
” Barbatul este cea mai elevata faptura
Femeia este cel mai sublim ideal!
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron;
pentru femeie un altar.
Tronul slaveste;
Altarul sanctifica.
Barbatul este creerul,
Femeia este Inima.
Creierul faureste Lumina;
Inima produce Iubirea.
Lumina fecundeaza;
Iubirea reinvie.
Barbatul este puternic datorita ratiunii.
Femeia este de neinvins datorita lacrimilor…
Ratiunea convinge;
Lacrimile induioseaza.
Barbatul este capabil de toate eroismele
Femeia de toate martiriile.
Eroismul innobileaza;
martiriul inalta.
Barbatul are suprematia.
Femeia Preferinta.
Suprematia inseamna Forta
Preferinta reprezinta dreptul.
Barbatul este un geniu.
Femeia un inger.
Geniul este incomensurabil;
ingerul indefinibil.
Aspiratia barbatului este gloria
Aspiratia femeii este virtutea!
Gloria face tot ceea ce este maret
virtutea face tot ceea ce este Divin.
Barbatul este un cod.
Femeia o evanghelie.
Codul corecteaza;
evanghelia perfectioneaza.
Barbatul gindeste
Femeia viseaza
A gindi inseamna a avea in craniu o larva
A visa inseamna a avea pe frunte o aureola.
Barbatul este un ocean.
Femeia este un lac.
Oceanul contine perla care impodobeste;
lacul poezia care uluieste
Barbatul este acvila ce zboara
Femeia este privighetoarea ce cinta
A zbura inseamna a domina spatiul;
a cinta inseamna a cuceri Sufletul.
Barbatul este un Templu
Femeia este sacrariul
Inaintea Templului ne descoperim;
inaintea sacrariului ingenunchem.
Intr-un cuvint: Barbatul e situat unde se termina Pamantul;
Femeia unde incepe C e r u l ! ”

Apreciază:
Apreciere Încarc...
12 feluri în care îi poți arăta dragoste soției tale
Chiar dacă relația este foarte bună, soția ta este probabil marcată de o nesiguranță fundamentală cu privire la dragostea ta – și dacă această nesiguranță este provocată, atunci, până nu o reasiguri de dragostea ta, este posibil ca reacțiile ei să fie de-a dreptul uimitoare și confuze pentru tine, afirmă Shaunti and Jeff Feldhahn, în cartea „Doar pentru el”.
Bărbații sunt obișnuiți să încheie afaceri, să facă târguri. Prima mașină, primul job, prima casă. Ei văd ceva ce le place, fac ceea ce trebuie și încheie târgul. Autorii cărții Doar pentru el folosesc această analogie pentru a-i ajuta pe bărbați să înțeleagă, pe limba lor, că lucrurile nu stau la fel cu soția lor. Deși bărbații tind, după căsătorie, să se relaxeze și să se odihnească de „truda” din timpul curteniei, căsătoria nu a încheiat târgul în mintea soțiilor lor. Deși atunci când el a spus „Da!” ea a înțeles că o iubește, femeile au nevoie periodic să fie reasigurate de dragostea soților lor.
De exemplu, te-ai întrebat vreodată de ce soția ta
- te întreabă „Mă iubești?” deși nu ai făcut nimic care să-i sugereze că nu o mai iubești?
- tinde să creadă că momentele în care vrei să rămâi singur sunt o dovadă că te-ai supărat pe ea și vrei să fugi?
- vrea să vorbească, să vorbească și iar să vorbească despre relația voastră, mai ales când tu nu pari a avea chef?
- devine critică sau insistentă fără niciun motiv aparent?
- devine urâcioasă, excesiv de sensibilă sau te îndepărtează și apoi e furioasă că ai rămas distant?
Bărbații tind să considere aceste comportamente ciudățenii tipic feminine pe care probabil nu le vor înțelege niciodată, după cum niciodată, își spun ei, nu vor reuși să-și mulțumească pe deplin soția.
Emerson and Sarah Eggerichs, vorbitori internaționali pe teme de familie, explică faptul că pe măsură ce timpul trece, observațiile ei, motivate de percepția că el o iubește mai puțin, devin critici. Iar el începe să perceapă tot mai intens că acest comportament este un atac direct, că ea nu-l acceptă, nu-l aprobă, nu-l respectă în cele din urmă. Semințele unui conflict mai profund sunt sădite în felul acesta.
Bărbații ar fi uimiți să știe 3 aspecte, spune Shaunti, care reies din sondajul pe baza căruia autoarea și-a scris cartea:
- Cât de frecvente sunt sentimentele de nesiguranță ale soției cu privire la dragostea soțului ei (fie ele și subconștiente),
- Cât de dureroase sunt aceste sentimente,
- Cât de rezistente la argumente logice sunt aceste sentimente.
Așadar, în loc să încerce să-și schimbe soția, bărbatul poate rezolva problema cu o soluție simplă și eficientă: s-o reasigure constant de dragostea pe care i-o poartă.
Iată 12 căi prin care un soț poate să-și reafirme dragostea față de soția sa:
- Spune-i că o iubești. Fă-o natural, nu de parcă ar fi un salut, spus din reflex.
- Reasigur-o de dragostea ta chiar și când devine dificilă sau în timpul unui conflict – nu te bloca și nu renunța. Îmbrățișeaz-o când este supărată, nu o lăsa întâi „să-și revină”.
- Explică-i că nu din cauza ei ai nevoie să petreci un timp singur.
- Ascult-o fără să devii defensiv atunci când vrea să vorbească despre relație.
- Recunoaște când ai greșit, nu fii ambițios și învață să-ți ceri iertare.
- Nu îi da sfaturi când îți spune problema ei. Ascult-o și oferă-i sprijin emoțional. Apoi va veni și timpul să te întrebe ce sfat ai pentru ea.
- Continuă s-o curtezi și după căsătorie. Micile tale atenții îi spun că e în gândurile tale mereu.
- Petrece mai mult timp cu ea, în loc să fii excesiv preocupat de a aduce bani în casă. Ea se simte sigură când voi doi sunteți foarte apropiați și petreceți timp împreună.
- Afirmă-i feminitatea. Observă cu ce se îmbracă sau ce e nou în înfățișarea ei și confirmă-i că este frumoasă.
- Roagă-te pentru ea și întreab-o cum îi poți fi de ajutor în frământările ei spirituale.
- Demonstrează-i că o prețuiești pentru tot ce este ea, că ai nevoie de ea, nu doar din punct de vedere fizic.
- Fii dispus să recunoști că nu ești înclinat să îți manifești sentimentele așa cum are ea nevoie. Și cere-I lui Dumnezeu să te ajute să-ți schimbi predispoziția.

12 feluri în care îi poţi arăta respect soţului tău
Bărbaţii ar prefera să se simtă mai degrabă neiubiţi decât nerespectaţi sau luaţi în batjocură, acesta este unul dintre principiile în favoarea căruia pledează cartea „Doar pentru ea”, scrisă de Shaunti şi Jeff Feldhahn. O idee cu rezonanţă biblică, intuitivă pentru multe femei dar care, adesea, nu este înţeleasă la nivel practic. Acesta este şi motivul pentru care Lindsey Holcomb semnează un editorial în care prezintă 12 căi de a-i arăta soţului că îl respecţi.
Soţiile sunt chemate să îşi iubească soţii, acceptându-i şi respectându-le chemarea naturală și rolul de lider pe care aceștia le au în familie, spune și Holcomb. Soţiile însă sunt adesea ispitite să îşi evite soţul atunci când acesta greşeşte sau să îl lipsească de ceea ce îl face să se simtă bărbat – respectul.
Respectul este unul dinte elementele cel mai dificil de construit, însă cel mai uşor de dărâmat, mai ales în contextul unei familii în care idealurile biblice nu sunt respectate “natural”, susţine Holcomb. Este uşor să îţi respecţi soţul atunci când te iubeşte așa cum ai nevoie, însă soţiile sunt chemate să îşi respecte soţii chiar şi atunci când acesta nu este întocmai la înălțimea așteptărilor (nu în sensul tolerării vreunei forme de abuz, n.r.).
Holcomb propune 12 modalităţi prin care o soţie credincioasă îi poate arăta soţului ei că îl respectă.
- Spune-i că îl respecţi. Menţionează în mod explicit ce este ceea ce respecţi la el.
- Cere-i iertare atunci când ai greşit. O astfel de atitudine te îndreptăţeşte să te aştepţi ca şi el să-şi ceară iertare atunci când greşeşte.
- Cere-i opinia atunci când ai de luat o decizie. Împărtăşeşte-i gândurile tale şi luaţi hotărâri împreună.
- Roagă-te cu sinceritate pentru soţul tău. Unele femei au o predispoziţie de a-i instrui pe ceilalţi şi pot deveni sâcâitoare. Înlocuiește reproşurile cu rugăciuni.
- Vorbeşte cu amabilitate şi cu dragoste despre soţul tău în faţa familiei, a copiilor şi a prietenilor.
- Laudă fiecare lucru bun pe care îl vezi la el. Exprimă verbal aprecierea pe care o ai pentru felul în care vezi că își lasă inima și comportamentul modelate în bine.
- Ascultă-l atunci când vorbeşte cu tine. Nu îl îndepărta.
- Fii conştientă de „puterea limbii”. Evită sarcasmul, agresivitatea pasivă, sau observaţiile acide şi critica.
- Păstrează-ți aşteptările înalte de la el. Şi Dumnezeu are aşteptări înalte cu privire la noi.
- Spune-i ce gândeşti şi ce simţi. E ceva care stimulează încrederea şi comunicarea sănătoasă.
- Străduiește-te să descoperi și să înțelegi cum să ai grijă de soţul tău şi cum să îi faci bine.
- Fii sinceră şi recunoaște în faţa soţului tău dacă nu l-ai respectat. Şi cere-I lui Dumnezeu să te ajute să-ți schimbi predispoziția.

Apreciază:
Apreciere Încarc...
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.