IARTA-MA ! ~ MARIUS TUCA   3 comments


Iartă-mă!
Că dincolo de ochii mei
Se află cerul
Cu stelele din ochii tăi,
Că la spovedanie
Sufletul meu n-a păstrat taina
Poeziei care eşti tu.

Iartă-mă!
Dar n-ai ştiut să citeşti
Printre rânduri, printre anotimpuri
Te-ai agăţat de toate punctele
Şi de toate virgulele nepuse
Când prin mine erai scrisă tu
Ca un roman de amor beletristic.

Iartă-mă!
Că m-ai întâlnit pe toate drumurile
Ca pe o dragoste de la colţul străzii,
Că m-ai crezut al tuturor
Iar eu am fost doar al tău
Şi al restului lumii
Al poeziei şi al nimănui altcuiva.

Iartă-mă!
Că te-am trăit
Ca două vieţi într-o altă viaţă
Şi ţi-a părut atât de puţin,
Până şi împărtăşirea emoţiilor
A devenit pentru tine o povară
De care n-ai aflat niciodată.

Iartă-mă!
Că în această dragoste foarte mare
N-am avut timp pentru altceva
În afară de mărturisirile ei,
Şi pentru că m-am lăsat prădat
Ca la drumul mare
De tot ce era al meu şi devenea al tău.

Iartă-mă!
Că mi-ai luat totul
Şi m-ai lăsat doar cu mine
Având deasupra acest nimb
Al păcătosului, al vinovatului
De a te fi iubit până la despărţire
Ca apoi sa intru-n blestem.

Iartă-mă!
Pentru fericirea până la nefericire
Oferită senin prin ochi şi gene
De echilibrul fragil al chimiei
Când ni se sărutau genunchii,
Preoţii o să ne dea canon
Pentru acest desfrâu al eurilor.

Iartă-mă!
Că te-am căutat atât de atât în tine
Şi printr-o sublimă întâmplare m-am găsit pe mine
Iartă-mă,
Că rugăciunea ta la Dumnezeu era cu mine
Şi toate gândurile mi se întorceau la tine.

Iartă-mă!

(Marius Tucă)

Anunțuri

Posted 23 Octombrie 2014 by marianzidaru in ART, BINECUVANTARI-SALUTARI-RECUNOSTINTA

3 responses to “IARTA-MA ! ~ MARIUS TUCA

Subscribe to comments with RSS.

  1. Fantastic photo

  2. Pingback: IARTA-MA ! ~ MARIUS TUCA | EARTH CHANGE MZ | radupopescublog

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Attila Ovari

Loving Life and Inspiring Others

RĂZVAN DANC

VIAȚA MĂ IUBEȘTE!

MARANXA DE

... für ein Leben in Balance

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

Derivată din D.

You know my name, not my story.

Dan Talmaciu

"Onoarea mea se numeste fidelitate" H.H.

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Bianca D.

Aici se scrie.

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Laura Sararu

"Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, dar minunat atunci cand toate piesele sunt asezate la locul potrivit." Steve Jobs

simis68's Blog

4 out of 5 dentists recommend this WordPress.com site

Daniellaladana's Blog

La o ceasca de cafea...

TERAPIE LOGOPEDICĂ

Acest blog este destinat parinţilor ai căror copii au dificultăţi in insuşirea pronunţiei,citirii si scrierii.Sper,de asemenea, să fie util logopezilor aflati la început de carieră,cât si tuturor celor care doresc să se informeze.

Me,Karelia

Nici un „azi” nu este prea puțin, nici un „mâine” nu este prea mult!

About life and soul

The best things that can happen to you in life are people.

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Din viață ca-n piață

-the funny side of stories-

NOTE FALSE

soporific pentru pian şi pisică

Suflet in lumina!

This WordPress.com site is the bee's knees

lolandas

Cerul este ecranul universului nelimitat!

I am Present

A great WordPress.com site

Reflections On Reality

Thoughts on Being Human and Living a Life of Passion, Joy, and Fun

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Tainele frumusetii !

Despre noi femeile!

tamara88rodica

This WordPress.com site is the bee's knees

învaţă-mă să simt

o felie de viaţă, trecută prin filtrul peniţei

un filolog in social media

Despre social media si alte povesti ...

jurnalpentruzileleploioase

"I am the architect of my own destruction"

MARANXA

Lyrik & Philosophie

Sonia

Este sitio es la bomba

Diana Mandache's Weblog

Royal History (since 2008)

vorbepe.wordpress.com

de la lume adunate si de mine comentate

E-Motion

de Andrei Stipiuc

Adrian Niculae - 100% jurnalism

Lovesc unde doare mai tare

Legionwriter

"...The light shines in the darkness, and the darkness can never extinguish it."

corinastancu

A topnotch WordPress.com site

La capatul curcubeului

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Nimic nou sub soare

Toate-s vechi si noua toate/ce e rau si ce e bine/ tu te-ntreaba si socoate...

Eram precisa!

"Everyone is gifted - but some never open their package"

claudia

este o prăjitură dulce-acrișoară. (r)evolution keeps going...

%d blogeri au apreciat asta: