Archive for 19 decembrie 2014

DACA VREI SA FII REGE, ALEGE BINELE !   1 comment


Ca să fii rege peste animale, nu-i cine ştie cât. Trebuie doar să fii mai puternic decât ele. Şi-atât.
Ca să fii rege peste păsări este puţin mai greu. Dar frumos. Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele şi niciodată mai jos.
Ca să fii rege peste flori trebuie să suporţi la hotare mărăcinii şi spinii şi mai ales, trebuie să înmiresmezi către lume mai mult decât crinii.
Ca să fii rege peste înstelare trebuie să te aşezi printre luceferi – călător spre Orion şi, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos decât oricare. Şi fără trudă.
Ca să fii rege peste ape şi vânt trebuie să înveţi osanale ca îngerii şi să le aduci pe pământ alinare pentru lacrima corbilor din Valea Plângerii.
Ca să fii rege peste oameni este mai greu decât toate altceva. Trebuie să trăieşti şi să mori pentru ei, învățându-i ce înseamnă a iubi, a ierta…
Dar, cel mai minunat, este să poţi fi rege peste tine însuti, atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsul tău.

Şi să încheiem înţelept şi frumos, și mai ales, cum se cuvine.
Încoronarea ta o face Hristos când mergi pe drumul dinspre rău spre bine. În clipa aceea, Veşnicia te cumpăneşte.

Dacă vrei să fii rege, alege binele!
Hei!

Grăbeşte-te!

(poezie „Ca să fii rege” – Benone Burtescu)

NU STIM CE ESTE LUMINA … DAR O SIMTIM   1 comment


Esti o binecuvantare la Casa lui Dumnezeu.

Esti o scanteie din Lumina Divina.

Esti un Copil Divin.

Esti o Raza Divina.

Permite-ti sa stralucesti.

Permite-ti sa luminezi.

Permite-ti sa fii bland, indiferent de circumstante.

Fii bland. Iar.

Si iar. Si iar.

Fii bland.

Iar cand esti atacat, ofera o imbratisare.

Iar cand primesti o palma, ofera o mangaiere.

De ce ai face asta?

Nu stiu.

Niciunul nu stim, dar cu totii simtim.

Nu stim ce este Lumina.

Dar o simtim.

Horoscop Gemeni 2015   Leave a comment


I AM GEMINI ! MULTUMESC ASTRODEVA !

ASTRODEVA

Horoscop Gemeni 2015 –  general

gemeni horo

Intre lunile aprilie si septembrie 2015, tranzitul retrograd al planetei Pluton poate marca moartea simbolica a unui aspect al vietii sau soartei tale, dar si sansa unei renasteri a sinelui. Uneori, acest aspect astral este asociat cu ispita de a te lasa in voia unor tendinte negative ale personalitatii tale, cu cedarea in fata zonei intunecate a sufletului tau. Tocmai de aceea, se impune un sporit autocontrol si o mai adanca constientizare a mesajelor transmise de subconstient. Desi iti poti face noi amici, este posibil, sa renunti la unii dintre ei, mai ales daca incearca sa-ti impuna limite, sa-ti ingradesca libertatea de miscare si nu reusesc sa-ti inteleaga ideile originale ori inovatoare.  Poti sa iti dezvaluiesti atitudinea gresita  si conformismul din relatii sau, din contra, sa te vezi nevoit sa renunti la unele ce s-au dovedit in mod constant a fi paguboase si lipsite de…

Vezi articolul original 440 de cuvinte mai mult

Natura umana.

Cunoasterea vietii sub toate formele ne da puterea de a trai bine in aceasta forma a ei .

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

Derivată din D.

You know my name, not my story.

Blog on Wheels

POWERED BY PASSION

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Laura Dobrescu

"Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, dar minunat atunci cand toate piesele sunt asezate la locul potrivit." Steve Jobs

simis68's Blog

4 out of 5 dentists recommend this WordPress.com site

Daniellaladana's Blog

La o ceasca de cafea...

Edge of Humanity Magazine

An Independent Non-Discriminatory Platform With No Religious, Political, Financial, or Social Affiliations

Me,Karelia

Nici un „azi” nu este prea puțin, nici un „mâine” nu este prea mult!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Poveștile Fabiolei

-the funny side of stories-

NOTE FALSE

soporific pentru pian şi pisică

Suflet in lumina!

This WordPress.com site is the bee's knees

lolandas

Cerul este ecranul universului nelimitat!

Reflections On Reality

Thoughts on Being Human and Living a Life of Passion, Joy, and Fun

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Tainele frumusetii !

Despre noi femeile!

tamara88rodica

This WordPress.com site is the bee's knees

învaţă-mă să simt

o felie de viaţă, trecută prin filtrul peniţei

jurnalpentruzileleploioase

"I am the architect of my own destruction"

MARANXA

Lyrik & Philosophie

Diana Mandache's Weblog

Royal History (since 2008)

vorbepe.wordpress.com

de la lume adunate si de mine comentate

E-Motion

de Andrei Stipiuc

Adrian Niculae - 100% jurnalism

Lovesc unde doare mai tare

Legionwriter

"...The light shines in the darkness, and the darkness can never extinguish it."

corinastancu

A topnotch WordPress.com site

La capatul curcubeului

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Nimic nou sub soare

Toate-s vechi si noua toate/ce e rau si ce e bine/ tu te-ntreaba si socoate...

claudia

este o prăjitură dulce-acrișoară. (r)evolution keeps going...

Exist - Aici si Acum

Libertate , Sanatate , Bani , Iubire - Feminitate , Misiune Personala - Spiritualitate

Opus bay

Pobres putas cuando reina la Santa hipocresía.

Intre magie si vrajitorie

magie, teurgie, divinatii, potiuni, incantatii, tarot, magia cristalelor

Alexandru Chermeleu

Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI. Un om adevarat, sincer, care cunoaste IUBIREA si COMPASIUNEA intelege ca oamenii sunt orbi, inconstienti cu spiritul adormit ~ OSHO (CARTEA DESPRE BARBATI)

Blog neinspirațional

...despre lupta cu morile de vânt

MariaBarbu Blog - IDEAL şi CREAŢIE

Despre Adevar si Realitate, despre Ideal si Creatie

Georgiana Iuliana Dinu (Pui mic)

Din suflet pentru suflet!

Krantzblog

Acasă la Gică Contra

%d blogeri au apreciat: