”Fenomenul visării și urmărirea atentă sunt două lucruri total diferite. Încearcă următorul lucru: în fiecare seară, când te culci, în timp ce ești pe jumătate treaz și pe jumătate adormit, repetă-ți: «Am să țin minte că ăsta e un vis.» Spune continuu asta până când adormi. O să îți ia câteva zile, dar după aceea, într-o zi, vei constata cu surprindere că poți să urmărești visul ca pe un vis, și asta pentru că ideea pe care ți-ai repetat-o a pătruns adânc în inconștient. Acum visul nu mai are putere asupra ta. Treptat, pe măsură ce urmărirea atentă se ascute, visele vor dispărea. Ele sunt foarte timide; nu vor să fie privite. Ele există numai în întunericul inconștientului. Când urmărirea atentă face lumină, ele încep să dispară.
Continuând să faci acest exercițiu, poți să scapi de vise. Dispariția viselor are multe implicații. Prima este că, dacă visele dispar, mintea ta nu va mai trăncăni în timpul zilei atât de mult ca înainte. A doua, vei fi mai mult în prezent – nu în trecut, nu în viitor. Și a treia, intensitatea acțiunilor tale va spori.
Visatul este o boală. Omul visează pentru că e bolnav. Însă, dacă poți să scapi complet de vise, obții un nou gen de sănătate, o viziune nouă. Și o parte din mintea ta inconștientă devine conștientă, astfel încât capeți o personalitate mai puternică. Indiferent ce vei face, nu vei regreta niciodată, pentru că vei fi făcut lucrul respectiv cu o așa conștiență încât regretele n-au nicio relevanță.
Urmărirea atentă este cea mai mare magie pe care o poate învăța omul, deoarece ea poate să aducă transformarea întregii ființe.
Când începi să-ți urmărești visele, vei constata că există cinci tipuri de vise. Primul tip de vise este doar gunoi, și mii de psihanaliști se ocupă numai de acest gunoi. El este pur și simplu inutil, și se explică prin aceea că toată ziua aduni gunoi. La fel cum corpul adună praf și trebuie să faci baie pentru a te curăța, tot așa mintea adună praf și, întrucât ea nu poate să facă baie, are un mecanism automat de a se curăța de praf și de gunoi. Visul nu e decât spălarea prafului pe care îl aruncă mintea – primul tip de vise, și acesta reprezintă cea mai mare parte a viselor, aproape nouăzeci la sută.
[…] Al doilea tip de vise este un fel de împlinire a nevoilor. Există multe nevoi, nevoi naturale, însă preoții și așa-zișii învățători religioși ți-au otrăvit mintea. Ei nu te lasă să-ți împlinești nici măcar nevoile de bază. Le-au condamnat complet, și acea condamnare a pătruns în conștiința ta. Însă ți-e foame de multe dintre nevoile tale – acele nevoi se cer împlinite, iar al doilea tip de vise nu e decât împlinirea nevoilor. Tot ce i-ai refuzat ființei tale din cauza preoților și a otrăvitorilor, mintea încearcă să împlinească în vis, într-un fel sau altul.
[…] Ține minte: dorințele aparțin minții conștiente, nevoile aparțin inconștientului. Și e foarte important să înțelegi deosebirea.
Dorințele aparțin minții conștiente – inconștientul nu cunoaște dorințe, inconștientul nu-și bate capul cu dorințele. Ce e dorința? Dorința rezultă din gândire, din instruire, din condiționare. Ai vrea să fii președintele țării – inconștientul nu se frământă din cauza asta. Inconștientul nu este interesat de președinția țării, pe el îl interesează doar cum să fie o unitate organică, împlinită. […] Sau, mintea conștientă poate să-ți spună să aduni cât mai multe bogății. Inconștientul nu cunoaște bogăție, inconștientul cunoaște numai ceea ce e natural. Pe el nu îl atinge societatea; el e ca animalele sau ca păsările sau precum copacii. Inconștientul nu e condiționat de societate, de politicieni. El rămâne pur.
Ascultă la cel de-al doilea tip de vise, și meditează asupra lor, și ele îți vor transmite care sunt nevoile tale. Împlinește-ți nevoile și nu-ți bate capul cu dorințele. Dacă vrei cu adevărat să fii fericit, împlinește-ți nevoile și nu te frământa din cauza dorințelor. Dacă vrei să fii nefericit, omoară-ți nevoile și urmează-ți dorințele.
Al doilea tip de vise are multe să-ți dezvăluie. Cu ajutorul lui începi să-ți schimbi conștiința, începi să-ți schimbi comportamentul, începi să-ți schimbi modul de viață. Ascultă ce îți spune inconștientul, ascultă de nevoile tale.
Și să nu uiți niciodată: inconștientul are dreptate, pentru că el are înțelepciunea secolelor. Ai trăit milioane de vieți; conștientul aparține acestei vieți. El a fost instruit în școli și facultăți și de societatea și familia în care te-ai născut – în care întâmplător te-ai născut. Însă inconștientul poartă toate experiențele tuturor vieților tale. El poartă experiența vieții în care ai fost piatră, și a vieții în care ai fost copac, și a vieții în care ai fost animal – el poartă întregul trecut. Inconștientul este extraordinar de înțelept, iar conștientul este extraordinar de prost – și e firesc să fie așa, deoarece conștientul aparține acestei vieți, este foarte mic, nu are experiență deloc. E foarte copilăros. Inconștientul este înțelepciunea veșnică. Ascultă de el.
Apoi există un al treilea tip de vise. Acest al treilea tip este o comunicare de la supraconștient. Al doilea tip de vise este o comunicare de la inconștient. Al treilea tip de vise este foarte rar întâlnit, din cauză că am pierdut contactul cu supraconștientul. Totuși, el mai vine din când în când, pentru că supraconștientul e încă ancorat în tine.
Comunicarea de la supraconștient vine foarte rar, dar, chiar și atunci când vine, trebuie să fii foarte, foarte atent ca s-o poți recepționa. Altfel ea se pierde în praful pe care îl aruncă mintea în vise și în împlinirea nevoilor la care visează mereu mintea – lucruri neterminate, înăbușite. Însă, când ești atent, ea strălucește ca un diamant – cu totul altfel decât pietrele din jur.
Când găsești un vis care vine de la supraconștient, urmărește-l cu atenție. Meditează asupra lui, pentru că el va fi călăuza care te va duce la maestrul tău. Te va conduce la modul de viață care ți se potrivește. Acel vis va deveni o călăuză interioară. Poți să-ți găsești un maestru și cu conștientul, dar maestrul nu va fi mai mult decât un învățător. Poți să-ți găsești un maestru și cu inconștientul, dar maestrul nu va fi decât un iubit – te vei îndrăgosti de o anumită personalitate, de un anumit gen de om. Numai supraconștientul te poate conduce la maestrul potrivit.
După aceea, există un al patrulea tip de vise, care vine din viețile trecute. Visele de acest gen nu sunt foarte rare, vin de multe ori. Însă în mintea ta totul e învălmășit, e o așa harababură încât nu pricepi nimic.
Noi, cei din Orient, am cercetat foarte mult acest al patrulea tip de vise. Datorită lui, am dat de fenomenul reîncarnării. Prin visele de acest tip ajungi să fii conștient, încetul cu încetul, de viețile trecute – te deplasezi înapoi în timp. Atunci în tine încep să se schimbe multe lucruri, pentru că dacă poți să îți amintești, chiar și în vis, cine ai fost în viața trecută, multe lucruri vor deveni lipsite de sens, și multe lucruri noi vor deveni importante. Structura ta globală se va schimba.
Pentru că ai adunat prea multă bogăție într-o viață trecută, ai murit cel mai bogat om din țară, iar în adâncul tău cerșetor – și în viața asta faci același lucru! Dacă poți să-ți amintești câteva din viețile trecute, vei constata cu surprindere că niciodată n-ai făcut un singur lucru nou, ci mereu, în toate viețile, același lucru de care până la urmă s-a ales praful când ai murit. Dintr-odată, structura globală se va schimba. Căci cum să mai rămâi același când vezi această repetare? Nu mai poți rămâne în aceeași rutină, și atunci viața aceasta se transformă dintr-odată.
De asta, în Orient, oamenii întreabă de milenii: ”Cum să ies din această roată a vieții și a morții?” Pare a fi aceeași roată, aceeași poveste care se tot repetă.
[…] Și, în sfârșit, există și un al cincilea tip de vise. Dacă al patrulea tip te duce înapoi în trecut, al cincilea tip te duce în viitor. Visele de acest tip sunt foarte rare, vin numai atunci când ești foarte, foarte vulnerabil, deschis, flexibil. Dacă poți să devii conștient de visele tale, într-o bună zi se va deschide brusc o ușă, și viitorul va intra în legătură cu tine.
Acestea sunt cele cinci tipuri de vise. Psihologia modernă înțelege numai al doilea tip, și deseori îl confundă cu primul tip. Celelalte trei tipuri sunt aproape necunoscute.
Dacă meditezi și devii conștient de ființa ta lăuntrică în vis, se vor mai întâmpla și alte lucruri. Încetul cu încetul, cu cât ești mai conștient de visele tale, cu atât vei fi mai puțin convins de realitatea din timpul stării de veghe. De aceea hindușii spun că lumea e ca un vis.
[…] Atunci când devii conștient de vise, îți dai seama că în realitate sunt vise, că nimic nu e real, ci este doar o creație a minții. Când ajungi să-ți dai seama de asta, întreaga lume care există când ești treaz își schimbă calitatea.
Hindușii mai numesc această lume și maya – iluzorie, fantastică. Ce vor să spună? Vor să spună că este ireală? Nu, nu este ireală, dar, când se amestecă mintea, îți creezi o lume a ta, ireală. Noi nu trăim în aceeași lume; fiecare trăiește în lumea lui. Există tot atâtea lumi câte minți. Când hindușii spun că aceste lumi sunt maya, ei vor să spună că realitatea plus mintea dau maya, iluzie. Noi nu cunoaștem numai realitatea, ceea ce este. Cunoaștem numai iluzia – realitatea plus mintea.
Când cineva devine un buddha, el cunoaște realitatea minus mintea. Asta înseamnă adevărul, esențialul. Dacă se adaugă mintea, totul devine vis, pentru că mintea este materia care creează vise. Scăzând mintea, nimic nu poate să fie vis; rămâne numai realitate, în puritatea ei de cristal.
Mintea e ca o oglindă în care se reflectă lumea. Imaginea din oglindă nu e reală; când oglinda nu mai e acolo, imaginea dispare. Mintea este oglinda în care lumea este iluzorie. Ori de câte ori mintea este prezentă, tot ce se întâmplă este vis.
Acesta este primul lucru de care îți vei da seama dacă vei medita asupra viselor. Iar al doilea lucru pe care îl vei înțelege este că tu ești un martor: visul există, este acolo, dar tu nu faci parte din el. Nu faci parte din minte, ești o transcendență. Ești în minte, dar nu ești mintea. Privești cu mintea, dar nu ești mintea. Te folosești de minte, dar nu ești mintea. Dintr-odată ești un martor, nu mai ești o minte. Iar conștientizarea acestei realități este înțelegerea supremă. Atunci, ori de câte ori visul se întâmplă când dormi, sau când ești treaz, rămâi un martor. Rămâi în lume, dar lumea nu mai intră în tine. Lucrurile există, dar mintea nu e în lucruri și lucrurile nu sunt în minte. Dintr-odată, intervine starea de martor, și totul se schimbă.
[…] Nu e nici o diferență de calitate între lumea din vis și lumea din starea de veghe – ambele sunt iluzorii. Iar când lumea este iluzorie, numai martorul este real.”
(Osho, ”Conștientizarea – cheia pentru a trăi în armonie”)
EARTH CHANGE MZ – FACEBOOK
Apreciază:
Apreciere Încarc...
„Niciodată n-ai fost acceptat de părinții tăi, de profesori, de vecini, de societate așa cum ești. Toată lumea a încercat să-ți aducă îmbunătățiri, să te facă mai bun. Toată lumea ți-a scos în evidență defectele, greșelile, slăbiciunile inerente oricărei ființe umane. Nimeni n-a pus accent pe frumusețea ta, nimeni n-a pus accent pe inteligența ta, pe grandoarea ta.
Simplul fapt de a fi viu este un dar nemaipomenit, dar nimeni nu ți-a spus vreodată să-i fii recunoscător existenței. Dimpotrivă, toată lumea bombăne, se plânge. Încă de la început, toți cei care te înconjoară îți spun întruna că nu ești ce ar trebui să fii, îți dau sfaturi, îți oferă idealuri mari pe care trebuie să le urmărești. Faptul că exiști nu e prețuit. Viitorul tău e prețuit, important e să devii cineva respectabil, puternic, bogat, renumit, nu doar un nimeni.
Condiționarea constantă a născut în mintea ta ideea: «Nu sunt suficient așa cum sunt, lipsește ceva. Și trebuie să fiu altundeva, nu aici. Nu ăsta e locul în care trebuie să fiu, ci undeva mai sus; trebuie să fiu mai puternic, mai dominator, mai respectat, mai cunoscut».
Mulți oameni ți-au transformat mintea conform ideilor lor despre cum ar trebui să fii. Și nu cu rea-intenție. Părinții te-au iubit, profesorii te-au iubit, societatea vrea să fii cineva. Intențiile au fost bune, dar înțelegerea a fost foarte limitată. Ei au uitat că nu poți transforma o gălbenea în trandafir, și invers.
Tot ce poți să faci e să ajuți trandafirul să crească mai mare, mai colorat, mai parfumat. Îi dai toate elementele necesare transformării culorii și parfumului – îngrășământul potrivit, solul potrivit, îl uzi când și cât trebuie –, dar nu poți să faci tufa de trandafiri să dea flori de lotus. Iar dacă începi să-i imprimi tufei de trandafiri ideea: «Trebuie să faci flori de lotus», imprimi o condiționare greșită. Nu numai că tufa asta n-o să poată să facă niciodată flori de lotus, ci întreaga ei energie va fi îndreptată pe un drum greșit, astfel încât ea n-o să mai dea nici trandafiri, căci de unde să ia energia de a da trandafiri? Iar când se va dovedi că n-au ieșit nici flori de lotus, nici trandafiri, firește că această biată tufă se va simți frustrată, golașă, nedemnă.
Așa se întâmplă cu făpturile umane. Animați de cele mai bune intenții, oamenii îți transformă mintea. Într-o societate mai bună, cu oameni mai înțelegători, nimeni nu va încerca să te schimbe. Toată lumea te va ajuta să fii tu însuți – iar să fii tu însuți e cel mai bun lucru din lume. A fi tu însuți îți dă tot ce îți trebuie pentru a te simți împlinit, tot ce poate să dea sens vieții tale. Simplul fapt de a fi tu însuți și a te dezvolta conform naturii tale va aduce împlinire destinului tău.
Asta e adevărata bogăție. Asta e adevărata putere.
Dacă fiecare ajunge să fie el însuși, tot pământul va fi plin de oameni puternici, inteligenți, înțelegători, împliniți și bucuroși că au ajuns acasă.”
(Osho, „Inteligența – Reacționează creativ la prezent”)
EARTH CHANGE MZ – FACEBOOK
Apreciază:
Apreciere Încarc...
„Viața e un pelerinaj, și dacă nu ajungi la iubire rămâne un pelerinaj în care nu ajungi nicăieri. Se învârtește în cerc, fără să vină vreodată momentul împlinirii, momentul în care poți să spui: «Am ajuns. Mi-am îndeplinit misiunea. Sămânța s-a împlinit în floare». Iubirea este țelul, viața este călătoria. Iar o călătorie fără țel este menită să fie haotică. Nu va avea nicio direcție precisă. Azi mergi spre nord, mâine mergi spre sud. Dacă țelul nu e clar, vei rămâne o bucată de lemn care plutește pe apă. Țelul trebuie să fie clar. Poate să fie o stea foarte îndepărtată, asta nu are nicio importanță, dar steaua trebuie să existe. Nu are nimic dacă e foarte îndepărtată, important e să existe. Dacă privirea ta rămâne concentrată asupra ei, atunci călătoria de zece mii de mile nu e o călătorie lungă. Dacă te miști în direcția cea bună, atunci chiar și cea mai lungă călătorie nu e o problemă. Dar dacă te deplasezi într-o direcție greșită, sau dacă nu te deplasezi în nicio direcție, sau te deplasezi în toate direcțiile laolaltă, atunci viața intră în colaps. Asta este nevroza – un colaps al energiei: nu știi unde să te duci, ce să faci, ce să fii. Faptul că nu știi ce e cu tine lasă un gol înăuntru, o rană, o gaură neagră din care va apărea în mod constant frica. De asta oamenii trăiesc tremurând de frică. Oricât ar ascunde acest lucru, oricât l-ar acoperi, adevărul rămâne: trăiesc în frică. De asta oamenilor le e frică să fie intimi cu cineva – intimitatea, apropierea prea mare i-ar permite celuilalt să vadă gaura neagră din ei.
Cuvântul «intimitate» provine din cuvântul latinesc «intimum». «Intimum» înseamnă interior, miez. Dacă nu ai ceva acolo, nu poți să fii intim cu nimeni. Nu îți permiți să fii intim, de teamă că celălalt o să vadă gaura, rana care mustește de puroi. O să vadă că nu știi cine ești, că nu știi încotro mergi, că nu îți auzi nici măcar propriul cântec, că viața ta e un haos, nu un cosmos. De aici frica de intimitate.
Până și îndrăgostiții devin rareori intimi. Iar relația bazată doar pe sexualitate nu înseamnă intimitate. Intimitatea nu se limitează la orgasmul sexual – acesta e ceva periferic, poate să existe sau poate să nu existe. Intimitatea e o cu totul altă dimensiune. Ea îi permite celuilalt să intre în tine, să te vadă așa cum te vezi tu însuți – îi permite celuilalt să te vadă dinlăuntrul tău, îl invită în miezul ființei tale. În lumea modernă, intimitatea e pe cale de dispariție. Nici chiar îndrăgostiții nu sunt intimi. Prietenia este acum doar un cuvânt, a dispărut. Motivul? Motivul e că nu există nimic de împărțit. Cine vrea să-și împartă sărăcia lăuntrică? Așa că fiecare se preface: «Sunt bogat, știu ce fac, știu încotro merg».
Nu ești pregătit și nu ești destul de curajos să te deschizi, să-ți arăți haosul lăuntric și să fii vulnerabil. Ți-e frică de faptul că celălalt ar putea exploata asta. Văzând că ești un haos, celălalt ar putea să te domine. Văzând că nu ești stăpânul ființei tale și că ai nevoie de un stăpân, celălalt ar putea deveni el stăpânul. Și lucrul ăsta e valabil pentru toți. Toți caută să se apere, astfel încât nimeni să nu le cunoască neajutorarea lăuntrică; altfel ar putea fi exploatați. În această lume, exploatarea e la ordinea zilei.
Iubirea este țelul. Și, odată ce țelul e clar, începi să te îmbogățești lăuntric. Rana dispare și devine o floare de lotus; rana se transformă într-o floare de lotus. Acesta este miracolul iubirii, magia iubirii. Iubirea este cea mai mare forță alchimică din lume. Cei care știu să o folosească pot să atingă cea mai înaltă culme, numită Dumnezeu. Cei care nu știu să o folosească se târăsc în continuare prin cotloanele întunecoase ale existenței; ei nu ajung niciodată pe culmile însorite ale vieții.”
(Osho, „Intimitatea – Încrederea în sine și în celălalt”)
EARTH CHANGE MZ – FACEBOOK
Apreciază:
Apreciere Încarc...
… Plăcerea este fiziologică,
fericirea este psihologică.
Fericirea e ceva mai bună, ceva mai rafinată, ceva mai nobilă… dar nu diferă prea mult de plăcere.
Se poate spune că plăcerea este un gen inferior de fericire și fericirea e un gen superior de plăcere – două fețe ale aceleiași monede.
Plăcerea e puțin mai primitivă, mai animalică; fericirea e puțin mai cultivată, puțin mai umană – dar este același joc jucat în lumea minții.
Nu ești atât de preocupat de senzațiile fiziologice, te preocupă mult mai mult senzațiile psihologice. Dar plăcerea și fericirea nu diferă fundamental.
… Bucuria este spirituală.
Ea este diferită, total diferită de plăcere sau fericire. Nu are nicio legătură cu exteriorul, cu celălalt; este un fenomen intern. Bucuria nu depinde de împrejurări; este a ta. Nu este o excitare produsă de lucruri; este o stare de pace, de tăcere – o stare meditativă. Este spirituală.
Dar Buddha nu a vorbit nici despre bucurie, pentru că există totuși un lucru care transcende bucuria. El îl numește extaz. Extazul e total. Nu e nici fiziologic, nici psihologic, nici spiritual. El nu cunoaște divizare, este indivizibil. Este total într-un sens și transcendental în alt sens. …
Extazul înseamnă că ai ajuns chiar în miezul ființei tale.
El aparține adâncimii esențiale a ființei tale, unde nici chiar eul nu mai există, unde numai tăcerea domnește; tu ai dispărut. În bucurie exiști puțintel, în extaz nu.
Eul s-a dizolvat; este o stare de neființă.
Buddha o numește nirvana.
Nirvana înseamnă că ai încetat să mai fii; ești doar o pustietate infinită, asemenea cerului. Iar în momentul în care ești acel infinit te umpli de stele, și începe o viață cu totul nouă. Renaști.
~ OSHO
”Bucuria – Fericirea care vine din interior”
EARTH CHANGE MZ – FACEBOOK
Apreciază:
Apreciere Încarc...
EARTH CHANGE MZ 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.