Partajează asta:

Am fost sărutat din interior şi m-a devastat în modul cel mai frumos.
Nu am putut continua cu viaţa mea aşa cum era înainte.
Ea a început să se schimbe şi este încă în schimbare,
dar ceva în interior rămâne neschimbat.
Am găsit ceea ce este neschimbător dar
şi ceea ce se schimbă.
Acum mă pot bucura.
Aceasta dă naştere unui zâmbet
care nu este doar cu buzele.
Zâmbesc cu toată fiinţa mea.
Bucuria este acest zâmbet.

Mooji

PICTURA : Gulyás László (Hungría)

Iartă-mă, dacă ~ Caleopi Efrem

Iartă-mă, fir de iarbă, dacă te-am smuls brutal, în loc să te preţuiesc pentru seva ta , pe care o aduci din pământ, către mine, alimentându-mi viaţa…

Iartă-mă, rază de soare, dacă m-am ascuns în umbră, şi nu am rămas, vrăjită, să mă scalzi în lumina ta…

Iartă-mă, moleculă de oxigen, dacă am viciat, cu respiraţia mea de pământean, puritatea ta absolută…

Iartă-mă, strop de ploaie, dacă nu m-am dezgolit către tine, să mă cureţi de relele, ştiute, sau neştiute, care m-au atins peste timp…

Iartă-mă, adiere de vânt, dacă nu m-am oprit să ascult cum stârneşti murmurul frunzelor , creînd fantastica simfonie…

Iartă-mă , ţărână pe care am călcat, dacă mi-am învelit piciorul , şi nu am umblat desculţă, să te simt, să am în mine, mereu, copilăria…

Iartă-mă, prietenul meu, dacă nu m-am oprit din drum, să îţi înţeleg durerea pe care vei fi încercat să mi-o destăinui, sau am fost prea departe de sufletul tău trist, pe care ar fi trebuit , dar nu am reuşit, să ţi-l alin…

Iartă-mă, duşman al meu, dacă ţi-am dat motive să mă urăşti, şi nu am avut putinţa de a te determina să nu o mai faci…

Iartă-mă, părinte drag, dacă prea puţin te-am preţuit atunci când mi-ai fost alături, sau dacă te-am dat prea repede uitării, atunci când nu ai mai fost…

Iartă-mă, copile drag, dacă sunt prea veche, şi bătrână, şi neputincioasă, pentru a-ţi înţelege visurile şi a te sprijini pentru în atingerea lor…

Iartă-mă, om simplu şi sărman, dacă ai încercat să te văd iar eu, în egoismul meu, nu am făcut-o, şi nu am avut timp pentru tine… Dacă am râs când trebuia să plâng, dacă am plâns când era de râs…

Iartă-mă, om rău, dacă nu am reuşit să-ţi deschid portiţa către bunătatea sufletului tău…

Iartă-mă, om bun, dacă nu te-am ajutat să înţelegi că , totuşi, omul rău există …

Iartă-mă, suflet pereche, dacă ţi-am înşelat aşteptarea, şi nu te-am iubit cu atâta dragoste câtă aveam pentru tine, şi nu te-am sprijinit, cât trebuia, aşa cum ai fi avut nevoie, de la mine…

Doar dacă tu, şi tu, mă veţi ierta, pentru netruda mea continuă de a afla iertarea, poate, cine ştie, şi eu voi reuşi să mă iert …

Picturi : Paul Boswijk ( Olanda )

Partajează asta:

Sunt iubire
Dumnezeule, tu eşti o mare iubire în care noi suntem o picătură.
Picătura în mare e nimic, e numai marea în care se contopeşte,
şi care e perdută cănd nu mai e iubirea Ta.

Eu nu aş fi în mare,
dacă nu aş cânta cu tine, fratele.

În om eu mă îndrept spre Dumnezeu.
În frate tu te îndrepţi spre mine.

În om te iubesc, în oamnei tu mă iubeşti.
Aceasta eu ştiu de Tine, de mine,
de noi toţi.

Viaţa mea şi-a găsit mica sa formulă:

„Iubirea”

Dumnezeu e iubire
Eu sunt iubire
Noi suntem iubire.
Amin!

( LECŢII DE VIAŢĂ PENTRU PRINŢESĂ Partea II. ~ Deac Suzana )

-Ce înseamnă culorile, înţeleptule?
-Culorile sunt importante,
prinţesă, pentru viaţa noastră,
o fac mai vie, mai conştientă,
îi scot pe unii în evidenţă sau fac,
ca alţii să apară în nuanţe mai şterse…

Dar să luăm pe rând, prinţesă…
când îţi deschizi dimineaţa ochii
şi observi o culoare caldă,
care inundă cerul, aceea este galbenă,
atunci răsare soarele şi ne mângâie pe cei buni
şi pe cei răi deopotrivă…

-De ce şi pe cei răi?
-Soarele nu face diferenţe…
-Dar de unde vine culoarea galbenă?
-Din cer, care e atotputernic peste noi
şi e în noi tot timpul…
-Galbenul seamănă cu razele soarelui!
-Exact… tot ce e galben e rupt din soare:
florile, albinele, mângâierile,
iar când mângâierea se transformă în atac,
apar animalele sălbatice…

-Sunt şi galbene rele?
-Da prinţesă, fiinţele care se sfâşie între ele în păduri …
sau între oameni…
-Şi putem alege, de care parte vrem să fim?
-De bună seamă! La tot pasul vieţii.
-Eu vreau să aleg răsăritul soarelui,
să-l regăsesc în florile galbene de pe câmp…
aleg galbenul de pe spatele albinelor,
ele lucrează şi pentru noi şi bineînţeles,
aleg şi mângâierile de tată şi de mamă,
sperând ca într-o zi vor sosi
şi mângâieri de pe alte tărâmuri…

-Mângâierile acelea, prinţesă, vin cu timpul
şi au culoarea roşie aprinsă,
de fapt galbenul se închide într-atât,
până se roşeşte şi vibrează si respiră adânc,
geme de atâta frumuseţe,
se înclină în faţa focului,
vulcanului şi a frunzelor de toamnă…
în faţa fierului înroşit în foc, care trebuie format,
în faţa magmei, care curge să facă pământul roditor,
sacrificând sate, vieţi…

Ah, culoarea roşie aduce multă viaţă, dar şi durere…
Ea ne spune, că trebuie să trăim în primul rând…
ne spune că trebuie să iubim pe noi şi pe ceilalţi…
culoarea roşie ne împinge către celălalt,
care este iubitul nostru,
culoarea roşie se aprinde şi în steag,
dar şi în îmbrăţişarea zilei de mâine…
în lămpaş şi în dăruire…
când pierdem respiraţia şi strigăm în sinea noastră
către o lume întreagă:
te iubesc…atunci se aprinde culoarea roşie!

-Dar sunt şi alte culori?
-Da, prinţesă, culoarea naturii,
care este verde, tot ce este verde este necopt,
dar trăieşte, ne încântă.
-Verdele este veşnic?
-Da, dar numai la brazi şi la plăntuţe ocrotite…
dar sunt şi meleaguri calde,
unde verdele nu se sfârşeşte.

-Ce bine! Ce rău!
Şi aceia nu cunosc culorile toamnei?
-Nu le cunosc, dar le zugrăvim noi în aşa fel,
încât să se vadă verdele amestecat
în culorile frunzelor de toamnă ale părului,
unde se mai coace şi azi câte o pară verde,
ascuns în îmbrăţişarea frunzelor de octombrie.

-Dar cum sunt frunzele de octombrie?
Mai sunt atunci frunze pe copaci?
-Dacă avem noroc, da, mai sunt frunze multicolore,
o splendoare… frunze verzi,
care se uită mirate la cele galbene,
portocalii şi ruginii şi se întreabă: aşa ajungem şi noi?
-Şi cum ajung? Toate frunzele îşi schimbă culoarea?

-Legea naturii, mică prinţesă…
toate frunzele se îngălbenesc după o vreme,
mai repede sau mai târziu…
unele luptă cu timpul şi le reuşeşte,
se menţin fragede mai multă vreme,
altele se uită cu invidie,
cu durere şi se lasă purtate de vânt o vreme,
ca să fie aşezate cu gingăşie jos, pe pământ…

-Toate cad pe pământ, înţeleptule?
-Absolut toate cad pe pământ.
Pământul ne naşte, ne creşte,
ne susţine şi ne ocroteşte dincolo de existenţă…
doar dacă nu se unesc pământul şi cu cerul…
atunci poţi fi şi sub pământ sau în cer…
-Şi mai sunt şi alte culori ?
-Da, albul care e fără culoare,
dar întruchipează puritatea.
-Noi putem fi puri?
-Putem în oarecare măsură,
omul se străduieşte să fie curat
şi să se bucure de inocenţa copiilor,
unde regăseşte puritatea lui de altă dată…
da, aşa cred, că de aceea iubim copiii,
că sunt întruchiparea purităţii noastre de altă dată…

-Eu sunt pură?
-Da, prinţesă, de o puritate sublimă…
-De ce, oare?
-Că porţi în suflet neştiinţa…
-Înseamnă, că sunt proastă…
-Nu, înseamnă că nu ai luat cunoştinţă
încă despre răutatea oamenilor.
-Dar oamenii pot fi şi răi ?
-Şi încă cum… culoarea neagră e simbolul lor…
tot ce e trist, revoltător şi rău, e negru…
tot ce e atac, măcel, apare în negru…
măna care te iubeşte, apoi te loveşte, este neagră…
intenţia care te poartă în braţe, apoi te alungă
– este ruptă din culoarea neagră.
Marea, care te iubeşte la început,
apoi te trădează, este neagră.
Umbra ta care te urmăreşte, strigoii,
şerpii şi rechinii au culori mascate,
dar vin din întuneric.

Cuvintele rele şi grele vin tot de acolo şi sunt negre…
ele întunecă şi pe cel care le primeşte,
dar şi pe cel care le emite…
împotriva lor luptă omenirea,
de când este viaţă pe pământ.
-De ce a lăsat Dumnezeul răul pe pământ ?
-Ca să-l învingă binele
şi prin asta să se întărească el însuşi…
-Şi cerul, când e senin, ce culoare are?
-Cerul este atotputernic şi este albastru…
o culoare rece, dar chibzuită,
vrea să ţină oamenii în echilibru…
acestea sunt cele mai importante lucruri …
viaţa, dragostea, echilibrul,
…cel mai greu de realizat…
dar omul se chinuie,
natura se străduieşte să nu lase oamenii să piere…
de aceea culoarea albastră inundă toate culorile calde
şi peste sentimente e bine să domine raţiunea,
care nu te lasă să pieri fără rost în această lume…

-De unde începe şi unde sfârşeşte această culoare, Înţeleptule ?
-Cine mai ştie, culoarea este infinită,
precum cerul, pe care îl simbolizează.
Culoarea e veşnică şi dacă se ascunde din când în când după nori,
trăsnete şi fulgere… vrea să fie cu noi, ne iubeşte,
ne ocroteşte faţă de toate celelalte culori…
-Înţeleptule, de acum încolo dacă voi avea o dorinţă,
o frică, o spaimă, o speranţă,
sus la culoarea albastră mă voi uita…
de acolo vine ajutorul…
-Aşa-i prinţesa mea!

( Pr. John Mack ~ Ghid pentru dobândirea armoniei in familiile ortodoxe )

“Aceasta este promisiunea mea inaintea Domnului si fata de tine, femeie”

“Prin căsătoria cu tine, făgăduiesc să-L cunosc și să-L iubesc pe Dumnezeu și pe tine.
Pot învăța să iubesc doar conștientizând dragostea lui Dumnezeu pentru mine.
De aceea, promit să-L caut în fiecare zi și să mă deschid iubirii Lui pentru noi.
Promit să nu încetez vreodată să te iubesc mai bine.
Promit să fiu îngăduitor cu slăbiciunile tale, sa fiu bun și stăruitor, să mă abțin de la gelozie sau invidie.
Promi să nu caut să te controlez, ci să-ți ofer libertatea de care ai nevoie pentru a-ți atinge menirea la care te-a chemat Dumnezeu.
Mă voi strădui să nu fiu nepoliticos ori nesimțitor față de nevoile și dorințele tale.
Vreau să fiu blând cu tine, să nu-mi exercit puterea asupra ta și să nu te domin.
Dar cel mai mult imi doresc ca tu să simți prin mine iubirea lui Hristos față de tine.
Promit să încerc cu ajutorul lui Dumnezeu să-ți trec cu vederea greșelile, păcatele, căderile și inconsecvențele, să te iert bucuros și să-mi aduc aminte că și eu te-am dezamăgit și supărat, mult mai adesea decât ai făcut-o tu.
Voi încerca să-ți arăt o dragoste profund îndurerată atunci când suferi sau ai vreun necaz, o dragoste care răspunde nevoii tale cu o mână întinsă, și nu cu un refuz.
Promit să refac și să înobilez, și să nu înjosesc, să disprețuiesc, să dau în vileag sau să critic.
Când alții te vor părăsi sau se vor îndepărta, promit să-ți fiu alături până la sfârșit.
Făgăduiesc să-ți fiu pe deplin fidel și devotat.
De aceea, fac aceste promisiuni cu cunoștința că trebuie mai întâi de toate să mă încredințez din toată inima Tatălui și Fiului și Sfântului Duh; așa cum sunt și voi fi prin Harul Său.
Aceasta este promisiunea mea înaintea Domnului și față de tine.”

Partajează asta:

Viaţa omului – ca marea

Nu se aseamănă oare, creştine, viaţa omului cu marea?

Nu suntem oare mai tulburaţi pe uscat decât pe mare?

Nu ne izbim unii de alţii mai puternic decât ne izbesc valurile mării?

Oare nu ne învârtim încoace şi încolo ca în întunecimea mării?

Unul ia celuilalt ogorul, altul răpeşte vecinului slugile.

Unul se judecă cu megieşul său pentru apă, altul se luptă pentru aer cu cei din jurul său.

Unii se ceartă pentru măsurarea pământului, alţii se măcelăresc pentru zidirea caselor.

Unul nu se satură de dobânzi, altul stăruie să ia şi capitalul.

Săracul se chinuie, bogatul se tulbură.

Cel care n-are se blesteamă că n-are, iar cel care are, vicleneşte.

Ocârmuitorul este pizmuit; puternicul este urât; conducătorul trădat.

Războaiele vin unele după altele.

Zavistiile se ţin lanţ.

Pofta nesăţioasă stăpâneşte cu tiranie.

Lăcomia împilează, minciuna se înalţă cu mii de laude, credinţa unuia în altul a pierit, adevărul a părăsit pământul, iar prietenia ţine până la sfârşitul mesei.

Pământul nu mai poate să rabde atâtea răutăţi, care au pângărit până şi văzduhul.

Din pricina banilor, viaţa a ajuns de nesuferit.

Din pricina banilor am vândut stihiile cele libere: drumurile se vămuiesc, pământul se împarte, apele se stăpânesc, aerul se cumpără.

Bogaţii se topesc de grijă, datornicii se vestejesc de grija datoriilor, hrăpăreţii tulbură lumea, iubitorii de arginţi îşi pierd timpul pe judecătorii; negustorii neguţătoresc nenorocirile şi nevoile oamenilor, defăimătorii vând minciuna.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Partajează asta:

„ Omul devine opera sa proprie“
„Omul devine om numai prin educaţie.“
„Omul ajunge în cer îndeplinind bine obligaţiile sale pe pământ“
„Creştinismul este sarea pământului“

„Trebuie să accept că nu trecătorul meu trup sau sângele meu şi nici sensul animalic al poftelor omeneşti sunt cele ce constituie omenescul naturii mele sau însăşi natura umană, ci dispoziţiile inimii mele omeneşti, ale spiritului meu şi ale puterii mele creatoare constituie esenţialul naturii umane“.

„Omul vine pe lume în ceea ce priveşte trupul, spiritul şi inima, capabil cu adevărat de dezvoltare, dar nedezvoltat.
El poate rămâne nedezvoltat,

poate rămâne în părăsire,

poate fi rău instruit,

dar nu trebuie lăsat în părăsire,

ci trebuie să devină puternic şi agil fizic,

inteligent în ceea ce priveşte spiritul

şi moral în ceea ce priveşte inima“.

Johann Pestalozzi

Partajează asta:

„Grădinarul nu face nimic în ce priveşte esenţa creşterii şi înfloririi plantei; esenţa creşterii şi înfloririi ei stă în ea însăşi.
El o plantează şi o udă, iar Dumnezeu asigură prosperitatea.
Nu grădinarul este acela care deschide rădăcinile copacilor, ca ele să primească binecuvântarea pământului; nu este el acela care separă măduva copacilor de lemnul lor, iar lemnul de coajă şi aşa părţile separate le conduce de la rădăcină până la ramurile cele mai îndepărtate ale copacului şi în separarea lor necondiţionată, le ţine împreună, în veşnica unitate a esenţei lui interne şi prin aceasta ajunge la rezultatul care asigură existenţa lui, fructul copacului.

Din toate acestea grădinarul nu face nimic.
El udă numai pământul uscat, pentru ca rădăcinile lui să nu se atingă de el ca de o piatră, el dirijează numai apa stătătoare, ca ea în oprirea ei să nu devină mlăştinoasă“.

Johann Pestalozzi

Partajează asta:

Povestea unei flori, Magnolia

Intr-o dupa amiaza posomorita….
Floarea incepu sa plinga,si sa isi spuna in gand ca se simtea urita, abandonata, ofilita.
Cand se uita in oglinda nici nu zimbea, caci ce vedea era o uritenie nelimitata, frunzele i- se ingalbeneau in fiecare zi, apoi cadeau una cate una, curind ramineau foarte putine frunze pe ea.

Magnolia plingea zi de zi , se imbolnavea si nu mai dorea sa se alimenteze sau sa se hidrateze, nici soarele nu o mai interesa, isi dorea sa stea ascunsa , izolat de toti cei din jur…..murea Magnolia si nimeni nu intelegea motivul, toti vorbeau cu ea, plingeu, sufereau ,dar ea nu avea puterea de a lupta , nu isi dorea sa traiasca. Nimeni nu stia motivul acestei suferinte.

Oamenii au chemat diversi specialisti in florarie ,insa nimeni nu intelegea motivul acestei suferinte.
Multi specialisti au pasit pagul casei,iau dat medicamente si multe alte ingrasaminte dar in zadar, Magnolia nu isi dorea sa traiasca nici intr-un fel. Disperati erau cei din jur , se simteau neputinciosi si fara puteri.

Intr-o zi pe linga geamul unde statea Magnolia a trecut un om foarte batrin ,cand vazuse floarea era atit de minunat si indragostit in ceea ce ii vedeu ochii. Vedea cea mai frumoasa floare, atit de verde ,atit de vie .
Batrinul avea ochii cristalini si curati cand se uita la floare, atit se minuna ca incepuse sa-i curga lacrimi pe obraji cand o privea. Magnolia de atitea emotii incepuse sa lacrimeze, si cum plingeau amindoi si soarele a aparut la geam, incepuse sa lumineze si sa-i invaluie pe amindoi cu o lumina de nedescris .

Apoi a venit ploita sa-i admire si sa-i curete cu lacrimile ei curate si cristaline , apoi aparuse si curcubeul ce i- a invaluit cu toate culorile posibile.
Floarea inflorea si se inalta vazind cu ochii , soarele a incalzito cu razele sale , caci mult timp floarea a stat ascunsa, ,ploita i-a dat apa de are avea atia nevoie si pe care o refuza atita timp, curcubeul a rasfatato cu cele mai frumoase culori, iar batrinul i- a dat acea speranta, i-a aratat cat de frumoasa este, caci prin ochii lui , prin admiratia lui sincera,ea a putut vedea adevarata valoare, caci pina atunci nimeni nu a privito asa cum a putut s-o priveasca acel batrin ce din intimplare trecea pe la geam unde, Magnolia credea ca isi petrece ultimele zile…..

Magnolia a decis sa plece cu batrinul, lasand apropiatii care ii erau dragi ,caci doar batrinul stia s-o iubeasca si s-o admire cum nu stia nimeni.
Prin ochii acelui batrin ,Magnolia atingea divinitatea si il regasea pe Dumnezeu in sufletul sau, asa a invatat Magnolia ce inseamna adevarata iubire si daruire, adevarata regasire a Eu-lui si atingerea Divinitatii Universale.

MEDITATIA … ~ MARIA TIMUC

Apa curgătoare e …o expresie materializată a acceptării.

Apa curge și…toate resturile, toate cioturile curg în sensul curgerii ei.

Respirația curge:inspirăm, expirăm  și exprimăm viața, fără să ne gândim la asta.

Prin ”inspirație” accepți ce vine, prin expirație accepți ce pleacă, acceptarea e însăși starea de a fi a existenței.

Să stai liniștit și să…accepți: să fii și să accepți ce vine și ce pleacă: asta-i meditația.

Viața însăși e meditația.

Când ne opunem, când nu vrem, când respingem, când strigăm, când spunem ”nu, tu să nu fii, tu să nu exiști, tu nu ai voie aici și acum”, când îmbrâncim  lucrurile, întâmplările și oamenii, când le vrem departe de noi, ei, bine, atunci sfidăm ritmul vieții.

Atunci le ținem aproape, atunci ne împovărăm cu prezența lor prelungită.

E ca și cum i-am spune aerului să nu mai fie, ca și cum n-am vrea să trăim ce…este și acest lucru ne face mult rău, căci lucrul căruia-i opunem rezistență, persistă.

Acest lucru înseamnă ”rezistență” la curgerea vieții.

E ca și cum am deveni un ciot care se luptă cu apa, încercând s-o oprească.

Poate că vom reuși o vreme, un timp oarecare, dar – în cele din urmă – ne vom epuiza în această dureroasă și grea încercare de a opri cursul apei. 

În cele din urmă, toate curg, toate sunt, toate trec.

Trec iubirile, trec tristețile, trec durerile, trec fricile, trec neliniștile, trec toate acestea pe care le trăim pentru că…nu vrem, nu vrem ce pleacă, vrem ce n-avem, vrem ce nu ni se dă, vrem ce nu e al nostru.

A accepta viața așa cum este e…un exercițiu tulburător!

A accepta ce vine și ce pleacă, iubirea și …neiubirea, pierderea și cîștigul, frumusețea și urâțenia, a le privi pe toate precum spectatorul care vede un film, a fi spectator în propria noastră existență e un exercițiu spiritual, cu efecte surprinzătoare.

Eliberăm emoții negative prin acceptare, dăm jos haine energetice nevăzute, haine grele, dependențe, frustări și tensiuni, adică emoțiile pe care le-am hrănit încercând să ținem viața în loc.  

Încercați acceptarea, stați în viață ca-ntr-o meditație prelungită, cu ochii închiși!

Zi de zi, acceptați tot ce se întâmplă,

experimentați…curgerea firească a vieții și veți vedea că…

ea devine ca râul,

curge firesc

și voi curgeți împreună cu ea,

duși de curenți. 

GARDEN OF DREAMS AND POEME ~ GIOVANNI MARRADI ( FIITUINSUTIMAA- DAILYMOTION CHANNEL )