OGLINDA PRAFUITA ~ povestire   Leave a comment


OGLINDA PRAFUITA – povestire

Cu trei mii de ani m urmă, exista un om la fel ca noi toţi care trăia în
apropierea unui oraş înconjurat de munţi.

Omul a studiat pentru a deveni doctor, dar nu era complet de acord cu tot ceea ce învăţa. In inima sa simţea că trebuie
să existe ceva mai mult decât era scris în acele cărţi.

Într-o zi, când a adormit într-o peşteră, el a visat că şi-a văzut propriul corp adormit.
A ieşit din peşteră în noaptea cu lună nouă.
Cerul era senin, iar el putea vedea milioane de stele.
Apoi ceva s-a petrecut în interiorul său, ceva care i-a transformat viaţa pentru totdeauna.
El şi-a privit mâinile, şi-a simţit corpul,
iar apoi şi-a auzit propria voce spunând:

„Sunt făcut din lumină; sunt făcut din stele”.

A privit din nou la stele şi a realizat că nu stelele sunt cele care creează lumina,ci lumina creează stelele.

„Totul este făcut din lumină; eu sunt făcut din stele, a spus el, şi spaţiul dintre ele nu este gol”.

Şi a ştiut că tot ceea ce există este o fiinţă vie, iar lumina este mesagerul vieţii, deoarece este vie şi conţine în ea toate informaţiile.

Apoi a conştientizat că şi el era făcut din stele,
deşi nu părea una cu acele stele.

„Sunt în stele şi între ele”, a gândit el.

Atunci, el s-a numit tonal,iar lumina dintre stele nagual, şi a ştiut că tot ceea ce creează armonia şi spaţiul dintre cele două este Viaţa sau Intenţia.
Fără Viaţă, tonal-ul şi nagual-ul nu ar putea exista.

Viaţa este forţa Absolutului, a Supremului, a Celui care a creat totul.

Iată deci ce a descoperit el: totul în existenţă este o manifestare a fiinţei vii pe care o numim Dumnezeu.
Totul este Dumnezeu.
Şi a ajuns la concluzia că percepţia umană este doar lumina ce percepe lumina.
El a văzut că materia este o oglindă – totul este o oglindă care reflectă lumina şi creează imaginile acelei lumini – dând naştere lumii iluziei, Visul,care seamănă cu un fum ce nu ne
permite să vedem cine suntem cu adevărat.

„Noi, cei adevăraţi, suntem iubire pură, lumină pură”, a spus el.

Această realizare i-a transformat viaţa.
Dintr-o dată, el a ştiut cine este cu adevărat, s-a uitat în jur la ceilalţi oameni şi la restul naturii şi a rămas uimit de ceea ce a văzut.
El s-a regăsit pe el însuşi în tot ceea ce exista – în fiecare fiinţă umană, în fiecare animal, în fiecare pom, în apă, în ploaie, în nori, în pământ.
Şi a văzut că viaţa amestecă tonal-ul cu nagual-ul în diferite moduri pentru a crea miriade de manifestări ale Vieţii.

În acele câteva momente el a înţeles totul.
Era foarte emoţionat şi inima sa era plină de pace.
Cu greu putea să aştepte pentru a le spune şi prietenilor săi ceea ce descoperise.
Dar cum ar fi putut explica toate acestea în cuvinte?
A încercat să le spună ce a descoperit şi celorlalţi, dar ei nu-l puteau înţelege.
Ei puteau vedea doar că se transformase, că din vocea şi din ochii săi radia ceva extraordinar.
Au observat că el nu mai judeca pe nimeni şi nimic.
El devenise altfel.

Putea înţelege pe oricine foarte bine, dar nimeni nu-l putea înţelege pe el.
Ei credeau că el era o încarnare a lui Dumnezeu, dar el zâmbea când auzea aceasta şi apoi spunea:

„Este adevărat.
Eu sunt Dumnezeu.
Dar şi voi sunteţi Dumnezeu.
Suntem la fel, voi şi cu mine.
Suntem imagini ale luminii.
Suntem una cu Dumnezeu”.

Dar nici aşa oamenii nu-l înţelegeau.

El a descoperit că el era o oglindă pentru restul persoanelor, o oglindă în care el se putea vedea pe sine.

„Oricine este o oglindă”, a spus el.

El s-a văzut în ceilalţi, dar nimeni nu l-a văzut pe el.
Şi astfel, a conştientizat că toată lumea visa, dar fără a fi conştientă de acest lucru, fără a şti cine sunt ei cu adevărat.
Ei nu-l puteau vedea pe el în ei înşişi deoarece exista un perete de ceaţă sau de fum între oglinzi.

Şi peretele de ceaţă era creat de interpretarea
imaginilor luminii – Visul oamenilor.

Apoi, a ştiut că va uita curând tot ceea ce învăţase.
Dorind să-şi amintească de-a pururi viziunea pe care a avut-o, s-a decis să-şi spună Oglinda Fumurie, astfel încât întotdeauna să ştie că materia este o oglindă, iar fumul este cel care ne împiedică să ştim cine suntem cu adevărat.
El a spus:

„Sunt o Oglindă Fumurie,
deoarece mă văd pe mine în fiecare dintre voi,
dar noi nu ne recunoaştem unul pe celălalt
din cauza fumului dintre noi.
Acel fum este Visul, iar oglinda eşti tu, visătorul”.

EARTH CHANGE MZ ~ FACEBOOK PAGE

Posted 12 februarie 2015 by marianzidaru in BINECUVANTARI-SALUTARI-RECUNOSTINTA

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Natura umana.

Cunoasterea vietii sub toate formele ne da puterea de a trai bine in aceasta forma a ei .

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

Derivată din D.

You know my name, not my story.

Blog on Wheels

POWERED BY PASSION

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Laura Dobrescu

"Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, dar minunat atunci cand toate piesele sunt asezate la locul potrivit." Steve Jobs

simis68's Blog

4 out of 5 dentists recommend this WordPress.com site

Daniellaladana's Blog

La o ceasca de cafea...

Edge of Humanity Magazine

An Independent Non-Discriminatory Platform With No Religious, Political, Financial, or Social Affiliations

Me,Karelia

Nici un „azi” nu este prea puțin, nici un „mâine” nu este prea mult!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Poveștile Fabiolei

-the funny side of stories-

NOTE FALSE

soporific pentru pian şi pisică

Suflet in lumina!

This WordPress.com site is the bee's knees

lolandas

Cerul este ecranul universului nelimitat!

Reflections On Reality

Thoughts on Being Human and Living a Life of Passion, Joy, and Fun

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Tainele frumusetii !

Despre noi femeile!

tamara88rodica

This WordPress.com site is the bee's knees

învaţă-mă să simt

o felie de viaţă, trecută prin filtrul peniţei

jurnalpentruzileleploioase

"I am the architect of my own destruction"

MARANXA

Lyrik & Philosophie

Diana Mandache's Weblog

Royal History (since 2008)

vorbepe.wordpress.com

de la lume adunate si de mine comentate

E-Motion

de Andrei Stipiuc

Adrian Niculae - 100% jurnalism

Lovesc unde doare mai tare

Legionwriter

"...The light shines in the darkness, and the darkness can never extinguish it."

corinastancu

A topnotch WordPress.com site

La capatul curcubeului

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Nimic nou sub soare

Toate-s vechi si noua toate/ce e rau si ce e bine/ tu te-ntreaba si socoate...

claudia

este o prăjitură dulce-acrișoară. (r)evolution keeps going...

Exist - Aici si Acum

Libertate , Sanatate , Bani , Iubire - Feminitate , Misiune Personala - Spiritualitate

Opus bay

Pobres putas cuando reina la Santa hipocresía.

Intre magie si vrajitorie

magie, teurgie, divinatii, potiuni, incantatii, tarot, magia cristalelor

Alexandru Chermeleu

Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI. Un om adevarat, sincer, care cunoaste IUBIREA si COMPASIUNEA intelege ca oamenii sunt orbi, inconstienti cu spiritul adormit ~ OSHO (CARTEA DESPRE BARBATI)

Blog neinspirațional

...despre lupta cu morile de vânt

MariaBarbu Blog - IDEAL şi CREAŢIE

Despre Adevar si Realitate, despre Ideal si Creatie

Georgiana Iuliana Dinu (Pui mic)

Din suflet pentru suflet!

Krantzblog

Acasă la Gică Contra

%d blogeri au apreciat: