La poalele unei paduri era o manastire mare si puternica prin puterea cuvantului binecuvantat de Dumnezeu la liturghii, si de puritatea locurilor.
Gradina manastirii era plina de flori si copaci de toate soiurile, iar primavara, cand infloreau era o minune:
-„A coborat raiul pe pamant, taica,”- zicea staretul manastirii..
„Veniti sa-l vedeti..Veniti sa-i gustati mireasma”..
Intr-o zi, la portile manastirii, poposii un calugar, cu barba alba si parul strans la spate intr-o codita.Dupa trup parea mai batran ca padurea, dar ochii lui negrii erau atat de tineri incat ai fii zis ca un copil a facut vreo ghidusie imbracand haine de garbov.
Dupa mai multe luni de sedere in rugaciune si ascultare, se prezenta in fata staretului si-i spuse:
-„Prea sfiintia ta,astazi este ziua mea de nastere si te-as ruga sa-mi dai o scara..”
-„O scara…?ce sa faci cu ea frate?!..in ce copac vrei sa te urci?”
-„Nu mai trebuie sa urc, parinte, caci eu deja am ajuns…vreau doar sa unesc malurile celor doua prapastii..”
Staretul ramase pe ganduri si repeta ca un ecou cuvintele calugarului:
-„Prapastii..”
-„Da sfintite parinte..sunt doua prapastii:una este intre om si Dumnezeu si cealalta este sapata de om in om: intre vorba lui si gandul lui..”
-„Poate vroiai sa spui ca ai nevoie de o punte de legatura, nu de o scara..Cum ar putea o scara sa uneasca prapastiile..”
-„Pai…ruptura e pe verticala, intre sus si jos, iar pentru a produce unitatea ai nevoie sa urci..”
„Uite am sa-ti spun un vis pe care l-am avut in tinerete..:
Se facea, in vis,ca sunt un..mar. Si la poarta cojii mele a batut un vierme:
-„Prea frumosule mar, se lingusea viermele, ma lasi sa ma hranesc si eu cu sucul tau , caci imi este tare foame..”
Si marul, in bunatatea lui l-a lasat pe vierme sa se hraneasca din pulpa sa. Pe zi ce trecea, viermele devenea tot mai gras si frumos, devorand continutul gustosului fruct..si inmultindu-se, transforma continutul zemos si dulce intr-o masa amorfa, neagra, urat mirositoare, de putregai. De seminte, hraparetul vierme nu putuse sa se atinga…acolo scanteia insasi viata marului.. Am ajuns in mana unui copil , care vazand ca sunt stricat a vrut sa ma arunce..
Dar chiar in acel moment i-a sclipit o idee:-sa smulga semintele marului din putregaiul ce le inconjura si sa le planteze in pamant.
Copilul a avut grija ca in fiecare zi sa ude cu apa vie semintele plantate si sa le vorbeasca ca si cand ar fi fost niste fiinte.
Semintele au incoltit si adapate de cuvintele iubitoare ale copilului s-au inaltat copac , care dupa trei ani a rodit mere frumoase si curate.
Copilul a avut grija ca nici un vierme sa nu mai atace roadele copacului crescut cu atata iubire.
M-am trezit din vis, cand eram tot un mar la fel de frumos dar curat si sanatos, in mana unui copil..”
-„Interesant vis ai avut..plin de semnificatii..”
-„Eeehei..ofta calugarul, visul acesta m-a trezit, sfiintia ta, si m-a facut sa inteleg aaaaai , iata, am mai inteles ceva: ca, adevarata bunatate nu este de a da de pomana oricarui cersetor care intinde mana, pentru ca niciodata nu vei satura gurile flamande si mainile lenese..ci, adevarata bunatate este atunci cand dai posibilitatea sa munceasca bratului puternic care vine si cere.
Nici Dumnezeu nu da nimic fara osteneala.
Dar multi oameni au devenit cersetori, lenesi, trandavi, care se multumesc cu ce pica in mana intinsa, fara sudoare..
Dar visul mi-a deschis si intelegerea ca nimic nu rodeste fara iubire, iar roadele iubirii sunt intotdeauna curate si binecuvantate. Nici o forta , straina iubirii, nu o poate ataca.
In timp ce vorbeau se apropie de ei un enorias destul de suparat..
-„Ce s-a intamplat, fiule?. il intreba staretul
-„Parinte, ma rog lui Dumnezeu de luni de zile si nici pana acum nu mi-a indeplinit dorinta..”
-„Vei primi atunci cand vei fii pregatit.si demn de ceea ce ceri.., raspunse Calugarul Nu te transforma intr-un cersetor…fa-ti lucrarea”
Cei doi calugari se adancira din nou in discutiile lor:
-„Tocmai ceea ce vorbisem ..omul a sapat prapastie intre el si Dumnezeu, percepand relatia numai din punct de vedere cerere si oferta:cand primeste e bine: Dumnezeu il iubeste; cand nu primeste nu e bine: Dumnezeu nu-l mai iubeste.. De aceea am nevoie de o scara, sa le-o dau celor care nu inteleg sensul vietii.”
-„Fiule, fiule, striga staretul dupa enoriasul suparat ca nu i se indeplinise dorinta, vino ca am gasit o rezolvare la cererea ta..”
Enoriasul, bucuros, se intoarse in curtea manastirii si astepta pana cand staretul veni langa el:
-„Uite, ne-am gandit, eu si calugarul acesta, sa-ti daruim o scara..”
-„Ha, ha, ha, se amuza enoriasul, nu am nevoie de scara..ca am una acasa”
-„Da, dar aceasta este o scara fermecata, cu ea vei putea sa ajungi la Dumnezeu”
Enoriasul o lua si pleca cam neincrezator de la manastire..nestiind ce sa mai creada.. Dupa trei ani de zile, staretul il gasi pe enorias in curtea manastirii de mana cu un copil..:
-„Parinte, am venit sa va multumesc.
Mi-a trebuit mult sa inteleg semnificatia scarii pe care mi-ati dat-o acum patru ani, dar m-am rugat lui Dumnezeu sa ma lumineze, si de indata ce am inceput sa urc , incet, incet, dupa putinta mea, fiecare treapta, simteam cum las in urma mandria, orgoliul, neincrederea, trandavia, furia, si ma umplu de smerenia si ascultarea cuvantului lui Dumnezeu.
Asa incat nu i-am mai cerut Domnului nimic, m-am lasat in voia Lui, iar rugaciunea mea era doar multumire.Si cand ma asteptam mai putin, dorinta mea a fost indeplinita..: sotia mi-a daruit un copil, pe care l-am botezat Gabriel, ca pe arhanghelul vestitor de copil.”
-„Ti-ai facut bine lucrarea, fiule, ii raspunse multumit staretul.
Te binecuvantez pe tine si pe copilul tau, caci ai aflat sensul vietii prin rabdare si credinta.
Scara pe care ti-am dat-o, sfatuit de inteleptul meu calugar,a r trebui fiecare sa-i inteleaga simbolul:caci numai prin credinta, ascultand smerit cuvantul lui Dumnezeu din inima ta, poti realiza orice dorinta.
Lasa-te in voia Lui, urcand pe scara vietii, treapta cu treapta si nimic si nimeni nu-ti va sta in cale. Calea ta, fiul meu , are un singur sens:spre EL..”
EARTH CHANGE MZ 
Lasă un răspuns