Partajează asta:

Era o dată un student care se înfuria foarte repede pe tot ce i se întâmpla… nu că nu ar fi fost uşor, când toate îi mergeau mai mult pe dos.

Maestrul lui s-a hotărât să îl conducă spre înţelegerea unui adevăr simplu care să îl facă să treacă mai împăcat prin viaţa lui şi prin viaţa celorlalţi.

Aşa că l-a luat deoparte şi i-a spus:
– Dragul meu, să presupunem că eşti într-o barcă pe un fir de apă destul de îngust şi din sens opus vine o altă barcă, iar acea barcă este condusă de un om care, de voie sau de nevoie, intră în barca pe care o conduci tu; ce faci atunci?
– Păi ce să fac, mă supăr, ce, nu m-a văzut că vin?  Nu putea să facă în aşa fel încât să nu se ajungă la ciocnirea bărcilor? Aşa ceva nu se poate…!!!
– Încetişor, dragul meu! Am înţeles, dar dacă ţi-aş spune că în barca cealaltă nu era nimeni…că era o barcă goală care s-a ciocnit de barca ta pur şi simplu… În acest caz ce ai face?
– În cazul ăsta mi-aş vedea de drum… aşa a fost să fie!
– Întocmai, dragul meu! Aşa a fost să fie! Fii o barcă goală! Şi consideră că te ciocneşti doar de bărci goale atunci când navighezi pe răul vieţii. Astfel vei putea să îţi concentrezi energia şi lumina în lucrurile care merită cu adevărat! Pe o barcă goală nu se supără nimeni… o barcă goală nu te poti supăra… E atât de simplu!
Studentul a plecat înseninat şi ori de câte ori se întâmpla pur şi simplu ca barca lui să se ciocnească de bărcile celorlalţi… el arunca repede din barcă mânia, frustrarea, judecata celuilalt şi trecea zâmbind mai departe în barca lui golită de tot răul din el!

IUBIRE NECONDITIONATA  / LOVE UNCONDITIONALY

Partajează asta:

Eben Alexander a realizat că Pământul este un loc unic în spaţiu, unde răul şi binele coexistă şi unde răul a fost autorizat întrucâtva să se amplifice într-un mod care ar fi complet imposibil la nivelurile superioare ale existenţei, înţelegând astfel că toate acestea au fost gândite şi intenţionate pentru dezvoltarea şi evoluţia fiinţelor vii şi că ele implică întotdeauna realitatea liberului-arbitru care ne-a fost dat fiecăruia.

Pentru doctorul Alexander Eben „Universul Fizic este asemenea unui fir de praf în comparaţie cu lumea invizibilă şi spirituală“.

O experienţă la graniţa dintre viaţă şi moarte ne permite să învăţăm global, „trăind“ efectiv experienţa realităţii dimensiunilor subtile astrale.

Atunci când ne reintegrăm în învelişul carnal, nu mai rămâne decât senzaţia că la un moment dat am înţeles Totul – cel puţin ştim că această cunoaştere există într-o formă limpede, dar este adesea dificil, chiar imposibil, să o exprimăm în cuvinte, în concepte, deoarece ea le transcende.

Eben Alexander a utilizat o comparaţie foarte frumoasă:

„Când intenţionez acum să împărtăşesc această cunoaştere, acest demers mă face să mă simt ca şi cum aş fi un copil, ce a devenit brusc adult în timpul unei călătorii în care a descoperit toate minunile cunoaşterii umane, şi care apoi se întoarce la copiii cu care era prieten şi caută să le descrie ce înseamnă să cunoşti mai multe limbi romanice diferite, cum să foloseşti aritmetica şi care este, de fapt, dimensiunea imensă a Universului.“

[…]

„Lumea timpului şi a spaţiului în care noi ne deplasăm la nivel terestru este ferm şi strâns întreţesută cu lumile superioare.

Cu alte cuvinte, aceste lumi nu sunt complet separate de noi, deoarece toate lumile fac parte din aceeaşi Realitate divină globală.

În lumile subtile superioare, deşi am descoperit, deocamdată, doar foarte puţin din ele, faptul de a cunoaşte şi de a te gândi la ceva este suficient pentru a te deplasa în direcţia respectivă.

Pentru a înţelege cum ar putea creierul să blocheze cunoaşterea planurilor superioare ale existenţei, noi trebuie să acceptăm realitatea că creierul nu este nicidecum cel care produce conştiinţa.

Cel mult putem spune că pentru noi creierul este un fel de valvă de reducţie sau un fel de filtru, care reduce conştiinţa vastă, non-fizică, ce se manifestă ca şi cum ar fi a noastră atunci când experimentăm lumile non-fizice, la una mult mai limitată, pe parcursul existenţelor noastre fizice.

Partajează asta:

Respiratia este instrumentul prin care corpul nostru face dragoste cu Dumnezeu.

Cand suntem dispusi sa fim iubire, atunci suntem dispusi sa respiram iubire.

Cand nu suntem deschisi sa fim iubire,

cand ne opunem luminarii naturale si profunde a sinelui superior;

atunci ne reprimam respiratia.

Abdomenul se incordeaza.

Inima se strange.

Ne intunecam in interior.

Intregul organism retine blocat fluxul de energie ce vrea sa straluceasca prin noi.

Este refuzul iluminarii divine.

Este refuzul nostru de a exista ca iubire . 

David Deida

Va doresc sa gasiti fiinta aceea de lumina si bucurie

Ne rasucim pe verticala de noi insine in perpetua cautare de celalalt, omul alaturi de care sa fim, sa facem, sa simtim, sa gandim, sa visam si sa ne imaginam, sa transformam, sa analizam, sa cunoastem si sa folosim ceea ce cunoastem, sa stim si sa credem…omul acela alaturi de care sa nu mai simtim amenintarea timpului si limitatea spatiului, omul acela care sa ne aduca in permanenta aminte…cine vom fi!

Important este ce facem cu si din acel om dupa ce l-am gasit…cat de mult il facem sa fie dupa chipul si asemanarea noastra, alegand sa vedem in el, doar ce este in noi, limitandu-i liberatea de a fi si facandu-l sa fie o simpla clona cuminte si la locul ei, data pe brazda si fara vointa proprie, a noastra clona, pe care unde o pui acolo sta si care face si este doar ce spunem noi.

Recunoasteti personajul?

Toti si toate ne dorim o astfel de fiinta cuminte care sa fie un fel de latura pasiza a propriei fiinte, care nu se poate manifesta decat in cercul nostru stramt de reguli si care daca face altfel decat spunem…ne dovedeste ca nu merita dragostea noastra, ca nu ne iubeste si nu ne respecta, ca ne-a inselat asteptarile…

Cautam o viata un om pe care sa il folosim drept scuza pentru propria micime, caruia sa ii punem in carca esecurile si neimplinirile, care sa fie bun de paravan si pe seama caruia sa punem tot ce s-a intamplat rau in viata noastra.

Juramintele de casatorie ar trebuie sa sune altfel si sa fie altfel alcatuite:

Cetatene X de buna voie si nesilit de nimeni o iei pe cetateana Y ca sa ai in capul cui sa iti torni nervii si cu mainile cui sa scoti castanele din foc, ca sa aiba cine sa iti spele si sa iti calce si sa iti creasca copiii si la care sa te intorci dupa ce te-ai saturat de alte cetatene?

Cetateana Y de buna voie si nesilita de nimeni il iei pe cetateanul X ca sa ai cui sa reprosezi nereusitele, pe cine sa cicalesti si cui sa pui zgarda, ca sa ai pe cine sa dai pe brazda si cui sa limitezi libertatea, pe cine sa tii sub papuc si de cine sa te plangi la toata lumea ca ti-a distrus viata?

Cu asemenea declaratii si angajamente macar am fi onesti si lipsiti de ipocrizie, constienti ca avem o parte intunecata care cel mai bine se manifesta in relatiile cu cei dragi…paradoxal, cei care spunem ca ne sunt cei mai dragi sunt cei mai limitati de iubirea noastra si cei mai conditionati si judecati, incriminati si pedepesiti pentru ca noua nu ne ies lucrurile cum am vrea.

Unde este iubirea aceea sublima la care visam de cand deschidem ochii in lume?

Unde mai este gingasia aceea senina a sufletelor care iubindu-se se elibereaza de orice conditionare si cresc pana dincolo de ceruri?

Unde este sentimentul acela ca avem alaturi de noi entitatea magica si sublima alaturi de care divinitatea ne ingaduie sa o cautam?

Este departe…caci mintea noastra este cea care ne impiedica sa iubim complet …si care forteaza intr-o viata de singurate in doi.

Iubim pana la PRIMA JUDECATA A CELUILALT…in clipa in care l-am judecat prima data…iubirea a murit …si ramane in loc un hau din ce in ce mai adanc!

care sa va aduca aminte cine veti fi cand veti fi cu adevarat…

eliberati de minte si propulsati de inima pe verticala vesniciei.

sursa : ASTROSOFIA.RO