O parabolă monahală zice:
„Nu cere de la Dumnezeu darul vindecării, ci darul de a-ţi vedea
propriile păcate!“.
De ce este mai important al doilea dar?
Pentru că dacă-ţi vei vedea păcatele şi le vei îndrepta,
tu nu te vei mai îmbolnăvi niciodată, şi deci nu vei avea nevoie de darul vindecării.
Care sunt păcatele, cum pot fi cunoscute şi ce boli ne pândesc dinspre ele?
Cum se reflectă, în planul sănătăţii, încălcarea poruncilor revelate?
Privind cazuistica bolnavilor, privind efectul, vezi că
unul dintre tăietorii vieţii sunt grijile: obsesiile, rumegarea gândurilor.
Cineva spunea chiar că grijile
sunt „păcatul însuşi“.
Ele sunt păcatul împotriva propriei tale naturi.
Păcate cu urmări asupra sistemului nervos
sau acele boli care ţin de somatizări nervoase.
Şi păcatul „negru“: mânia, duşmănia, osândirea aproapelui.
Pe drept s-a spus într-o parabolă atonită, că:
un om care făptuise multe greşeli în viaţa lui,
a dobândit totuşi mântuirea pentru că n-a
ocărât niciodată!
Adică acela a avut o mare virtute: n-a osândit pe semenul său, nici cu vorba, nici cu
gândul.
Foarte rar se întreabă omul ce legi universale a încălcat.
Abia când se îmbolnăveşte, el stă
uneori să se întrebe de ce s-a îmbolnăvit.
Tratamentul medical este util în crize, dar este ineficient în
destin.
Căci restabilirea temporară, sau ieşirea din criză,
este doar începutul adevăratei vindecări.
Trebuie purificată rădăcina.
Restabilirea deplină a sănătăţii stă în practicarea respectului faţă de cele trei legi universale:
– relaţia armonioasă cu semenul;
– relaţia armonioasă cu sacrul;
– respectul vieţii în toate formele ei, începând de la nivelul personal, până la forme de viaţă elementare.
VASILE ANDRU ~ ” RUGACIUNI CU PUTERI VINDECATOARE „
EARTH CHANGE MZ 
Lasă un răspuns