Partajează asta:

PENTRU VIZIONAREA ACESTUI FILM ACCESATI LINK-UL DE MAI JOS :

CLOSER / ISPITA ( film artistic 2004 – subtitrare RO )

VIZIONARE PLACUTA !

SCURTA DESCRIERE :

Actiunea se petrece in Londra si prezinta complicatiile care apar in relatiile a doua cupluri. In momentul in care o tanara stripteuza(Alice) este lovita de o masina si este dusa la spital de un jurnalist binevoitor(Dan), o idila se naste intre cei doi.

Un an mai tarziu, Dan scrie o carte inspirata de aceasta intamplare, iar cand merge sa isi faca pozele pentru lansarea cartii, o intalneste pe Ana, o femeie divortata care lucreaza in domeniul foto.

Acesta naste o pasiune pentru Anna, in ciuda relatiei stabile pe care o are cu Alice.

Din cauza ca aceasta ii respinge avansurile, Dan incearca sa o cupleze printr-o farsa cu un dermatolog nimfoman (Larry) care se dovedeste a fi o pereche fidela si iubitoare pentru ea. In cele din urma, Anna cedeaza in fata avansurilor lui Dan, si incepe sa aiba o aventura cu el, chiar daca ea este casatorita cu dermatoloul, si el este implicat intr-o relatie serioasa.

In momentul in care Alice si Larry afla ca sunt inselati de perechile lor, totul se complica.

Partajează asta:

Curiozitatea este un lucru bun, frumos, dar nu te opri aici.

Este un început bun, dar nu şi sfârşitul, pentru că ea rămâne mereu călâie.

Este un fel de gimnastică intelectuală.

Este bine să fii curios, deoarece acesta este modul prin care o persoană îşi începe călătoria de cercetare a existenţei; dar, dacă o persoană doar rămâne curioasă, atunci nu va mai exista intensitate.

Poţi să treci de la o curiozitate la alta – ca un lemn plutitor –
de la un val la altul, fără a te ancora vreodată undeva.

Curiozitatea este un început bun, dar trebuie să ai mai multă pasiune.

Trebuie să faci din viaţă o cercetare, nu numai o curiozitate.

Şi ce vreau să spun prin a face din viaţă o cercetare?

Curiozitatea duce la apariţia întrebărilor, dar viaţa nu devine niciodată o cercetare.

Există multe întrebări, dar nu există decât o singură cercetare.

Atunci când unele întrebări devin atât de importante pentru tine încât eşti gata să-ţi sacrifici viaţa pentru a afla răspunsurile, înseamnă că este vorba despre o cercetare.

Atunci când unele întrebări sunt atât de importante încât să rişti, să pui la bătaie tot ce ai, atunci acţiunea întreprinsă devine o cercetare.

Curiozitatea este bună deoarece duce la dorinţa de a întreprinde o cercetare, dar sunt oameni care rămân curioşi toată viaţa lor.

Viaţa lor este irosită; se aseamănă cu pietrele care se rostogolesc şi care nu adună muşchi.

Rămân la stadiul de copil, nu devin maturi.

Pun o mie şi una de întrebări, dar nu sunt foarte interesaţi de răspunsuri.

Până când le explici, ei au pregătit altă întrebare.

De fapt, atunci când maestrul răspunde unei întrebări, dacă discipolul este numai curios, el se gândeşte deja la următoarea întrebare.

El nu ascultă deloc răspunsul.

Nu este interesat de răspuns, lui i-a plăcut să adreseze întrebarea…

Pentru început, este bine să fii curios, dar nu trebuie să rămâi în starea aceasta pentru totdeauna.

Va trebui să ai mai multă pasiune pentru a te dezvolta.

Curiozitatea nu este destul de fierbinte pentru a-ţi transforma viaţa.

Ea este superficială.

Va trebui să îţi doreşti să cunoşti adevărul, să ai o pasiune intensă pentru el.

Oamenii continuă să se gândească la întrebări pentru că au nevoie de curaj

şi este şi o chestiune riscantă.

Acesta este substitutul lor pentru cercetare.

OSHO

Partajează asta:

În toate triburile primitive, apa simbolizează viaţa.

Viaţa se bazează pe apă: trupul uman este compus în proporţie de optzeci şi cinci la sută din apă.

Iar viaţa depinde de ea – viaţa animalelor, a copacilor, a omului şi a păsărilor, toate depind de apă.

Aşa că apa trebuie ridicată în slăvi.

Aşa cum soarele era adorat de oamenii primitivi, şi apa era preaslăvită; ambele erau respectate ca nişte zei.

Şi acest lucru este semnificativ şi ca metaforă.

Apa reprezintă câteva lucruri.

În primul rând, ea nu are formă, dar cu toate acestea poate să ia orice formă.

Dacă verşi apă într-un urcior, atunci ea va lua forma lui; dacă verşi apă într-un pahar, atunci va lua forma paharului. Este perfect ajustabilă. Aceasta este frumuseţea sa: ea nu are rigiditate.

Şi omul ar trebui să fie asemenea apei, fără rigiditate, dezgheţat, nu ar trebui să fie de gheaţă.

Apa se deplasează mereu către mare.

Oriunde este, mişcarea sa este mereu către mare, către infinit.

Omul ar trebui să fie asemenea apei, să se deplaseze mereu către Dumnezeu.

Apa rămâne pură când curge şi se deplasează; ea devine impură, stagnează, dacă este inactivă.

Aşa că omul şi conştiinţa sa ar trebui să curgă, să se deplaseze, să nu se blocheze nicăieri.

Omul devine impur, murdar, atunci când se blochează.

Dacă el ar curge şi ar fi gata să meargă mai departe în orice moment fără a se agăţa,

fără a căra greutăţile trecutului,

atunci el ar rămâne pur, inocent.

OSHO

Partajează asta:

Suntem amărâţi pentru că nu suntem ceea ce ar trebui să fim.

Toată lumea este tristă pentru că simte că viaţa nu ar trebui să fie aşa cum este.

Ar trebui să reprezinte mai mult, iar, dacă aceste lucruri care lipsesc nu sunt de găsit, atunci nimeni nu se poate debarasa de amărăciune.

Din această amărăciune vin furia, gelozia, violenţa şi ura – tot felul de lucruri negative.

Poate exista cineva care să se plângă mereu, dar adevărata nemulţumire se regăseşte altundeva.

Aceea este o nemulţumire legată de existenţă, de faptul că nu se întâmplă nimic:

„Ce fac eu aici?

Unde sunt?

De ce sunt forţat să trăiesc, nimic nu se întâmplă.“

Timpul trece şi îţi trăieşti viaţa fără binecuvântare.

Acest lucru aduce multă suferinţă.

Nu este o întâmplare faptul că bătrânii sunt amărâţi.

Este dificil să trăieşti alături de bătrâni pentru simplul motiv că întreaga lor viaţă s-a dus pe apa sâmbetei, iar ei sunt trişti. Ei îşi aruncă negativitatea asupra tuturor lucrurilor; le sare ţandăra din orice. Nu pot suporta bucuria, dansul şi cântecele copiilor – ei nu pot tolera aceste lucruri.

Pentru ei, copiii sunt o pacoste, pentru că ei şi-au ratat viaţa.

Iar atunci când spun: „Nu ne deranja“, ei nu spun altceva decât: „Cum îndrăzneşti să fii atât de fericit?“ Ei sunt împotriva tinerilor şi orice ar face ei, bătrânii vor crede întotdeauna că este greşit.

De fapt, pe ei îi amărăşte tot ceea ce înseamnă viaţă.

Ei continuă să caute scuze…

Este greu să întâlneşti un bătrân care nu este supărat, iar acest lucru înseamnă că a trăit o viaţă frumoasă, că s-a dezvoltat armonios.

În acest caz, bătrânii sunt de o frumuseţe care nu poate fi egalată de tineri.

Ei sunt înţelepţi, maturi, trecuţi prin toate. Ei au trăit atât de multe lucruri încât sunt recunoscători Domnului pe vecie.

Ai auzit vorbindu-se despre oameni furioşi, tineri furioşi, dar adevărul este că nu poate exista tânăr mai furios ca un bătrân.

Nimeni nu vorbeşte despre bătrânii furioşi, dar din experienţa mea de viaţă – am observat comportamentul tinerilor şi pe cel al bătrânilor deopotrivă – pot spune că nimeni nu poate fi mai furios ca un bătrân.

Amărăciunea este o stare de ignoranţă.

Trebuie să o depăşeşti, trebuie să atingi starea de conştiinţă care devine podul peste care poţi trece în lumea de dincolo.

Acel drum înseamnă revoluţie.

În momentul când ai depăşit cu adevărat toate plângerile, toate obstacolele, se naşte o stare de acceptare – da, da, da – care are un parfum specific.

Aceeaşi energie care era izvor de amărăciune devine mireasmă.

Osho

Partajează asta:

„Așa se întâmplă cu toți oamenii – tânjești după ceva, el se realizează, dar când se realizează tot nu ești mulțumit. Altceva îți pricinuiește acum nefericirea.
Dacă dorința nu ți se împlinește, ești frustrat; dacă dorința ți se împlinește, tot frustrat ești. Asta este nefericirea dorinței.

[…] Dacă fericirea ta e condiționată de ceva, vei rămâne nefericit. Dacă nu ești fericit așa cum ești, … în ciuda tuturor inconvenientelor, n-ai să fii fericit niciodată. Omul care nu e fericit fără niciun motiv, care nu e destul de nebun să fie fericit fără niciun motiv, nu o să fie fericit niciodată. Va găsi întotdeauna ceva care să-i distrugă fericirea. Mereu va găsi că îi lipsește ceva, că nu are ceva.
În viață nu e posibil să ai la dispoziție totul, și, chiar dacă ar fi posibil, tot nu ai fi mulțumit. Așa funcționează mintea – când ai tot ce îți dorești, te plictisești.
[…] Când ești un oarecare, vrei să fii renumit. Te simți foarte jignit că oamenii nu te cunosc. Treci pe stradă și nimeni nu se uită la tine, nu te recunoaște. Te simți ca o nonentitate. Muncești din greu ca să devii renumit. Și vine o zi când ai ajuns renumit. Acum nu mai poți să mergi pe stradă. Acum toată lumea se holbează la tine. Nu mai ai pic de libertate, trebuie să rămâi închis în casă. Nu poți să ieși, te simți ca la închisoare. Începi să te gândești la acele zile frumoase când te plimbai pe străzi și erai atât de liber încât parcă erai singur. Acum tânjești după acele zile. Întreabă-i pe oamenii renumiți, și îți vor confirma spusele mele.
[…] Părerile oamenilor se schimbă foarte ușor. Lucrurile se schimbă exact ca moda. Într-o zi ești în culmea faimei, a doua zi oamenii au uitat de tot de tine. Într-o zi ești președinte, a doua zi ești doar cetățeanul Richard Nixon. Nimănui nu-i pasă de tine. […]
Mintea nu te lasă niciodată să fii fericit. Indiferent de condiții, mintea va găsi întotdeauna ceva care să te facă nefericit. Altfel spus, mintea e o mașinărie de produs nefericire. În asta constă toată funcția ei – să producă nefericire.
Dacă te lepezi de minte, devii dintr-odată fericit, fără niciun motiv.

Atunci fericirea e la fel de firească precum respirația.

Ca să respiri, nu trebuie nici măcar să fii conștient. Respiri pur și simplu. Conștient, inconștient, treaz, adormit, respiri.

Exact așa e fericirea.

Fericirea este natura ta cea mai intimă.

Ea nu are nevoie de condiții exterioare; există pur și simplu, ești tu.

Fericirea este starea ta naturală; nu e o realizare.

Dacă ieși din mașinăria minții, ești dintr-odată fericit.
De asta nebunii sunt mai fericiți decât oamenii așa-zis sănătoși la cap.

Ce se întâmplă cu nebunii?

Și ei ies din minte – sigur, într-un sens rău, dar ies din minte.

Pe bună dreptate se spune că nebun e cel care nu e în toate mințile – nu în «toate», căci mintea e una, esențial e că nu e în minte, a ieșit din minte.

De asta vezi că mulți nebuni sunt atât de fericiți încât mai că ești invidios pe ei. Nebunul e condamnat, dar e fericit.
La fel se întâmplă și cu misticul, pentru că misticul trece deasupra minții.

Prin urmare, între mistic și nebun există o asemănare. Poate de aceea toți marii mistici par puțin nebuni, iar toți marii nebuni par puțin mistici.
Uită-te în ochii unui nebun, și ai să vezi că are o privire de mistic… o strălucire, o strălucire din altă lume, de parcă ar avea o ușă lăuntrică prin care ajunge până în miezul vieții. E relaxat. Poate să nu aibă nimic, dar e fericit. Nu are dorințe, nu are ambiții. Nu se duce nicăieri.

Există, pur și simplu, se bucură de viață, e încântat de ea.

Da, nebunii și misticii au ceva asemănător.

Această asemănare se datorează faptului că și unii, și alții sunt în afara minții. Nebunul a căzut sub ea, misticul a trecut dincolo de ea.
Eu nu spun să fii nebun. Spun să fii mistic.

Misticul e tot atât de fericit ca nebunul, și tot atât de sănătos psihic ca oamenii normali.

Misticul e tot atât de rezonabil, ba chiar mai rezonabil decât așa-zișii oameni raționali, și la fel de fericit ca nebunii.

Misticul e cea mai frumoasă sinteză.

El e în armonie.

Are tot ce are omul rezonabil și fericirea nebunului.

Le are pe amândouă.

E complet. E întreg.”

OSHO