Partajează asta:

Rugaciunea intaia a Sfantului Macarie cel Mare catre Dumnezeu Tatal

Dumnezeule cel vesnice si Imparate a toata faptura,

Cela ce m-ai invrednicit a ajunge pana in acest ceas,

iarta-mi pacatele ce am facut in aceasta zi:

cu lucrul, cu cuvantul, si cu gandul,

si curateste, Doamne, smeritul meu suflet,

de toata intinaciunea trupului si a sufletului.

Si-mi da, Doamne, in aceasta noapte,

a trece somnul in pace,

ca sculandu-ma din ticalosul meu asternut,

bine sa plac Preasfantului Tau nume,

in toate zilele vietii mele,

si-mi ajuta cu harul Tau sa calc pe vrajmasii cei ce se lupta cu mine,

pe cei trupesti si pe cei fara de trup.

Izbaveste-ma Doamne de gandurile cele desarte,

care ma intineaza si de poftele cele rele,

ca a Ta este imparatia,

puterea si slava,

a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, a

cum si pururea si in vecii vecilor.

Amin.

Partajează asta:

Efervescenţa şi bucuria sufletului feminin

provin din trăirea farmecului și a magiei personale.

Fie că străluceşte cu exuberanţă,

fie că este discretă,

feminitatea elevată reprezintă în esenţă un amestec de

iubire,

adevăr,

bine

şi

armonie.

Componenta superioară a sufletului feminin

este atrasă misterios de perfecţiune.

Fii și tu una dintre femeile care știu să mențină vie

chemarea sufletului către desăvârşire.

Partajează asta:

Fizică şi yoga susţin aceeaşi viziune

Psihiatrul Ruben Feldman Gonzales relatează modul în care întâlnirea cu doi oameni remarcabili, înţeleptul Krishnamurti şi omul de ştiinţă David Bohm, a adus în viaţa să o nouă viziune asupra Realităţii, pe care a numit-o percepţie unitară.

Una dintre temele principale de discuţie dintre Bohm şi Krishnamurti a fost natura gândului, limitele sale şi modul în care acestea duc la o percepţie parţială a realităţii. Conştiinţa umană are o ordine explicită, care este percepţia fragmentară a realităţii, şi o ordine implicită, care este percepţia unitară a realităţii. Această percepţie unitară este atinsă în yoga în timpul stărilor profunde de meditaţie.

SAMADHI desemnează o stare beatifică de conştiinţă superioară celei de veghe, de vis şi de somn profund. În această stare se produce fuziunea celui care meditează cu obiectul meditaţiei sale. Prin unirea dintre „subiectul” şi „obiectul” experienţei, apare caracterul profund extatic al acestei trăiri. A fi capabil de a intra cât mai des în starea de SAMADHI este o condiţie indispensabilă oricărei meditaţii yoghine profunde care este cu adevărat perfect realizată. Toate şcolile şi tradiţiile spirituale disting cel puţin două tipuri de extaz divin SAMADHI. În primul rând se vorbeşte despre acea stare de SAMADHI (extaz divin) care implică identificarea profundă cu obiectul meditaţiei şi manifestarea unor forme de gândire şi cunoaştere foarte elevate. În al doilea rând, există acea stare de SAMADHI care constă în identificarea perfectă cu însăşi esenţa divină a fiinţei, cu Şinele Suprem transcendent. Numai cel de-al doilea tip de SAMADHI poate conduce la adevărata Eliberare spirituală şi la realizarea directă a Sinelui Suprem Divin (ATMAN), prin transcenderea completă a oricărui concept şi a oricărei discursivităţi în gândire.

R.F.Gonzales a început dialogul cu Bohm şi Krishnamurti plecând de la următoarele precepte:
1. „În percepţia unitară există gândire, dar nu şi gânditor.”
2. „În percepţia unitară observatorul este cel observat.”
3. „Natura realităţii în general, şi a conştiinţei în particular, alcătuiesc un întreg coerent, care este permanent în mişcare. Gândirea noastră este fragmentată. Cunoaşterea obişnuită este limitată. Noi vorbim despre realitate şi credem că o cunoaştem, dar cuvintele – produse ale gândirii – nu pot exprima adevărata Realitate.”

Percepţia unitară este atinsă în yoga în timpul stărilor profunde de meditaţie
Conform lui Heraclit, cuvântul „Logos” înseamnă „realitate fundamentală, continuă, în mişcare, din care toate formele se nasc şi în care apoi se resorb”. El a fost tradus însă, în Evanghelia după Ioan, prin „Cuvânt” şi de atunci umanitatea pune atât de mare preţ pe cuvinte şi pe raţiune. Ceea ce uităm este că raţiunea însăşi reprezintă una dintre formele acestei realităţi, adică o mişcare continuă pe care însă noi o considerăm fixă sau statică. Noi considerăm raţiunea ca fiind un proces separat. Credem că memoria, ideile, emoţiile şi funcţionarea organică sunt independente unele de altele. Percepţia gândirii este fragmentară. Aceasta înseamnă că gândirea umană obişnuită concepe realitatea în fragmente. Dar gândirea este un proces natural. Există gândire, dar nu există gânditor.

Percepţia unitară în fizică – holochinezia
O lungă perioadă a istoriei cuvântul „intelect” a fost sinonim cu „spirit”. În această viziune, nu putea să existe ceva superior raţiunii. Doar în ultimii 300 de ani Occidentul a fost dispus să adopte un mod de a gândi care nu se baza doar pe raţiune, ci şi pe observare. Astfel au apărut şi s-au dezvoltat Teoria Relativităţii şi Teoria Cuantică. Fizicianul englez David Bohm a fost cel care a introdus în fizică conceptul percepţiei unitare. L-a numit holochinezie (mişcare totală).

Percepţia unităţii nu este o altă formă a gândirii. Toate formele limbajului şi raţiunii obişnuite sunt limitate şi fragmentate, chiar şi acelea de care avem nevoie şi pe care le folosim zi de zi. Întâlnim paradoxuri de fiecare dată când ne gândim la realitatea continuă. Fizicienii Werner Heisenberg şi Niels Bohr au afirmat că nicio formă precisă de gând sau limbaj n-ar putea descrie fenomenele atomice. De aceea, percepţiile fundamentale ale realităţii continue devin rareori parte a vieţii cotidiene.

Transformarea se poate realiza chiar acum
Toate obiectele, evenimentele, entităţile (atomi şi fiinţe), etc. apar ca forme în fluxul întregului. Aceste forme apar şi dispar din nou în curgerea totală a realităţii continue şi nici o formă nu are existenţa independentă de acesta. Universul este o hologramă spaţială în mişcare. Fiecare centimetru cub de spaţiu din întregul univers condensează energia care ar putea fi eliberată de toată materia din univers. Fiecare parte a corpului nostru funcţionează în cel puţin patru feluri autonome, existând la nivel material, mental, energetic şi holocinetic.

Mintea funcţionează precum o interfaţă între materie şi energie. Ea are un singur mod de a intra în contact cu energia cosmică şi nivelele superioare ale conştiinţei. Această modalitate este numită percepţie unitară. Materia, gândul, energia sunt permanent în mişcare în această realitate holocinetica. Creaţia nu este un eveniment din trecut, ea are loc chiar în acest moment. Acum, în sec. XXI, gândirea este încă privită drept fundament al realităţii şi concept fundamental în psihologia actuală. Nu putem trece dincolo de materie deoarece tot ce ştim este percepţia fragmentată inerentă în gândire. Totul în percepţia fragmentară este deconectat. Materia este separată de atomi, energia este împărţită în câmpuri (câmpul electromagnetic, gravitaţional etc).

Dacă creaţia însăşi are loc chiar în acest moment, atunci transformarea completă a omului se poate petrece chiar acum. Nu este suficient să ne schimbăm comportamentul, ideile sau credinţele. Trebuie să redescoperim experienţa percepţiei unitare dincolo de cuvinte.

Gândirea este cea care fragmentează
Conştiinţa noastră are o ordine explicită, care este percepţia fragmentară a gândirii, ordine de care noi devenim conştienţi prin intermediul imaginilor, simbolurilor şi al cuvintelor. Dar conştiinţa are de asemenea o ordine implicită care este percepţia unitară. Percepţia unitară poate cuprinde gândirea, dar nu este un rezultat al gândirii. Am fost uluit atunci când am realizat că ştiinţă, filosofia şi psihologia contemporane ignoră cu desăvârşire percepţia unitară. Natura realităţii privită ca un întreg nedivizat este irelevantă pentru teoriile cuantice sau relativiste. Singura conexiune dintre materie, energie şi minte este făcută de oamenii obişnuiţi prin intermediul gândirii fragmentare, considerând şi limbajul ca pe o formă a ei. Nu doar că noi ne gândim rareori la holochinezie în educaţia noastră ştiinţifică, dar ea poate fi dedusă doar prin intermediul gândirii. Credem cu tărie că oamenii şi evenimentele sunt independente unele de altele. Percepţia fragmentară sau cea care creează diferenţierile iluzorii presupune că lucrurile nu au legătură unele cu altele. Atomii există ca şi concepte doar în mintea umană, iar câmpurile electromagnetice au aceeaşi natură ca şi gravitaţia, iar gândurile nu sunt separate de emoţii şi amândouă „se topesc” complet în percepţia unitară.

Am fost de asemenea uimit să nu pot vedea neuroni separaţi în ţesutul cerebral cu ajutorul unui microscop electronic puternic. Receptorii, neuronii, emoţiile, câmpurile de energie şi atomii au o existenţă separată doar teoretic, doar în mintea umană. David Bohm mi-a spus:”La fel şi naţiunile. Naţiunile nu există pe planetă, există doar pe hărţile inventate de gândirea umană. Una din consecinţele acestui lucru sunt războaiele.”

Întregul este în parte
„Discuţia cu Bohm şi Krishnamurti a fost pentru mine o adevărată experienţă mistică. Ei au trezit în mine nu doar o nouă viziune asupra cosmosului; m-au trezit efectiv la o nouă viaţă, de o intensitate mult mai mare. Am înţeles atunci că ceea ce tradiţiile orientale numesc SAMADHI sau extaz divin înseamnă de fapt percepţia unitară a Realităţii Indivizibile şi trăirea plenară a acestei unităţi. Pot descrie percepţia unitară printr-un singur cuvânt: totalitate – energie totală, bucurie totală, ordine totală şi sentimentul de a fi una cu toate fiinţele pe care le întâlneam. Timpul devenea neimportant şi întregul spaţiu forma un tot unitar.”
sursa: http://www.luxsublima.ro

Partajează asta:

Întrucât Conștiința Universală se reflectă în mod esenţial în   fiecare  aspect al realității și pentru că în Coerența universală nimic nu este inutil, fiecare parte are tocmai de aceea un anumit  rost, o anumită menire ce este pe deplin integrată în armonia Totalităţii.

Nimeni și nimic nu este inutil și din perspectiva universală totul merită să fie iubit.

Un aforism oriental spune în acest sens, într-un mod foarte inspirat, că „Fiecare ființă umană merită să fie iubită măcar pentru faptul că în ea există o scânteie din Dumnezeu”.

Deși poate că uneori ne vine greu să iubim anumite ființe din jurul nostru, aceasta putem fi siguri că se datorează  în primul rând  limitărilor noastre.

Avem de obicei tendința să dăm vina pe comportamentul „inadmisibil” al celorlalți.

Dacă reușim însă să înțelegem cu adevărat faptul că – atât în cazul nostru cât și al celorlalți – greșelile și dificultățile rezidă doar din  imaturitatea  cu care încă mai sunt abordate lecțiile vieții și că în realitate cu toții suntem „elevi” la școala vieții, atunci începem să avem mai multă răbdare.

Cei care sunt în „clasele” mai mici, mai au încă mult de învățat, dar fiecare, fără excepție, trece prin aceasta.

Pentru a avea o reprezentare mai clară a concepției spirituale despre acest aspect, este semnificativ să cunoaștem faptul că tradițiile spiritualității orientale afirmă că maturizarea spirituală – și implicit maturizarea în iubire – se realizează pe parcursul a nenumărate existențe succesive în care sufletele se reîntrupează.

Acesta este motivul pentru care unii se nasc având deja o mare experiență, iar alții sunt abia la început de drum.

A pretinde cuiva să își transforme și eleveze imediat concepția despre viață, se dovedește din această perspectivă a fi cu totul nerealist.

Partajează asta:

A fi capabili să ne iubim duşmanii semnifică menținerea unei anumite atitudini interioare prin care noi nu doar că nu mai suntem tulburați de aspectele exterioare ale respectivelor ființe cu care interacționăm, dar mai mult decât atât, nu ne mai separăm de ceea ce  în esenţa lor  acei „duşmani” reprezintă.

Iar această atitudine interioară se bazează pe înțelegerea profundă a realității că  în esență cu toții suntem identici și cu toții suntem Una. Suntem doar ipostaze diferite ale aceluiași „EU”.

Aceasta nu implică, desigur, să devenim naivi şi lipsiţi de discernământ.

Este absolut necesar să facem tot ceea ce trebuie făcut pentru a-i ajuta pe acei oameni să se orienteze (în mod liber !)  pe cale Binelui.

În acest sens modul înțelept de a proceda este acela de a  limita  eventuala manifestare a răului, dar  a nu forța  ființa respectivă să meargă pe calea Binelui.

Dealtfel această eventuală forțare ar fi un non-sens din punct de vedere spiritual pentru că adevăratul Bine, cel profund și matur, poate fi  trăit  (nu doar afișat exterior și superficial) doar în mod total liber.

Înțelepții din toate timpurile au spus că cel mai bun mod de a insufla cuiva un comportament pozitiv nu constă în a-i aduce reproșuri și acuzații vehemente (ceea ce va crea și escalada un munte de tensiuni), ci este modul de a-i oferi  exemplul nostru  personal, ce vine dintr-o atitudine de iubire și iertare.

Această atitudine interioară de a iubi totul este – paradoxal în aparență – infailibilă în transcenderea şi armonizarea oricărui conflict, a oricărui antagonism bazat în esenţă pe existenţa a două forţe opuse și separate.

Este bine să conștientizăm că ura conduce la dezbinare, iar iubirea la unificare.

Ura și dezbinarea sunt specifice lumii demonilor, iar Iubirea și unitatea sunt specifice lumii îngerilor.

Cu cât eşti mai separat şi mai dezbinat de tine însuţi şi de ceea ce este în afara ta, cu atât suferi mai mult.

Cu cât eşti mai unificat în tine însuţi şi mai coerent cu Conştiinţa Universală, cu atât eşti mai fericit.

Partajează asta:

Când o femeie obișnuită ALEGE sa aibă aspirații spirituale,

ea începe să Îi acorde lui Dumnezeu primul loc în viața sa.

Această perspectivă spirituală face ca în viața ei

să înceapă să se manifeste minunate sincronicități și tainice miracole,

care nu încetează să o fascineze și să o umple de o bucurie elevată.

Aceste încântătoare surprize divine o inspiră

să își amplifice și mai mult dorul de Dumnezeu – Veșnicul Îndrăgostit,

pe care ea Îl regăsește în toate aspectele vieții ei,

în tot și în toate.

Astfel, viața ei devine un poem al iubirii divine

în care El este autorul, iar ea este personajul principal.

FEMEIA SPIRITUALĂ renunţă la nevoia de control asupra a tot şi a toate.

Astfel descoperă puterea iubirii din inima ei,

cea în care propria sa viaţa îşi are sursa,

cea care se află deopotrivă înlăuntrul său şi în întreaga Fire.

Această profundă experienţă a libertăţii o descătuşează la cel mai adânc nivel

şi de aceea ea poate cu uşurinţă apoi să se dezvăluie

în toată puritatea, verticalitatea sa, detaşată, independentă întru spirit.

FEMEIA SPIRITUALĂ recunoaşte că este co­­autor al istoriei pe această planetă,

nu o victimă a epocilor.

Îşi asumă întreaga responsabilitate pentru propriile înţelegeri,

pentru alegerile sale trecute şi actuale.

Fără vinovăţie, acest sentiment de responsabilitate îi dă certitudinea

că are puterea gigantică de a-şi crea prezentul

şi de a sădi seminţele de aur ale unui viitor îndumnezeit.