AFIRMATII PENTRU INGERI   3 comments


Spuneţi aceste afirmaţii zilnic, pentru a face să crească încrederea în sine şi
dragostea de sine. Le puteţi înregistra cu propria voce, obţinând o casetă cu afirmaţii
puternice, sau puteţi să copiaţi la xerox această pagină şi să o puneţi într-un loc
vizibil şi uşor accesibil. Adăugaţi propriile afirmaţii legate de scopurile şi dorinţele
voastre.


Sunt înconjurat de îngeri acum.
Îngerii emit razele iubirii lui Dumnezeu asupra mea şi prin mine.
Accept această iubire de la Dumnezeu şi. de la îngeri.
Merit iubire.
Merit fericire.
Merit sănătate.
Merit ajutor din cer şi îl accept acum.
Chem pe Dumnezeu şi pe îngeri să mă ajute şi să mă călăuzească.
Ascult de vocea mea interioară şi de sentimentele mele.
Vocea mea interioară şi sentimentele mele sunt îndrumări de la Dumnezeu şi de
la îngeri.
Aceste îndrumări sunt tot ceea ce am nevoie.
Urmez aceste îndrumări cu deplină credinţă.
Ştiu că Dumnezeu şi îngerii mă iubesc şi mă îndrumă acum.
Accept iubirea îngerilor.

Accept iubirea.
Iubesc.
Sunt iubire.
Sunt iubitor/ iubitoare.
Sunt foarte iubit.
Fiecare mă iubeşte.
Iubesc pe fiecare.
Iert pe fiecare.
Mă iert pe mine însumi/ însămi.
Trimit iubirea de la Dumnezeu oricărei persoane pe care o întâlnesc.
Veghez cu grijă asupra gândurilor mele şi permit numai gânduri pozitive şi
iubitoare. În lume există
iubire din belşug.
Este destulă iubire pentru fiecare.
Este şi pentru toţi din jur.
Am toate din belşug.
Atrag oameni minunaţi, iubitori, în viaţa mea.
Îngerii mei şi eu ne bucurăm de ocaziile de a sluji această lume.
Sunt mereu răsplătit.
Viaţa mea este armonioasă şi liniştită. Sunt plin/ ă de pace.
Sunt plin/ ă de bucurie.
Radiez de bucurie.

3 responses to “AFIRMATII PENTRU INGERI

Subscribe to comments with RSS.

  1. Reblogged this on An'Anasha's Blog.

  2. …”Atrag oameni minunaţi, iubitori, în viaţa mea…”…NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR.
    <3<3<3<3 Multumesc
    NAMASTE

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Natura umana.

Cunoasterea vietii sub toate formele ne da puterea de a trai bine in aceasta forma a ei .

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

Derivată din D.

You know my name, not my story.

Blog on Wheels

POWERED BY PASSION

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Laura Dobrescu

"Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, dar minunat atunci cand toate piesele sunt asezate la locul potrivit." Steve Jobs

simis68's Blog

4 out of 5 dentists recommend this WordPress.com site

Daniellaladana's Blog

La o ceasca de cafea...

Edge of Humanity Magazine

An Independent Non-Discriminatory Platform With No Religious, Political, Financial, or Social Affiliations

Me,Karelia

Nici un „azi” nu este prea puțin, nici un „mâine” nu este prea mult!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Poveștile Fabiolei

-the funny side of stories-

NOTE FALSE

soporific pentru pian şi pisică

Suflet in lumina!

This WordPress.com site is the bee's knees

lolandas

Cerul este ecranul universului nelimitat!

Reflections On Reality

Thoughts on Being Human and Living a Life of Passion, Joy, and Fun

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Tainele frumusetii !

Despre noi femeile!

tamara88rodica

This WordPress.com site is the bee's knees

învaţă-mă să simt

o felie de viaţă, trecută prin filtrul peniţei

jurnalpentruzileleploioase

"I am the architect of my own destruction"

MARANXA

Lyrik & Philosophie

Diana Mandache's Weblog

Royal History (since 2008)

vorbepe.wordpress.com

de la lume adunate si de mine comentate

E-Motion

de Andrei Stipiuc

Adrian Niculae - 100% jurnalism

Lovesc unde doare mai tare

Legionwriter

"...The light shines in the darkness, and the darkness can never extinguish it."

corinastancu

A topnotch WordPress.com site

La capatul curcubeului

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Nimic nou sub soare

Toate-s vechi si noua toate/ce e rau si ce e bine/ tu te-ntreaba si socoate...

claudia

este o prăjitură dulce-acrișoară. (r)evolution keeps going...

Exist - Aici si Acum

Libertate , Sanatate , Bani , Iubire - Feminitate , Misiune Personala - Spiritualitate

Opus bay

Pobres putas cuando reina la Santa hipocresía.

Intre magie si vrajitorie

magie, teurgie, divinatii, potiuni, incantatii, tarot, magia cristalelor

Alexandru Chermeleu

Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI. Un om adevarat, sincer, care cunoaste IUBIREA si COMPASIUNEA intelege ca oamenii sunt orbi, inconstienti cu spiritul adormit ~ OSHO (CARTEA DESPRE BARBATI)

Blog neinspirațional

...despre lupta cu morile de vânt

MariaBarbu Blog - IDEAL şi CREAŢIE

Despre Adevar si Realitate, despre Ideal si Creatie

Georgiana Iuliana Dinu (Pui mic)

Din suflet pentru suflet!

Krantzblog

Acasă la Gică Contra

%d blogeri au apreciat: