Partajează asta:

Aventura cunoasterii

Deschideri şi intrări ascunse spre tărâmuri subterane, tuneluri misterioase care te conduc spre regiuni interzise, situate în interiorul Pământului, au fost găsite în multe zone ale lumii. De mii de ani multe civilizaţii ne-au lăsat moștenire legende, mituri și povești incredibile despre tuneluri și peșteri locuite de o rasă misterioasă de fiinţe inteligente. Multe documente sugerează că o anumită civilizație subterană a ajuns la niveluri avansate de ştiinţă. Cine este aceasta şi care este rolul ei pe această planetă? 

Teoria reţelei de tuneluri antice, care înfăşoară aproape întregul globul, s-a născut datorită unui eveniment misterios care s-a consumat în 2003, în apropiere de orașul Solnechnogorsk, pe lacul, denumit sugestiv Bezdonnye (fără fund), din Rusia. Lacul apare menționat si în scrierile poetului rus Alexandr Blok, în care un pădurar din zonă îi spune o legendă despre apariția misterioasă a lacului care este legat prin canale tainice cu marile oceane ale planetei…

Vezi articolul original 2.053 de cuvinte mai mult

Partajează asta:

“Femeia asta iubeşte până în pânzele albe”, o să spună despre mine cel căruia i-am dăruit inima cândva.

Dar nu te apropia de ea dacă nu ştii să iubeşti cu totul.

Dacă nu poţi să i te dăruieşti nebuneşte şi să i te dai pe de-a-ntregul, să îi arăţi deopotrivă şi frumosul şi urâtul din tine, dacă nu eşti destul de bărbat încât să renunţi pentru ea la jocurile prin care ţi-ai cucerit femeile de până acum, mai bine rămâi deoparte.

I-am auzit pe alţii spunând că are inima de piatră, că trece peste iubirile ei cu aceeaşi uşurinţă cu care răsfoieşte paginile unei cărţi.

Îngână cu răutate despre ea că e o femeia rece, care habar nu are să plângă, dar câţi ştiu oare ce e în sufletul ei?

Eu am fost acolo.

Eu i-am păşit în suflet când m-a primit acolo şi am fost vrăjit să primesc iubire ca nicicând altădată.

Ea ştie să iubească aşa cum nu vor şti ei vreodată.

Dar o să-ţi şi ceară atât de multe câte nu ţi-a mai cerut cineva până atunci şi nu o să accepte niciodată mai puţin decât ştie că merită, o să găsească în tine ce nici tu nu ştiai că ai şi o să îţi arate ce înseamnă să trăieşti iubirea.

O să te simţi mic şi copil când o să îţi dai seama câtă putere zace în sufletul ei fragil de femeie.

O să te simţi ruşinat când o să vezi câtă iubire are să îţi dea şi o să te întrebi dacă meriţi să o primeşti.

O să fii mândru să te iubească femeia pe care toţi o admiră, cea care îşi poartă rănile din suflet cu aceeaşi eleganţă cu care i se aşază colierul la gât, cea care cere totul de la viaţă, dar mai ales de la tine.

O să fii pentru ea ce nu ai fost pentru nimeni, ce nu ştiai nici tu că ai putea fi.

O să fii atât de frumos şi bun, încât te vei întreba de ce ai fost atâta vreme altfel, de ce v-aţi întâlnit de abia astăzi?

De ce viaţa te-a lăsat să iroseşti atâta cât nu ţi-a fost alături, de ce ai pierdut sărutări, părţi din tine şi nopţi întregi în alte iubiri atât de palide, domoale pe lângă ceea ce simţi acum?

Nu îţi vei mai putea picta viitorul altfel decât împreună.

O să o vrei să fie a ta, numai a ta.

Să îi întâlneşti zâmbetul în fiecare dimineaţă şi să îţi iei din iubirea ei puterea de a ţine piept cu viaţa, să clădeşti un univers întreg pornind de la minunea care se întâmplă între voi şi să rămâneţi aşa…pentru totdeauna. 

Luptă ca să o poţi ţine de mână, dar nu face asta dacă nu poţi să o şi păstrezi.

Nu bate la uşa sufletului ei dacă încă nu eşti pregătit să dai absolutul, dacă vii acolo cu resturi şi te aştepţi ca ei să îi fie de ajuns.

Ei nu îi poţi da decât totul şi n-o să se mulţumească cu mai puţin, dar nu înainte să îţi dea şi ea la fel de mult, nu înainte de a intra în viaţa ta ca să îţi arate de ce iubirile de dinainte n-au fost niciodată ceea ce trebuie.

O să vezi atunci ce înseamnă să iubeşti prosteşte, să te pierzi ca un copil în imensitatea sentimentelor, să te abandonezi nebuneşte în pasiuni şi să arzi de dor, să simţi fericirea cum îţi curge prin sânge şi să înţelegi de ce orice ai simţit până atunci nu a fost cu adevărat iubire.”

O să îşi aducă aminte de ziua în care mi-a spus cu atâta dragoste în privire: “Mulţumesc că eşti aşa cum eşti”, dovada supremă de iubire, ce mi-am dorit intodeauna să aud şi ironia din care s-a născut sfârşitul: m-a iubit pentru că sunt cum sunt şi m-a pierdut tot din cauza asta.

“Trebuie să fii bărbat ca să poţi face faţă iubirii ei, ca să te poţi ridica la înălţimea femeii pe care o ai lângă tine.

O să îţi arate cât de minunată e şi cât de multe îţi poate oferi iubirea, dar o să te consume să vezi că îi poţi da înapoi măreţia pe care ai găsit-o în sufletul ei.

O să ţi se frângă inima când o să izvorască lacrimi în ochii celei căreia ai vrea să îi aduci lumea la picioare şi să îi dai şi ultimele frânturi din tine atunci când nu o să mai rămână nimic şi o să te înnebunească gândul că altul, cu mai puţine, ar putea să o împlinească mai mult decât o faci tu acum.

Nu te apropia de ea, dacă nu îi poţi da totul.

O să o doară şi o să te faci vinovat de a-i fi brăzdat sufletul cu răni şi obrajii cu lacrimi şi nici măcar tu nu vei mai fi niciodată la fel. 

Vezi tu, se spune că în viaţă nu ai decât o unică mare dragoste; toate cele care o preced sunt amoruri de rodaj, iar toate cele care o urmează sunt amoruri de recuperare.

Şi ne dor mai mult iubirile care s-ar fi putut împlini “dacă”, decât cele care s-au consumat pentru că “n-a fost să fie”,  aşa cum din slăbiciune ne concentrăm întotdeauna pe “ceea ce ar fi putut fi dacă”, decât pe “ceea ce a fost, chiar dacă…”.

Aşa că nu îi bate la uşa sufletului dacă nu îi poţi da totul. Nu te apropia de ea dacă nu o poţi iubi până la limitele de până acum şi dincolo de ele, dacă nu îi poţi arăta ca toate visele ei sunt realitate şi că au prins viaţă prin tine.

Nu uita că ea e femeia care o să îşi poarte tristeţea pe tocuri înalte şi o să meargă cu spatele drept şi cu ochii uscaţi, lăsându-te în urmă chiar şi te tine.

Pe tine, Tu, cel care ai fi putut fi, de ai fi avut de unde da. Dacă…”

sursa : jurnaluevei.ro

Partajează asta:

Daca ziua nu avem timp unul pentru celalalt, noaptea ne gasim.

Nu eram departe.

La o inchizatura de ochi si o inspiratie adanca, sufletul pereche ne ia in brate atunci cand dormim.

Ca in fiecare noapte, ne intalnim in acelasi pat.

Chiar de perna din dreapta e goala, inchidem iarasi ochii repede.

E bine acolo, noaptea e anotimpul nostru preferat.

Azi am schimbat asternuturile.

Sunt diferite, sunt albe.  

Noaptea e atat de neagra ca nimeni nu se mai ascunde.

Aici sufletele se iau in brate, in timp ce trupurile stau doar unul langa celalalt.

Aici nu ne spunem, simtim.

Nu mintim, visam.

Aici nu ne e teama sa ne iubim jumatatile de suflet plecate.

Cand dormim, plecam langa omul care respira in acelasi ritm cu noi.

Noaptea e sanctuar !

sursa : http://andrastoian.wordpress.com

Partajează asta:

„Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas;

Când te-am urât nu te-am putut uita;

Te-am blestemat, ca să te suport;

Te-am refuzat, ca să te schimbi;

Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist şi nu m-ai mângâiat.

Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile.

Deşert ai fost rugăminţilor mele.

Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu.

Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el şi nimeni altul;

recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată;

acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi.

Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare.

Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi niciodată de tine.”

EMIL CIORAN

Partajează asta:

Încetează să îţi mai autosabotezi propria viaţă!

Încetează să-ţi iroseşti timpul cu pseudoiubiri sortite eşecului.

Încetează să îi mai înzestrezi pe oameni în mintea ta cu calităţi pe care nu le au.

Încetează să îi mai aştepţi pe alţii ca să îţi schimbe viaţa, fă-o chiar tu!

Încetează să le mai ceri altora să te facă fericit, fă-o chiar tu!

Încetează să le mai găseşti scuze atunci când te rănesc!

Recunoaşte-ţi ţie însuţi ca nu le cauţi lor explicaţii, ci ţie.

Îţi doreşti cu disperare să ai la îndemână pretexte prin care să-ţi justifici incapacitatea de a ieşi dintr-o situaţie care te face să suferi, prin care să îngropi vinovăţia de a avea atât de puţină încredere în tine.

Încetează să te mai minţi singur!

Oamenii care vor să îţi fie alături vor fi acolo şi fără să le ceri asta.

Cei care te iubesc îţi vor oferi iubire fără ca tu să lupţi pentru ea, iar cei cărora le pasă te vor face să simţi asta.

Dacă nu îţi oferă nimic, înseamnă că nu au nimic pentru tine.

Fără explicaţii suplimentare!

Încetează să fii las, accepta realitatea! Şi ia astăzi o decizie gândindu-te la viitorul tău !

Partajează asta:

Permite-i celui de lângă tine să rămână el însuşi.

Nu încerca să-l schimbi şi să-l transformi în idealul visurilor tale, căci dacă prin absurd se întâmplă asta, vei avea surpriza să îţi lipsească omul de care te-ai indragostit. Nimeni nu o să-ţi rămână prea mult timp alături atunci când îi arăţi prin tot ceea ce faci că sunt părţi ale fiinţei lui pe care le respingi, care nu te fac fericit, pe care ţi-ai dori să le vezi schimbate sau îmbunătăţite. Desigur, se va conforma în asemenea condiţii pentru o perioadă, când orbit de frumuseţea începutului va accepta şi vei accepta ideea că prin puterea dragostei oamenii pot deveni alţii, dar eu zic ca mai bine fii pregătit oricând pentru un duş rece.

Adevărul este că oricâtă iubire ai pune la masa negocierilor, vei pierde întotdeauna, atâta timp cât nu vei înţelege că pe oameni nu îi poţi schimba, tot ce poţi face este să îi iubeşti. Vei pierde întotdeauna atâta timp cât vei uita că oamenii caută înţelegere şi afecţiune, că dincolo de exarcerbarea calităţilor pe care o încercăm la începuturile oricărei relaţii, vine momentul în care ne dorim cu toţii să dăm cortina la o parte şi să fim iubiţi pentru ceea ce suntem. Sigur că în iubire folosim fără excepţie şi aproape inconştient foloasele minciunii, încercând să îi arătăm fiinţei iubite toate calităţile şi uitând de defecte, încercând să părem mai buni, mai frumoşi ca oricare alţii. Dar după o vreme devine obositor să încerci să fii altcineva, să te lupţi cu tine însuţi pentru a te ridica la înălţimea partenerului, şi mai ales e dureros să realizezi că nu îi eşti de ajuns celui pentru care ţi-ai dori să fii totul.

După magia începutului şi chinul încercărilor de a deveni omul pe care celălalt şi-l doreşte alături, lipsit de vlagă şi dezgustat de sacrificiile pe care le cere iubirea, cel de lângă tine va fi lovit de realitatea că ceea ce trăiţi în relaţia voastră tu e departe de a fi cel mai sublim sentiment care poate apărea între oameni. Va experimenta dezamăgirea, regretul, vinovăţia gândului de a-şi fi dorit să renunţe la sine pentru altul care nu l-a dorit aşa cum este şi ruşinea de a accepta să fie reconstruit din temelii pentru a îndeplini capriciile tale.

Dacă îi vei transforma pe cei de lângă tine în proiectul „Fericirea perfectă”, nimeni nu îţi va rămâne alături. Nimănui nu îi place să ducă o existenţă constrânsă între „Aşa da” şi „Aşa nu”, să îşi calculeze fiecare pas la centimetru pentru a nu depăşi barierele răbdării celui de lângă el şi să treacă prin viaţă camuflat în ceea ce nu este.

Iar dacă tu eşti cel care îţi doreşti să îl schimbi pe cel de lângă tine, intreba-te de ce vrei să faci asta. Încearcă, mai degrabă, să găseşti în tine răspunsul la întrebarea de ce te-ai implicat într-o relaţie cu un om pe care nu îl poţi accepta, de ce ţi-ai propus ca în loc să laşi că curgă iubirea, să încerci să o tranformi, să o controlezi, să faci din ceea izvorul multumilor tale. De ce rămâi alături de un om care nu te satisface pe toate planurile şi de ce te îmbeţi cu iluzia că în ziua în care îi vei termina de şlefuit personalitatea, vei obţine opera perfectă. Încearcă, aşadar, să afli de ce îţi proiectezi fericirea în viitor şi laşi responsabilitatea dobândirii ei în alte mâini decât ale tale. Nemulţumit de tine însuţi şi nefericit odată ce conştientizezi că nu îţi poţi schimba viaţa din doi timpi şi trei mişcări, arunci toate frustrările pe care le ai în braţele celuilalt. Fugi de propria realitate, uitând că schimbarea începe din tine şi nu din alţii. Încerci să-l schimbi pe el, în speranţa că în ziua când va deveni „aşa cum trebuie” tu vei fi fericit, iarar atunci vei avea relaţia perfectă, iubirea perfectă, şi nimic nu vă va putea de jos de pe norişorul fericirii. Dar cu cât te străduieşti mai mult, căderea voastră se va face de la o înălţime ameţitoare.

Pariul pe care îl faci odată intrat într-o relaţie este dacă vei putea trece sau nu graniţele îndrăgostirii. Oricine poate diviniza o imagine perfectă, dar ireală, însă îţi trebuie empatism pentru a-l înţelege pe celălalt, înţelegere pentru a-i accepta defectele şi curaj pentru a i le arata pe ale tale. Orice relaţie începe cu adevărat abia după ridicarea cortinei. Iubirea are drum liber să apară pe scenă odată ce te-ai împăcat cu ideea că omul de lângă tine nu va întruchipa niciodată perfecţiunea şi eşti dispus să îi vezi defectele la lumina clară a zilei, să faci cunoştinţă cu ele şi să le tolerezi. Veţi funcţiona bine împreună atunci când  veţi învăţa să convieţuiţi unul cu defectele celuilalt şi vă veţi arăta fără teamă unul altuia neliniştile, imperfecţiunile, complexele, ştiind că veţi primi înapoi înţelegere şi acceptare. Îndrăgostirea e uşoară: înseamnă orbire, nebunie, pasiune, fluturi în stomac, dar iubirea cere mai multe: ea vrea asumarea realităţii, fidelitate, angajament, bunăvoinţă şi munca. Multă muncă.

Dar dacă nu poţi face asta în relaţia în care te afli, s-ar putea să fii în cea greşită. Dacă îţi doreşti constant că cel de lângă tine să fie ALTFEL, poate că el ar trebui să fie ALTUL. Dacă ţi-e dor de perfecţiunea începuturilor şi resimţi dezamăgirea trezirii la realitate, este posibil că diferenţele dintre aşteptările tale şi posibilităţile lui să fie prea mari. Nu poţi trece peste ele? Treci mai departe. Altfel, veţi suferi amândoi: tu pentru că îţi doreşti mai mult, iar celălalt pentru că nu are de unde oferi. Cantonarea în relaţia greşită doar te va ţine pe loc, lăsând-o pe cea corectă să treacă pe lângă tine.

sursa : jurnalulevei.ro

Partajează asta:

Gândul zilei

Luni 29 septembrie 2014

Dumnezeu locuieşte în inimile tuturor fiinţelor

şi toate fiinţele umane

sunt fraţii şi surorile noastre divine.

Ştiind aceasta,

trataţi pe fiecare cu dragoste şi respect.

Sri Vasudeva

Thought for Today

Monday September 29, 2014

God dwells in the hearts of all beings

and all human beings are our

divine brothers and sisters.

Knowing this,

                                                         treat everyone with respect and love.             

                                                                                 Sri Vasudeva

Partajează asta:

Oceanul poate să existe fără valuri, dar valurile nu pot exista fără ocean. Valurile sunt doar suprafața, și valurile sunt accidentale – ele iau ființă prin acțiunea vântului. Iau ființă din afară, sunt create de un accident. Dacă nu bate vântul, oceanul va fi tăcut, fără unduire. Așa că valurile sunt accidente create din afară, la suprafață; oceanul e ceva total diferit. Și la fel stau lucrurile cu toate ființele. Copacul e și el un val, omul e și el un val, piatra e și ea un val. Iar în spatele pietrei și al copacului și al omului se ascunde același ocean. Acel ocean e numit de Upanishade, Brahman.

Brahman, sufletul suprem, sufletul absolut, e pur și simplu oceanul.

Așa că uită-te la un om, dar nu te agăța de suprafață, coboară imediat în adânc și vezi-l pe Divniul ascuns acolo.

Poți să faci asta. … Ori de câte ori ai timp, așază-te cu prietenul tău, cu iubitul tău, cu soția ta, cu soțul tău, sau cu oricine … , așază-te și uită-te în ochii celuilalt fără să gândești, și încearcă să penetrezi ochii fără să gândești. Privește, doar, tot mai adânc în ochii celuilalt. Curând vei deveni conștient de faptul că valurile au fost traversate și că ți s-a deschis un ocean.

Uită-te adânc în ochii celuilalt, pentru că ochii sunt poarta. Și dacă nu gândești, dacă doar te uiți fix în ochii celuilalt, curând valurile vor dispărea și ți se va dezvălui oceanul. Fă asta mai întâi cu un om, pentru că ești mai apropiat de acel tip de val. Apoi treci la animale – valuri puțin mai îndepărtate; apoi treci la copaci – valuri și mai îndepărtate; apoi treci la pietre.

Dacă îl privești adânc în ochi, vei simți că omul a dispărut, persoana a dispărut.

În spate e ascuns un fenomen oceanic, iar această persoană era doar o unduire a unei adâncimi, un val a ceva necunoscut, tainic. Încearcă acest lucru; va fi ceva care merită să fie cunoscut…

Osho