CINE VOM FI … Leave a comment

Ne rasucim pe verticala de noi insine in perpetua cautare de celalalt, omul alaturi de care sa fim, sa facem, sa simtim, sa gandim, sa visam si sa ne imaginam, sa transformam, sa analizam, sa cunoastem si sa folosim ceea ce cunoastem, sa stim si sa credem…omul acela alaturi de care sa nu mai simtim amenintarea timpului si limitatea spatiului, omul acela care sa ne aduca in permanenta aminte…cine vom fi!

Important este ce facem cu si din acel om dupa ce l-am gasit…cat de mult il facem sa fie dupa chipul si asemanarea noastra, alegand sa vedem in el, doar ce este in noi, limitandu-i liberatea de a fi si facandu-l sa fie o simpla clona cuminte si la locul ei, data pe brazda si fara vointa proprie, a noastra clona, pe care unde o pui acolo sta si care face si este doar ce spunem noi.

Recunoasteti personajul?

Toti si toate ne dorim o astfel de fiinta cuminte care sa fie un fel de latura pasiza a propriei fiinte, care nu se poate manifesta decat in cercul nostru stramt de reguli si care daca face altfel decat spunem…ne dovedeste ca nu merita dragostea noastra, ca nu ne iubeste si nu ne respecta, ca ne-a inselat asteptarile…

Cautam o viata un om pe care sa il folosim drept scuza pentru propria micime, caruia sa ii punem in carca esecurile si neimplinirile, care sa fie bun de paravan si pe seama caruia sa punem tot ce s-a intamplat rau in viata noastra.

Juramintele de casatorie ar trebuie sa sune altfel si sa fie altfel alcatuite:

Cetatene X de buna voie si nesilit de nimeni o iei pe cetateana Y ca sa ai in capul cui sa iti torni nervii si cu mainile cui sa scoti castanele din foc, ca sa aiba cine sa iti spele si sa iti calce si sa iti creasca copiii si la care sa te intorci dupa ce te-ai saturat de alte cetatene?

Cetateana Y de buna voie si nesilita de nimeni il iei pe cetateanul X ca sa ai cui sa reprosezi nereusitele, pe cine sa cicalesti si cui sa pui zgarda, ca sa ai pe cine sa dai pe brazda si cui sa limitezi libertatea, pe cine sa tii sub papuc si de cine sa te plangi la toata lumea ca ti-a distrus viata?

Cu asemenea declaratii si angajamente macar am fi onesti si lipsiti de ipocrizie, constienti ca avem o parte intunecata care cel mai bine se manifesta in relatiile cu cei dragi…paradoxal, cei care spunem ca ne sunt cei mai dragi sunt cei mai limitati de iubirea noastra si cei mai conditionati si judecati, incriminati si pedepesiti pentru ca noua nu ne ies lucrurile cum am vrea.

Unde este iubirea aceea sublima la care visam de cand deschidem ochii in lume?

Unde mai este gingasia aceea senina a sufletelor care iubindu-se se elibereaza de orice conditionare si cresc pana dincolo de ceruri?

Unde este sentimentul acela ca avem alaturi de noi entitatea magica si sublima alaturi de care divinitatea ne ingaduie sa o cautam?

Este departe…caci mintea noastra este cea care ne impiedica sa iubim complet …si care forteaza intr-o viata de singurate in doi.

Iubim pana la PRIMA JUDECATA A CELUILALT…in clipa in care l-am judecat prima data…iubirea a murit …si ramane in loc un hau din ce in ce mai adanc!