Archive for the ‘ARTICOLE PRELUATE BLOGURI’ Category

CULOAREA MASTILOR IN SENINUL LUMII POATE UNEORI SA DIVULGE CULOAREA SUFLETELOR CARE POARTA MASCA ~ OCHII CAPRUI BLOG (WORDPRESS)   Leave a comment


Culoarea măștilor în seninul lumii poate uneori să divulge

culoarea sufletelor care poartă masca.

Deseori purtăm măști, chiar și oamenii buni sau spirituali, pentru a ne proteja vulnerabilitatea sufletului de privirile incomode ale ochilor plini de răutate.

Cazi în mreaja păcatului ori de câte ori te deghizezi

în costumul unei aparențe pline de interes.

Faptul că îmi ascund lacrima de un om pe care îl pot întrista , tot o mască este .

Dar nu o mască a păcatului, pentru că Dumnezeu se uită la scopul pe care îl am când săvârșesc această faptă.

Scopul este de a proteja , nu de a părea fals și ipocrit , cu o viață perfectă în ochii murdari ai unei lumi ce se ascunde de ea însăși.

Sunt mai multe feluri de măști.

Sunt oameni care reușesc să își pună măști chiar și pe chipul sufletului.

Unii vor să pară sfinți în ochii celor inocenți .

Ei nu știu că sfințenia nu se vede, ci se simte.

Alții , oricât ar dori de mult să aibă o imagine proastă în ochii lumii , oricât de mult reușesc să facă pe nebunii, pe proștii sau pe neghiobii, ascunzând taina faptelor lor bune, uită că Dumnezeu tot timpul îi va scoate în evidență.

Aceasta este cea mai frumoasă mască , mască după chipul căreia nu vede decât Dumnezeu și oamenii Lui. Iar cea mai urâtă mască este cea pe care și-o pune omul pe sufletul său față de el însuși, pozând într-un om perfect , plin de putere.

Un om care nu are nevoie de Dumnezeu decât când e bolnav sau atunci când i-a murit cineva drag. E ciudat să nu te recunoști . E urât să crezi despre tine că nu ai păcate sau slăbiciuni .

Îngăduie Dumnezeu uneori, mai ales atunci când nu te aștepți , să cadă această mască a inocenței și a perfecțiunii .

Iar sunetul căderii acestei măști de pe chipul sufletului provoacă dezamăgirea față de tine însuți.

Nu ești omul care ai crezut că ești. Doare.

Dar sunt și oameni care te fac să porți această mască.

Pentru neputința lor sau încăpățânarea lor de a te cunoaște altfel decât te știu sau te pot imagina ei.

Cel mai bine este să fii tu însuți cât mai mult posibil.

Secretele nu sunt o mască , ci o altă față a intimității fiecărui om.

Secretele doar atunci pot face rău când sunt folosite pentru a denatura , a dezonora, a murdări imaginea unui om sau chiar pentru a face rău sufletește cuiva.

Fiecare om are dreptul la intimitate.

Iar dacă vrei să vezi dincolo de măști suflete drag, atunci păstrează pe Dumnezeu cald în suflet.

E singura modalitate de a fi sincer cu tine însăți și de a nu invada intimitatea nimănui. Oamenii au motivele lor de a face asemenea lucruri.

Odată ce vei descoperi motivele , te vei putea feri cu ușurință sau vei plânge fără să te oprești pentru că ai îndrăznit să îi judeci.

Dar fiecare om are o poveste în care a fost nevoit fie chiar și o singură clipă din viața lui, să poarte o mască.

Abia când vei înțelege acest lucru , anume că intenția omului face distincția între compromis și interes, abia atunci vei reuși să fii așa cum trebuie să fii și să apropii oamenii de inima ta.

Ochii Caprui ~ https://ochiicapruiblog.wordpress.com/2015/04/22/carnaval-in-floare/

CIOBUL   Leave a comment


dumitruichim

fine-art-photos-by-igor-zenin-2-16-728
Foto by Igor Zenin

Acest cântec sumerian l-am descifrat de pe o tăbliță de lut din care rămăseseră pe ciob scrise doar cuneiformele pentru ”regina Ninlil” și ”sărut”. Virgulele aparțin autorului.

”Pe umărul gol,
ca obrazul subțire
al mărului,
lasă-ți cântecul părului
să-și despletească păcatul
ce-a fost al luminii
o noapte.

Toate vinurile
din beciuri de chimvale
ni le-au băut până-n zori
prinții apelor tale,
Tigru și Eufratul!

Chiparoșii sporesc
cu încă-un luceafăr înaltul,
când numele tău,
cu mâna la gură îl strig
depărtărilor.

Lasă-te-n brațele mele
cum luna o poartă cu delta-i
eufratică
până-n povestea mărilor.

Numai el descântecul ni-l
dezșoaptă ușor
de pe șoapte
ca pânza borangicului de nor
de pe rotundul mărului
alb.
Lasă-ți cântecul părului
să-mi despletească păcatul
ce-a fost al luminii
o noapte
eufratică-ntreagă.
Numai descântecul ni-l…

În ochii tăi Regină Ninlil
grădină-n stihuire mi-e cerul
cu păpădii albastre
din neamul peruzelor.

Rodia veselă cântă

Vezi articolul original 45 de cuvinte mai mult

Posted 28 februarie 2015 by marianzidaru in ARTICOLE PRELUATE BLOGURI

SaLuSa, 9 ian.2015(confirmari)   1 comment


Daniel Gaucan- Spirit Liber

Channeler:Mike Quinsey

moshu

Traducerea: Const. Mihăilescu.

Există o sumedenie de semne care se manifestă în jurul vostru și care indică faptul că vă aflați în perioada unor schimbări foarte importante și decisive, schimbări care sunt legate inclusiv de vechi probleme care v-au afectat pe voi și lumea voastră timp de milenii. Omenirea se confruntă acum cu stări și condiții care devin intolerabile, și care vor continua până când vă veți decide să vă ocupați de rezolvarea lor în modul cel mai serios și responsabil. Soluțiipașnice pot fi găsite, dar este nevoie de voință politică a celor care vă conduc, pentru a găsi și accepta rezolvări raționale și pe termen lung, pentru societatea umană. Trebuie să se înțeleagă că nu se mai poate continua să se meargă pe vechile căi. În unele țări va fi nevoie de schimbarea conducerilor statale, a guvernelor care nu renunță la  vechia paradigmă. O bună parte din…

Vezi articolul original 1.194 de cuvinte mai mult

Horoscop Gemeni 2015   Leave a comment


I AM GEMINI ! MULTUMESC ASTRODEVA !

ASTRODEVA

Horoscop Gemeni 2015 –  general

gemeni horo

Intre lunile aprilie si septembrie 2015, tranzitul retrograd al planetei Pluton poate marca moartea simbolica a unui aspect al vietii sau soartei tale, dar si sansa unei renasteri a sinelui. Uneori, acest aspect astral este asociat cu ispita de a te lasa in voia unor tendinte negative ale personalitatii tale, cu cedarea in fata zonei intunecate a sufletului tau. Tocmai de aceea, se impune un sporit autocontrol si o mai adanca constientizare a mesajelor transmise de subconstient. Desi iti poti face noi amici, este posibil, sa renunti la unii dintre ei, mai ales daca incearca sa-ti impuna limite, sa-ti ingradesca libertatea de miscare si nu reusesc sa-ti inteleaga ideile originale ori inovatoare.  Poti sa iti dezvaluiesti atitudinea gresita  si conformismul din relatii sau, din contra, sa te vezi nevoit sa renunti la unele ce s-au dovedit in mod constant a fi paguboase si lipsite de…

Vezi articolul original 440 de cuvinte mai mult

FACEȚI-O ACUM…   Leave a comment


Daniel Gaucan- Spirit Liber

acum
Salutări dragilor,

Noi suntem Înaltul Consiliu de pe Orion.

Și astfel vom continua ultimul nostru mesaj încurajându-vă să o Faceți Acum! Vă rugăm să reflectați cu adevărat la aceste mesaje pe care le auziți și să aplicați ceea ce ați auzit și rezonează cu voi dacă vă simțiți inspirați de mesajul Fă-o Acum! V-ați făcut timp să vă faceți o listă cu toate lucrurile pe care știți că le puteți face pentru a vă susține și ridica pe voi înșivă și care vă însuflețesc în felul în care vă simțiți propria viață? Care sunt acele lucruri? Pot fi lucruri pe care le-ați învățat și care vă pot susține și aduce beneficii în propriul curs al vieții voastre. Pot fi lucruri care poate că au intrat pe parcurs și pe care le-ați studiat cu alți oameni la un curs sau un seminar.  Pot fi lucruri pe care le-ați citit în cărți…

Vezi articolul original 765 de cuvinte mai mult

Femeia SCORPION – AMANTA ABSOLUTĂ   Leave a comment


Lupul Dacic

Voluptuoasă, pasională, de un magnetism care frizează hipnoza, această femeie are nevoie de un iubit ardent pentru a se simţi împlinită. Instinctul îi dictează comportamentul. Dar nimic n-ar putea s-o convingă că a face dragoste e un simplu sistem de exerciţii aerobice. Deşi este atât de carnală, intensitatea senzaţiilor ei o duce deseori dincolo de limitele fizice şi poate intra spontan în starea de transă erotică. Este o încântare pentru orice bărbat viril.

Bomba sexuală a zodiacului

Te aşteaptă o noapte lungă, aşa că ţine-te bine! Iubita Scorpion poate începe şoptindu-ţi cuvinte provocatoare la ureche (chiar şi o simplă discuţie despre sex o duce la orgasm). E genul de femeie care insistă să luaţi un pat cu apă sau un divan mare şi rotund care n-are nici tăblie, nici picioare şi e perfect pentru orice poziţie. Activă în dormitor, face orice pentru ca întâlnirea voastră erotică să fie de neuitat.

Vezi articolul original 575 de cuvinte mai mult

APRINDEREA CORPULUI DE LUMINA   1 comment


Native Legends

Daniel Gaucan- Spirit Liber

Mesaj primit prin Suzanne Lie
31 Octombrie 2014

lup1

Pe Pământ este o frecvență mai joasă la care Gaia îi va ”da drumul” pe măsură ce-și va elibera corpul Său planetar de vastele restricții ale Matricii 3D. Această Matrice a fost creată în perioada dispariției și căderii Atlantidei când Pământul a fost în pericol de a fi total distrus. Matricea 3D a servit ca o ”plasă” pentru a prinde Pământul în timp ce acesta se prăbușea în frecvențe din ce în ce mai joase.

Din nefericre, plasa care a salvat Pământul a și prins-O în capcană. Apoi, treptat, ”plasa” de frecvență mai joasă a fost absorbită în corpul planetar al lui Gaia pătrunzând adânc în corpul Ei planetar. Numai miezul lui Gaia, care a fost protejat de către Lemurienii din Pământul Interior, a fost ferit de frecvența trei/patru dimensională a plasei care a servit la salvarea Ei.

Întocmai ca și oamenii…

Vezi articolul original 888 de cuvinte mai mult

IMPORTANŢA SĂRII CURATE   1 comment


Lupul Dacic

IMPORTANŢA SĂRII CURATE

Sarea din sânge

SECRET ANTICANCER

O TAINĂ MEDICALĂ

Vă dezvăluim azi o taină ţinută cu mari eforturi şi mulţi bani departe de urechile şi ochii „prostimii”. Lipsa sării din sânge. Interesant,dar LOGIC. Aceeaşi problemă cu tensiunea arterială: înainte 130/80 era tensiune de aviator, acum este limita superioară a „normalului”. Să aibă aceeaşi justificare? Vă dezvăluim azi o taină ţinută cu mari eforturi şi mulţi bani departe de urechile şi ochii „prostimii”.

Excesul de sare, zahăr şi grăsimi, dăunează grav sănătăţii! Asta da avertisment medical! Ce înseamnă exces nu ne explică însă nimeni! La prima citire, exces înseamnă prea mult, dar raportat la greutatea fiecăruia! Între copilul de 20 de kilograme şi adultul de 80 sau 120 de kilograme e o marjă de eroare foarte mare, ca să pronunţi exces, sau să recomanzi doar 2, 4 sau 6 g de sare pe zi. Între omul de la munte…

Vezi articolul original 1.547 de cuvinte mai mult

Posted 28 octombrie 2014 by marianzidaru in ARTICOLE PRELUATE BLOGURI, SANATATE

Nu te afli AICI sa-i faci nimanui pe plac   1 comment


Mi-a trebuit foarte mult timp sa realizez un lucru extrem de simplu: ca nu ma aflu AICI, nu m-am nascut sa-i fiu nimanui pe plac.

Din cauza unor setari din copilarie, din cauza ranii de abandon pe care am trait-o, m-am pomenit „programata” sa imi tot cedez puterea, sa fac eforturi uriase pentru a le fi tuturor pe plac. Un astfel de consum energetic este enorm si iroseste toate resursele personale de a-ti urma visele, de a te simti satisfacut, implinit. Oamenii astfel „programati” in copilarie dezvolta multe alte „programele” colaterale: incep sa se victimizeze subtil, pana se imbolnavesc si nu stiu de ce; au tendinta sa se sacrifice inutil pentru altii; nu stiu sa spuna NU sau sa puna limite sanatoase, prin care sa se respecte; devin captivi intre sentimente extrem de contradictorii, pe de o parte marea lor disponibilitate, iubire, daruire pentru ceilalti, pe de alta parte…

Vezi articolul original 1.869 de cuvinte mai mult

Posted 25 octombrie 2014 by marianzidaru in ARTICOLE PRELUATE BLOGURI, PSIHOLOGIE

POEZIA PĂDURII   1 comment


KATHARSIS VERBINESCU

77092-water1

Proza este ca frunzișul codrului, versul ca o pasăre. Ca să-și tragă sufletul, pasărea caută freamătul sau adăpostul pădurii. 

Vezi articolul original

Natura umana.

Cunoasterea vietii sub toate formele ne da puterea de a trai bine in aceasta forma a ei .

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

Derivată din D.

You know my name, not my story.

Blog on Wheels

POWERED BY PASSION

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Laura Dobrescu

"Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, dar minunat atunci cand toate piesele sunt asezate la locul potrivit." Steve Jobs

simis68's Blog

4 out of 5 dentists recommend this WordPress.com site

Daniellaladana's Blog

La o ceasca de cafea...

Edge of Humanity Magazine

An Independent Non-Discriminatory Platform With No Religious, Political, Financial, or Social Affiliations

Me,Karelia

Nici un „azi” nu este prea puțin, nici un „mâine” nu este prea mult!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Poveștile Fabiolei

-the funny side of stories-

NOTE FALSE

soporific pentru pian şi pisică

Suflet in lumina!

This WordPress.com site is the bee's knees

lolandas

Cerul este ecranul universului nelimitat!

Reflections On Reality

Thoughts on Being Human and Living a Life of Passion, Joy, and Fun

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Tainele frumusetii !

Despre noi femeile!

tamara88rodica

This WordPress.com site is the bee's knees

învaţă-mă să simt

o felie de viaţă, trecută prin filtrul peniţei

jurnalpentruzileleploioase

"I am the architect of my own destruction"

MARANXA

Lyrik & Philosophie

Diana Mandache's Weblog

Royal History (since 2008)

vorbepe.wordpress.com

de la lume adunate si de mine comentate

E-Motion

de Andrei Stipiuc

Adrian Niculae - 100% jurnalism

Lovesc unde doare mai tare

Legionwriter

"...The light shines in the darkness, and the darkness can never extinguish it."

corinastancu

A topnotch WordPress.com site

La capatul curcubeului

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Nimic nou sub soare

Toate-s vechi si noua toate/ce e rau si ce e bine/ tu te-ntreaba si socoate...

claudia

este o prăjitură dulce-acrișoară. (r)evolution keeps going...

Exist - Aici si Acum

Libertate , Sanatate , Bani , Iubire - Feminitate , Misiune Personala - Spiritualitate

Opus bay

Pobres putas cuando reina la Santa hipocresía.

Intre magie si vrajitorie

magie, teurgie, divinatii, potiuni, incantatii, tarot, magia cristalelor

Alexandru Chermeleu

Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI. Un om adevarat, sincer, care cunoaste IUBIREA si COMPASIUNEA intelege ca oamenii sunt orbi, inconstienti cu spiritul adormit ~ OSHO (CARTEA DESPRE BARBATI)

Blog neinspirațional

...despre lupta cu morile de vânt

MariaBarbu Blog - IDEAL şi CREAŢIE

Despre Adevar si Realitate, despre Ideal si Creatie

Georgiana Iuliana Dinu (Pui mic)

Din suflet pentru suflet!

Krantzblog

Acasă la Gică Contra

%d blogeri au apreciat: