Partajează asta:

„Intr-o zi, ma vei intreba,

care este mai importanta ?

Viata mea sau viata ta ?

Atunci, eu voi spune ca a mea,

iar tu vei pleca,

nestiind ca tu…

esti viata mea.”

– Kahlil Gibran

Partajează asta:

” Era aproape imposibil sa vada ce fel de spirit era. Putea sa vada ca e impur pentru ca era ca majoritatea spirtelor – un amalgam de diferite concentratii de culori. Totusi culoarea abastra i se parea ca apare in pete mai dese.

O zana pe care o indragise ii daduse o cupatie: maturator de praf de stele. Credea ca asa se si numeste: Maturator; iar a doua parte a numelui credea ca e familia careia ii apartinea: De Praf De Stele.
Calatorea de mult pe Calea Lactee. Programe ii apareau la tot pasul. Nu intelegea de ce se intampla asta. Apoi, cu cat Timpul trecea si studiindu-i trecerea, cand prea iute, cand prea inceata, petele albastre se mareau, dar, totusi ramaneau mici, in comparatie cu amalgamul celorlalte culori.

Timpul i se parea o variabila care zbura uneori, si trecea mult prea iute atunci cand lucra cu bucurie la pavatul unor alei cu stelutele indicate de zana lui.
O, cat isi indragise zana! Atat de mult o indragise, incat uneori canta; canta odata cu stelele pe care le atingea in zborul lui natang ca de fluture. Si tot el, timpul, trecea incet atunci cand visa cu ochii deschisi, era melancolic sau cand suferea din cauza zanei lui, fiind trist. Dar inevitabil timpul curgea.

In vidul din jur alunecau, uneori, ca intr-o panza de paianjen diferite ecuatii. Ele se dovedeau a fi adevarate programe pe care le integra sau nu in interiorul spiritului sau. Le integra numai daca programul rezona cu sunetul ce aparea la atingerea undei din sufletul sau.
Totul ii aparea sub forma de schema logica. Intai ii era prezentat produsul sau lucrul sau problema respectiva cu proprietatile specifice. Apoi totul era procesat in functie de programul interior care era cel mai aproape de solutia problemei respective. Si aici intervenea marele obstacol al orcarui spirit: lipsa unei cunostinte, a unui programel oarecare, ducea la intarzierea solutiei si chiar la formarea unei bucle ce aducea produsul la stadiul de inceput, cel de prezentare.

Dar el invata. Invata ca zborul sau poate fi si ca al unui vultur, atingand cu precizie doar anumite stele, facand cantecul lor mai linistit; invata ca timpul ce se scurgea era pierdut definitiv si nu se mai intoarce. Si ma citi intr-o stea ca toate apartin Lui – Demiurgului. Asadar si el.

– Si tu apartii Lui? O intreba pe zana. Aceasta ii raspunse simplu:
– Da.
– Si eu? Intreba maturatorul.
– Bineinteles , dragul meu.
Maturatorul nu prea intelegea si de aceea intreba din nou:
– Daca El m-a creat, atunci ce mai vrea de la mine?
Privindu-l zambitoare, zana spuse:
– Tu trebuie sa afli!

Si astfel, spiritul se gandea tot mai mult la o intilnire cu Demiurgul. Credea tot mai mult ca drumul spre El, spre Sursa il va lumina.
Cu fiecare gand pe care-l procesa, maturatorul strabatea milioane de ani lumina. Apoi, se-ntorcea la zana lui.

Se intreba, intr-o zi, daca intr-adevar pleca undeva anume. Asta pentru ca ii era indeajuns sa se gandesca la zana si instantaneu putea sa vada aleile cu stelute.
Nu stia ce-L va intreba atunci cand Il va intalni, pentru ca Demiurgul avea mereu treaba. Asa citise intr-o stea veche. Era ocupat cu fabricarea programelor, cu echilibrarea unor puncte. Acele puncte incerca sa le faca la intersectia unor cercuri. Cand cercurile nu mai erau cercuri, ci erau dizarmonice, ele nu se mai intersectau unde trebuie si punctele care apareau si trebuiau unite indicau triunghiuri, patrate, piramide sau tetraedre, toate, imperfecte si atunci urmau programele imperfect, cu multe functii si necunoscute, foarte greu de rezolvat pentru multe spirite. Si stia : apoi urma ignoranta.

Maturatorul nu cunostea nici drumul spre El, caci toata cunoasterea pe care o avea despre Demiurg era formata din parti infime de stiinta. Totusi energia cunoasterii din sufetul sau, se raspandea din ce in ce mai mult in infinutul univers, pana credea ca a ajuns la marginile lui, dar de gasit tot nu-L gasea.

Dar deodata, un mic programel care produsese in el un fel de revelatie, l-a facut sa inteleaga ca Demiurgul nu e de gasit intr-un loc anume, pentru ca EL este in fiecare stea, in fiecare drum al unei comete, in orice lucru ce iese din mana omului ce locuieste Pamantul.
Atunci inceta sa-L mai caute, si pur si simplu se hotari sa-I vorbeasca.

Dar, cand dori sa deschida gura, atunci se intampla o minune, auzind o Voce puternica si totusi blanda care il intreba:
– Ce vrei tu?
– Vreau sa-mi inteleg viata Demiurgule, raspunse spiritul cu putina teama in glas dar procesand repede gandul ca trebuie sa fie pregatit pentru intrebarile Domnului.
– Dar tu esti nimeni pentru Mine, de ce ar trebui sa vorbesc cu tine?
– Cei de pe Pamant te considera Bun, a raspuns spiritul, si m-am gandit ca Iti vei gasi timp sa vorbesti cu un nimeni ca mine.

Urma o pauza imbibata de o liniste simtita si spiritul se intreba unde a citit: ‘’e-o liniste atat de sfanta, aud cum stelele isi canta’’
– Dar stii totul. Aminteste-ti! Se auzi Demiurgul.

Urma iarasi acea tacere. Spiritul se fastaci si se hotari in sinea lui sa plece, pentru ca si Demiurgul a plecat.
– Hahaha! Se auzi rasul Celui Mare, unde crezi ca am plecat? Uiti ca tu ai zis ca Sunt oriunde, zise Vocea. Urma iar acea tacere si, cand spiritul abandonase ideea unui dialog, auzi din nou:
– Trebuie doar sa-ti traiesti viata, respectandu-Ma.
Apoi spiritul isi aminti: ‘’bate si ti se va deschide’’.
– Si cum Te voi respecta, intreba mai sigur pe el.
– Mai tarziu, iti Voi raspunde, si continua:
– Ai invatat sa-ti controlezi emotiile, asa crezi, nu!??
– Stiu ca in Universul condus de Tine, zise spiritul, ocolind un raspuns simplu, totul este bipolar: exista dualitatea noapte/zi, femeie\barbat, bine/rau, treaz/adormit.
-Lumina/intuneric, continua Vocea.

– Asa este, zise spiritul putin incurcat, apoi continua: la fel sunt si emotiile, care pot fi de joasa frecventa sau de inalta frecventa…
– Si de unde stii toate astea? Intreba Demiurgul egal in tonalitate.
– Am citit unele stele, zise spiritul intrebandu-se daca nu sustine cumva parerile altora.
– Interesant, spuse Demiurgul, si ce mai stii? continua El cu vocea egala.
– Mai stiu, tot din stele, ca cel mai inalt sentiment, cu cea mai inalta frecventa este Iubirea. Iubeste si poti sa faci orice, am citit in sfaturile unui om induhovnicit, raspunse ca la scoala spiritul. Dupa putin timp continua putin nedumerit: nu stiu insa cum e… sa iubesti?

– Continua, stiu ca tu mai vrei sa-Mi spui ceva, zise Acela fara sa raspunda intrebarii.
– Am mai citit intr-o carte ca a iubi inseamna a accepta un sentiment, oricare ar fi sentimentul respectiv…. De fapt, e doar parerea mea, cu – oricare ar fi sentimentul – zise spiritul, facandu-se mai albastru de rusine.

Demiurgul nu infirma si nici nu confirma cele spuse, dar zise rar si filozofic:
– Deci, a accepta orice sentiment fara sa iubesti, e imposibil, asa crezi nu? Si continua, inainte ca spiritul sa raspunda.
Cand lipseste acceptarea unui sentiment, apare suferinta. Si suferinta ta e mare. Deci iti lipseste acceptarea, conform teoriei tale. Nu poti decat sa identifici sentimentul ce-ti provoaca suferinta si sa-l accepti.

Urma o tacere lunga in care spiritul incerca sa se inteleaga pe sine (asadar suferinta mi-a raspuns pana acum(?!)incerca el sa proceseze noua informatie in gand)……………….. de aseara, sunt trist! unde am gresit, se gandi el intrigat?

– A fi trist e un sentiment negativ? Il intreba el pe Demiurg. Dar, nu se mai auzi niciun sunet…
– Doamne, Te rog, raspunde-mi macar la prima intrebare, implora spiritul: cum te voi respecta?

Dar nu se mai auzi niciun sunet nici acum. Si iar intreba:
– Macar am pus intrebarile care trebuie?
Aceeasi tacere il intampina. Spiritul incerca sa recapituleze dialogul, din ce in ce mai confuz. Stai putin, isi spuse cu un fel de revelatie in gand, m-a intrebat de unde stiu acele lucruri, deci vrea sa invat.

II

Era o zi mare: spritul lucra de zor pavand cu ultimele trei stelute aleea ce ducea la palatul de clestar, in care statea zana lui.
Cand potrivi ultima steluta, ceva ii atrase atentia pe Pamant.

Pornind dintr-o poiana si sfarsind intr-un oras, ceva cu sapte culori aducea bucurie atat oamenilor cat si gizelor. Oamenii ieseau din case, fotografiau, aratau cu mana intinsa si cu zambete luminase spre acel lucru nespus de frumos.

Atunci, se gandi la versurile ce se potriveau cu zarva starnita: ‘’ce zgomote infricosate, aud o inima cum bate’’. Dincolo, in poiana, vazu cativa fluturi multicolori, pasarele care zburara la aparitia unui cerb si apoi o gargarita care cobora pe o frunza spre o alta frunza a unei flori.
Apoi, linistea deveni stapanul acelui peisaj mirific si maturatorul stiu de ce un anume poet spusese candva : ‘’e-o liniste atat de mare, aud cum se deschide-o foare’’.

Maturatorul privi acea bucurie si apoi se uita la zana lui. Aceasta spuse fara sa sovaie:
– Nici sa nu te gandesti. Mai mult se bucura oamenii de un curcubeu decat o zana din cer. Bucuria e un mod de a multumi Celui Mare. Pot sa te indrum insa spre usa din locul cel mai inalt al curcubeului, dar trebuie sa te grabesti caci nu sta prea mult deschisa.

– Dar tu mi-ai vorbit de rabdare nu de graba, zise spiritul.
– Du-te, il impinse ea usor si spiritul disparu spre locul indicat de zana..

Undeva, in nori, era usa din locul cel mai inalt al curcubeului; se apropie de ea, nerabdator. O deschise totusi cu un oarecare respect. Il astepta o sala de marmura luminata de ferestre mari si care i se paru lui ca este circulara.

In mijloc, vazuse o carte cu coperte de panza aurita. O deschise rapid, caci camera incepuse sa dispara. Pe prima pagina, scria cu litere uniforme: ‘’gaseste echilibrul in toate’’.
Intoarse foaia, dar mai apuca sa vada, uimit, ca nu era nimic scris pe ea.

Apoi, camera disparu odata cu acel curcubeu. Se intoarse la castelul zanei si ii povesti cele vazute. Cu ochii stralucind, spiritul ii parea zanei schimbat mult dar si mai frumos parca.
– Daca curcubeul are o jumatate de cerc in cer, oare cealalta jumatate este sub pamant? se intreba maturatorul, la un moment dat, speriind zana.

– Cartea vorbea de echilibru. Tu vrei echilibru in extreme? Tu nici macar nu stii toate extremele sentimentelor!!
– Nu exista decat doua sentimente de baza, zise spiritul sigur de el, iubirea si ura. Ele sunt extremele.

Dupa un timp, spuse: bucuria e iubire fata de cel care aduce acest sentiment, dar cand tu imi dai motive de melancolie, ranji spirutul spre zana lui, sunt trist si atunci sufar. Toate suferintele conduc mai devreme sau mai tarziu la ura fata de cel care a adus suferinta.
Ura depinde de intensitatea suferintei. Cred ca inseamna ca atunci te urasc, nu?si continua: orgoliul meu, atunci cand nu te bag in seama, te face sa suferi; cred ca atunci ma urasti, nu?

Zana incerca impacarea si spuse:
– Niciodata nu incerca sa te razbuni……
– Stiu, stiu, o intrerupse maturatorul arogant: razbunarea e doar a Lui; asa m-ai invatat, dar si Doamne Doamne are nevoie de cineva ca sa se razbune pe altcineva.

Atunci, zana spuse pe un ton plat: ai invatat multe si inca foarte bine; exista un singur sentiment ce transforma ura in iubire: acesta este iertarea. Invata acest sentiment si vei sti sa raspandesti iubirea.

– De ce crezi ca vreau sa raspandesc iubire, raspunse spiritul si ochii incepura sa-i luceasca mai puternic ca niciodata; tu nu vezi ca, iubirea este un sentiment slab, in comparatie cu ura?!
Ura o poti dezvolta din sentimente mai multe decat o poti face cu iubirea, spuse maturatorul; ura este un sentiment puternic.

– Dar exista iertare, zise zana clipind linistit. Nu te lasa prada intunecimii urii.
Maturatorul chibzui putin apoi, spuse pe un ton categoric:
– Voi pleca pe Pamant. Intre stele este doar iubire!
Apoi, iesi afara si mai privi odata aleea cu stelute, dar, pe cand incepuse sa dispara, auzi vocea zanei:
– Sa nu-ti pierzi sufletul! Ai un suflet frumos! ”

(O poveste frumoasa si sensibila, primita prin mesaj.)

EARTH CHANGE MZ – FACEBOOK

Partajează asta:

O femeie care a uitat sa hraneasca copilul din ea,
nu poate spune ca dispune de toate calitatile necesare unei femei autentice.

Nici un barbat nu va vrea langa el un competitor.
Nu va vrea o femeie pe care sa nu o poata face fericita si pe care sa n-o poata proteja, decat daca are alte inclinatii decat ale celor care cred ca este normal sa aiba langa ei o femeie cu latura copilului activata.

O femeie ce nu are copilul trezit,
ca si atitudine,
nu poate fi sedusa,
pentru ca seductia in sine este un joc,
iar cine nu stie sa se joace,
va pierde din start acest joc,
iar multi nici macar nu vor apuca sa intre in el.

Arta seductei

EARTH CHANGE MZ – FACEBOOK

O relaţie nu se construieşte pe vorbe, ci pe fapte, încredere şi respect. Poţi să arunci în stânga şi în dreapta cu vorbe siropoase dacă ceea faci tu este total opusul a ceea ce spui. Nu crede că cel de lângă tine va aştepta la infinit un mic semn de afecţiune din partea ta. Nimeni nu aşteaptă la infinit atenţie – ori o primeşte, ori nu –, iar călătoria continuă mai departe pentru că o persoană nu este o jucărie pe care să o bagi în seamă doar când ai chef…

EARTH CHANGE MZ – FACEBOOK

Partajează asta:

”Niciodată nu îți vei putea găsi fericirea, atâta timp cât ești controlat de destin. Iar prin ”destin” nu înțeleg ”soartă”. Nu există soartă. Destinul conține acele cauze trecute, care manifestă efectele în prezent. Poți oare spune ”mi-a fost destinat să fiu lacom”? Singur ți-ai creat lăcomia. Un bețiv nu a fost bețiv din prima clipă când a băut alcool. O acțiune repetată inconștient te va subjuga și va crea o dorință trupească de a o repeta. Apoi, începi să te lamentezi că așa ți-a fost destinul. Această încătușare a fost creată chiar de tine. Destinul este determinat de acțiunile întreprinse. Tu singur ți-ai predestinat viitorul, prin repetarea acțiunilor bune sau rele, benefice sau dăunătoare”, spune Yogananda în cartea sa, ”Divina iubire”(Ed. Ram).

Destinul nu-i o forță implacabilă, nu-i de neschimbat, nu-i atât de încifrat, de necunoscut și de greu previzibil pe cât suntem tentați să credem.

N-am avea nevoie să mergem la cititori în stele și ei să ne spună că stelele ne-au scris ceva acolo, iar ceea ce-i scris, în frunte ne e pus, căci așa cum spune Yogananda – și el a fost un mare, mare sfânt – acțiunile noastre bune sau rele de acum, de azi, din fiecare clipă, ne determină destinul, deci viitorul.

Această definiție a destinului ne poate dărui un strop de bucurie, de vitalitate și de speranță, căci nu ne mai percepem victime ale oamenilor sau ale unui Dumnezeu indiferent, care ne-a scris suferința pe frunți, ne-a aruncat în relații imposibile și-n evenimente dezastruoase și ne-a lăsat așa, acolo, în durerea noastră, să ne descurcăm cum ne duce capul. Iată un mod optimist de a privi destinul, dar și unul care ne face responsabili de acțiunile noastre; speranța că, acționând azi mai bine decât ieri, ne va fi fi mai bine mâine, e de mii de ori mai îndrăzneață și mai preferabilă neputiinței și îngenunchierii în fața destinului implacabil.

Speranța că mai e ceva de făcut, că mai poți schimba ceva, schimbându-ți acțiunea, mintea, sentimentele, atitudinea sau reacția ne ajută să vedem în destin o putere prietenoasă, pusă în mișcare prin propriile acțiuni.

Destinul, așa cum apare în viziunea unui mare înțelept, e-n clipa asta în mâna fiecăruia dintre noi, în alegerea de fiecare zi de a întrerupe obiceiurile care au făcut din noi niște sclavi.

Poate că suntem mai mult sclavii obiceiului de a ne supăra, pe bună dreptate sau numai pe baza unei dreptăți imaginare, dar supărarea și furia ne conduc spre acțiuni greșite, iar acțiunile acestea, mai întâi cultivate în interior, apoi manifestate în exterior, ar putea fi lanțurile care ne leagă de un destin nefast.

Ar fi îndeajuns să ne corectăm acțiunile rele, incorecte, să ne iertăm pe noi înșine și pe alții, să privim către soare chiar în clipa în care avem alegerea să privim și tenebrele nopții înseamnă să ne așternem sub pași covorul roșu al propriului destin!

Nu suntem victimele destinului, ci creatorii lui, iată o idee la care putem reflecta și pe care o putem testa începând din clipa aceasta!

Să fim noi înșine prietenii noștri,

să ne schimbăm obiceiurile greșite din trecut

și așa vom constata că…

destinul e forță prietenoasă…

MARIA TIMUC

Partajează asta:

Simplitatea este elixirul cu ajutorul caruia putem distila adevarul.

Problemele complexe pot fi intotdeauna prezentate intr-un mod in care sa-i permita chiar si unui copil mic sa le inteleaga.

Nu exista nimic nobil in a ascunde adevarul in spatele unor termeni academici.

Omul intelept este acela care nu inceteaza niciodata sa-si simplifice viata,

iar acest lucru il face sa fie un om cu adevarat inteligent.

Iata care sunt cele 15 propozitii care detin puterea de a-ti schimba viata:

1. Nu-ti compara niciodata slabiciunile cu punctele forte ale celorlalti oameni.

2. Asuma-ti responsabilitatea pentru intreaga ta viata, sau altcineva o va face pentru tine.

3. Nu putem schimba cartile de joc pe care le-am primit, ci doar cum vom juca mana respectiva.

4. Urca-te pe munti nu pentru a te vedea lumea, ci pentru ca tu sa vezi lumea.

5. In cazul in care iti accepti limitele, reusesti astfel sa treci dincolo de ele.

6. Confortul este inamicul realizarilor.

7. Indiferent de ceea ce iti va spune cineva este important sa-ti amintesti ca nu trebuie sa mananci cina, sa locuiesti sau sa mergi la culcare impreuna cu persoana respectiva.

8. In cazul in care nu risti nimic, risti totul.

9. Nu le oferi celorlalti puterea de a-ti controla emotiile. Acestea sunt doar ale tale si doar tu ar trebui sa le poti manipula.

10. Victoria te face cunocut in lume, dar infrangerea iti face cunoscuta lumea.

11. In cazul in care nu vei face greseli cat esti tanar, nu vei avea de ce sa zambesti atunci cand vei fi batran.

12. Nu-ti pierde timpul cu explicatii, oamenii aud doar ceea ce vor sa auda.

13. Nu te odihni dupa prima ta victorie, deoarece daca vei esua a doua oara, multe vor fi buzele care vor spune ca prima ta victorie a fost doar un noroc chior.

14. Toata lumea isi doreste sa schimbe lumea, dar foarte putini sunt cei care se gandesc sa se schimbe pe ei insisi.

15. Persoana alaturi de care iti vei petrece cea mai mare a timpului in viata esti tu insuti, asa ca incearca sa fii cat mai interesant posibil.

Partajează asta:

In multe dintre societatile samanice,

daca ai veni la un saman sau la un vraci spunandu-i ca esti descurajat,

abatut sau deprimat,

acesta ti-ar adresa una dintre aceste patru simple intrebari:

1. Cand te-ai oprit din dansat?

2. Cand te-ai oprit din cantat?

3. Cand ai incetat sa mai fii fermecat de povesti?

4. Cand ai incetat sa gasesti confortul pe ducele teritoriu al tacerii?

Acolo unde ai incetat sa dansezi,

sa canti,

sa fii fermecat de povesti,

sau sa gasesti confort in tacere,

acela este locul unde ai trait experienta numita de catre samani “moartea sufletului”.

Dansul, cantatul, povestile si tacerea sunt cele patru alifii univesale de vindecare.