Cât de absurd este să te prefaci într-o relație.
Să privești omul de alături, omul pe care îl iubești și pentru care ai face orice și să minți.
Să te minți pe tine apoi că totul va fi ca înainte.
Că mai poți să repari ceva, să scoți neîncrederea din mintea celuilalt.
Degeaba o să mai fii sincer.
A doua șansă există, cu sigurană.
Dar odată ce sufletul femeii iubite a fost rănit, al doilea nu îl va avea.
Atunci fie tu vei regreta și ea va accepta, fie tu vei suferi și ea va pleca.
Minciunile au întotdeauna consecințe.
Minciuna într-o relație este începutul unui sfârșit.
Rece și gol sfârșit.
Și nu există argumente, motive, păreri de rău.
Mințind, pui la îndoială tot ce ați construit până acum. Tot.
Îndoindu-te, tai pe jumătate încrederea.
Iar fără încredere este imposibil să menții o dragoste.
Nu poți să iubești așa, pur și simplu.
Dincolo de pofte, mai sunt și motive pentru care rămâi alături de același om zi de zi, ani buni.
Unul din ele este siguranța că acesta e omul tău.
Încrederea că alături de el te simți bine și că el niciodată nu te va jigni, nu te va ignora, nu te va minți.
E simplă această logică pe care mulți o complică până la imposibil.
O femeie, dar și un bărbat, va aprecia mai mult dacă îi vei spune sincer cum stau lucrurile, cât de aiurea nu ar părea la prima vedere.
Înainte de asta însă să calculezi dacă merită aceste lucruri să le faci.
Pentru că totul se leagă.
Și fiecare acțiune de a ta într-o relație se supune legii bumerangului.
Fără să vrei, ceea ce faci, ai.
Ceea ce spui, primești.
Nu minți omul de alături.
Nu pentru asta este omul tău și nu de asta e alături.
Fii sincer cu el și în primul rând cu tine.
Dacă nu poți fi, pleacă.
Dar nu răni.
Fii mai bine direct, decât laș.
Rezolvă, decât să minți.
Spune, decât să ascunzi.
Iubește, decât să te prefaci.
Reblogged this on ✿ Ina's Drinks.
Minciuna-amagirea face parte din ceea ce se numeste OM. Tot ceea ce se cere a fi creat, imagine ESTE O MINCIUNA= placere nu iubire.
Pentru mine a spune iubire si AL MEU este un nonsens. Prin intermediul EGOULUI putem doar a profana cea mai mareata experienta: IUBIREA. Daca sunteti crestin sa ne gandim: oare prin acest mod de gandire si simtire NU INCALCAM OARE PRIMA PORUNCA? Pana cand mai confundam INDRAGOSTEALA cu IUBIREA care cand este ea insasi nu are nimic de ascuns sau de cucerit. EA DOAR ESTE SAU NU. Dupa mine INDRAGOSTEALA este o placere ce risca oricand a fi mintita pentru ca prin ea insasi este schimbatoare. Dar sa nu-i mai spunem nici Dragoste nici Iubire. In IUBIREA adevarata LOCUIESTE INSUSI ADEVARUL, VIATA.
Va iubesc pe toti in lumina, armonie, adevar in ceea ce sunteti nu in ceea ce egoul meu si-ar dori sa fiti. Dar pe tine te iubesti? Iubiirea poate fi doar impartasita nu amestecata, dar oare o am ca sa am ce impartasi?