Archive for 2 februarie 2015

PESIMISMUL CU CARE PRIVIM LUMEA ~ PAUL FERRINI   1 comment


Pesimismul cu care privim lumea
izvorăşte din faptul că ne autoincriminăm.

Cât timp nu am învăţat să ne îmbrăţişăm teama cu compasiune
şi să ne privim părţile întunecate fără a le judeca,
nu putem privi lumea cu acceptare şi cu compasiune.

Dar atunci când ne îmbrăţişăm propriul întuneric
şi găsim lumina dinăuntru,
începem să vedem acea lumină în ceilalţi – chiar şi atunci când ei ne arată aspectele lor întunecate.

Nu mai suntem intimidaţi de o lume în care violenţa pare să domine, deoarece înţelegem că acesta nu este decât un simptom al sinelui care s-a separat.

Este un strigăt sfâşietor după iubire,
cu nimic diferit de acela pe care l-am auzit ieşind din noi înşine, atunci când simţeam durerea separării.

Când, aflaţi în mijlocul durerii noastre,
vom fi învăţat să ne iubim pe noi înşine,
atunci putem răspunde la chemarea iubirii – chiar în clipa în care ea ajunge la noi.

În loc să disperăm din cauza violenţei din lume,
noi aducem iubirea celor din jurul nostru,
care au cea mai mare nevoie de ea.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi – Paul Ferrini

EARTH CHANGE MZ ~ FACEBOOK PAGE

ADEVARUL NU ARE VALOARE DACA NU L-ATI TRAIT DIRECT … ~ JAN VAN RIJCKEBORGH   1 comment


Adevărul nu are valoare,
nu este adevăr pentru dumneavoastră
dacă nu l-aţi experimentat voi înşivă,
dacă nu l-aţi trăit direct.

Adevărul în sine nu eliberează pe nimeni, dar el judecă;

ceea ce vrea să spună că un om care încearcă să meargă pe un drum personal,

intră în conflict cu adevărul.

Însă, din momentul în care omul se străduieşte să ajungă mai aproape de el,

să-l experimenteze şi să-l întărească prin conduita de viaţă,

el se eliberează imediat de judecată.

De aceea, omul Vechiului Testament
are în toate privinţele motive să se teamă
în faţa acestei judecăţi,
în timp ce omul Noului Testament,
care va împlini acest adevăr,
îl iubeşte mai presus de toate.

GNOZA ORIGINARĂ EGIPTEANĂ
Jan van Rijckeborgh

EARTH CHANGE MZ ~ FACEBOOK PAGE

ATATA VREME CAT EXISTA DUALITATE, VA EXISTA SI RAUL … ~ OSHO   1 comment


ATATA VREME CAT EXISTA DUALITATE,
VA EXISTA SI RAUL… ~ OSHO

S-a zis:
”Ochi pentru ochi,dinte pentru dinte” – eu insa va spun voua:
nu va impotriviti celui rau,iar cui te loveste peste obrazul drept intoarce-l si pe celalalt.

Cea mai mare invatatura a lui Iisus este:Iubiti pe dusmanii vostri.
Invatatura asta suna ciudat.
Semnificatia este cu totul alta.
Este vorba de alchimia interioara.

Semnificatia acestei invataturi este aceeasi ca in rugaciunea lui Iisus,
Tatal Nostru – „Da-ne noua astazi painea ce-a de toate zilele”.

Hindusii,mahomedanii au ras cu totii la rugaciunea aceasta,cum ca de ce Iisus s-a gandit sa ceara painea cea de toate zilele.
Asa cum corpul tau traieste din apa,aer,hrana,la fel sufletul tau are nevoie de o hrana spirituala.

Zilnic primesti o cantitate de energie spirituala,care poate fi folosita in mod distructiv sau constructiv,depinde de orientarea ta : pozitiva sau negativa.
Energia divina care se revarsa zilnic asupra ta este ceea ce Iisus numeste “painea cea de toate zilele”.
Cand aceasta energie divina nu este utilizata corect si este risipita in activitati lipsite de sens,negative,cand Dumnezeu iti daruieste neancetat iar tu risipesti neancetat ceea ce el iti daruieste,nici macar nu sti ce risipesti.

Parabola

„Un barbat iti facea plimbarea de dimineata pe marginea unui rau,cand deodata se impiedica de un sac plin cu pietre.
Se aseza pe malul raului si incepu sa arunce in joaca cate o piatra in apa.
Se bucura cand auzea pleoscaitul pietrei.
Iata ca se lumina de ziua si lui ii mai ramasese o singura piatra iar cand se uita mai atent la ea,caci acum era lumina si o putea vedea mai bine,ii veni sa-si smulga parul,sa planga si sa se vaiete.
Cativa oameni care erau in apropiere s-au adunat sa vada ce s-a intamplat si l-au intrebat ce se petrece.
Barbatul spuse:”acesta e un diamant,iar eu in dimineata asta am aruncat mii de diamante.
Timp de o ora am aruncat in acest rau,fara sa stiu ce arunc.
Credeam ca sunt pietre.
Acum am mai ramas doar cu unul”.

Eu as spune ca a avut noroc – cel putin si-a dat seama cand mai avea un singur diamant.

Sunt milioane de oameni care nu-si dau seama nici macar in final.
Ei arunca totul.
Ei traiesc si mor si nu invata niciodata sa cunoasca “painea cea de toate zilele”,diamantele care li se daruiesc in fiecare zi.
Este vorba de energia ta.
Poti sa o exteriorizezi sub forma maniei.
Este aceeasi energie.
Poti sa o transformi in iubire.
Este aceeasi energie.

De aceea Iisus spune:”Iubeste-i pe dusmanii tai”deoarece daca-i urasti si porti in suflet razbunare atunci aceasta energie este transformata in ura.
Nu iti risipi energia.
Daca cineva vrea sa te loveasca,si chiar te-a lovit,atunci intoarce-i si celalalt obraz.
Multumeste si spune-i:

”Multumesc Doamne.
Si daca mai ai nevoie de mine eu sunt pregatit”.

Si mergi tot asa inainte.
Nu iti risipi energia caci energia ta este atat de pretioasa…
Nu reactiona negativ,nu isca cearta si nu te mania,caci vei risipi energia.
Arunci astfel diamante.
Daca nu iti vei risipi energia,vei primi atunci mai mult decat ai.
Cu cat pastrezi mai mult cu atat ti se va da mai mult,cu cat pastrezi mai putin,cu atat vei primi mai putin.
Prin folosirea gresita a energiei ne inconjuram singuri in gratiile unei inchisori.
Cu toate acestea portile acestei inchisori sunt mereu deschise deoarece tu esti si paznicul ei.
Tu esti inchisoarea,tu esti prizonierul,tu esti si paznicul.
Trebuie doar sa renuntam la modul in care gandim si aceeasi energie care creaza inchisoarea va crea si eliberarea noastra.Invata sa fi din nou pur,nestiutor.
Fi asemenea unui copil,nu opune rezistenta,nu te lupta.
Bucura-te de energia care se revarsa asupra ta.
Nu te agata de trecutul tau mort,politic,mental,stiintific.
Exista un fel de stiinta despre care stim si un fel de stiinta despre care nu stim.

Exista nestiinta lui Iisus sau a unui Buddha.
Cand Buddha a fost intrebat de Kaiser Wu:”Cine esti tu?”,acesta a raspuns clar:”Nu stiu!”.
Aceasta nestiinta este defapt omniscienta.

Inceteaza sa te mai certi cu oamenii,
urmareste sa nu te mai lupti.

Si Iisus o spune foarte clar:”iubiti-va dusmanii” dar mintea ta va spune atunci:”daca un dusman iti vrea raul,trebuie sa ii vrei si tu lui”.
Raul trebuie nimicit.
Nimeni nu a reusit pana acum sa nimiceasca raul.
Atata vreme cat exista dualitate,va exista si raul.
Tu vei fi cel nimicit daca te lupti cu el.

( OSHO )

EARTH CHANGE MZ ~ FACEBOOK PAGE

ILUMINAREA INTUNERICULUI ~ PAUL FERRINI   1 comment


Nu are nici un rost să încerci să faci
ca lumea duală să fie singulară ,
negând fie obscuritatea, fie lumina.

Amândouă sunt prezente în lume.
Amândouă sunt prezente în conştiinţă.
Dacă acceptăm numai lumina şi negăm sau reprimăm întunericul,e posibil să descoperim că întunericul erupe din sufletele noastre în moduri extrem de neaşteptate şi distructive.

Cea mai bună utilizare a luminii
este aceea de a ilumina întunericul,
nu de a încerca să-l facem să plece.

Iluminarea aduce conştienţă,
înţelegere, acceptate şi, în final, transformare.

Chiar şi o simplă luminiţă
face ca întunericul să pară mai puţin înfricoşător.
Atunci când vedem întunericul ca pe ceva “rău”
şi încercăm să-l evităm sau să-l reprimăm, îi dăm putere.

Toate lucrurile de care ne temem încep să ne conducă viaţa,
chiar dacă noi pretindem că nu ne este frică.

Atunci când admitem că atât zeii, cât şi diavolii; atât raiul, cât şi iadul; atât lumina, cât şi întunericul se îmbină în noi, suntem cinstiţi şi autentici.

Nu facem pe moraliştii
şi nu ne angajăm în alte forme de impostură spirituală,
atâta vreme cât purtăm în noi secrete întunecate.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi – Paul Ferrini

EARTH CHANGE MZ ~ FACEBOOK PAGE

IUBIREA SPALA, IUBIREA NASTE, IUBIREA SARUTA CREATIA … ~ HRISOSTOM FILIPESCU / EARTH PRAYER~SNATAM KAUR ( FIITUINSUTIMAA-YOUTUBE )   1 comment


IUBIREA SPALA, IUBIREA NASTE , IUBIREA SARUTA CREATIA

Niciodată nu ai să vezi un lup căruia să-i pese de părerea oilor.

Chiar dacă cineva face o gaură în tine prin care poți vedea îngerași plângând, viața înseamnă să găsești mereu soluții în orice situație…

Toți oamenii au o rană vindecată sau una încă deschisă și ar vrea să dea timpul înapoi.

Sufletul se liniștește când se inundă în dragostea lui Hristos și se predă voii Lui.

El ne caută clipă de clipă.

Chiar și atunci când trupul vieții noastre Îi bate cuie.

Iubirea este o stradă cu două sensuri de mers.

Iubirea spală, iubirea naște, iubirea sărută creația.

Liniștea Lui șoptește totul…

Spune îngerilor despre norii ascunși la spate.

PUTETI COMANDA „PUTINE CUVINTE, MULTA IUBIRE” – HRISOSTOM FILIPESCU

A-l asculta pe celălalt este un act de iubire. Cuvintele goale au tot mai puține motive să rămână în noi. Clopotele cerului cheamă Adevărul în oameni. Călătorie în jurul inimii și metanie la întâlnirea cu Dumnezeu. Ne întâlnim în iubire. Vorbești cu sufletul, vorbești cu nemurirea. Cine privește spre exterior visează, cine privește în interior se trezește.

La școala vieții nu se dau diplome. Promovarea este pecetluită cu fericirea, iar corigența cu nefericirea. Se dau restanțe până se iau note de trecere la toate examenele. Fiecare clipă pe care o trăim reprezintă șansa de a schimba totul în viața noastră. Rușinea și critica nu schimbă niciodată o persoană. Lumea are nevoie de dragoste.

Orice om are o poveste. Dacă ar sta cineva să te asculte ar scrie o carte sau poate ar face un film la care unii ar plânge, alții ar râde. Într-o zi vom zâmbi cu toții dintr-o poză de album. Învățăm să privim spre cruce, spre Hristos, spre Înviere. Adorm mestecând cele trei cuvinte…  Această clipă nu se mai întoarce niciodată!…

ieromonah Hrisostom Filipescu

SURSA

SNATAM KAUR – EARTH PRAYER ( FIITUINSUTIMAA-YOUTUBE )

Attila Ovari

Loving Life and Inspiring Others

RĂZVAN DANC

VIAȚA MĂ IUBEȘTE!

Natura umana.

Cunoasterea vietii sub toate formele ne da puterea de a trai bine in aceasta forma a ei .

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

Derivată din D.

You know my name, not my story.

Dan Talmaciu

"Onoarea mea este fidelitatea" H.H.

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Laura Sararu

"Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, dar minunat atunci cand toate piesele sunt asezate la locul potrivit." Steve Jobs

simis68's Blog

4 out of 5 dentists recommend this WordPress.com site

Daniellaladana's Blog

La o ceasca de cafea...

TERAPIE LOGOPEDICĂ

Acest blog este destinat parinţilor ai căror copii au dificultăţi in insuşirea pronunţiei,citirii si scrierii.Sper,de asemenea, să fie util logopezilor aflati la început de carieră,cât si tuturor celor care doresc să se informeze.

Me,Karelia

Nici un „azi” nu este prea puțin, nici un „mâine” nu este prea mult!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Din viață ca-n piață

-the funny side of stories-

NOTE FALSE

soporific pentru pian şi pisică

Suflet in lumina!

This WordPress.com site is the bee's knees

lolandas

Cerul este ecranul universului nelimitat!

Love Geea

I am sorry, Please Forgive me, I Love You, Thank You, I Forgive Myself, Love, Geea

Reflections On Reality

Thoughts on Being Human and Living a Life of Passion, Joy, and Fun

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Tainele frumusetii !

Despre noi femeile!

tamara88rodica

This WordPress.com site is the bee's knees

învaţă-mă să simt

o felie de viaţă, trecută prin filtrul peniţei

jurnalpentruzileleploioase

"I am the architect of my own destruction"

MARANXA

Lyrik & Philosophie

Diana Mandache's Weblog

Royal History (since 2008)

vorbepe.wordpress.com

de la lume adunate si de mine comentate

E-Motion

de Andrei Stipiuc

Adrian Niculae - 100% jurnalism

Lovesc unde doare mai tare

Legionwriter

"...The light shines in the darkness, and the darkness can never extinguish it."

„Ingerii sunt spirite inaripate, prietene cu spiritul tau inaripat.“

Sunt lipsit de complexe pe un fond timid/ unii bibliotecari ar zice ca-s agresiv//Sunt eroul meu din nou, tot ce zic e zid Cand sunt tras par treaz , cand sunt treaz par zid..

corinastancu

A topnotch WordPress.com site

La capatul curcubeului

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Nimic nou sub soare

Toate-s vechi si noua toate/ce e rau si ce e bine/ tu te-ntreaba si socoate...

Eram precisa!

"Everyone is gifted - but some never open their package"

claudia

este o prăjitură dulce-acrișoară. (r)evolution keeps going...

Exist - Aici si Acum

Libertate , Sanatate , Bani , Iubire - Feminitate , Misiune Personala - Spiritualitate

Opus bay

Pobres putas cuando reina la Santa hipocresía.

Intre magie si vrajitorie

magie, teurgie, divinatii, potiuni, incantatii, tarot, magia cristalelor

%d blogeri au apreciat asta: