FRICA DE INALTIME ESTE FRICA PENTRU VIATA SI PENTRU VIITOR ~ S.N.LAZAREV   1 comment


-„Cum să procedăm ca să scăpăm de frica de înălţime? Aproape că îmi pierd cunoştinţa dacă îmi imaginez doar marginea acoperişului pe care aş sta. Frica progresează.”


-Frica de înălţime este frica pentru viaţă şi pentru viitor.

Problemele sexuale ies la suprafaţa conştiinţei noastre sub formă de frică, supărare, gelozie.

Dacă nu ştim să-l iubim pe cel de lângă noi,adică iubirea noastră este determinată de condiţii, cerinţe iar ulterior de supărări, gelozie, condamnare,atunci acestea intensifică ataşamentul nostru de bazele vieţii: instinctul sexual, omul iubit, copiii,familia.

Cu cât mai mult reprimăm iubirea din suflet cu atât mai puţină energie avem şi cu atât mai mult creşte dependenţa de lumea înconjurătoare.

Creşte, totodată, şi frica de a pierde ceva din toate astea.

Asemenea oameni se tem de înălţime, singurătate, întuneric, la vederea sângelui pot să-şi piardă cunoştinţa.

Mulţi dintre ei devin vegetarieni fiindcă, din punct de vedere psihologic, nu pot să suport e moartea animalului.

Moartea rudelor şi a oamenilor apropiaţi poate fi pentru ei un stres de neînvins,deoarece punctul de reper din subconştientul lor este strămutat de la iubirea Divină la iubirea umană.

Care este ieşirea din această situaţie?

În primul rând să ne învăţăm să iubim.

Dacă v-a supărat persoana iubită, continuaţi să-l iubiţi ca pe un frate.

Dacă nu puteţi, iubiţi-l ca pe un fiu.

Dacă nu reuşiţi, iubiţi-l ca pe un părinte. A

ceasta vă va ajuta să vă păstraţi legătura cu Dumnezeu.

Apoi să vă îndepărtaţi de fericirea umană.

Trebuie să te îndepărtezi în interior de omul cel mai apropiat, fiindcă unitatea totală poate fi doar cu Creatorul.

Sufleteşte, nu trebuie să te ataşezi de nimic.

Încă ceva.

Dependenţa noastră este intensificată şi de hrană.

De aceea abţinerea periodică de la mâncare ajută sufletul să reducă din ataşamentul său faţă de lume.

Consumatorul este dependent iar cel care dăruieşte este liber.

Cu cât mai mult dăruim (nu este obligatoriu să dăruim bani, ci căldură sufletească, atenţie, grijă faţă de cineva) cu atât mai mult creşte energia noastră şi cu atât mai mică este dependenţa noastră faţă de lume.

Regulile sunt simple – să le respectăm.

S.N.Lazarev

One response to “FRICA DE INALTIME ESTE FRICA PENTRU VIATA SI PENTRU VIITOR ~ S.N.LAZAREV

Subscribe to comments with RSS.

  1. Pingback: FRICA DE INALTIME ESTE FRICA PENTRU VIATA SI PENTRU VIITOR ~ S.N.LAZAREV | radupopescublog

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Natura umana.

Cunoasterea vietii sub toate formele ne da puterea de a trai bine in aceasta forma a ei .

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

Derivată din D.

You know my name, not my story.

Dan Talmaciu

"Onoarea mea este fidelitatea" H.H.

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Laura Dobrescu

"Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, dar minunat atunci cand toate piesele sunt asezate la locul potrivit." Steve Jobs

simis68's Blog

4 out of 5 dentists recommend this WordPress.com site

Daniellaladana's Blog

La o ceasca de cafea...

Me,Karelia

Nici un „azi” nu este prea puțin, nici un „mâine” nu este prea mult!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Poveștile Fabiolei

-the funny side of stories-

NOTE FALSE

soporific pentru pian şi pisică

Suflet in lumina!

This WordPress.com site is the bee's knees

lolandas

Cerul este ecranul universului nelimitat!

Reflections On Reality

Thoughts on Being Human and Living a Life of Passion, Joy, and Fun

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Tainele frumusetii !

Despre noi femeile!

tamara88rodica

This WordPress.com site is the bee's knees

învaţă-mă să simt

o felie de viaţă, trecută prin filtrul peniţei

jurnalpentruzileleploioase

"I am the architect of my own destruction"

MARANXA

Lyrik & Philosophie

Diana Mandache's Weblog

Royal History (since 2008)

vorbepe.wordpress.com

de la lume adunate si de mine comentate

E-Motion

de Andrei Stipiuc

Adrian Niculae - 100% jurnalism

Lovesc unde doare mai tare

Legionwriter

"...The light shines in the darkness, and the darkness can never extinguish it."

corinastancu

A topnotch WordPress.com site

La capatul curcubeului

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Nimic nou sub soare

Toate-s vechi si noua toate/ce e rau si ce e bine/ tu te-ntreaba si socoate...

Eram precisa!

"Everyone is gifted - but some never open their package"

claudia

este o prăjitură dulce-acrișoară. (r)evolution keeps going...

Exist - Aici si Acum

Libertate , Sanatate , Bani , Iubire - Feminitate , Misiune Personala - Spiritualitate

Opus bay

Pobres putas cuando reina la Santa hipocresía.

Intre magie si vrajitorie

magie, teurgie, divinatii, potiuni, incantatii, tarot, magia cristalelor

Alexandru Chermeleu

Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI. Un om adevarat, sincer, care cunoaste IUBIREA si COMPASIUNEA intelege ca oamenii sunt orbi, inconstienti cu spiritul adormit ~ OSHO (CARTEA DESPRE BARBATI)

Blog neinspirațional

...despre lupta cu morile de vânt

MariaBarbu Blog - IDEAL şi CREAŢIE

Despre Adevar si Realitate, despre Ideal si Creatie

Georgiana Iuliana Dinu (Pui mic)

Din suflet pentru suflet!

%d blogeri au apreciat: