” Era aproape imposibil sa vada ce fel de spirit era. Putea sa vada ca e impur pentru ca era ca majoritatea spirtelor – un amalgam de diferite concentratii de culori. Totusi culoarea abastra i se parea ca apare in pete mai dese.
O zana pe care o indragise ii daduse o cupatie: maturator de praf de stele. Credea ca asa se si numeste: Maturator; iar a doua parte a numelui credea ca e familia careia ii apartinea: De Praf De Stele.
Calatorea de mult pe Calea Lactee. Programe ii apareau la tot pasul. Nu intelegea de ce se intampla asta. Apoi, cu cat Timpul trecea si studiindu-i trecerea, cand prea iute, cand prea inceata, petele albastre se mareau, dar, totusi ramaneau mici, in comparatie cu amalgamul celorlalte culori.
Timpul i se parea o variabila care zbura uneori, si trecea mult prea iute atunci cand lucra cu bucurie la pavatul unor alei cu stelutele indicate de zana lui.
O, cat isi indragise zana! Atat de mult o indragise, incat uneori canta; canta odata cu stelele pe care le atingea in zborul lui natang ca de fluture. Si tot el, timpul, trecea incet atunci cand visa cu ochii deschisi, era melancolic sau cand suferea din cauza zanei lui, fiind trist. Dar inevitabil timpul curgea.
In vidul din jur alunecau, uneori, ca intr-o panza de paianjen diferite ecuatii. Ele se dovedeau a fi adevarate programe pe care le integra sau nu in interiorul spiritului sau. Le integra numai daca programul rezona cu sunetul ce aparea la atingerea undei din sufletul sau.
Totul ii aparea sub forma de schema logica. Intai ii era prezentat produsul sau lucrul sau problema respectiva cu proprietatile specifice. Apoi totul era procesat in functie de programul interior care era cel mai aproape de solutia problemei respective. Si aici intervenea marele obstacol al orcarui spirit: lipsa unei cunostinte, a unui programel oarecare, ducea la intarzierea solutiei si chiar la formarea unei bucle ce aducea produsul la stadiul de inceput, cel de prezentare.
Dar el invata. Invata ca zborul sau poate fi si ca al unui vultur, atingand cu precizie doar anumite stele, facand cantecul lor mai linistit; invata ca timpul ce se scurgea era pierdut definitiv si nu se mai intoarce. Si ma citi intr-o stea ca toate apartin Lui – Demiurgului. Asadar si el.
– Si tu apartii Lui? O intreba pe zana. Aceasta ii raspunse simplu:
– Da.
– Si eu? Intreba maturatorul.
– Bineinteles , dragul meu.
Maturatorul nu prea intelegea si de aceea intreba din nou:
– Daca El m-a creat, atunci ce mai vrea de la mine?
Privindu-l zambitoare, zana spuse:
– Tu trebuie sa afli!
Si astfel, spiritul se gandea tot mai mult la o intilnire cu Demiurgul. Credea tot mai mult ca drumul spre El, spre Sursa il va lumina.
Cu fiecare gand pe care-l procesa, maturatorul strabatea milioane de ani lumina. Apoi, se-ntorcea la zana lui.
Se intreba, intr-o zi, daca intr-adevar pleca undeva anume. Asta pentru ca ii era indeajuns sa se gandesca la zana si instantaneu putea sa vada aleile cu stelute.
Nu stia ce-L va intreba atunci cand Il va intalni, pentru ca Demiurgul avea mereu treaba. Asa citise intr-o stea veche. Era ocupat cu fabricarea programelor, cu echilibrarea unor puncte. Acele puncte incerca sa le faca la intersectia unor cercuri. Cand cercurile nu mai erau cercuri, ci erau dizarmonice, ele nu se mai intersectau unde trebuie si punctele care apareau si trebuiau unite indicau triunghiuri, patrate, piramide sau tetraedre, toate, imperfecte si atunci urmau programele imperfect, cu multe functii si necunoscute, foarte greu de rezolvat pentru multe spirite. Si stia : apoi urma ignoranta.
Maturatorul nu cunostea nici drumul spre El, caci toata cunoasterea pe care o avea despre Demiurg era formata din parti infime de stiinta. Totusi energia cunoasterii din sufetul sau, se raspandea din ce in ce mai mult in infinutul univers, pana credea ca a ajuns la marginile lui, dar de gasit tot nu-L gasea.
Dar deodata, un mic programel care produsese in el un fel de revelatie, l-a facut sa inteleaga ca Demiurgul nu e de gasit intr-un loc anume, pentru ca EL este in fiecare stea, in fiecare drum al unei comete, in orice lucru ce iese din mana omului ce locuieste Pamantul.
Atunci inceta sa-L mai caute, si pur si simplu se hotari sa-I vorbeasca.
Dar, cand dori sa deschida gura, atunci se intampla o minune, auzind o Voce puternica si totusi blanda care il intreba:
– Ce vrei tu?
– Vreau sa-mi inteleg viata Demiurgule, raspunse spiritul cu putina teama in glas dar procesand repede gandul ca trebuie sa fie pregatit pentru intrebarile Domnului.
– Dar tu esti nimeni pentru Mine, de ce ar trebui sa vorbesc cu tine?
– Cei de pe Pamant te considera Bun, a raspuns spiritul, si m-am gandit ca Iti vei gasi timp sa vorbesti cu un nimeni ca mine.
Urma o pauza imbibata de o liniste simtita si spiritul se intreba unde a citit: ‘’e-o liniste atat de sfanta, aud cum stelele isi canta’’
– Dar stii totul. Aminteste-ti! Se auzi Demiurgul.
Urma iarasi acea tacere. Spiritul se fastaci si se hotari in sinea lui sa plece, pentru ca si Demiurgul a plecat.
– Hahaha! Se auzi rasul Celui Mare, unde crezi ca am plecat? Uiti ca tu ai zis ca Sunt oriunde, zise Vocea. Urma iar acea tacere si, cand spiritul abandonase ideea unui dialog, auzi din nou:
– Trebuie doar sa-ti traiesti viata, respectandu-Ma.
Apoi spiritul isi aminti: ‘’bate si ti se va deschide’’.
– Si cum Te voi respecta, intreba mai sigur pe el.
– Mai tarziu, iti Voi raspunde, si continua:
– Ai invatat sa-ti controlezi emotiile, asa crezi, nu!??
– Stiu ca in Universul condus de Tine, zise spiritul, ocolind un raspuns simplu, totul este bipolar: exista dualitatea noapte/zi, femeie\barbat, bine/rau, treaz/adormit.
-Lumina/intuneric, continua Vocea.
– Asa este, zise spiritul putin incurcat, apoi continua: la fel sunt si emotiile, care pot fi de joasa frecventa sau de inalta frecventa…
– Si de unde stii toate astea? Intreba Demiurgul egal in tonalitate.
– Am citit unele stele, zise spiritul intrebandu-se daca nu sustine cumva parerile altora.
– Interesant, spuse Demiurgul, si ce mai stii? continua El cu vocea egala.
– Mai stiu, tot din stele, ca cel mai inalt sentiment, cu cea mai inalta frecventa este Iubirea. Iubeste si poti sa faci orice, am citit in sfaturile unui om induhovnicit, raspunse ca la scoala spiritul. Dupa putin timp continua putin nedumerit: nu stiu insa cum e… sa iubesti?
– Continua, stiu ca tu mai vrei sa-Mi spui ceva, zise Acela fara sa raspunda intrebarii.
– Am mai citit intr-o carte ca a iubi inseamna a accepta un sentiment, oricare ar fi sentimentul respectiv…. De fapt, e doar parerea mea, cu – oricare ar fi sentimentul – zise spiritul, facandu-se mai albastru de rusine.
Demiurgul nu infirma si nici nu confirma cele spuse, dar zise rar si filozofic:
– Deci, a accepta orice sentiment fara sa iubesti, e imposibil, asa crezi nu? Si continua, inainte ca spiritul sa raspunda.
Cand lipseste acceptarea unui sentiment, apare suferinta. Si suferinta ta e mare. Deci iti lipseste acceptarea, conform teoriei tale. Nu poti decat sa identifici sentimentul ce-ti provoaca suferinta si sa-l accepti.
Urma o tacere lunga in care spiritul incerca sa se inteleaga pe sine (asadar suferinta mi-a raspuns pana acum(?!)incerca el sa proceseze noua informatie in gand)……………….. de aseara, sunt trist! unde am gresit, se gandi el intrigat?
– A fi trist e un sentiment negativ? Il intreba el pe Demiurg. Dar, nu se mai auzi niciun sunet…
– Doamne, Te rog, raspunde-mi macar la prima intrebare, implora spiritul: cum te voi respecta?
Dar nu se mai auzi niciun sunet nici acum. Si iar intreba:
– Macar am pus intrebarile care trebuie?
Aceeasi tacere il intampina. Spiritul incerca sa recapituleze dialogul, din ce in ce mai confuz. Stai putin, isi spuse cu un fel de revelatie in gand, m-a intrebat de unde stiu acele lucruri, deci vrea sa invat.
II
Era o zi mare: spritul lucra de zor pavand cu ultimele trei stelute aleea ce ducea la palatul de clestar, in care statea zana lui.
Cand potrivi ultima steluta, ceva ii atrase atentia pe Pamant.
Pornind dintr-o poiana si sfarsind intr-un oras, ceva cu sapte culori aducea bucurie atat oamenilor cat si gizelor. Oamenii ieseau din case, fotografiau, aratau cu mana intinsa si cu zambete luminase spre acel lucru nespus de frumos.
Atunci, se gandi la versurile ce se potriveau cu zarva starnita: ‘’ce zgomote infricosate, aud o inima cum bate’’. Dincolo, in poiana, vazu cativa fluturi multicolori, pasarele care zburara la aparitia unui cerb si apoi o gargarita care cobora pe o frunza spre o alta frunza a unei flori.
Apoi, linistea deveni stapanul acelui peisaj mirific si maturatorul stiu de ce un anume poet spusese candva : ‘’e-o liniste atat de mare, aud cum se deschide-o foare’’.
Maturatorul privi acea bucurie si apoi se uita la zana lui. Aceasta spuse fara sa sovaie:
– Nici sa nu te gandesti. Mai mult se bucura oamenii de un curcubeu decat o zana din cer. Bucuria e un mod de a multumi Celui Mare. Pot sa te indrum insa spre usa din locul cel mai inalt al curcubeului, dar trebuie sa te grabesti caci nu sta prea mult deschisa.
– Dar tu mi-ai vorbit de rabdare nu de graba, zise spiritul.
– Du-te, il impinse ea usor si spiritul disparu spre locul indicat de zana..
Undeva, in nori, era usa din locul cel mai inalt al curcubeului; se apropie de ea, nerabdator. O deschise totusi cu un oarecare respect. Il astepta o sala de marmura luminata de ferestre mari si care i se paru lui ca este circulara.
In mijloc, vazuse o carte cu coperte de panza aurita. O deschise rapid, caci camera incepuse sa dispara. Pe prima pagina, scria cu litere uniforme: ‘’gaseste echilibrul in toate’’.
Intoarse foaia, dar mai apuca sa vada, uimit, ca nu era nimic scris pe ea.
Apoi, camera disparu odata cu acel curcubeu. Se intoarse la castelul zanei si ii povesti cele vazute. Cu ochii stralucind, spiritul ii parea zanei schimbat mult dar si mai frumos parca.
– Daca curcubeul are o jumatate de cerc in cer, oare cealalta jumatate este sub pamant? se intreba maturatorul, la un moment dat, speriind zana.
– Cartea vorbea de echilibru. Tu vrei echilibru in extreme? Tu nici macar nu stii toate extremele sentimentelor!!
– Nu exista decat doua sentimente de baza, zise spiritul sigur de el, iubirea si ura. Ele sunt extremele.
Dupa un timp, spuse: bucuria e iubire fata de cel care aduce acest sentiment, dar cand tu imi dai motive de melancolie, ranji spirutul spre zana lui, sunt trist si atunci sufar. Toate suferintele conduc mai devreme sau mai tarziu la ura fata de cel care a adus suferinta.
Ura depinde de intensitatea suferintei. Cred ca inseamna ca atunci te urasc, nu?si continua: orgoliul meu, atunci cand nu te bag in seama, te face sa suferi; cred ca atunci ma urasti, nu?
Zana incerca impacarea si spuse:
– Niciodata nu incerca sa te razbuni……
– Stiu, stiu, o intrerupse maturatorul arogant: razbunarea e doar a Lui; asa m-ai invatat, dar si Doamne Doamne are nevoie de cineva ca sa se razbune pe altcineva.
Atunci, zana spuse pe un ton plat: ai invatat multe si inca foarte bine; exista un singur sentiment ce transforma ura in iubire: acesta este iertarea. Invata acest sentiment si vei sti sa raspandesti iubirea.
– De ce crezi ca vreau sa raspandesc iubire, raspunse spiritul si ochii incepura sa-i luceasca mai puternic ca niciodata; tu nu vezi ca, iubirea este un sentiment slab, in comparatie cu ura?!
Ura o poti dezvolta din sentimente mai multe decat o poti face cu iubirea, spuse maturatorul; ura este un sentiment puternic.
– Dar exista iertare, zise zana clipind linistit. Nu te lasa prada intunecimii urii.
Maturatorul chibzui putin apoi, spuse pe un ton categoric:
– Voi pleca pe Pamant. Intre stele este doar iubire!
Apoi, iesi afara si mai privi odata aleea cu stelute, dar, pe cand incepuse sa dispara, auzi vocea zanei:
– Sa nu-ti pierzi sufletul! Ai un suflet frumos! ”
(O poveste frumoasa si sensibila, primita prin mesaj.)
EARTH CHANGE MZ 
Lasă un răspuns