PUTEREA VOINTEI IN VIZIUNEA SIVAISMULUI DIN CASMIR   Leave a comment


„În timpul mişcării (sau apariţiei) iniţiale a voinţei, oamenii obişnuiţi care doresc cu frenezie să asceandă în planul realităţii supreme pot experimenta fulgerător întregul agregat al energiilor divine.” Utpaladeva

Aspectul voinţei este esenţial pentru a putea înţelege mai bine procesul Creaţiei şi intenţiile divine în manifestarea acestuia. De pildă, caracterul de autorevelare a lui Dumnezeu (Paramashiva) se află într-o directă legătură cu fluxul neîncetat al conştiinţei care imprimă voinţa de a fi, de a exista. Acest act fundamental de voinţă apare atunci atât ca o cauză activă pentru fiinţele individuale, cât şi ca o atitudine pasivă de a fi, exprimată prin individualitatea proprie a oricărei fiinţe din Macrocosmos. În acest fel, voinţa este atât agentul, cât şi acţiunea de a fi (de a exista).

Acţiuni separate, intenţie neschimbată
Pătrunzând mai adânc în misterul actului voinţei divine, realizăm faptul că voinţa este în realitate comună cu intenţia conştientă de realizare a ceva anume. Din această perspectivă, ea este o formă de conştiinţă (vimarsha) asociată unui ţel specific, pe care îl reflectă ca obiectivitate, ca ceea ce noi percepem în formă obiectivă. Prin urmare, natura generică a conştiinţei este în acest fel restricţionată şi direcţionată spre un singur obiect. De exemplu, tradiţia shivaistă oferă perspectiva unui olar, a cărui intenţie de a face un vas se leagă implicit de acţiunea pe care el are de gând să o realizeze. Dacă intenţia lui nu s-ar fi limitat către propriul ei obiect specific (acela de a face un vas de lut), olarul s-ar fi putut preocupa foarte bine de hainele sale sau ar fi putut face orice altceva. La fel, atunci când mergem pe stradă, în cele mai multe dintre cazuri suntem perfect conştienţi de destinaţia noastră finală şi ca urmare ne îndreptăm spre ea; chiar dacă ne putem opri pe drum din diferite motive (de pildă, pentru a admira o privelişte frumoasă), cu toate acestea voinţa rămâne mereu fixată sau orientată spre ţelul pe care şi l-a propus. În mod similar, gătitul implică un număr de acţiuni separate; totuşi, ideea că „eu gătesc” rămâne constantă în conştiinţă, fără a fi divizată. Altfel spus, intenţia conştientă rămâne constantă şi neschimbată pe parcursul manifestării actului de voinţă.

Subiectul conştient e obiectul propriei dorinţe
Deşi se poate manifesta în momente diferite prin diferite acţiuni, totuşi aceeaşi voinţă precede în mod necesar fiecare dintre acele acţiuni şi percepţii; dacă nu ar fi aşa, ne-am confrunta cu o regresie la infinit a numărului de acte de voinţă care ar fi necesare pentru fiecare dintre acţiunile secundare. De asemenea, fără o dorinţă iniţială de a acţiona, activitatea nu ar avea niciun ţel, pentru că nu ar fi nimic care să determine ca o acţiune să se petreacă mai mult decât o alta. Motivul pentru care toate celelalte acţiuni şi percepţii posibile sunt excluse din câmpul conştiinţei este că voinţa alege în mod liber să-şi direcţioneze atenţia către obiectul percepţiei care o interesează.

Precedând atât percepţia, cât şi acţiunea, voinţa se manifestă cel mai clar atunci când ea apare în subiect, înainte ca acţiunea sau percepţia să aibă loc. Aici cel mai important este să sesizăm primul moment al manifestării voinţei sau, altfel spus, intenţia voinţei orientate către realitatea obiectivă conjuncturală. Marele înţelept Abhinavagupta explică aceasta într-un mod elocvent: „Voinţa universală în forma dorinţei (kamana) înfloreşte în subiectul individual. Fiind astfel actualizată, ea capătă aparenţa unei dorinţe îndreptate către obiectele simţurilor. Totuşi, ea nu se desfăşoară într-o succesiune mecanică de faze sau etape. Mai curând, după ce a fost trezită şi s-a decis iniţial asupra ţelului ei, fiind astfel stimulată ea se orientează înainte cu plăcere şi interes pentru a-şi atinge scopul, întocmai precum un om merge cu multă hotărâre către o destinaţie precisă. Voinţa se evidenţiază cu claritate în starea iniţială, atunci când tocmai a apărut şi ea este plenară şi perfectă în starea ei finală de repaus complet.”

Astfel, putem face distincţie între cele două momente principale ale manifestării voinţei. Primul dintre ele se referă la starea iniţială de „tensiune” a voinţei, adică de manifestare a intenţiei ei; al doilea moment este acela în care voinţa iniţială se dezvoltă într-o dorinţă conştientă către un obiect specific, care are o reprezentare discursivă (în etape succesive, aparent „mecanicizată”) la nivelul de conştiinţă a subiectului individual. În această etapă, obiectul dorinţei apare proiectat în afara subiectului care îl doreşte, deşi la nivel universal unitatea lor esenţială rămâne neschimbată. În realitate, subiectul conştient este acela care e întotdeauna obiectul propriilor sale dorinţe. De aceea, atâta timp cât subiectul este identificat cu obiectul pe care îl doreşte, primul moment al manifestării voinţei e, din punct de vedere practic, foarte important. Dat fiind acest lucru, în cele ce urmează ne vom orienta analiza noastră cu precădere asupra acestui aspect.

Shiva se contemplă pe Sine
Înainte de a fi manifestate, toate lucrurile şi fiinţele rezidă în conştiinţa universală a lui Dumnezeu Tatăl (Paramashiva) într-o formă potenţială, întocmai precum se află în sămânţa arborelui măreţia ulterioară a staturii lui impunătoare, cu tulpina, crengile şi coroana lui de frunze. În starea de resorbţie (nimesha), toate lucrurile se contopesc în îmbrăţişarea totală a naturii unice a lui Shiva. Atunci când conştiinţa universală se proiectează aparent în exterior (unmesha) pentru a deveni astfel Macrocosmosul experienţelor diversificate, acest potenţial care pre-există în ea însăşi este actualizat. În acest fel, aspectele diferite ale conştiinţei se manifestă chiar din conştiinţa nediferenţiată (ca o masă compactă şi omogenă), fiind susţinute atunci de o vibraţie extrem de subtilă, asociată cu o inefabilă plăcere estetică ce face parte din matricea cauzală universală. Această vibraţie infinit de subtilă este chiar spanda (sau vibraţia, rezonanţa primordială) în forma ei cea mai pură, liberă de orice diferenţiere. În comentariul său la textul Spandapradipika, înţeleptul Bhagavatotpala precizează: „Această pulsaţie (spanda) este de fapt conştiinţa liberă de orice construcţii mentale. Ea reprezintă starea în care Spiritul Universal al lui Dumnezeu (Shiva) se orientează în mod activ către manifestare. Ea operează astfel simultan pretutindeni, fără ca totuşi prin aceasta să se mişte.”

În această fază, toate puterile Absolutului Divin sunt active şi se contopesc în unitatea beatitudinii infinite (ananda), pe care Shiva o experimentează contemplându-şi propria lui natură. Atunci, subiectul, obiectul şi mijloacele cunoaşterii formează un singur şi indivizibil întreg, întocmai precum este, utilizând exemplul anterior din tradiţia shivaistă, sfera de argilă pe care olarul se pregăteşte să o modeleze pentru a obţine un vas de lut. Acel întreg indivizibil este atunci matricea tuturor vibraţiilor cosmice, atât cele aparţinând lumii fizice, cât şi cele ale lumilor subtile. În această stare, conştiinţa universală este precum o sămânţă care a ajuns chiar în momentul înmuguririi, având la dispoziţie posibilităţi infinite.

Plonjează chiar în mijlocul forţei
Acest moment iniţial (tuti) este precum sclipirea fulgerătoare şi plină de energie a unui flash puternic de lumină. Fiind înaintea oricărei manifestări spaţio-temporale, proprie nivelurilor inferioare (apara) de conştiinţă, momentul iniţial al voinţei nu este deci un moment pe deplin setat în timp. Influenţa subtilă pe care o exercită timpul asupra obiectivităţii care totuşi la acest nivel nu este încă în mod clar diferenţiată, serveşte ca o legătură între ceea ce este etern şi ceea ce este temporal, între conştiinţa nemanifestată şi universul manifestat. De aceea, yoghinul care este foarte atent să surprindă momentul iniţial al manifestării dorinţei sale, mai ales atunci când aceasta este intensă, are o mare oportunitate de a realiza plenitudinea conştiinţei universale prin plonjarea chiar în mijlocul forţei generate de intenţia sa. (va urma)

de profesor yoga Dan Bozaru

sursa YOGAMAGAZIN.RO

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Attila Ovari

Loving Life and Inspiring Others

RĂZVAN DANC

VIAȚA MĂ IUBEȘTE!

MARANXA DE

... für ein Leben in Balance

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

Derivată din D.

You know my name, not my story.

Dan Talmaciu

"Onoarea mea se numeste fidelitate" H.H.

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Bianca D.

Aici se scrie.

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Laura Sararu

"Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, dar minunat atunci cand toate piesele sunt asezate la locul potrivit." Steve Jobs

simis68's Blog

4 out of 5 dentists recommend this WordPress.com site

Daniellaladana's Blog

La o ceasca de cafea...

TERAPIE LOGOPEDICĂ

Acest blog este destinat parinţilor ai căror copii au dificultăţi in insuşirea pronunţiei,citirii si scrierii.Sper,de asemenea, să fie util logopezilor aflati la început de carieră,cât si tuturor celor care doresc să se informeze.

Me,Karelia

Nici un „azi” nu este prea puțin, nici un „mâine” nu este prea mult!

About life and soul

The best things that can happen to you in life are people.

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Din viață ca-n piață

-the funny side of stories-

NOTE FALSE

soporific pentru pian şi pisică

Suflet in lumina!

This WordPress.com site is the bee's knees

lolandas

Cerul este ecranul universului nelimitat!

I am Present

A great WordPress.com site

Reflections On Reality

Thoughts on Being Human and Living a Life of Passion, Joy, and Fun

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Tainele frumusetii !

Despre noi femeile!

tamara88rodica

This WordPress.com site is the bee's knees

învaţă-mă să simt

o felie de viaţă, trecută prin filtrul peniţei

un filolog in social media

Despre social media si alte povesti ...

jurnalpentruzileleploioase

"I am the architect of my own destruction"

MARANXA

Lyrik & Philosophie

Sonia

Este sitio es la bomba

Diana Mandache's Weblog

Royal History (since 2008)

vorbepe.wordpress.com

de la lume adunate si de mine comentate

E-Motion

de Andrei Stipiuc

Adrian Niculae - 100% jurnalism

Lovesc unde doare mai tare

Legionwriter

"...The light shines in the darkness, and the darkness can never extinguish it."

corinastancu

A topnotch WordPress.com site

La capatul curcubeului

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Nimic nou sub soare

Toate-s vechi si noua toate/ce e rau si ce e bine/ tu te-ntreaba si socoate...

Eram precisa!

"Everyone is gifted - but some never open their package"

claudia

este o prăjitură dulce-acrișoară. (r)evolution keeps going...

%d blogeri au apreciat asta: