Iubirea ne invită pe un tărâm al paradoxurilor şi tensiunilor creatoare, unde cele două inimi care se aventurează împreună în călătorie pot să exploreze întreaga paletă de dimensiuni ale vieţii care palpită în ele.
Energiile sălbatice a căror expresie suntem, masculinul şi femininul, interiorul şi exteriorul, umanul şi divinul, sacrul şi profanul, se întâlnesc şi coexistă într-un spaţiu de a cărui vastitate mintea noastră este total depăşită.
Aşa cum viaţa nu poate fi rezumată la un set de răspunsuri precise, bine definite, fără a-i denatura însăşi esenţa de necuprins, tot astfel cele două inimi şi relaţia vie dintre ele nu poate fi inclusă într-un set de modele şi reţete care să le garanteze supravieţuirea, succesul, armonia sau orice altceva.
Tot ceea ce se poate contura este un echilibru fin al contrariilor, în mijlocul şi nu împotriva tensiunii fundamentale dintre cei doi, echilibru care anunţă deschiderea unor orizontuiri încă şi mai vaste ale celor două fiinţe.
Acest echilibru nu poate fi stabil, în sensul că, odată atins, s-ar menţine ca în poveşti până la adânci bătrâneţi.
El se cere mereu şi mereu redescoperit, reajustat, recreat.
Iubirea ca o cale de explorare şi expansiune a fiinţei umane este mai degrabă o atitudine de angajare totală pe acest drum personal decât o hartă cu poteci îngrădite, menite să ne ţină împreună.
Promisiunea pe care o facem atunci când legăm o relaţie devine o promisiune către noi înşine, privind profunzimea şi onestitatea călătoriei noastre interioare.
( Călătoria Inimii ~ John Wellwood )
EARTH CHANGE MZ 
Lasă un răspuns