simţiţi căldură, sau simţiţi cum se reduc durerile pe care le aveaţi acestea sunt semne că puteţi beneficia de alchimia spirituală.
Ioan Muntean – Alchimie spirituala

Apreciază:
Apreciere Încarc...

Iata o prezentare a diferitelor tipologii existente in sfera psihanalizei.
- Caracterologia lui S. Freud
Aceasta se bazeaza pe cunoasterea aspectelor psihanalitice ale stadiilor dezvoltarii personalitatii. In sensul acesta, S. Freud distinge urmatoarele ,,tipuri-caractere”:
A) Caracterele pregenitale, definite prin fixarea importanta a conflictelor preoedipiene, in care intra: a) caracterul oral;. b) caracterul anal, sado-masochist; c) caracterul psihopatic.
B) Caracterele genitale, definite prin fixari importante legate de conflictele stadiului oedipian, in care sunt incluse: a) caracterul falic-narcisic; b) caracterul uretral; c) caracterul isteric, cu cei doi poli ai sai: polul genital si polul uretral.
Tipurile psihologice descrise de S. Freud au urmatoarele caracteristici individuale:
Tipul oral se caracterizeaza printr-o dependenta excesiva de ceilalti pentru a-si putea mentine respectul de sine. Aceasta atitudine de tip „pasiv—dependenta” se insoteste de trasaturi cu caracter ambivalent de tipul ,,a da – a primi” (generozitate-avaritie, verbalitate-tacere incapatanata).
Tipul anal se caracterizeaza prin parcimonie, iritabilitate, pedanterie sau, altfel spus, economie, incapatanare, ordine.
Tipul uretral are ca trasaturi ambitia si dorinta de competitie.
Tipul falic este temerar, retinut, urmareste realizarea dorintelor, fiind dominat de angoasa de castrare.
Tipul genital este cel care corespunde ,,normalitatii ideale” a personalitatii.
2. Caracterologia relatiilor voluntare
- Boutonier face o clasificare tipologica avand in vedere forta sau slabiciunea Eului, a Supra-Eului sau a Sinelui. In sensul acesta sunt descrise urmatoarele tipuri:
A) Tipuri dependente, cu o dezvoltare abuziva a Supra-Eului, lipsa acestuia de integrare impiedicand orice vointa personala de a se manifesta: a) tipul supus; b) tipul revoltat.
B) Tipuri inhibate, caracterizate printr-o supresiune a actiunii, forma patologica fiind reprezentata prin abulie sau prin lipsa de impuls: a) tipul idealist; b) tipul de logician.
C) Tipuri dereglate care dau actiunii un caracter particular, actele lor sunt rapide dar integrate, alegerea actiunii este indecisa: a) tipul pasionat de viata; b) tipul himeric.
3. Tipurile caracterologice ale lui L. Szondi
L. Szondi propune o tipologie plecand de la datele furnizate de psihopatologie in raport cu alegerea profesiunii (operatropism). In sensul acesta el distinge urmatoarele tipuri: a)tipul homosexual: coafor, dermatolog, ginecolog, croitor; b)tipul sadic: randas sau argat, parlagiu, chirurg, anatomist, pietrar, cizmar; c)tipul epileptic: marinar, pompier, preot, asistenta sociala; d)tipul isteric: artist, politician; e)tipul schizofrenic: soldat, manechin, profesor, contabil; f)tipul paranoic: constructor, arheolog, psihiatru, farmacist, judecator; g)tipul ciclofrenic: anticar, pictor, brutar, critic; h)tipul maniac: bucatar, jucator/cantaret de jazz, vanzator, lingvist, stomatolog.
4. Alte tipologii in psihanaliza
- Horney descrie trei tipuri de caractere: binevoitor, agresiv si detasat.
E Fromm plecand de la interactiunea cu parintii, determina tipul de orientare sociala. In sensul acesta, el distinge cinci categorii de tipuri, si anume: a)tipul de orientare receptiva: individul asteapta tot ceea ce doreste dintr-o sursa exterioara; b) tipul de orientare explorator: se caracterizeaza prin faptul ca incearca sa ia totul de la altii prin forta si brutalitate; c)tipul de orientare acumulatorie: subiectul isi intemeiaza securitatea pe economia si conservarea a ceea ce poseda; d)tipul de orientare comerciala: este cel care-si considera propria sa personalitate ca pe o marfa care poate fi cumparata si vanduta; c) tipul de orientare productiva: este cel la care domina facultatea de a-si realiza in practica propriile sale potentialitati.
Tipologia lui H. Rorschach, influentata de cea a lui C. G. Jung, porneste de la rezultatele observatiilor facute cu testul proiectiv al petelor de culoare. In sensul acesta sunt descrise urmatoarele trei tipuri: a)tipul extratensiv, corespondent cu extravertitul; b)tipul introtensiv, corespunzator cu introvertitul; c) tipul coartat, sau ,,retractat”, la care corespunde o slabire a energiilor instinctuale, cu o absenta a orientarii fie catre obiecte, fie catre viata interioara.
Problema tipurilor psihologice in psihanaliza pune in evidenta importanta rolurilor pe care instantele aparatului psihic le joaca in viata individuala, precum si actiunea nuantata a acestora in determinarea sensului personalitatii individului. Ele au o valoare deosebita in sens practic, atat in ceea ce priveste cunoasterea persoanei individului, cat si in ceea ce priveste instituirea unor forme adecvate de psihoterapie in situatii deosebite.

Apreciază:
Apreciere Încarc...
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.