GANDURILE SE NASC, TRAIESC SI NU MOR NICIODATA ~ SWAMI SIVANANDA   2 comments


Gandul are o viteza mai mare decat a luminii, el ajunge instantaneu la locul de destinatie.

Gandurile de armonie si iubire ale unui sfant se raspandesc in lume in toate directiile, patrunzand in mintile oamenilor, iar prin rezonanta, acestia le retransmit.

La fel se intampla cu cel de langa noi, stapanit de ura, gelozie sau invidie, care reuseste sa ne dezechilibreze, sa ne faca sa traim aceeasi stare cu a lui.

Cu totii cunoastem starea de euforie provocata de un concert de calitate sau starea starea de salbaticie, la care se ajunge pe un stadion.

Gandurile au puterea de a se transmite ca la un joc domino, la intreaga masa de oameni ce se afla intr-un spatiu.

Gandurile se nasc, traiesc si nu mor niciodata.

Chiar daca noi am murit, ele sunt mesaje transmise in lume, care au efect in continuare.

Deci, sa transmitem numai ganduri bune, care pot ajuta pe cei din jur, dar si pe cei aflati la mare distanta, deoarece acestea se propaga instantaneu.

Gandul are o putere de nedescris.

Din ele s-au intamplat miracole, s-au vindecat boli, s-au facut marile revolutii.

Toate neintelegerile dintre oameni apar din cauza lipsei iubirii dintre ei, lipsei de incredere, de toleranta, creindu-se niste legaturi malefice intre oameni.

Prin ganduri rele mintea ni se intuneca, apare furia, vorbim fara control si prin rezonanta, aceeasi stare se va declansa in partener.

Dar, pentru a ne controla mintea, ar trebui sa ne debarasam de gandurile rele, de invidie si de rautate, dar si de multe cunostinte care nu ne mai folosesc, lasand loc liber linistei aduse de gandurile divine, pozitive, care pot influenta benefic si pe cei din jur.

“Gandurile pline de rautate, manie sau amaraciune ii ranesc pe ceilalati. De aceea cel care isi controleaza gandurile, devine un adevarat Zeu pe acest pamant”. Swami Sivananda

Noi singuri alegem binele sau raul, placerea sau durerea; lumea ce ne inconjora exista atata timp cat exista gandirea noastra.

Sa alegem calea buna, inteleapta a iubirii, darniciei, intelegerii celui in suferinta.

Sa uitam de orgolii, invidii, dorinte desarte de imbogatire, toate acestea vor genera ganduri negative.

De noi depinde viata ce ne-o croim.
Orice actiune presupune o dorinta care va genera un gand si va duce la indeplinirea ei.

Cu alte cuvinte, sa avem grija ce ne dorim pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, ni se va indeplini.

Toate dorintele noastre trebuie sa fie benefice, altruiste, pentru ca atunci cand se vor realiza, sa avem o viata frumoasa.

De aceea gandurile si dorintele negative vor crea viitorii hoti sau ucigasi.

“Dimpotriva, gandirea altruista va transforma fiinta mai intai intr-un filantrop, apoi intr-un sfant; si fiecare gand de compasiune va modela caracterul tandru si milostiv al unui adevarat prieten al Universului”. Swami Sivananda

Amprenta gandurilor sa va pune pe figura noastra.

“Fata este aratatorul si tiparul mintii. Gandurile divine o lumineaza, in timp ce cele malefice, o intuneca.”
Ochii reprezinta ferestrele sufletului.

Ei transmit mesaje de iubire, hotarare, inteligenta, dar si de ura, frica, lacomie.

Aceste sentimente negative otravesc viata, distrug vitalitatea noastra, duc la imbolnavire.

“De aceea, nu pierdeti niciodata buna dispozitie, zambiti si radeti tot timpul.”
O viata frumoasa o puteti crea doar printr-o gandire pozitiva,

insotita de actiuni benefice,

uitand ce insemna invidia, ura, razbunarea.

Swami Sivananda

2 responses to “GANDURILE SE NASC, TRAIESC SI NU MOR NICIODATA ~ SWAMI SIVANANDA

Subscribe to comments with RSS.

  1. Pingback: GANDURILE SE NASC, TRAIESC SI NU MOR NICIODATA ~ SWAMI SIVANANDA | radupopescublog

  2. Pingback: slaxco

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Natura umana.

Cunoasterea vietii sub toate formele ne da puterea de a trai bine in aceasta forma a ei .

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

Derivată din D.

You know my name, not my story.

Blog on Wheels

POWERED BY PASSION

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Laura Dobrescu

"Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, dar minunat atunci cand toate piesele sunt asezate la locul potrivit." Steve Jobs

simis68's Blog

4 out of 5 dentists recommend this WordPress.com site

Daniellaladana's Blog

La o ceasca de cafea...

Edge of Humanity Magazine

An Independent Non-Discriminatory Platform With No Religious, Political, Financial, or Social Affiliations

Me,Karelia

Nici un „azi” nu este prea puțin, nici un „mâine” nu este prea mult!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Poveștile Fabiolei

-the funny side of stories-

NOTE FALSE

soporific pentru pian şi pisică

Suflet in lumina!

This WordPress.com site is the bee's knees

lolandas

Cerul este ecranul universului nelimitat!

Reflections On Reality

Thoughts on Being Human and Living a Life of Passion, Joy, and Fun

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Tainele frumusetii !

Despre noi femeile!

tamara88rodica

This WordPress.com site is the bee's knees

învaţă-mă să simt

o felie de viaţă, trecută prin filtrul peniţei

jurnalpentruzileleploioase

"I am the architect of my own destruction"

MARANXA

Lyrik & Philosophie

Diana Mandache's Weblog

Royal History (since 2008)

vorbepe.wordpress.com

de la lume adunate si de mine comentate

E-Motion

de Andrei Stipiuc

Adrian Niculae - 100% jurnalism

Lovesc unde doare mai tare

Legionwriter

"...The light shines in the darkness, and the darkness can never extinguish it."

corinastancu

A topnotch WordPress.com site

La capatul curcubeului

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Nimic nou sub soare

Toate-s vechi si noua toate/ce e rau si ce e bine/ tu te-ntreaba si socoate...

claudia

este o prăjitură dulce-acrișoară. (r)evolution keeps going...

Exist - Aici si Acum

Libertate , Sanatate , Bani , Iubire - Feminitate , Misiune Personala - Spiritualitate

Opus bay

Pobres putas cuando reina la Santa hipocresía.

Intre magie si vrajitorie

magie, teurgie, divinatii, potiuni, incantatii, tarot, magia cristalelor

Alexandru Chermeleu

Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI. Un om adevarat, sincer, care cunoaste IUBIREA si COMPASIUNEA intelege ca oamenii sunt orbi, inconstienti cu spiritul adormit ~ OSHO (CARTEA DESPRE BARBATI)

Blog neinspirațional

...despre lupta cu morile de vânt

MariaBarbu Blog - IDEAL şi CREAŢIE

Despre Adevar si Realitate, despre Ideal si Creatie

Georgiana Iuliana Dinu (Pui mic)

Din suflet pentru suflet!

Krantzblog

Acasă la Gică Contra

%d blogeri au apreciat: