VIATA, O IMPLETIRE A VISULUI CU APRECIEREA MITULUI SI SENSUL MISTERULUI   1 comment


Motto: “Cu cat domina mai mult ratiunea critica, cu atat mai saraca devine viata; dar cu cat suntem capabili sa constientizam mai mult inconstient si mai mult mit, cu atat absorbim mai multa viata”

Carl Gustav Jung – Amintiri, vise, refelectii.

 

 

 

 
Conform lui Jung, patrimoniul cu adevarat valoros al omului sunt amintirile, visele si reflectiile sale, care nu dispar, ci raman in contul sufletului extinzand constiinta universala. Celebrul psihanalist si-a propus sa analizeze fortele spirituale care guverneaza universul, mintea si personalitatea. Asadar, el sistematizeaza in epoca moderna un domeniu vast care se intinde de la psihologie la neurologie si in care personajul principal este Dumnezeu. De la Jung incoace, dezvoltarea personala nu mai poate fi privita dintr-un unghi ateist. Una dintre invaturile de baza pe care le putem desprinde pentru propria noastra evolutie este ca omul cu adevarat spiritual nu este tributarul doar al credintei ci si al libertatii, iar intelegerea universului si a celui care-l anima se face prin experienta sufletului. “Descopar ca toate gandurile mele se invart in jurul lui Dumnezeu ca planetele in jurul soarelui, atrase irezitsibil de El“. Cu totii avem sentimentul infinitului si idei religioase, insa cei care nu traiesc experienta nemijlocita a intalnirii cu Dumnezeu sunt vaduviti de Gnoza. In vremurile de aur ale omenirii, viata era strans legata de natura, ritualuri si mituri. Modernitatea, odatata cu hiperdezvoltarea tehnologica si cu exacerbarea rationalului, aduce oamenii in conflict cu ei insisi, caci metoda educativa exclude universul interior, studiul viselor, amintirilor si al refelectiilor, toate fiind daruite omului de catre Marele Creator, ca semn al asemanarii dintre Elohimi si om. Boala psihica si mai ales nervoasa este consecinta acestei rupturi. Traim prea obiectiv, orizonturile spirituale ne sunt prea inguste daca ramanem in gandirea rationala si nu avansam catre cea paradoxala. Inlaturand prapastia dintre persoana si fiinta, dintre eul constient si sinele inconstient, se recapata sanatatea mentala.Natura subtila a tuturor sufletelor este religioasa,fiecare individ intrupat tanjind dupa Regatul Spiritului. Nimic nu se poate explica satisfactor fara dimensiunea spirituala. Asadar, fara vise, fantezii, proiectii, sau cu alte cuvinte, fara imaginatie si paradox, viata noastra devine anosta,iar noi, unidimensionali. Misterul da sens vietii, ritualul ne ajuta sa fuzionam cu fortele subtile ale spiritului etern, iar natura ne ofera lectia pasarii Phoenix. Totul moare iarna ca sa renasca primavara. Daca omul isi va intelege anotimpurile (primavara-copilaria; vara-adolescenta; toamna-maturitatea; si iarna-batranetea), ii va fi bine! Cheia: armonizarea constientului cu subconstientul si inconstientul! Aici se afla principiile tuturor initierilor!
 
sursa : codulluioreste.ro
 
 

One response to “VIATA, O IMPLETIRE A VISULUI CU APRECIEREA MITULUI SI SENSUL MISTERULUI

Subscribe to comments with RSS.

  1. Pingback: VIATA, O IMPLETIRE A VISULUI CU APRECIEREA MITULUI SI SENSUL MISTERULUI | radupopescublog

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Natura umana.

Cunoasterea vietii sub toate formele ne da puterea de a trai bine in aceasta forma a ei .

literatura e efortul inepuizabil de a transforma viaţa în ceva real

The priest: Aren't you afraid of hell? J. Kerouac: No, no. I'm more concerned with heaven.

Derivată din D.

You know my name, not my story.

Dan Talmaciu

"Onoarea mea este fidelitatea" H.H.

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Laura Dobrescu

"Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, dar minunat atunci cand toate piesele sunt asezate la locul potrivit." Steve Jobs

simis68's Blog

4 out of 5 dentists recommend this WordPress.com site

Daniellaladana's Blog

La o ceasca de cafea...

Edge of Humanity Magazine

An Independent Non-Discriminatory Platform With No Religious, Political, Financial, or Social Affiliations

Me,Karelia

Nici un „azi” nu este prea puțin, nici un „mâine” nu este prea mult!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Poveștile Fabiolei

-the funny side of stories-

NOTE FALSE

soporific pentru pian şi pisică

Suflet in lumina!

This WordPress.com site is the bee's knees

lolandas

Cerul este ecranul universului nelimitat!

Reflections On Reality

Thoughts on Being Human and Living a Life of Passion, Joy, and Fun

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Tainele frumusetii !

Despre noi femeile!

tamara88rodica

This WordPress.com site is the bee's knees

învaţă-mă să simt

o felie de viaţă, trecută prin filtrul peniţei

jurnalpentruzileleploioase

"I am the architect of my own destruction"

MARANXA

Lyrik & Philosophie

Diana Mandache's Weblog

Royal History (since 2008)

vorbepe.wordpress.com

de la lume adunate si de mine comentate

E-Motion

de Andrei Stipiuc

Adrian Niculae - 100% jurnalism

Lovesc unde doare mai tare

Legionwriter

"...The light shines in the darkness, and the darkness can never extinguish it."

corinastancu

A topnotch WordPress.com site

La capatul curcubeului

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Nimic nou sub soare

Toate-s vechi si noua toate/ce e rau si ce e bine/ tu te-ntreaba si socoate...

claudia

este o prăjitură dulce-acrișoară. (r)evolution keeps going...

Exist - Aici si Acum

Libertate , Sanatate , Bani , Iubire - Feminitate , Misiune Personala - Spiritualitate

Opus bay

Pobres putas cuando reina la Santa hipocresía.

Intre magie si vrajitorie

magie, teurgie, divinatii, potiuni, incantatii, tarot, magia cristalelor

Alexandru Chermeleu

Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI. Un om adevarat, sincer, care cunoaste IUBIREA si COMPASIUNEA intelege ca oamenii sunt orbi, inconstienti cu spiritul adormit ~ OSHO (CARTEA DESPRE BARBATI)

Blog neinspirațional

...despre lupta cu morile de vânt

MariaBarbu Blog - IDEAL şi CREAŢIE

Despre Adevar si Realitate, despre Ideal si Creatie

Georgiana Iuliana Dinu (Pui mic)

Din suflet pentru suflet!

Krantzblog

Acasă la Gică Contra

%d blogeri au apreciat: